Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-69/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Corlotari Tudor vs Ministerul Finanţelor, Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-69/14 — Repararea prejudiciului material şi moral

prima instanţă V. Micu dosarul nr.2r-69/14 instanţa de apel L. Popova A. Doga S. Caitaz DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Ministerul Finanţelor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tudor Corlotari împotriva Ministerului Finanţelor, Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Ministerul Finanţelor ca fiind depusă înafara termenului legal, c o n s t a t ă: La 06 martie 2012, Tudor Corlotari a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor, Procuraturii Generale şi Ministerului Justiţiei cu privire repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul Tudor Corlotari a indicat că prin ordonanţa din 06 martie 2008, semnată de procurorul adjunct al raionului Călăraşi s-a dispus pornirea urmăririi penale pe indicii infracţiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) CP pe faptul maltratării lui Efim Poiană. În ordonanţă se constata că Efim Poiană s-a plîns la Procuratura Călăraşi, cum că, întorcându-se din pădure la 10 februarie 2008 cu o căruţă de lemne, a fost stopat de către inspectorul de sector al satului Hogineşti, raionul Călăraşi şi pădurarul ocolului silvic şi sub pretextul că a sustras lemne din pădure i-au aplicat multiple lovituri pe diferite părţi ale corpului, pricinuindu-i leziuni corporale uşoare. În acea perioadă era angajat în calitate de inspector de sector la CRP Călăraşi.

Prin ordonanţa din 24 martie 2008 a fost recunoscut în calitate de bănuit pe faptul maltratării lui Efim Poiană. La 23 octombrie 2008 a fost pus sub învinuire în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 309 alin. (3) lit.c) CP, fiind interogat în calitate de învinuit. La aceiaşi dată, prin ordonanţa emisă de procuratura raionului Călăraşi, i-a fost aplicată măsura preventivă declaraţia de a nu părăsi locul de trai şi ţara pînă cînd v-a fi luată hotărîrea definitivă pe caz. Dosarul a fost trimis în instanţa de judecată în anul 2008. Examinarea dosarului în instanţele de judecată s-a efectuat pe parcursul anilor 2008-2011, petrecându-se peste 15 şedinţe de judecată. La 21 decembrie 2009 prin sentinţa Judecătoriei Călăraşi a fost achitat pe art. 309/1 al.3 lit.c), p) CP pentru că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

2 Prin decizia Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 a fost admis apelul declarat de procurorul Procuraturii Călăraşi, casată sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 21 decembrie 2009 şi pronunţată o nouă hotărâre fiind recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii pe art.309/1 al.3 lit. c), p) CP, cu aplicarea art.79 CP fiind stabilită pedeapsa sub formă de amendă în sumă de 10000 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 noiembrie 2010 au fost admise recursurile procurorului şi al său, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 şi remisă cauza la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2011 a fost respins ca nefondat apelul procurorului Călăraşi şi menţinută sentinţa de achitare din 21 decembrie 2009. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 6 decembrie 2011 a fost respins recursul procurorului împotriva deciziei Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2011 ca inadmisibil şi menţinută hotărârea Judecătoriei Călăraşi de achitare din 21.12.2009. Decizia de condamnare a Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 a fost transmisă spre executare pe 07 mai 2010 executorului judecătoresc. Datorită acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală, procuratură şi instanţele de judecată în toată această perioadă i-a fost pricinuit prejudiciul material şi moral.

Pe parcursul urmăririi penale şi examinării dosarului penal a fost consultat şi asistat de avocat achitând pentru servicii de asistenţă juridică 5 700 lei. Dosarul s-a examinat în instanţa de apel şi în instanţa de recurs de 8 ori. De fiecare dată s-a deplasat la Chişinău cu automobilul, achitând la o rută cîte 10 litri de benzină, ceia ce în total costă 1280 lei. Infracţiunea de care a fost învinuit se clasifică ca infracţiune gravă, învinuirea adusă a avut pentru el o rezonanţă deosebită. Reputaţia sa ca lucrător de poliţie a avut de suferit. Era sfidat de persoanele în privinţa cărora necesita să întreprindă careva măsuri de constrângere. De la 23 octombrie 2008 până pe 06 decembrie 2011 i-a fost încălcat dreptul la libertatea de a circula, având obligaţia de a nu părăsi localitatea şi ţara, drept consfinţit de art.27 din Constituţia RM şi art.5 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

A avut ocazia de a pleca la lucru peste hotarul ţării şi a avea un câştig de 1000 euro, însă aceasta şansă nu a putut-o realiza. Nu a putut pleca la odihnă cu familia peste hotarele ţării, nu a putut vizita rudele care locuiesc în Federaţia Rusă, nu a putut pleca la înmormântarea bunicii soţiei în Crasnodar. În 2009 activând în Comisariatul de poliţie raionul Călăraşi în funcţia de şef de post, ofiţer operativ superior de sector al postului de poliţie Hogineşti, a fost prezentat la următorul grad în termen locotenent major de poliţie, susţinând probele sportive la Centrul sportiv „Dinamo”, însă i s-a refuzat din motivul, că împotriva sa era intentat dosarul penal în baza art.309 alin. (3) CP.

