2ra-2200/13 — Includerea ilegla a sechestrului și repararea prejudiciului cauzat

prima instanţă – V. Negru dosarul nr. 2ra-2200/13 instanţa de apel – T. Pelin, A. Panov, N. Traciuc DECIZIE 04 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând recursul Mariei Ploşniţă, reprezentată de către avocatul Pavel Cotruţă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Ploşniţă împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Maria Ploşniţă şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 07 martie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 04 februarie 2011, Maria Ploşniţă reprezentată de către avocatul Pavel Cotruţă a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la începutul lunii martie a anului 2008 reclamanta s-a adresat într-o bancă comercială pentru a contracta un credit în sumă de circa 700000 lei, mai exact suma necesară achiziţiei a 45000 Euro. Menţionează că în vederea asigurării executării obligaţiilor reclamanta urma să depună în gaj apartamentul său, încheind cu banca un contract de ipotecă.

Însă, în cadrul examinării prealabile a cererii, funcţionarii băncii, accesând Registrul Bunurilor Imobile „Cadastru”, au depistat că pe drepturile patrimoniale ale reclamantei, şi anume asupra apartamentului său este aplicată o interdicţie, de tipul restricţie, care de fapt reprezintă un sechestru, fapt care duce la imposibilitatea exercitării de către reclamantă a drepturilor sale de dispoziţie asupra bunului imobil nominalizat. 1 Indică reclamanta că a solicitat ÎS „Cadastru” de a-i elibera Extrasul din Registrul bunurilor imobile pentru efectuarea tranzacţiilor şi a copiei de pe documentul care a servit temei pentru aplicarea interdicţiei. Afirmă că la 03 aprilie 2008 a primit Extrasul solicitat, eliberat cu numărul de înregistrare 0100/08/22328, în care la „Subcapitolul III.

Grevarea drepturilor patrimoniale” figura, sintagma „Interdicţie”, iar suplimentar a fost anexat un document care purta antetul Ministerului Afacerilor de Interne, datat cu 22 ianuarie 2002 prin care se solicita aplicarea sechestrului asupra proprietăţii mai multor persoane, inclusiv al reclamantei, în legătură cu cercetarea unui dosar penal. Menţionează reclamanta că în acest dosar penal nu a avut nici o calitate procesuală. Astfel, la 03 septembrie 2010 reclamanta a acţionat în judecată ÎS „Cadastru” în vederea anularii interdicţiei, iar la 21 decembrie 2010 a fost pronunţată hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău pe dosarul nr. 2- 4297/10 prin care a fost dispusă anularea interdicţiei pe apartamentul nr. 116 din str. Valea Crucii 8, mun.

Chişinău, cu radierea de către OCT Chişinău din Registrul Bunurilor Imobile a înscrierii privind interdicţia efectuării acţiunilor de dispoziţie asupra apartamentului menţionat. Hotărârea invocată a devenit definitivă şi irevocabilă la 27 decembrie 2010. Relatează că la 13 ianuarie 2011 a depus la ÎS „Cadastru” o somaţie privind executarea benevolă a hotărârii Judecătoriei Botanica din 06 decembrie 2010 pe dosarul nr. 2-4297/10, însă prin răspunsul nr. OV35/578 din 27 ianuarie 2011 ÎS „Cadastru” a refuzat să execute hotărârea.

Solicită încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” a sumei de 800000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat prin aplicarea ilegală a interdicţiei/sechestrului, violarea proprietăţii, violarea onoarei şi demnităţii, prejudicierea reputaţiei profesionale, încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru”a sumei de 100 lei cu titlu de recuperare a taxei de stat, încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru”a sumei de 10000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin încheierea protocolară din 05 mai 2011 a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 07 martie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 a fost respinsă cererea de apel depusă de Pavel Cotruţă în interesele Mariei Ploşniţă şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 aprilie 2013, Maria Ploşniţă, reprezentată de către avocatul Pavel Cotruţă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti ierarhic inferioare şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral. 2 În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile contestate pe care le consideră emise cu aplicarea eronată a legii, soluţia dată pe această cauză fiind greşită, la baza hotărârilor fiind invocate selectiv doar unele prevederi favorabile părţii oponente.

Remarcă că pentru ca organul de urmărire penală să dispună asemenea limitări urma să existe o cauză penală intentată în privinţa recurentei - fapt care însă nu a fost stabilit. Chiar şi în acea ipoteză, limitarea dreptului de dispoziţie asupra bunului imobil respectiv putea fi dispusă doar prin ordonanţa procurorului dar nu la o simplă „adresare” sau scrisoare a unui anchetator. Mai mult ca atât, aplicarea interdicţiei, ca fapt care a obstrucţionat dreptul de dispoziţie al recurentului din acea zi şi până în prezent, urma să fie adusă la cunoştinţă recurentei ca titular al acestui drept - ceea ce nu a avut loc. Consideră că instanţele judecătoreşti au ignorat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost constatată ilegalitatea aplicării interdicţiei pe bunul imobil ce aparţine recurentei.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 14 ianuarie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 142), fiind recepţionată de către recurentă la 01 martie 2013 (f. d. 143). Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen la 29 aprilie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Înaintând acţiunea în instanţa de judecată, Maria Ploşniţă a solicitat încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” a sumei de 800000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat prin aplicarea ilegală a interdicţiei/sechestrului, violarea proprietăţii, violarea onoarei şi demnităţii, prejudicierea reputaţiei profesionale, încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” a sumei de 100 lei cu titlu de recuperare a taxei de stat, încasarea în mod solidar de la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” a sumei de 10000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.

