2ra-3014/13 — Constatarea faptelor cu valoare juridică

prima instanţă: D. Suşchevici dosarul nr. 2ra-3014/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Minciuna, A. Gavriliţa DECIZIE 13 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Iuliana Oprea Andrei Harghel, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul acestuia, Sergiu Bucicov, în pricina civilă la cererea lui Vladimir Zaricinîi cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul acestuia, Sergiu Bucicov şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 18 decembrie 2012, c o n s t a t ă: La 05 septembrie 2011, Vladimir Zaricinîi a depus o cerere cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică.

În motivarea cererii petiţionarul Vladimir Zaricinîi a indicat că rudele sale, bunelul - Nicolai Dlujanschii, născut în anul 1894 (1897), care trăia în or. Chişinău, a fost arestat la 11 iunie 1941; bunica - Natalia Dlujanscaia, născută în anul 1894; mama - Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922, care locuia în or. Chişinău, unchiul - Vladimir Dlujanschii, născut în anul 1919, au fost supuse represiunilor politice. Menţionează că la 11 martie 1996, a decedat mama sa, Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922. Acest fapt este confirmat prin certificatul eliberat de Secţia de înregistrare a actelor stării civile din regiunea Odessa, Ucraina, or. Belgorod Dnestrovsc la 11 martie 1996. În carnetul de muncă eliberat defunctei Olga Dlujanscaia este specificat că aceasta a avut numele de familie Raitburg şi Goian şi aceasta prin legitimaţia seria II nr. 082238, eliberată la 26 iulie 1998 a fost recunoscută ca victimă a represiunilor politice.

În afară de aceasta, prin legitimaţia nr. 167 din 01 septembrie 1995 s-a confirmat faptul că Olga Dlujanscaia este de viţă nobilă, motiv pentru care aceasta a fost supusă represiunilor politice de către regimul totalitar comunist sovietic care avea influenţă în RSSM. Susţine că prin legitimaţia nr. 170, eliberată de Adunarea nobililor din sudul Ucrainei se adevereşte că el, la fel, este de viţă nobilă şi acest fapt confirmă raportul de rudenie cu mama Olga Dlujanscaia. Afirmă că mama sa, Olga Dlujanscaia s-a căsătorit şi după căsătorie a luat numele Raitburg, iar el, în baza adeverinţei de naştere eliberată de către OSC Rezina la 15 iulie 1953, a avut numele Vladimir Raitburg, născut la 24 mai 1944, în care sunt indicaţi părinţii: tatăl - Arcadie Raitburg şi mama - Olga Raitburg.

După căsătoria cu Tatiana Zaricinaia în raionul Anenii Noi, s. Ţînţăreni, la 28 noiembrie 1969, el a luat numele de familie a soţiei şi a devenit Vladimir Zaricinîi, fiind efectuate modificări şi în livretul militar. Astfel, în livretul militar, Secţia de evidenţă militară a or. Soroca la 07 februarie 1973 a efectuat inscripţia, în care a indicat că Vladimir Raitburg a trecut în numele Zaricinîi. La 21 iulie 1988, el a desfăcut căsătoria cu Tatiana Zaricinaia, fapt confirmat prin adeverinţa de desfacere a căsătoriei, eliberată la 21 iulie 1988 de către OSC al or. Belgorod - Dnestrovsc, regiunea Odessa şi după desfacerea căsătoriei a rămas în numele Vladimir Zaricinîi. Invocă că în prezent, el este cetăţean al Ucrainei şi deţine paşaportul cetăţeanului Ucrainei, cu viza de reşedinţă în regiunea Odessa, or.

Belgorod Dnestrovsc, str. Chişinevschaia,71, Ucraina şi fiind fiul defunctei Olga Dlujanscaia. consideră că el de rând cu mama sa a fost supus represiunilor politice şi are drepturi similare. Prin scrisoarea Ministerului Afacerilor Interne nr. 8/4-Z-l din 15 februarie 2011, adresată lui Vladimir Adam, procuror în secţia din cadrul Procuraturii Generale, s-a menţionat că în baza Legii RM nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiuni politice, a fost transmis conform competenţei dosarul de deportare nr. 12527 pe Olga Dlujanscaia - Raitburg şi cererea lui pentru examinarea posibilităţii reabilitării.

Prin răspunsul Procuraturii Generale a Republicii Moldova nr. 21 (13) - 2567/92526 din 24 februarie 2011 a fost indicat că au fost expediate în adresa lui certificatele care atestă faptul represiunii politice şi că pentru a primi unele date suplimentare era necesar de a se adresa la Ministerul Afacerilor Interne şi la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Totodată, la 24 februarie 2011, i-a fost eliberat certificatul de reabilitare nr. 21(13)-2567/92526, prin care a fost menţionat că Nicolai Dlujanschii, născut în anul 1894 (1897), care trăia în or. Chişinău, RSSM, a fost arestat la 11 iunie 1944 în baza deciziei organelor NKGB RSSM şi ilegal, din motive politice, a fost luat în stare de arest şi a fost condamnat ca membru activ al Partidului Liberal.