Din momentul intentării dosarului penal şi pană la pronunţarea sentinţei de achitare au durat 3 ani şi 9 luni. În toată acesta perioadă el s-a aflat în stare de stres, fiind bărbat sănătos a început să aibă probleme cu inima, a avea accese de tensiune, avea insomnie, de două ori a stat în spital. Aceste suferinţe psihice pînă şi în prezent pentru el nu sau epuizat, deoarece starea sănătăţii sale nu mai este cea de pînă la intentarea dosarului, pînă la data înaintării acţiunii în judecată reprezentantul procuraturii nu i-a adus scuze din numele statului pentru atragerea ilicită la răspundere, care tot este o sfidare a personalităţii sale simţindu-se umilit. 3 Cere Tudor Corlatari încasarea din contul statului a cheltuielilor suportate pentru asistenţa juridică în sumă de 5700 lei şi cheltuielile de deplasare în sumă de 1280 lei; repararea prejudiciului moral pentru atragerea ilicită la răspunderea penală în sumă de 200000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 19 iulie 2012 acţiunea lui Tudor Corlotari a fost admisă parţial cu încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Tudor Corlotari prejudiciul material în mărime de 5700 lei, prejudiciul moral în mărime de 20000 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 392,80 lei, în total suma de 26092,80 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 a fost restituită cererea de apel depusă de Ministerului Finanţelor ca fiind depusă ca fiind depusă în afara termenului legal. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Tudor Corlotari şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 19 iulie 2012. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2013 recursul declarat de către Tudor Corlotari a fost considerat inadmisibil. La 19 iunie 2013, Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 25 aprilie 2013, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. Recurentul, Ministerul Finanţelor în motivarea recursului a indicat că încheierea instanţei de apel este emisă cu încălcarea normelor de drept procedural. Menţionează că la 23 aprilie 2013 au depus apelul motivat împotriva hotărârii primei instanţe, fapt confirmat prin ştampila cancelariei Curţii de Apel Chişinău, iar ulterior instanţa de apel a emis încheierea contestată prin care a restituit apelul ca fiind depus înafara termenului legal.

Consideră că termenul de declarare a apelului stipulat la art. 362 CPC până la modificările, a fost respectat reieşind din faptul că cu hotărârea primei instanţe Ministerul Finanţelor a făcut cunoştinţă la 12 februarie 2013, fapt confirmat prin inscripţia de la dosar. Astfel, instanţa de apel neîntemeiat a constatat că reprezentantul ministerului a avut un comportament neglijent, atâta timp cât cerinţele de a prezenta apelul motivat sau au fost respectate. De asemenea, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în proces, lipsind ministerul de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, prin asta acordând prioritate procesuală unei singure părţi.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 iulie 2012, acţiunea înaintată de Tudor 4 Corlotari a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a prejudiciului în sumă de 26092,80 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, contestată prin prezentul recurs, s-a dispus restituirea cererii de apel declarată de către Ministerul Finanţelor ca fiind depusă în afara termenului legal. Conform prevederilor art.362 alin.(1) şi alin. (4) CPC (în vigoare la data adoptării hotărîrii primei instanţe), termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel, chiar dacă apelul a fost depus anterior. În conformitate cu art. 362 alin. (3) CPC repunerea în termenul de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi ordinea prevăzută de art. 116 CPC, la cererea persoanei interesate care a omis termenul procedural.

Instanţa de recurs menţionează că hotărârea primei instanţe contestată cu apel a fost adoptată şi pronunţată integral la 29 iulie 2012. Copia hotărârii primei instanţe a fost expediată participanţilor la proces, inclusiv şi Ministerului Finanţelor, în aceiaşi zi, la data de 19 iulie 2012 (f.d.68). S-a mai stabilit că Tudor Colotari la 15 august 2013 a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Examinarea apelului a fost stabilită pentru data de 31 decembrie 2012, ora 12.00. Copia apelului depus de către Tudor Corlotari a fost expediată intimaţilor pentru cunoştinţă şi pentru a depune referinţă. Totodată participanţii la proces, inclusiv şi reprezentantul Ministerului Finanţelor au fost citaţi pentru şedinţa de judecată din 31 octombrie 2012, ora 12.00.

De asemenea, materialele dosarului atestă faptul recepţionării la 28 septembrie 2012 de către Ministerul Finanţelor a apelului declarat de Tudor Corlotari şi citaţia pentru şedinţa de judecată din 31 octombrie 2012, fapt confirmat prin avizul de recepţie a citaţiei (f.d.74). Nefiind prezent Ministerul Finanţelor la şedinţa de judecată din 31 octombrie 2012, instanţa de a apel a examinat apelul lui Tudor Colotari în lipsa reprezentantului Ministerului Finanţelor, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe. Iar, la 18 ianuarie 2013 copia deciziei instanţei de apel din 31 octombrie 2012 a fost expediată participanţilor la proces.

Însă, la 15 februarie 2013 Ministerul Finanţelor a depus apel împotriva hotărârii primei instanţe din19 iulie 2012, adică peste mai mult de 6 luni de la data adoptării şi comunicării hotărîrii motivate cu omiterea termenului legal de 20 zile, stabilit la art. 262 alin. (1)CPC (în redacţia de la data emiterii hotărârii primei instanţe). În conformitate cu art.116 alin.(1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Instanţa de recurs menţionează că în cererea de apel depusă Ministerul Finanţelor nu a fost solicitată repunerea apelului în termen.

Conform prevederilor art.369 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. 5 Luînd în consideraţie normele expuse, instanţa de recurs notează că, instanţa de apel, corect a concluzionat privind restituirea cererii de apel Ministerului Finanţelor deoarece neîntemeiat a fost omis termenul legal de contestare a hotărârii judecătoreşti. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului Ministerul Finanţelor precum au respectat termenul de declarare a apelului reieşind din faptul că hotărârea primei instanţe le-a fost adusă la cunoştinţă la 12 februarie 2013, fapt confirmat prin inscripţia la dosar şi la 14 februarie 2013 au atacat-o cu apel, deoarece borderoul anexat la dosar (f.d.

98) nu corespunde borderoului cauzei date. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Ministerul Finanţelor. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tudor Corlotari împotriva Ministerului Finanţelor, Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.