Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-506/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 februarie 2014
Părțile
Slonovschi Leonid vs SRL Vistarcom
Pe scurt
Nu au fost încălcate drepturile consumatorului

2ra-506/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă:S.Dimitriu dosarul nr.2ra-506/14 instanţa de apel: N.Budăi, A.Nogai, I.Muruianu DECIZIE 05 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi Vladimir Timofti, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către Slonovschi Leonid, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Slonovschi Leonid către ICS „Vistarcom” SRL, intervenient accesoriu SRL „Sighişoara” privind apărarea drepturilor consumatorului, încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Slonovschi Leonid, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15 august 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre, prin care acţiunea înaintată de Slonovschi Leonid a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 30.05.2013, Slonovschi Leonid a depus cerere de chemare în judecată împotriva ICS „Vistarcom” SRL, intervenient accesoriu SRL „Sighişoara” privind apărarea drepturilor consumatorului, încasarea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, pe parcursul perioadei cuprinse între 10.12.2012 şi 15.03.2013, magazinul "Green Hills Market" ce aparţine SRL„Vistarcom", a organizat promoţia destinată consumatorilor, conform căreia era necesar de a procura produse din reţeaua "Green Hills Market", iar la fiecare achiziţie de 100 lei se elibera o marcă specială ce urma a fi lipită pe o broşură, în baza căreia consumatorilor li se oferea posibilitatea de a beneficia de o reducere în valoare de 50% din preţul pentru vesela "Berghoff', de la SRL "Sighişoara". La data de 03.03.2013, în magazinele "Green Hills Market" nu se mai găsea veselă de marca "Berghoff”, necătând la faptul că magazinul elibera mărcile respective, iar personalul menţiona că magazinele urmează să fie aprovizionate pe parcursul a două săptămîni.

Eliberarea bunurilor în baza ofertei respective a fost prelungită pînă la data de 31.03.2013, iar la 20.03.2013 reţeaua 1 de magazine "Green Hills Market" a specificat că nu va avea loc o aprovizionare cu veselă de marca "Berghoff”. La data de 20.03.2013, reclamantul a indicat în Condica de sugestii şi reclamaţii a magazinului "Green Hills Market" de pe str.Brîncuşi 3, mun. Chişinău, reclamaţia privind eliberarea produsului în condiţiile promoţiei, iar la data de 24.03.2013 a primit răspuns la reclamaţie prin care a fost anunţat că magazinul "Green Hills Market" este în imposibilitate de a satisface cerinţele acestuia. Consideră că reţeaua de magazine "Green Hills Market" în mod abuziv a iniţiat oferta dată.

S-a adresat către SRL „Vistarcom" cu o pretenţie pentru a soluţiona amiabil litigiul apărut, însă nu a primit nici un răspuns. La fel, consideră că reţeaua de magazine "Green Hills Market" este responsabilă de ducerea în eroare a consumatorilor şi urmează să-i restituie diferenţa de preţ a reducerii dintre 50% ce urma a avea loc şi 25% de care a beneficiat la achiziţionarea unei tigăi de la magazinul "Berghoff” amplasat pe str.Sarmizegetusa 1, mun.Chişinău. Solicită reclamantul admiterea acţiunii, încasarea din contul SRL „Vistarcom" suma prejudiciului material în mărime de 172 lei, suma prejudiciului moral în mărime de 1 000 lei şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15 august 2013, acţiunea a fost admisă parţial.

S-a încasat de la SRL „Vistarcom” în beneficiul lui Slanovschi Leonid suma prejudiciului material în mărime de 172 lei şi prejudiciul moral în mărime de 250 lei. În rest, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată. S-a încasat de la SRL „Vistarcom” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 250 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013, a fost admis apelul declarat de SRL „Vistarcom”, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15.08.2013 şi adoptată o nouă hotărîre, prin care a fost respinsă acţiunea înaintată de Slonovschi Leonid, ca fiind neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei hotărîri, la 04.12.2013, Slonovschi Leonid a declarat recurs, în termen legal, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că, instanţa de fond corect a apreciat materialele cauzei şi a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată, iar instanţa de apel a adoptat o decizie vădit neîntemeiată şi a reţinut în calitate de probe anumite facturi fiscale suspicioase prezentate în instanţa de apel cu privire la marfa livrată anume în magazinul de pe str.Brîncuşi 3 şi neprezentate în instanţa de fond necătînd că a existat această posibilitate, un lucru inadmisibil corespunzător legislaţiei procesual civile. Consideră că reţeaua de magazine „Green Hills Market”, în mod abuziv a iniţiat oferta dată şi nu şi-a onorat obligaţiile în legătură că nu mai aveau rezerve de marfă. Menţionează că SRL „Vistarcom” s-a bazat pe argumente inventate şi deducţii neadecvate situaţiei prin faptul că au expus că instanţa de fond a creat un precedent judiciar periculos, deoarece comercianţii sunt obligaţi să dispună de atîta marfă pe cît să-i îndestuleze pe toţi consumatorii.

