- Dosarul nr.
- 2ra-547/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 februarie 2014
- Părțile
- Lupuşor Alexandru vs ÎS Centru Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-547/14 — Anularea ordinului, restabilirea în funcţie, încasarea salariului
prima instanţă: E.Cobzac dosarul nr.2ra-547/14 instanţa de apel: N.Craiu L.Bulgac, A.Minciuna ÎNCHEIERE 04 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Lupuşor Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lupuşor Alexandru împotriva ÎS „Centrul Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013 c o n s t a t ă La data de 27 martie 2013 Lupuşor Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Centrul Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii reclamantul Lupuşor Alexandru a menţionat că, a activat la ÎS „Centrul Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare” în funcţia de şef secţie energetică şi mecanică în perioada de la 14 iulie 2003 până la 05 iulie 2011. Prin ordinul nr. 76p din 05 iulie 2011 a fost concediat din funcţia deţinută în baza art. 86 alin. (1) lit. g) Codul muncii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2012 reclamantul a fost restabilit în funcţia deţinută până la concediere. Prin ordinul nr. 214c din 29 octombrie 2012 cu privire la reducerea funcţiei de şef secţie energetică şi mecanică, ÎS „Centrul Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare” a dispus reducerea funcţiei de şef secţie energetică şi mecanică în legătură cu restructurarea Centrului Republican experimental protezare, ortopedie şi reabilitare şi comasarea acestei secţii cu secţia exploatare, securitatea transportului auto de pasageri.
În aceiaşi zi a fost preavizat despre reducerea funcţiei deţinute, fiindu-i propusă o altă funcţie de electrician de categoria IV, însă reclamantul a refuzat să fie numit în această funcţie. 1 Reclamantul Lupuşor Alexandru a mai invocat, că prin ordinul nr. 455p din 27 decembrie 2012 a fost concediat din funcţia de şef secţie energetică şi mecanică în baza art. 86 alin. (1) lit. g) Codul muncii. Consideră ordinul de concediere ilegal. Reclamantul Lupuşor Alexandru solicită anularea ordinului de concediere nr. 455p din 27 decembrie 2012, restabilirea în funcţia deţinută până la concediere, încasarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, începând cu 31 decembrie 2012 şi până la data reintegrării în funcţie, repararea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 27 iunie 2013 acţiunea s-a respins ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013 s-a respins apelul declarat de Lupuşor Alexandru şi s-a menţinut hotărârea primei instanţe. La 02 decembrie 2013 Lupuşor Alexandru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărâri privind admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat, că instanţele de judecată au aplicat în mod eronat normele de drept material. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în 2 care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs că, instanţele de judecată au aplicat în mod eronat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, iar instanţa de apel corect a raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Or, recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt, iar în conformitate cu art. 440 Cod de procedură civilă, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.
Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţele au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele recurentului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Lupuşor Alexandru ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Lupuşor Alexandru se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3