Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rac-21/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 ianuarie 2014
Părțile
Compania Bay Aviation Ltd, Bangladesh vs IS Aeroportul Internaţional Mărculeşti, IS CCM Vichi, intervenient accesoriu Ministerul Apărării şi IS Aeroportul Internaţional Mărculeşti vs Compania Bay Aviation Ltd, Bangladesh
Pe scurt
Încălcarea normelor de drept procedural la examinarea pricinii în ordine de apel

2rac-21/14 — Rezilierea contractelor de arendă, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi cheltuieli de judecată

prima instanţă: A. Us dosarul nr.2rac-21/14 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 29 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Vera Macinskaia Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursurile declarate de către Ministerul Apărării şi Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh împotriva Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi”, intervenient accesoriu Ministerul Apărării cu privire la rezilierea contractelor de arendă, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” împotriva Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013, prin care s-a admis apelul declarat de către avocatul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh, s-a casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012 în partea respingerii pretenţiilor de încasare a datoriei,

dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată şi s-a emis în partea dată o hotărâre nouă de admitere a acţiunii c o n s t a t ă Prin procura din 24 octombrie 2007 valabilă până la 31 august 2008 Burac Victor a fost împuternicit de Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cerere de chemare în judecată, de a majora pretenţiile şi de a ataca hotărârea judecătorească. La 12 mai 2008 reprezentantul Victor Burac a depus cerere de chemare în judecată în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh împotriva Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reprezentantul Victor Burac a indicat că la 25 octombrie 2003 Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh a încheiat cu Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” contractul nr. nr. 20-10/04-BAL de arendă a aeronavei Antonov-26. 1 Conform prevederilor contractuale, aeronava urma să fie transmisă reclamantului în locaţiune pentru exploatare în Bangladesh, aeroportul Internaţional Zia, plata pentru chiria navei fiind stabilită în mărime de 38000 dolari SUA. În baza facturii nr. l5 din 27 octombrie 2003 emisă de către Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” reclamantul a achitat plata stabilită în sumă de 38000 dolari SUA. Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale şi nu a transmis reclamantului aeronava pentru folosinţă.

În rezultatul reorganizării prin fuziune, toate drepturile şi obligaţiunile Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” au fost preluate de succesorul său Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, care prin scrisoarea nr.317 din 18 octombrie 2004 s-a obligat să restituie reclamantului suma de 38000 dolari SUA până la 01 decembrie 2004 ori în baza unui nou contract să transmită în schimbul datoriei, pentru perioada ianuarie-iunie 2005, aeronava sus menţionată. La 20 octombrie 2004 Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh a încheiat cu Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” contractul de locaţiune nr.20-10/04-BAL, prin care ultima s-a obligat să transmită primei aceeaşi aeronavă model Antonov-26.

Aeronava dată nu a fost pusă la dispoziţia reclamantului, iar reclamaţia adresată pârâtului a rămas fără răspuns. Cere reprezentantul Burac Victor rezilierea contractului de locaţiune nr. 20- 10/04-BAL din 20 octombrie 2004, încasarea sumei de 38000 dolari SUA cu titlu de datorie, dobânzii de întârziere pentru perioada 01 decembrie 2004 – 01 decembrie 2008 în sumă de 32934,60 dolari SUA şi compensarea cheltuielilor de juridică.

La 05 august 2008 reprezentantul Burac Victor a depus cerere de modificare a pretenţiilor împotriva Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi”, prin care a solicitat rezilierea contractelor de locaţiune nr. 25-10/03-BAL din 25 octombrie 2003 şi nr. 20-10/04-BAL din 20 octombrie 2004, încasarea din contul pârâţilor a datoriei în mărime de 38000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 decembrie 2004-01 iulie 2008 în mărime de 32775 dolari SUA, compensarea taxei de stat în mărime de 22219 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică. În motivarea cererii de concretizare a pretenţiilor reprezentantul Burac Victor a indicat că termenul de prescripţie pentru adresarea în judecată nu a fost omis, deoarece a început a curge la 01 iulie 2005 când a expirat data limită de transmitere în locaţiune a aeronavei.

