Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rac-471/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 noiembrie 2013
Părțile
SRL Mecmontaj către SA Liga-2
Pe scurt
Condiţiile generale de executare a obligaţiilor

2rac-471/13 — Recunoaşterea dreptului de proprietate şi obligarea executării creanţelor în natură

Prima instanţă: L.Andrieş dosar nr.2rac-471/2013 Instanţa de apel : A.Panov, T.Pelin, S.Arnăut DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Mecmontaj” şi recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Liga-2”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Mecmontaj” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Liga-2” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi obligarea executării creanţelor în natură, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, c o n s t a t ă La 25 iunie 2003 SRL „Mecmontaj” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Liga-2” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra macaralelor de montaj de marcă KC-6371, KC-5472 şi obligarea SA „Liga-2” să execute creanţele în natură şi să livreze bunurile materiale în valoare de 144, 011 lei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, conform contractului de arendă a macaralelor nr. 183 din 01 octombrie 2008, SA „Liga-2” a transmis SRL „Mecmontaj” în posesiune şi folosinţă temporară contra plată macaralele de montaj de marca KC- 6371, nr. de înregistrare 9382, anul fabricaţiei 1987, KC-4572, nr. de înregistrare 9832, anul fabricaţiei 1989, pentru efectuarea de către arendaş a lucrărilor de construcţie şi montaj şi a lucrărilor de încărcare-descărcare. La momentul încheierii contractului, macaralele arendate de la SA „Liga-2” aveau durata de funcţionare expirată mai bine de 7 ani fiecare şi necesitau reparaţie capitală conform Instrucţiunii pentru exploatare a macaralelor sus-menţionate.

În procesul de exploatare a macaralelor, în rezultatul controlului din 30 aprilie 2009, efectuat de către Inspectoratul Principal de Stat pentu Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase a fost întocmit actul de cercetare a stării tehnice a macaralelor, cu concluzii privind interzicerea exploatării ulterioare a acestora şi necesitatea efectuării reparaţiei capitale a ambelor mecanisme de ridicare, informaţie adusă la cunoştinţă SA „Liga-2”. SA „Liga-2”,prin scrisorile nr. 130 din 05 iunie 2009 şi nr. 141 din 26 iunie 2009 a înştiinţat arendaşul despre rezilierea contractului de arendă a macaralelor nr. 183 din 01 octombrie 2008, de asemenea a cerut restituirea macaralelor arendate arendatorului în stare de funcţionare în decurs de 5 zile, sau să compenseze prejudiciul material cauzat.

Menţionează că prin ordinele de plată nr. 123 şi nr. 124 din 26 iunie 2009 SRL „Mecmontaj” a achitat suma de 40.800 lei, valoarea de bilanţ a ambelor în date şi prin scrisorile nr. 27/01 din 12 iunie 2009, nr. 32/01 din 03 iulie 2009, nr. 37/01 din 04 octombrie 2011 s-a adresat către conducerea SA „Liga-2” cu rugămintea de a perfecta toate actele contabile necesare, însă pîrîtul a refuzat de a recunoaşte faptul de compensare a prejudiciului şi continuă să insiste asupra transmiterii macaralelor în stare tehnică bună în conformitate cu documentaţia tehnico-normativă. Consideră, că odată cu achitarea preţului macaralelor, SA „Liga-2” neîntemeat refuză perfectarea actelor de transmitere în proprietate a bunurilor mobile, solicitînd recunoaşterea acestui drept prin hotărîre judecătorească.

SRL „Mecmontaj” printr-o cerere suplimentară de chemare în judecată a solicitat obligarea SA „Liga-2” de a executa creanţele în natură şi să livreze bunurile materiale în valoare de 144, 011 lei. Prin încheierea din 19 iulie 2012 cererile au fost conexate în baza art. 187 CPC. În motivarea acţiunii suplimentare, a indicat că conform p.p. 1.1. - 1.2. ale contractului de vînzare-cumpărare nr.92-K din 15 martie 2008, SA „Liga-2” s-a obligat să livreze SRL „Mecmontaj” bunuri mobile în sumă de 2.400.000 lei inclusiv TVA, în conformitate cu anexa la contract. În conformitate cu p. 2.2.1 al contractului şi cu Acordul adiţional nr.1 din 29 septembrie 2008 SRL „Mecmontaj” s-a obligat să achite costul mărfii în sumă de 2.400.000 lei în rate : plata iniţială în sumă de 500.000 lei pînă la 15 septembrie 2008, iar plăţile finale în sumă de 1 .900.000 lei conform graficului de stingere a creanţelor.

