Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-441/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Grama Fiodor vs Boreţ Vladislav, SA Viccomerţ, SA Cheia Albă, SA Dovas, SA Stec DDU
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-441/14 — Restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere

prima instanţă: M. Avornic dosarul nr. 2ra-441/14 instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Fiodor Grama împotriva lui Vladislav Boreţ cu privire la restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere şi la cererea reconvenţională a lui Vladislav Boreţ, Societăţii pe acţiuni „Viccomerţ”, Societăţii pe acţiuni „Cheia Albă”, Societăţii pe acţiuni „Dovas” şi Societăţii pe acţiuni „STEC DDU” împotriva lui Fiodor Grama şi Societăţii cu răspundere limitată „Grama Valeriu” cu privire la declararea nulităţii contractului de împrumut şi restituirea bunurilor din posesia nelegitimă străină, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Vladislav Boreţ, Societatea pe acţiuni „Viccomerţ”, Societatea pe acţiuni „Cheia Albă”, Societatea pe acţiuni „Dovas” şi Societatea pe acţiuni „STEC DDU” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 25 martie 2013, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2012,

Fiodor Grama a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Vladislav Boreţ cu privire la restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii reclamantul Fiodor Grama a indicat că la 14 iunie 2010, între el şi pârât a fost încheiat un contract de împrumut autentificat notarial, prin care el a împrumutat pârâtului suma de 60000 lei, pînă la 31 decembrie 2010. Menţionează că la moment, pârâtul Vladislav Boreţ nu a achitat nici o parte din suma împrumutată. Susţine că el a solicitat pârâtului restituirea împrumutului şi soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului apărut, însă pârâtul nu şi-a onorat nici pînă în prezent obligaţiile. Afirmă că în prima jumătate a anului 2011, el s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea privind eliberarea ordonanţei judecătoreşti cu privire la încasarea datoriei.

La 10 mai 2011, instanţa de judecată a dispus prin ordonanţă încasarea de la pârât a datoriei, însă prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 octombrie 2011 a fost anulată integral ordonanţa. Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a împrumutului în sumă de 60000 lei, indexarea sumei de 60000 lei pe termenul de întârziere de 421 zile şi încasarea de la pârât a dobânzii de întârziere în sumă de 12120,82 lei. Ulterior, Fiodor Grama a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând încasarea de la pârât a împrumutului în sumă de 60000 lei, indexarea sumei de 60000 lei pe termenul de întârziere de 508 zile şi încasarea de la pârât a dobânzii de întârziere în sumă de 14071,23 lei.

La 11 iulie 2012, Fiodor Grama a depus o cerere, prin care a solicitat încasarea de la pârât a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 4000 lei. Vladislav Boreţ, SA „Viccomerţ”, SA „Cheia Albă”, SA „Dovas” şi SA „STEC DDU” au depus o cerere reconvenţională împotriva lui Fiodor Grama şi SRL „Valeriu Grama” cu privire la declararea nulităţii contractului de împrumut şi restituirea bunurilor din posesia nelegitimă străină. În motivarea acţiunii reconvenţionale au indicat că la 01 septembrie 2008, SRL „Valeriu Grama” (arendator), în persoana directorului Vlaeriu Grama şi SA „Viccomerţ” (arendaş), în persoana directorului Vladislav Boreţ a fost încheiat un contract de arendă, conform căruia arendatorul a transmis, iar arendaşul a primit în arendă spaţiul situat în mun.

Chişinău, str. Grigore Ureche,56/1. Conform pct. 2.1 din contract, plata pentru arendă, inclusiv cu TVA, constituie 431 Euro lunar, iar conform pct. 5.1 din contract, prezentul contract a fost încheiat pe un an, de la 01 septembrie 2008 pînă la 01 septembrie 2009. Menţionează că având în vedere situaţia materială nestabilă a SA „Viccomerţ”, s-a format o datorie faţă de SRL „Valeriu Grama”. Susţine că la 07 februarie 2009, SRL „Valeriu Grama” în mod unilateral şi samavolnic a îngrădit accesul pentru SA „Viccomerţ” în spaţiile din str. G. Ureche,56/1, mun. Chişinău.