Prin procura din 08 octombrie 2008 valabilă până la 31 decembrie 2011 Burac Victor a fost împuternicit de Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a majora sau micşora pretenţiile. (f.d. 75, vol. 1) La 22 aprilie 2009 reprezentantul Victor Burac a depus cerere de modificare a pretenţiilor în partea ce se referă la dobânda de întârziere, solicitând încasarea dobânzii de întârziere doar pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2007 în mărime de 25397 dolari SUA. La 13 februarie 2009 Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a depus acţiune reconvenţională împotriva Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă şi a suplimentului nr.1 la contractul dat.

2 În motivarea acţiunii reconvenţionale Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a indicat că contractul de arendă a avionului cu echipaj nr. 20- 10/04 BAL din 20 octombrie 2004 şi suplimentul nr. 1 la contractul dat au fost încheiate fictiv. Nu a primit de la Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh careva sume de bani cum era indicat în pct. 3 al suplimentului nr. 1 la contractul de arendă a avionului cu echipaj nr. 20-10/04 BAL din 20 octombrie 2004. Prin pct. 3 al suplimentului Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh s-a obligat să transfere în avans pentru luna lucrătoare suma de 14400 dolari SUA, pentru începutul şi sfârşitul perioadei de acţiune a contractului suma de 25000 dolari SUA pentru efectuarea zborurilor Chişinău - Dhaka(Bangladesh) - Chişinău.

Compania ,,Bay Aviation Ltd” contrar pct. 2 al suplimentului nu a informat Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” prin intermediul telexului, faxului sau prin poştă electronică despre data efectuării transferului. Contractul de arendă a avionului cu echipaj nr. 20-10/04 BAL din 20 octombrie 2004 şi suplimentul nr. 1 la contractul dat au fost încheiate fără intenţia de a produce efecte juridice. Cere Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” declararea nulităţii contractului de arendă a avionului cu echipaj nr. 20-10/04 BAL din 20 octombrie 2004 şi suplimentului nr. 1 la contractul dat. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 29 aprilie 2009 acţiunea Companiei „Bay Aviation Ltd”Bangladesh s-a admis parţial.

S-a reziliat contractul de arendă a avionului cu echipaj nr. 25-10-03 BAL din 25 octombrie 2003, încheiat între Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” şi Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi contractul nr. 25-10/04 BAL din 20 octombrie 2004 încheiat între Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Compania ,,Bay Aviation” Bangladesh cu suplimentul nr. 1 la contract. S-au respins pretenţiile Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere ca neîntemeiate. S-a încasat din contul Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” în beneficiul Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei şi taxa de stat în mărime de 200 lei.

În rest pretenţiile de încasare a cheltuielilor pentru asistenţă juridică s-au respins ca neîntemeiate. S-a respins acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” ca neîntemeiată. La 03 iunie 2009 reprezentantul Burac Victor a depus cerere de apel în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh împotriva hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 29 aprilie 2009. La 08 octombrie 2009 reprezentantul Burac Victor a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând încasarea în mod solidar din contul intimaţilor a datoriei în mărime de 38000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2007 în mărime de 25397 dolari SUA şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 65808,7 lei (f.d.

191, vol.1). Prin decizia Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009 s-a admis parţial apelul declarat de reprezentantul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh. 3 S-a casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 29 aprilie 2009 în partea respingerii pretenţiilor de încasare a datoriei şi cheltuielilor de judecată, cu emiterea în partea dată a unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. S-a încasat în mod solidar din contul Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” şi Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” în beneficiul Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh suma de 38000 dolari SUA echivalentă în lei moldoveneşti la momentul executării hotărârii judecătoreşti cu titlu de prejudiciu, suma de 21945 lei cu titlu de taxă de stat şi 15000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.