Or, SRL „Vistarcom” urma ca în cazul în care 2 nu dispunea de marfa promoţională să oprească eliberarea mărcilor şi să nu ducă populaţia în eroare cu promisiuni. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţei. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea deciziei instanţei de apel atacate, din următoarele considerente. Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă a admis parţial acţiunea înaintată de Slonovschi Leonid.

Pentru a emite soluţia menţionată, prima instanţă a reţinut că, prevederile art.15 alin.(4) şi alin.(6) din Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, prevăd recuperarea prejudiciului material şi moral consumatorului lezat în drepturile sale, astfel, este întemeiată acţiunea reclamantului Slonovschi Leonid privind repararea prejudiciului cauzat sub forma daunei materiale aduse consumatorului prin diminuarea averii, ori practica comercială incorectă cu caracter înşelător şi agresiv, a reuşit să afecteze decizia ultimului privind achiziţionarea produselor din cadrul reţelei de magazine "Green Hills Market" în vederea beneficierii de promoţia organizată în perioada cuprinsă între 10.12.2012 şi 15.03.2013 şi de reducerea în mărime de 50% la achiziţionarea produselor promoţionale de marca "Berghoff', ori Slonovschi Leonid nu a reuşit să beneficieze de reducerea de 50% la achiziţionarea produsului în valoare de 690 lei, ci doar de reducerea de 25%, urmând a încasa din contul SRL "Vistarcom" în beneficiul reclamantului suma de 172 lei, drept diferenţa reducerii de care nu a putut beneficia, deşi a respectat condiţiile promoţiei în cadrul perioadei de timp pentru care a fost desfăşurată.

Instanţa de judecată a apreciat drept întemeiată pretenţia reclamantului privind repararea prejudiciului moral cauzat, ori faptul că Slonovschi Leonid a fost obligat să se adreseze instanţei de judecată în vederea apărării drepturilor sale garantate de lege, corelative obligaţiilor vânzătorului care urma să le exercite cu diligenta unui bun profesionist şi cu bună-credinţă, ulterior sesizării SRL "Vistarcom" şi refuzului ultimilor de a satisface pretenţiile legitime, i-a creat acestuia un sentiment de frustrare şi subapreciere. Instanţa de apel a admis apelul declarat de SRL „Vistarcom”, a casat hotărîrea primei instanţe şi a pronunţat o nouă hotărîre privind respingerea acţiunii. În acest context, instanţa de apel a concluzionat că, invocările intimatului Slonovschi Leonid cu privire la lipsa produselor promoţionale la data de 20.03.2013, sînt declarative.

Conform informaţiei privind vînzările efectuate de către magazinul „Green Hills Market” s-a atestat prezenţa mărfii nu doar la data de 19.03.2013, dar şi la data de 20.03.2013 şi 21.03.2013, după expirarea promoţiei propriu-zise. Instanţa de apel a menţionat că instanţa de fond, prin hotărîrea pronunţată, incorect a interpretat promoţia efectuată de SRL „Sighişoara” (reduceri de 25%) catalogînd această promoţie ca fiind efectuată de 3 către ÎCS „Vistarcom” SRL şi care a substituit pe cea declarată în broşură – reduceri de 50%. La fel, a menţionat că instanţa de fond pripit a concluzionat că ÎCS „Vistarcom” SRL a efectuat o practică comercială agresivă şi a creat o falsă impresie consumatorului de a procura marfă în schimbul mărcilor care permit procurarea mărfii promorţionale cu o reducere de 50% fără a exista în realitate stocul de marfă necesar de a acoperi necesităţile promoţiei organizate, în vederea satisfacerea consumatorilor.

Analizînd în cumul probele prezentate de părţi în sensul prevederilor art.118 al.1 CPC, instanţa de apel reieşind din prevederile art.121-122 CPC, a considerat că reprezentantul apelantului a prezentat probe admisibile şi pertinente, ce confirmă pretenţiile invocate în apel, astfel, apelul a fost admis ca întemeiat. Verificînd argumentele recursului coroborat circumstanţelor de drept pe care este întemeiată decizia instanţei de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a dat o apreciere corectă pretenţiilor deduse judecăţii şi circumstanţelor de fapt stabilite, adoptînd o hotărîre legală şi întemeiată. În justificarea concluziei enunţate, instanţa de recurs invocă argumentele ce succed.

Astfel, s-a stabilit că, începînd cu data de 10.12.2012 pînă la 15.03.2013 ÎCS „Vistarcom" SRL în comun cu „Sighişoara" SRL au organizat o promoţie în supermarketele „Green Hills Market”. Promoţia respectivă a constat în colectarea de mărci care erau eliberate de către magazinele „Green Hills Market”, ca urmare a efectuării unei cumpărături ce depăşeşte suma de 100 lei. Regulile respective erau înscrise în Regulamentul promoţiei „Reducere în schimbul mărcii" şi în Broşură în care se lipeau mărcile (f.d.43). Pct.4 din Regulile promoţiei stipulează că, acumulînd numărul necesar de mărci, se procură vesela cu reducere de 50% din colecţia aflată la promoţie de pe standul special în sală (f.d.7).