Afirmă că contractul de arendă din 01 septembrie 2008 a fost reziliat, încetându-şi efectele, iar SRL „Valeriu Grama” a continuat să calculeze plata pentru arendă pînă la aprilie-mai 2009. Invocă că în spaţiile respective SRL „Valeriu Grama” a sechestrat mai multe bunuri, care aparţin SA „Viccomerţ” conform contractelor nr. 01/08 din 01 august 2007 încheiat între Vladislav Boreţ şi SA „Viccomerţ”, nr. 02/08-01 din 02 august 2007 încheiat între SA „STEC DDU” şi SA „Viccomeţ”, nr. 02/08-02 din 02 august 2007 încheiat între SA „Cheia Albă” şi SA „Viccomerţ” şi nr. 08/08 din 08 august 2007 încheiat între SA „Dovas” şi SA „Viccomerţ”. Conform anexelor la contractele menţionate, sunt enumerate bunurile, care au fost transmise SA „Viccomerţ” în folosinţă temporară şi care, de fapt, sunt în posesie nelegitimă străină a SRL „Valeriu Grama”.

Mai invocă că bunurile sechestrate samavolnic de către SRL „Valeriu Grama” au o valoare de circa 140000 lei, care dublu depăşeşte suma datoriei pentru arendă. La 17 august 2012, prin intermediul Cabinetului Avocatului „Viorel Chetruşcă”, SRL „Valeriu Grama” a fost somată să restituie benevol bunurile aflate în spaţiul din str. G. Ureche,56/1, mun. Chişinău, care a fost dat în chirie SA „Viccomerţ” în temeiul contractului de arendă din 01 septembrie 2008, însă această somaţie a rămas nesoluţionată. Menţionează că SRL „Valeriu Grama” a acceptat întoarcerea proprietăţii SA „Viccomerţ” doar cu condiţia că datoria pentru arendă a SA „Viccomerţ” faţă de SRL „Valeriu Grama” să fie transcrisă pe numele lui Vladislav Boreţ prin încheierea contractului de împrumut, având în vedere că există un risc că SA „Viccomerţ” nu va putea ulterior achita restanţa formată pentru arendă.

Doar astfel la 14 iunie 2010, a fost încheiat contractul de împrumut între Fiodor Grama şi Vladislav Boreţ, însă realmente banii indicaţi nu au fost transmişi. Susţine că la 07 octombrie 2011, Vladislav Boreţ a depus o plîngere în temeiul art. 274 CPP, pe faptele samavolnice, escrocherie şi cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere. Conform încheierii din 21 octombrie 2011 pe rezultatul examinării plângerii, a fost stabilit că începând cu luna martie 2008 pînă în luna februarie 2009, SA „Viccomerţ” nu şi-a onorat obligaţiunile stabilite în contract, pe faptul neachitării taxei spre arendarea spaţiului, totodată, în perioada de timp a lunii martie 2008 pînă la începutul lunii februarie 2009, SA „Viccomerţ” a încetat activitatea şi directorul Vladislav Boreţ a plecat după hotarele Republicii Moldova.

Ulterior, SRL „Valeriu Grama” din imposibilitatea de a face legătură cu Vladislav Boreţ şi luând în consideraţie faptul că SA „Viccomerţ” nu mai activau, la fel, şi plata pentru arendă nu a fost achitată, ultimul a limitat spaţiul acordat în arendă contra plată SA „Viccomerţ”, pînă la soluţionarea situaţiei produse, la alte lăcăţi la uşile de intrare în încăperea dată. Susţine că contractul de împrumut din 14 iunie 2010 a fost încheiat cu scopul ascunderii conflictului rezultat din neonorarea corespunzătoare contractului de arendă din 01 septembrie 2008, deoarece SRL „Valeriu Grama” şi Valeriu Grama erau sigură că SA „Viccomerţ” este în imposibilitate să achite plata pentru arendă, care pînă în prezent, nicicum nu a fost pretinsă.