În rest hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 29 aprilie 2009 s- a menţinut. La 20 noiembrie 2009 reprezentantul Burac Victor a depus cerere de corectare a erorilor evidente din decizia Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009, solicitând a se corecta în dispozitivul deciziei cifra ,,21945” cu cifra ,,38709”.(f.d. 1, vol.II) Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 02 decembrie 2009 s-a respins cererea depusă în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh de reprezentantul Burac Victor cu privire la corectarea greşelii din decizia Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009. (f.d. 9, vol. II) La 11 decembrie 2009 Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 mai 2010 s-a admis recursul declarat de către Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”.

S-a casat decizia Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009 şi hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 29 septembrie 2009 şi s-a remis pricina la rejudecare în prima instanţă.(f.d. 45-51 vol. II) Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 09 noiembrie 2010 s-a atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Apărării. (f.d. 57, vol. II) Prin procura din 12 martie 2010 valabilă până la 12 martie 2013 Burac Victor a fost împuternicit de Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a majora sau reduce pretenţiile şi a ataca hotărârea judecătorească. (f.d.

23 vol. II) La 25 noiembrie 2010 reprezentantul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh a depus cerere de concretizare a pretenţiilor în partea încasării dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată, solicitând încasarea în mod solidar din contul pârâţilor a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 august 2005-25 noiembrie 2010 în mărime de 41400 dolari SUA, a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 65808 lei şi taxei de stat în mărime de 38709 lei. (f.d. 90-92) Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012 acţiunea depusă de reprezentantul Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh Burac Victor s-a admis parţial.

S-a reziliat contractul de arendă a avionului cu echipaj nr.25-10/03 BAL din 25 octombrie 2003 încheiat între Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” şi contractul de arendă a avionului cu echipaj nr.20-10/04-BAL din 20 octombrie 2004 cu suplimentul nr. l încheiat între Compania 4 ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”. Cerinţele Companiei „Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la încasarea datoriei de 38000 dolari SUA şi dobânzii de întârziere în sumă de 25397,02 dolari SUA au fost respinse ca neîntemeiate şi ca fiind depuse cu omiterea termenului de prescripţie. Acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” s-a respins ca neîntemeiată.

(f.d. 190-192 vol. II) Prin mandatul din 24 ianuarie 2011 avocatul Burac Victor a fost împuternicit de Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească.

La 24 februarie 2012 avocatul Burac Victor a depus apel în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh împotriva hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012.(f.d 211-213 vol. II) La 06 iunie 2013 avocatul Burac Victor a depus cerere de concretizare a pretenţiilor din cererea de apel, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanţe în partea respingerii pretenţiilor de încasare a prejudiciului material, cu emiterea în partea dată a unei noi hotărâri prin care să fie încasată din contul intimaţilor datoria în mărime de 38000 dolari SUA, dobânda de întârziere pentru perioada 01 august 2005- 06 iunie 2013 în mărime de 55849,09 dolari SUA, cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 68354,71 lei şi taxa de stat în mărime de 61803,18 lei.

(f.d. 90 vol. III) Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013 s-a admis apelul declarat de către avocatul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh. S-a casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012 în partea respingerii pretenţiilor de încasare a datoriei, a dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată şi s-a emis în partea dată o hotărâre nouă de admitere a acţiunii. S-a încasat în mod solidar din contul Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” în beneficiul Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh datoria în mărime de 38000 dolari SUA sau valoarea în lei la momentul executării hotărârii, dobânda de întârziere pe perioada 01 august 2005- 06 iunie 2013 în sumă de 55849,07 dolari SUA sau valoarea în lei la momentul executării hotărârii şi cheltuielile de judecată în mărime de 130157,89 lei.