Reclamantul Slonovschi Leonid în acţiunea înaintată susţine că aproximativ la data de 03.03.2013 în magazinele „Green Hills Market” nu se mai regăsea veselă care să poată fi achiziţionată la preţul promoţiei, iar personalul magazinului specifica că urmează ca magazinele să fie aprovizionate cu veselă oferită la preţuri promoţionale. La 20.03.2013, reclamantul a indicat în Condica de sugestii şi reclamaţii a magazinului „Green Hills Market” de pe str.Brîncuşi 3, numărul de telefon pentru o eventuală clarificare a situaţiei vizavi de eliberarea a unui produs în condiţiile promoţiei. Prin scrisoarea din 21.03.2013, administraţia ÎCS „Vistarcom” SRL, făcînd referire la pct.9 al regulilor promoţiei, l-a informat pe Slonovschi Leonid că stocul produselor promoţionale atît la ÎCS „Vistarcom” SRL, cît şi la Berghoff Moldova („Sighişoara” SRL) s-au epuizat şi nu este posibilitate de a satisface cerinţele reclamantului (f.d.9).

Luînd în consideraţie numărul mare de cumpărători care nu au reuşit să-şi schimbe mărcile eliberate de magazinele „Green Hills Market”, organizatorii promoţiei în calitate de recompensă, au propus ca în perioada 22-31.03.2013, să 4 fie schimbate mărcile pe veselă în magazinele „Berghoff”. Fiecare cumpărătură/fiecare bon de plată va fi schimbat pe 5 mărci promoţionale şi va primi reducerea de 25% pe suma totală (f.d.11). Astfel, reclamantul susţine în acţiune că a fost nevoit să se deplaseze la magazinul „Berghoff” amplasat pe str.Sarmisegetusa 1 din mun.Chişinău şi să procure o tigaie nu la preţul de 345 lei, dar la preţul de 517 lei, efectuîndu-se 25% reducere din preţul de bază de 690 lei (f.d.6).

Instanţa de recurs notează că Slonovschi Leonid dispunea de broşura eliberată de magazinul „Green Hills Market” în care sunt indicate Regulile promoţiei. Conform pct.7 din regulile menţionate, organizatorul promoţiei îşi rezervă dreptul de a modifica regulile efectuării promoţiei sau de a suspenda temporar promoţia, iar pct.9 stipulează că oferta este valabilă în condiţiile prezenţei produselor promoţionale (f.d.7). Conform contractului de vînzare-cumpărare din 01.12.2012, SRL „Sighişoara” vinde marfă, iar ÎCS „Vistarcom” SRL cumpără şi se obligă să achite costul mărfii livrate (f.d.27). Actul de verificare între ÎCS „Vistarcom” SRL şi SRL „Sighişoara” pe perioada 01.12.2012 – 16.04.2013, demonstrează livrările în volum foarte mare a mărfurilor în promoţie (f.d.39-42).

Astfel, dat fiind faptul că stocul produselor promoţionale atît la ÎCS „Vistarcom” SRL cît şi la Berghoff Moldova („Sighişoara” SRL) s-a epuizat, promoţia respectivă a fost încetată. Totodată, se remarcă că, ulterior, luînd în consideraţie numărul mare de cumpărători, s-a propus ca în perioada 22-31.03.2013, să fie schimbate mărcile promoţionale pe veselă în magazinele „Berghoff”. Fiecare cumpărătură/fiecare bon de plată va fi schimbat pe 5 mărci promoţionale şi va primi reducerea de 25% pe suma totală. Iniţiatorul promoţiei Berghoff Moldova fiind SRL „Sighişoara”. Reclamantul deplasîndu-se la magazinul „Berghoff”, amplasat pe str.Sarmisegetusa 1 din mun.Chişinău, a procurat o tigaie la preţul de 517 lei, efectuîndu-se 25% reducere.

Pe bonul de plată prezentat, la fel este indicat SRL „Sighişoara” (f.d.6). Prin urmare, promoţiile nominalizate au fost efectuate de către 2 persoane juridice diferite. Prima promoţie – reduceri de 50% a fost acordată de către ÎCS „Vistarcom” SRL, a doua promoţie – reduceri de 25% a fost acordată de SRL „Sighişoara”. Din aceste considerente, nu poate fi reţinute argumentele recurentului Slonovschi Leonid că a fost dus în eroare prin oferta lansată şi urmează a-i fi restituită diferenţa de preţ a reducerii dintre 50% şi 25% din bunul procurat, precum şi beneficiază de un prejudiciu moral. Reieşind din cele expuse, Colegiul consideră că instanţa de apel, prin stabilirea justă a circumstanţelor pricinii, aplicarea şi interpretarea justă a normelor de drept material şi procedural, corect au pronunţat soluţia privind respingerea acţiunii înaintate de Slonovschi Leonid.

5 Prin urmare, ţinînd cont de faptul că, decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel atacată. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Slonovschi Leonid. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Slonovschi Leonid către ICS „Vistarcom” SRL, intervenient accesoriu SRL „Sighişoara” privind apărarea drepturilor consumatorului, încasarea prejudiciului material şi moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Vladimir Timofti Svetlana Novac 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.