Prin Hotărârea UNKGB RSSM din 02 ianuarie 1942 dosarul de anchetă de învinuire a lui Nicolai Dlujanschii a fost încetat, dat fiind faptul că acesta a decedat în luna iulie 1941, când se afla în detenţie în Ivdelilag-ul din regiunea Sverdlovsc. Astfel, în baza art. 3 al Legii RM privind victimele represiunilor politice, Nicolai Dlujanschii a fost recunoscut ca victimă a represiunilor politice postmortem şi a fost reabilitat la 13 mai 1993 de către Procuratura Republicii Moldova. La 24 februarie 2011, Procuratura Generala a Republicii Moldova a eliberat certificatul de reabilitare nr. 21 (13)-2567/92526, conform căruia Olga Dlujanscaia, care locuia în or.

Chişinău, RSSM, ilegal, pe motive politice, în baza deciziei organelor NKGB RSSM din 13 iunie 1941, a fost deportată în localitatea specializată din regiunea de sud a Cazahstanului împreună cu mama Natalia Dlujanscaia, ca membrii familiei membrului activ al Partidului Liberal, Nicolai Dlujanschii şi după întoarcerea în RSSM în iulie 1946, în baza dispoziţiei MAI URSS din 29 decembrie 1949, repetat a fost deportată şi a fost reabilitată la 13 mai 1993 de către Procuratura RM în baza art. 3 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. La evidenţă în localuri specializate a fost până la 19 august 1950. Prin certificatul de reabilitare nr. 21 (13) - 2567/92526 din 04 februarie 2011, eliberat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost confirmat faptul că Natalia Dlujanscaia, născută în anul 1984 şi Vladimir Dlujanschii, născut în anul 1919, care anterior au locuit în or.

Chişinău, RSSM, pe motive politice, în baza deciziei organelor NKGB RSSM din 13 iunie 1941, au fost deportaţi în regiunea de sud a Cazahstanului, ca membrii familiei membrului activ al Partidului Liberal, Nicolai Dlujanschii şi care au fost reabilitaţi la 13 mai 1993 de către Procuratura RM în baza art. 3 din Legea RM privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.

La 05 aprilie 2011, reclamantului i-a fost expediat un răspuns de către Procuratura Generală a Republicii Cazahstan, în care a fost menţionat că Direcţia pentru evidenţa statisticii în drept şi a evidenţei speciale a PG RC din RSC a expediat un certificat din arhivă în privinţa deportatei cu regim special Olga Raitburg - Dlujanscaia, născută în anul 1922. Totodată, i-a fost comunicat că nu dispune de careva date în privinţa deportaţilor Nicolai Dlujanschii, născut în anul 1897, Natalia Scaleţcaia, născută în anul 1904, Vladimir Dlujanschii, născut în anul 1920 şi Vladimir Zaricinîi (Raitburg), născut în anul 1944. Tot la 05 aprilie 2011, de către Procuratura Generală a Republicii Cazahstan a fost eliberat certificatul de arhivă, conform căruia Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922, de naţionalitate moldoveancă, născută în Republica Moldova, era deţinută în localitatea specializată din 13 martie 1950 până la 19 august 1950 la staţia Sâr-Daria, raionul Iliicevsc, a regiunii Sud Cazahstan, fiind eliberată din localitatea specială în baza procesului-verbal nr. 37 al şedinţei speciale a MGB VRSS din 19 august 1950. Totodată, la 03 iunie 2011, de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în adresa sa a parvenit un răspuns, în care a fost indicat că după examinarea cererii sale,

Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova a comunicat că nu are date în privinţa Nataliei Dlujanscaia, Olgăi Dlujanscaia şi lui Vladimir Dlujanschii, care erau rude apropiate ale sale. Susţine că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova i-a comunicat că dosarul din arhivă privind represiunile politice a lui Nicolai Dlujanschii (nr. 08841) a fost transmis la păstrare permanentă la Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi că pentru primirea unei informaţii suplimentare este necesar de a se adresa după informaţie suplimentară la Ministerul Afacerilor Interne pe locul păstrării dosarului de deportare a familiei lui Nicolai Dlujanschii (tatăl defunctei Olga Dlujanscaia - mama lui).