Menţionează că SRL „Mecmontaj” a transferat pe contul de decontare al SA „Liga-2” suma de 2.400.000,00 lei, prin ordinele de plată ale nr.148 din 26 decembrie 2008, nr.19 din 30 ianuarie 2009, nr.22 din 03 februarie 2009, nr.62 din 14 aprilie 2009, nr. 117 din 12 iunie 2009, nr.118 din 12 iunie 2009, şi facturile fiscale: seria SW 1640783 din 30 septembrie 2008, SW 1631962 din 28 noiembrie 2008. La rîndul său SA „Liga-2” s-a obligat să predea marfa cumpărătorului cu trecerea dreptului de proprietate după achitarea de către cumpărător a plăţii iniţiale pînă la 15 septembrie 2008. Indică că SA „Liga-2” nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile, predînd bunurile doar în valoare de 2.255.989 lei, nelivrînd bunurile materiale în sumă totală de 144.011 lei, şi anume : Automacara MKA 16 - 1 unit.

x 60000 lei = 60000 lei; Macara KMT- 8 - 1 unit. x 8400 lei - 8400 lei; Macara MKH-25 - 1 unit. x 10800 lei = 10800 lei; Macara MKT 16 - 2 unit. x 18000 lei = 36000 lei; Maşină de încercat la întindere - 1 unit. x 18000 = 18000 lei; Metale vechi - 30 tone x 360,36 lei = 10811 lei (contragreutăţi pentu testarea macaralelor). Dat fiind faptului că reclamaţiile privind transmiterea benevolă a bunurilor materiale conform Actului de primire - predare din 15 martie 2008 nu au fost satisfăcute, SRL „Mecmontaj” solicită obligarea SA „Liga-2” de a livra bunurile mobile menţionate. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 noiembrie 2012, acţiunea a fost admisă, fiind recunoscut dreptul de proprietate a SRL „Mecmontaj” asupra macaralelor de montaj de marcă KC-6371, KC-5472 şi obligat SA „Liga-2” se execute creanţele în natură şi să livreze bunurile materiale în valaore de 144.011 lei.

Recunoscut dreptul de proprietate al SRL „Mecmontaj” asupra macaralelor de montaj de marcă KC-6371, KC-5472 şi obligată SA „Liga-2” să execute creanţele în natură şi să livreze bunurile materiale în valaore de 144.011 lei şi anume : Automacara MKA 16 - 1 unit. x 60000 lei = 60000 lei; Macara KMT- 8 - 1 unit. x 8400 lei - 8400 lei; Macara MKH-25 - 1 unit. x 10800 lei = 10800 lei; Macara MKT 16 - 2 unit. x 18000 lei = 36000 lei; Maşină de încercat la întindere - 1 unit. x 18000 = 18000 lei; Metale vechi - 30 tone x 360,36 lei = 10811 lei (contragreutăţi pentu testarea macaralelor). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de către SA „Liga-2”, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 09 noiembrie 2012 în partea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra macaralelor de montaj de marca KC-6371 şi KC-5472; adoptată o nouă hotărîre prin care a fost respinsă cerinţa cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra macaralelor de montaj KC – 6371 şi KC – 5472; în rest fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 noiembrie 2012. La 25 iulie 2013 SA „Liga-2” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, solicitînd adoptarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel, pe care o consideră neîntemeiată şi ilegală din motiv că la pronunţarea deciziei nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în decizie sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. SA „Liga-2” şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.92-K din 15 martie 2008, fapt confirmat prin semnarea de către intimat a facturilor fiscale. La 06 septembrie 2013 SRL „Mecmontaj” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, solicitînd casarea acesteia şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 09 noiembrie 2012. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel, pe care o consideră neîntemeiată şi ilegală din motiv că concluziile expuse în decizie sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. Menţionează că o dată cu restituirea benevolă a preţului de bilanţ, cheltuielilor suportate de SA ”Liga-2” la procurarea macaralelor, acceptarea plăţii şi nerestituirea acesteia, acesta a acceptat de fapt trecerea în proprietatea SRL „Mecmontaj” a bunurilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Materialele cauzei denotă că conform contractului de locaţiune a macaralelor nr.183 din 01 octombrie 2008 încheiat între SA ”Liga-2” în calitate de locator şi SRL „Mecmontaj” în calitate de locatar, ultimul a primit în locaţiune macaralele de montaj de marca KC – 6371, n/î 9382, anul fabricaţiei 1987 şi KC – 4572, n/î 9832, anul fabricaţiei 1989. În baza actelor de transmitere – primire din 01 octombrie 2008 macaralele de montaj de marca KC – 6371, n/î 9382, anul fabricaţiei 1987 şi KC – 4572, n/î 9832, anul fabricaţiei 1989 au fost transmise SRL „Mecmontaj”.

Colegiul reţine corectă soluţia instanţei de apel referitor la respingerea cerinţei SRL „Mecmontaj” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce constituie proprietate privată a SA ”Liga-2”, şi anume asupra macaralelor cu numerele de înmatriculare 9382 şi 9832. Acestea fiind transmise SRL „Mecmontaj” în locaţiune, fără drept de răscumpărare în temeiul contractului de locaţiune a macaralelor nr. 183 din 01 octombrie 2008, prin care au fost transmise macarale cu numerele de înmatriculare 9382 şi 9832, fără, însă, ca contractul menţionat, să prevadă dreptul SRL „Mecmontaj” de a dobîndi proprietatea asupra acestor bunuri. Conform art. 857 Cod Civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.