Afirmă că contractul de împrumut menţionat este un act juridic simulat, care în temeiul art. 221 alin. (2) din Codul civil, este nul.

Prin urmare, în temeiul art. art. 221 alin. (2), 227 alin. alin. (1) şi (2) şi 228 alin. alin. (1) şi (2) din Codul civil, solicită anularea contractului de împrumut din 14 iunie 2010, încheiat între Fiodor Grma şi Vladislav Boreţ şi restituirea de la SRL „Valeriu Grama” şi Fiodor Grama în folosul SA „Viccomerţ” şi Vladislav Boreţ a bunurilor aflate în posesie nelegitimă indicate în anexa nr. 1 la contractul de arendă nr. 01/08 din 01 august 2007, în folosul SA „Viccomerţ” şi SA „STEC DDU” a bunurilor aflate în posesie nelegitimă indicate în anexa nr. 1 la contractul de arendă nr. 02/08-01 din 02 august 2007, în folosul SA „Viccomerţ” şi SA „Cheia Albă” a bunurilor aflate în posesia nelegitimă indicate în anexa nr. 1 la contractul de arendă nr. 02/08-02 din 02 august 2007 şi în folosul SA „Viccomerţ” şi SA „Dovas” a bunurilor aflate în posesie nelegitimă indicate în anexa nr. 1 la contractul de arendă nr. 08/08 din 08 august 2007, precum şi încasarea a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 martie 2013 acţiunea iniţială a fost admisă şi a fost încasat de la Vladislav Boreţ în beneficiul lui Fiodor Grama datoria în sumă de 60000 lei, dobânda de întârziere în sumă de 14071,23 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 6163,62 lei, în total 80234,85 lei. Acţiunea reconvenţională a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Vladislav Boreţ, SA „Viccomerţ”, SA „Cheia Albă”, SA „Dovas” şi SA „STEC DDU” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 noiembrie 2013, în termenul prevăzut de lege, Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii iniţiale şi admiterea acţiunii reconvenţionale.

Recurentul Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă, în motivarea recursului, a indicat că hotărârile judecătoreşti sunt ilegale, deoarece instanţele judecătoreşti au încălcat normele de drept material şi, anume, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Menţionează că instanţele judecătoreşti, la examinarea pricinii, nu au aplicat prevederile art. art. 221 alin. (2), 227 alin. alin. (1) şi (2), 228 alin. alin. (1) şi (2), 315 alin. alin. (1) şi (2), 316 alin. alin. (1) şi (2), 317 şi 374 alin. alin. (1) şi (5) din Codul civil. Susţine că contractul de împrumut din 14 iunie 2010 a fost încheiat cu scopul ascunderii conflictului rezultat din neonorarea corespunzătoare a contractului de arendă din 01 septembrie 2008, deoarece SRL „Valeriu Grama” şi Fiodor Grama erau siguri că SA „Viccomerţ” este în imposibilitate să achite plata pentru arendă, care pînă acum nicidecum nu a fost pretinsă.

Afirmă că Vladislav Boreţ a fost indus în eroare, deoarece SRL „Valeriu Grama” intenţionat, cu rea-voinţă, i-a propus lui Vladislav Boreţ să semneze contractul respectiv pentru a pregăti bază de probaţiune cu scop de a încasa în viitor nemijlocit de la acesta suma de 60000 lei, care, de fapt, este restanţa formată pentru arendă, pe care SA „Viccomerţ” nu o poate achita, aflîndu-se în imposibilitate de plată, inclusiv din vina SRL „Valeriu Grama”, care pînă acum deţine în posesie nelegitimă bunurile litigioase. Invocă că instanţele judecătoreşti doar au declarat, dar nu şi au argumentat netemeinicia pretenţiilor lui Vladislav Boreţ, interpretând eronat aspectele faptologice relevante ale cauzei, ceea ce a condiţionat aplicarea eronată a normelor legale pertinente.

Prin referinţa depusă la 30 decembrie 2013 Fiodor Grama a solicitat de a considera recursul ca inadmisibil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Vladislav Boreţ reprezentat de către Viorel Chetruşcă se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.