Prin urmare, solicită constatarea raportului de rudenie cu bunelul său Nicolai Dlujanschii, născut în anul 1894 (1897) şi decedat la 26 iulie 1941; constatarea raportului de rudenie cu bunica sa Natalia Dlujanscaia, născută în anul 1894; constatarea raportului de rudenie cu mama Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922 şi decedată la 11 martie 1996; constatarea raportului de rudenie cu unchiul Vladimir Dlujanschii, născut în anul 1919; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale bunelului său Nicolai Dlujanschii din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale bunicii sale Natalia Dlujanscaia din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun.

Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale unchiului său Vladimir Dlujanschii din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale mamei sale Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922, din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova şi constatarea faptului represiunii politice în perioada sovietică. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 decembrie 2012 cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 a fost respins apelul declarat de către Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul acestuia, Sergiu Bucicov şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 11 iulie 2013, în termenul prevăzut de lege, Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul acestuia, Sergiu Bucicov au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea cererii. Recurentul Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul său, Sergiu Bucicov, în motivarea recursului, au indicat că nu sunt de acord cu hotărârile judecătoreşti, deoarece instanţele judecătoreşti, la examinarea cauzei, au aplicat eronat normele de drept material şi au încălcat normele de drept procedural.

Menţionează că instanţele judecătoreşti au încălcat, aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 281 şi art. 282 alin. (1) CPC, ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, ale art. 1558 din Codul civil, ale pct. 8 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica judiciară în cazurile despre constatarea faptelor care au valoare juridică nr. 15 din 20 decembrie 1993 şi ale pct. 13 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica judiciară de aplicare a unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. 35 din 24 octombrie 2003. Susţin că instanţele judecătoreşti au încălcat normele de drept procedural, deoarece recurentul nu a fost asigurat cu interpret nici la examinarea cauzei în primă instanţă şi nici în instanţa de apel, iar instanţele judecătoreşti nu i-au tradus efectiv şedinţa de judecată într-o limbă, pe care acesta o înţelege (rusă).

În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 11 septembrie 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Vladimir Zaricinîi a solicitat constatarea raportului de rudenie cu bunelul său Nicolai Dlujanschii, născut în anul 1894 (1897) şi decedat la 26 iulie 1941; constatarea raportului de rudenie cu bunica sa Natalia Dlujanscaia, născută în anul 1894; constatarea raportului de rudenie cu mama Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922 şi decedată la 11 martie 1996; constatarea raportului de rudenie cu unchiul Vladimir Dlujanschii, născut în anul 1919; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale bunelului său Nicolai Dlujanschii din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun.

Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale bunicii sale Natalia Dlujanscaia din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale unchiului său Vladimir Dlujanschii din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova; constatarea faptului acceptării succesiunii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale mamei sale Olga Dlujanscaia din Republica Moldova şi stabilirea locului de deschidere a succesiunii în mun. Chişinău, Republica Moldova şi constatarea faptului represiunii politice în perioada sovietică.

Instanţele judecătoreşti, fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, au ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, ajunge la concluzia că soluţia dată de către instanţele judecătoreşti este una legală şi întemeiată. Astfel, conform art. 281 alin. (2) lit. lit. a), f), k) şi n) CPC, instanţa judecă pricinile în care i se cere să constate: raporturile de rudenie; acceptarea unei succesiuni şi locul ei de deschidere; faptul represiunii politice şi alte fapte cu valoare juridică.

Conform art. 282 CPC, instanţa judecătorească constată faptul cu valoare juridică în cazul în care: acesta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului; petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită; constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. Dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a unui fapt cu valoare juridică, apare un litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa examinează cererea de constatare a acestui fapt în procedură specială.

Conform art. 284 CPC, în cererea de constatare a faptului cu valoare juridică se indică: faptul a cărui constatare se solicită şi scopul solicitării; cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele pierdute; probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute. Probele care confirmă circumstanţele expuse de petiţionar se anexează la cerere. Totodată, din prevederile legale enunţate rezultă că petiţionarul era obligat să indice în cerere cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite pe calea extrajudiciară şi probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor necesare pe această cale.

Prin imposibilitatea de a obţine sau primi documentele care confirmă faptul care are valoare juridică a cărui constatare o solicită petiţionarul se înţelege fie lipsa ordinii de înregistrare a faptului, fie nerespectarea regulilor de înregistrare a faptului şi imposibilitatea de a recurge la el în condiţii concrete. De asemenea, prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise defecte sau inexactităţi, care îl privează de semnificaţia probantă, corectarea cărora este imposibilă. Mai mult, nu poate fi constatat raportul de rudenie în cazul în care adresarea petiţionarului în instanţa judecătoreasca se referă la faptul că actele stării civile conţin înscrisuri incorecte, astfel de cereri urmând a fi examinate de oficiile stării civile, iar ulterior se examinează de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu prevederile art. art. 279 si 280 CPC.