Fiind investite cu judecarea pricinii în speţă, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanţele 3 care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect au ajuns la concluzia respingerii acţiunii înaintate de către Maria Ploşniţă. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs constată că Inspectoratul de poliţie mun. Chişinău prin scrisoarea nr. 5/204 din 22 ianuarie 2001 s-a adresat către OCT Chişinău a ÎS „Cadastru”, în legătură cu aflarea în procedură a cauzei penale nr. 2001421953 din necesitatea păstrării proprietăţii pentru o posibilă confiscare, solicitând de a fi încetate toate operaţiunile cu bunurile înregistrate asupra persoanelor indicate, inclusiv şi în privinţa reclamantei.

Ca urmare, cerinţa a fost satisfăcută de către OCT Chişinău a ÎS „Cadastru”. Actele cauzei denotă că reclamanta s-a adresat în instanţa de judecată solicitând anularea interdicţiei aplicate asupra apartamentului nr. 116 situat în str. Valea Crucii 8, mun. Chişinăuîn temeiul scrisorii colaboratorului CGP Chişinău din 22 ianuarie 2001. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 06 decembrie 2010 acţiunea a fost admisă. S-a dispus anularea interdicţiei aplicate de către anchetatorul principal al Inspectoratului de Poliţie mun. Chişinău la 22 ianuarie 2001 asupra apartamentului nr. 116 din str. Valea Crucii 8, mun. Chişinău şi radierea de către OCT Chişinău din Registrul Bunurilor Imobile a înscrierii privind interdicţia efectuărilor acţiunilor de dispoziţie asupra apartamentului nr. 116 din str. Valea Crucii 8, mun.

Chişinău, aplicate la 22 ianuarie 2001 (f.d.17), hotărâre care a devenit irevocabilă la 27 decembrie 2010. Este cert şi faptul că reclamanta înaintând prezenta acţiune în instanţa de judecată a solicitat repararea prejudiciului moral şi prejudiciului material cauzat prin aplicarea ilegală a interdicţiei/sechestrului, întemeindu-şi acţiunea în baza prevederilor Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră necesar de a reitera prevederile art. 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti care statueazăcă dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărârii cu privire la anularea arestului contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigaţii.

4 La caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit remarcă faptul că litigiul examinat nu cade sub incidenţa prevederilor menţionate, prin urmare instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare corect au stabilit respingerea pretenţiilor formulate de către reclamanta Maria Ploşniţă ca fiind neîntemeiate. Totodată, instanţa de recurs precizează că în conformitate cu art. 155 Cod de procedură penală din 24 martie 1961 (în vigoare la momentul aplicării sechestrului), este stipulat că în scopul asigurării acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii anchetatorul penal este dator să pună sub sechestru averea inculpatului, a persoanei suspectate sau a persoanelor care poartă, în baza legii, răspundere materială pentru acţiunile lor, sau a altor persoane la care se află averea dobândită pe cale criminală.

Persoanelor cărora li se sechestrează averea, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sânt atinse prin această acţiune, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror, apoi în instanţa de judecată. Iar în conformitate cu art. 210 Cod de procedură penală al RM din 14 martie 2003, bunurile se scot de sub sechestru prin hotărârea organului de urmărire penală sau instanţei dacă, în urma retragerii acţiunii civile, modificării încadrării juridice a infracţiunii incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din alte motive, a decăzut necesitatea de a menţine bunurile sub sechestru. Instanţa de judecată, judecătorul de instrucţie sau procurorul, în limitele competenţei lor, ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegalitatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respectivă.

(2) Potrivit cererii părţii civile sau a altor persoane interesate de a cere repararea prejudiciului material în ordinea procedurii civile, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este în drept să menţină bunurile sub sechestru şi după încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau achitarea persoanei, timp de o lună de la intrarea în vigoare a hotărârii respective. La acest segment, instanţa de recurs constată că contrar prevederilor enunţate, Mariei Ploşniţă la aplicarea sechestrului, nu i-a fost explicat dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror, apoi în instanţa de judecată, ceea ce constituie o omisiune a organului de urmărire penală.

Totodată, ca urmare a epuizării necesităţii de punere sub sechestru a bunurilor, organul de urmărire penală urma să anuleze dispoziţia privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor reclamantei. În speţă, instanţa de recurs constată că la cazul investigat sunt aplicabile prevederile art. 1404 Cod civil, care stipulează că (1) prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. (2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin.(1). (3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

(4) În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de 5 un act adoptat în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntâmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului când autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei. (5) Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs reţine că reclamanta a înaintat acţiunea întemeindu-şi pretenţiile în baza prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, care la speţa dată nu este aplicabilă.

Astfel fiind, instanţa de recurs consideră necesar de a explica reclamantei Maria Ploşniţă că este în drept de a înainta o acţiune civilă împotriva autorităţii publice şi persoanei cu funcţie de răspundere care se fac culpabile de emiterea actului administrativ ilegal, fiind în drept de a cere inclusiv şi repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilegale. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul Mariei Ploşniţă, reprezentată de către avocatul Pavel Cotruţă.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 07 martie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Ploşniţă împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia Ion Vîlcov 6