În rest hotărârea primei instanţe s-a menţinut. La 30 septembrie 2013 Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe sau casarea deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de recurs Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a invocat că pricina a fost judecată în absenţa reprezentantului său şi a reprezentantului Ministerului Apărării, nefiind citaţi pentru şedinţa de judecată în modul prevăzut de lege, fapt ce implică derogarea de la prevederile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În conformitate cu art. 260 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţele naţionale urmau să suspende procesul. Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” nu este dizolvată şi din Registrul de stat a persoanelor juridice nu este radiată. 5 La materialele pricinii nu sunt deciziile Camerei Înregistrării de Stat prin care să se confirme înregistrarea fuziunii prin absorbţie şi dizolvarea Întreprinderii de Stat ,,CMM Vichi”. A mai indicat că scrisoarea din 18 octombrie 2004 nu poate fi calificată ca o preluare a datoriei, iar contractul de arendă nr. 20-10/04 BAL din 20 octombrie 2004 ca un mod de stingere a obligaţiei pecuniare în mărime de 38000 dolari SUA.

La 29 octombrie 2013 Ministerul Apărării a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe sau casarea deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea cererii de recurs Ministerul Apărării a indicat că pricina în ordine de apel a fost examinată în absenţa reprezentantului său, iar la materialele cauzei nu există dovada citării legale, fapt ce presupune încălcarea dreptului la un proces echitabil. În cazul calificării scrisorii nr. 317 din 18 octombrie 2004 drept preluare a datoriei, reclamantul a omis termenul de prescripţie pentru a se adresa cu acţiune în judecată în baza acestei scrisori.

Raportul dintre Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” este condiţionat de elementul de extraneitate, instanţa urmând să stabilească legea aplicabilă în cazul unui conflict între legea ţării căreia îi aparţine instanţa sesizată cu soluţionarea litigiului şi legea străină cu care raportul are legătură prin elementul de extraneitate. Instanţele inferioare erau obligate din oficiu să se pronunţe asupra legii aplicabile speţei. Prin procura din 16 septembrie 2013 Mînăscurtă Virgiliu a fost împuternicit de Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească.

La 28 noiembrie 2013 reprezentantul Mînăscurtă Virgiliu a depus recurs suplimentar în interesele Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, prin care a invocat că Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh în instanţa de apel a fost reprezentată de către o persoană neîmputernicită, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil. În conformitate cu art. 439 Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Prin referinţa depusă la 13 ianuarie 2014 în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh avocatul Burac Victor a solicitat respingerea recursurilor ca fiind depuse cu omiterea termenului de prescripţie şi ca fiind neîntemeiate. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ prin încheierea din 15 ianuarie 2014 a considerat recursurile admisibile fără a prejudicia fondul şi a dispus judecarea acestora de către completul din 5 judecători. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) şi art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează în lipsa părţilor, în limitele invocate în cerere, pe baza referinţei depuse de intimat şi fără a administra noi dovezi.

6 Judecând recursurile declarate în limitele invocate pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh de avocatul Burac Victor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acestea sunt depuse în termen, întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013 şi trimiterea pricinii la rejudecare în ordine de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” copia deciziei din 06 iunie 2013 la 25 iunie 2013(f.d.

102, vol. III), însă date cu privire la primirea deciziei de către aceasta la materialele cauzei nu sunt. În adresa Ministerului Apărării copia deciziei instanţei de apel din 06 iunie 2013 nu a fost expediată. Ministerul Apărării a făcut cunoştinţă cu materialele cauzei la 29 octombrie 2013 (coperta dosarului, vol. III) Prin urmare, recursurile declarate de Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Ministerul Apărării la 30 septembrie 2013 şi 29 octombrie 2013 se consideră depuse în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Din actele pricinii rezultă că la 25 octombrie 2003 compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” au încheiat contractul de arendă a avionului cu echipaj nr. 25-10/03 BAL (f.d. 10-15 vol. 1) Prin dispoziţia de plată din 27 octombrie 2003 compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh a transferat în contul Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” 38000 dolari SUA în baza contractului încheiat cu destinaţia Chişinău - Dhaka (Bangladesh) -Chişinău. (f.d.