Conform art. 888 Cod Civil, locatarul este obligat: a) să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului; b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului; c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului; d) să efectueze reparaţia curentă a bunului. Conform art. 892 alin.(1) Cod Civil, locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el. Astfel, compensare prejudiciului cauzat locatorului - SA ”Liga-2” în urma utilizării de către locatar - SRL „Mecmontaj” a bunului primit în locaţiune nu constituie temei pentru transmiterea în beneficiul acestuia a dreptului de proprietate, contrar voinţei SA ”Liga-2”.

Referitor la faptul că bunurile transmise în locaţiune nu erau în stare corespunzătoare se combat prin actele de primire-predare a ambelor macarale, semnate de către SRL „Mecmontaj”, conform cărora la data transmiterii bunurilor în locaţiune - starea tehnică a macaralei transmise este verificată de către reprezentantul împuternicit al locatarului în prezenţa locatorului şi corespunde cerinţelor documentaţiei tehnico- normative referitoare la această macara de marca KC-6371 (KC-4572 respectiv), precum şi clauzelor contractului de locaţiune. Prin urmare se constată că deteriorarea macaralelor a avut loc în urma exploatării acestora de către SRL „Mecmontaj”, care, în temeiul clauzelor contractuale şi a normei legale citate avea obligaţia de a compensa prejudiciul cauzat.

Astfel, Colegiul reţine că SRL „Mecmontaj” urmează să restituie bunurile primite în locaţiune ca urmare a expirării termenului de locaţiune, iar mijloacele băneşti transferate de către aceasta urmează a fi utilizate pentru repararea bunurilor deteriorate în urma folosirii acestora. În lipsa unei clauze contractuale corespunzătoare şi a unei norme legale, instanţele judecătoreşti nu dispun de dreptul de a expropria SA ”Liga-2” de bunurile ce îi aparţin cu drept de proprietate privată. Or, conform prevederilor art. 316 alin.(1) şi (2) Cod Civil, proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. Argumentul SRL „Mecmontaj” referitor la faptul că acceptarea compensaţiei pentru prejudiciul cauzat de aceasta bunurilor SA ”Liga-2” ca urmare a exploatării acestora în cadrul locaţiunii constituie temei pentru recunoaşterea dreptului de proprietate este unul eronat, or, compensarea prejudiciului necesar pentru reparaţia bunurilor primite în locaţiune nu serveşte temei pentru obţinerea dreptului de proprietate. Referitor la cerinţa cu privire la transmiterea în natură a bunurilor în valoare de 144 011 lei, Colegiul reţine că conform contractului de vînzare-cumpărarea nr. 92-K din 15 martie 2008, încheiat între părţi, SA „Liga-2” s-a obligat să livreze SRL „Mecmontaj” mai multe bunuri în sumă de 2 400 000 lei.

La acest capitol Colegiul reţine prevederile art. 760 Cod Civil, care relevă că obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul: a) predării bunului către cumpărător sau către persoana indicată de el; b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Bunul se consideră pus la dispoziţia cumpărătorului dacă este individualizat prin marcare sau în alt mod şi dacă este pregătit de predare în termenul stabilit, iar cumpărătorul este informat despre aceasta potrivit clauzei contractuale. Conform art. 572 Cod Civil, temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.

Reieşind din conţinutul contractului de vînzare-cumpărare nr.92-K din 15 martie 2008, şi anume conform pct.3.2, se reţine că la momentul transmiterii mărfii urmează a fi întocmit un act de predare-primire semnat de către reprezentanţii ambelor părţi, pe cînd la caz un astfel de act nu a fost întocmit. Neexecutarea transmiterii bunurilor menţionate se demonstrază de asemenea şi prin netransmiterea paşaportului tehnic şi a certificatelor de conformitate a acestora.

În susţinerea soluţiei date, se reţine şi faptul că facturile fiscale prezentate drept dovadă a îndeplinirii obligaţiilor de transmitere a bunurilor nu sunt întocmite în conformitate cu prevederile art.19 şi art.20 al Legii contabilităţii, în acestea nefiind arătate mijloacele de transport care au transportat marfa de la vînzător la cumpărător, locul transmiterii bunurulor şi locul distinaţiei mărfii, numele persoanei împuternicite să preia bunul, lipsa semnăturii contabilului-şef sau altei persoane împuternicite pentru primire spre executare a actului.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul constată că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursurile declarate de către SRL „Mecmontaj” şi SA „Liga- 2”, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Concomitent însă urmează a se menţiona că reieşind din competenţele instanţei de apel, reflectate în art. 373 alin. (2) CPC, conform căruia în limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces, iar recurenţii au dispus de posibilitatea reală de a invoca toate argumentele în vederea admiterii acţiunii, de a administra probele pe care le consideră necesare în vederea argumentării poziţiei. Examinînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a examinat pricina în conformitate cu normele de drept procedural în vigoare, respectînd principiul disponibilităţii şi egalităţii părţilor în proces.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul, de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.a), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Mecmontaj” şi recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Liga-2”.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Mecmontaj” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Liga-2” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi obligarea executării creanţelor în natură. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.