23-24, vol. 1) Prin ordinul Ministerul Apărării nr. 53 din 02 martie 2004 ,,Cu privire la reorganizarea Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” şi Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” s-a dispus reorganizarea prin fuziune (absorbţie) Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” în Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi instituirea comisiei pentru primirea-predarea valorilor materiale de la balanţa Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” la balanţa Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, comisia urmând să prezinte Ministerului Apărării spre aprobare actele de predare-primire a valorilor materiale până la 15 martie 2004 (f.d.

108, vol. I) Prin scrisoarea nr. 317 din 18 octombrie 2004 Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” s-a obligat să restituie Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh datoria Întreprinderii de Stat ,,CMM Vichi” în mărime de 38000 dolari SUA până la 01 decembrie 2004 (f.d. 27-28 vol. I) La 20 octombrie 2004 Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh a încheiat cu Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” contractul de arendă nr.20- 10/04-BAL, prin care ultima s-a obligat să transmită primei aeronava de model Antonov-26 şi suplimentul nr. 1 la contract.

7 La 12 mai 2008 reprezentantul Burac Victor a depus în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh prezenta cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior, împotriva Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi”, solicitând rezilierea contractelor de locaţiune nr. 25-10/03-BAL din 25 octombrie 2003 şi nr. 20-10/04-BAL din 20 octombrie 2004, încasarea în mod solidar din contul pârâţilor a datoriei în mărime de 38000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 august 2005- 06 iunie 2013 în mărime de 55849,09 dolari SUA, a cheltuielilor pentru asistenţă juridică în mărime de 68354,71 lei şi a taxei de stat în mărime de 61803,18 lei.

La 13 februarie 2009 Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” a depus acţiune reconvenţională împotriva Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă din 20 octombrie 2004 şi a suplimentului nr.1 la contractul dat.

Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012 acţiunea Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh s-a admis parţial, s-a reziliat contractul de arendă a avionului cu echipaj nr.25-10/03 BAL din 25 octombrie 2003 încheiat între Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” şi contractul de arendă a avionului cu echipaj nr.20-10/04-BAL din 20 octombrie 2004, cu suplimentul nr.l încheiat între Compania ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh şi Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, s-au respins pretenţiile cu privire la încasarea datoriei în mărime de 38000 dolari SUA şi dobânzii de întârziere în sumă de 25397,02 dolari SUA şi acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”.

Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 06 iunie 2013 a admis apelul declarat de către avocatul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh, a casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06 februarie 2012 în partea respingerii pretenţiilor de încasare a datoriei, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată şi a emis în partea dată o hotărâre nouă de admitere a acţiunii, a încasat în mod solidar din contul Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi” în beneficiul Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh datoria în mărime de 38000 dolari SUA sau valoarea în lei la momentul executării hotărârii, dobânda de întârziere pe perioada 01 august 2005- 06 iunie 2013 în sumă de 55849,07 dolari SUA sau valoarea în lei la momentul executării hotărârii şi cheltuielile de judecată în mărime de 130157,89 lei.

În rest hotărârea primei instanţe s-a menţinut. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. b) Codul de procedură civilă, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată a instanţei de apel din 06 iunie 2013 rezultă că reprezentanţii Ministerului Apărării, Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat,, CCM Vichi” nu au fost prezenţi la examinarea cererii de apel depusă de avocatul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh.

(f.d. 94-96, vol. III) 8 Din citaţia pentru 06 iunie 2013 rezultă că avocatul Burac Victor, Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” au fost înştiinţaşi despre şedinţa de judecată, însă Ministerul Apărării nu a fost citat, deşi prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 09 noiembrie 2010 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu. (f.d. 85, vol. III şi f.d. 57, vol. II) La materialele dosarului lipsesc alte probe care ar confirma citarea legală a Ministerului Apărării în şedinţa de judecată a instanţei de apel pentru şedinţa din 06 iunie 2013, iar din copia înştiinţării anexate la dosar direct rezultă că acesta nu a fost înştiinţat.

Judecând cererea de apel fără a înştiinţa Ministerul Apărării despre data, ora şi locul şedinţei de judecată, instanţa de apel nu a asigurat disponibilitatea în drepturi a participantului la proces, ce constă în posibilitatea, în primul rând, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, astfel, prin urmare fiind admisă încălcarea prevederilor art. 27 alin. (1) Codul de procedură civilă.

Or, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 mai 2010 s-a admis recursul declarat de Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti”, s-a casat decizia Curţii de Apel Economice din 30 octombrie 2009 şi hotărârea Judecătoriei economice din 29 septembrie 2009 şi s-a remis pricina la rejudecare în prima instanţă anume pentru a fi atras în proces Ministerul Apărării, care figurează în Registrul de stat al persoanelor juridice ca fondator al Întreprinderri de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi al Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi”. (f.d.

45-51 vol. II) În afară de aceasta, la 06 iunie 2013 avocatul Burac Victor a depus cerere de concretizare a pretenţiilor din apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe în partea respingerii pretenţiilor de încasare a prejudiciului material, cu emiterea în partea dată a unei noi hotărâri prin care să fie dispusă încasarea din contul intimaţilor a datoriei în mărime de 38000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 august 2005- 06 iunie 2013 în mărime de 55849,09 dolari SUA, a cheltuielilor pentru asistenţă juridică în mărime de 68354,71 lei şi a taxei de stat în mărime de 61803,18 lei anexând calculele efectuate unipersonal. (f.d.

90-93 vol. III) În conformitate cu art. 370 alin. (2) Codul de procedură civilă, instanţa de apel expediază participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate primei instanţe, citează părţile şi alţi participanţi la proces, propunându-le să depună, cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar. În conformitate cu art. 379 alin. (2) Codul de procedură civilă, în cazul în care constată că participantului la proces nu i s-a remis cererea de apel, probele noi, referinţele, instanţa de apel dispune amânarea procesului pentru remitere. Contrar normelor de drept indicate, instanţa de apel nu a dispus amânarea procesului din 06 iunie 2013 pentru altă dată pentru a expedia în adresa intimaţilor cererea de concretizare a pretenţiilor din cererea de apel şi calculele prezentate de avocatul Burac Victor, pentru ca primii să se expună pe marginea cererii date.

Aşadar, instanţa de apel a încălcat dreptul recurenţilor la examinarea pricinii în ordine de apel la un proces echitabil şi principiul egalităţii armelor statuat la art. 6 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 9 Pentru a răspunde exigenţelor articolului enunţat procedura în faţa instanţelor judiciare trebuie să aibă un caracter contradictoriu, un concept similar celui al egalităţii armelor. Principiul contradictorialităţii presupune, în fond, posibilitatea pentru părţile în proces de a li se aduce la cunoştinţă toate dovezile invocate, observaţiile formulate a acesteia şi de a face comentarii în legătură cu ele. Erorile judiciare ale instanţei de apel în ordine de recurs nu este posibil de corectat.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Bălţi în cadrul judecării pricinii a încălcat şi aplicat eronat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Ministerul Apărării, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel în aceiaşi instanţă în alt complet de judecători. La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse, de verificat dacă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii solidare prevăzute la art. 69-78 Codul civil şi în dependenţă de cele obţinute de emis o hotărâre legală.

Or, avocatul Burac Victor la referinţa depusă a anexat extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 30708 din 13 ianuarie 2014 potrivit căruia Întreprinderea de Stat ,,CCM Vichi” încă se află în proces de reorganizare. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admit recursurile declarate de către Întreprinderea de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Ministerul Apărării.

Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul Burac Victor în interesele Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh împotriva Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” şi Întreprinderii de Stat ,,CCM Vichi”, intervenient accesoriu Ministerul Apărării cu privire la rezilierea contractelor de arendă, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat ,,Aeroportul Internaţional Mărculeşti” împotriva Companiei ,,Bay Aviation Ltd” Bangladesh cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă, cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.