Din materialele dosarului rezultă că Vladimir Zaricinîi nu a prezentat probe concludente şi pertinente, care ar confirma că el a încercat pe cale extrajudiciară să obţină actele necesare care ar confirma relaţiile de rudenie cu: mama Olga Nicolaevna Dlujanscaia, bunicul Nicolai Fiodorovici Dlujanschii, bunica Natalia Vasilievna Dlujanscaia, unchiul Vladimir Nicolaevici Dlujanschii, prin adresarea la oficiile stării civile din Republica Moldova ori din Ucraina, care i-ar fi refuzat în eliberarea acestor acte.

La caz, instanţa de recurs mai reţine că cererea de constatare a acceptării unei succesiuni şi a locului ei de deschidere se examinează în procedură specială numai în cazul în care organul, care efectuează acţiuni notariale, nu este în drept să elibereze petiţionarului certificat de moştenitor din lipsa sau din insuficienţa documentelor corespunzătoare, necesare pentru confirmarea în procedură notarială a faptului de intrare (aderare) în posesiunea averii succesorale. În cazul în care documentele necesare au fost prezentate organului notarial, însă eliberarea certificatului de moştenitor a fost refuzată, petiţionarul este în drept să înainteze în instanţa judecătorească acţiune în ordinea contenciosului administrativ.

Examinarea cererilor privind constatarea acceptării succesiunii şi locul de deschidere a succesiunii se efectuează prin prisma dispoziţiilor art. art. 1442 şi 1443 din Codul civil. Conform art. 1443 din Codul civil, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile. Materialul probatoriu atestă faptul că conform răspunsului Arhivei Naţionale a Moldovei nr. 24-12/3215 din 22 iulie 2011, Vladimir Zaricinîi a fost informat că în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova nu au fost depistate informaţii cu privire la bunurile deţinute de către Nicolai Dlujanschii şi alte rude în or.

Chişinău în anul 1944 (f. d. 63, vol. II). De asemenea, materialul probator atestă faptul că mama recurentului, Olga Dlujanscaia, născută în anul 1922, a decedat la 11 martie 1996 în regiunea Odessa, Ucraina, respectiv, recurentul a fost în drept să se adreseze cu cererea respectivă la biroul notarial după locul deschiderii moştenirii. Conform art. 1517 CC, termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei, iar conform art. 1519 alin. (1) din Codul civil, termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.

Conform art. 1558 din Codul civil, dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor. În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobândirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral, urmând ca certificatul de moştenitor să fie eliberat ulterior. Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moştenirii, în caz contrar moştenitorul fiind străin de moştenire prin neacceptare.

Din materialele dosarului rezultă că recurentul Vladimir Zaricinîi nu a prezentat nici careva probe, care ar confirma faptul că el a fost victima represiunilor politice. Or, cererea privind constatarea faptului represiunii politice se primeşte şi se examinează de către instanţa judecătoreasca numai în cazul în care materialele de arhiva referitoare la represiunile politice nu s-au păstrat în urma expirării termenului de păstrare sau din alte cauze şi de către petiţionar au fost prezentate documente cu privire la refuzul de reabilitare, eliberate de către organele indicate art. 5 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. l225-XII din 08 decembrie 1992. Pricinile din categoria dată sunt intentate conform cererilor persoanelor enumerate în art. 2 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, care prezintă probe ce confirmă circumstanţele expuse în art. 1 din Legea menţionată.

Astfel, victime ale represiunilor politice se consideră: persoanele care au avut de suferit de pe urma represiunilor politice arătate în articolul 1; persoanele asupra cărora au fost adoptate decizii de represiune politică, dar care au reuşit să evite represiunile directe, inclusiv prin refugiu peste hotarele republicii; membrii familiei persoanelor supuse represiunilor, inclusiv copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, persoanele care au fost impuse sau nevoite să-şi urmeze părinţii, rudele, tutorii în exil ori la locul de deţinere specială, sau rămase fără îngrijirea acestora, precum şi copiii persoanelor executate în urma represiunilor politice.

Conform art. 1 din Legea menţionată, represiune politică se consideră curmarea de vieţi omeneşti, măsurile de constrângere întreprinse de către stat faţă de cetăţeni din motive politice, naţionale, religioase sau sociale sub formă de privaţiune de libertate, deportare, exilare, trimitere la muncă silnică în condiţii de limitare a libertăţii, expulzare din ţară şi lipsire de cetăţenie, expropriere, internare forţată în instituţii de psihiatrie, sub altă formă de limitare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor declarate periculoase din punct de vedere social pentru stat sau pentru regimul politic, realizate în baza deciziilor organelor de stat administrative, judiciare şi extrajudiciare.

Conform art. 3 din Lege, sunt declarate nevinovate şi urmează a fi reabilitate în faţa societăţii şi reintegrate în drepturi, indiferent de locul lor de trai în prezent, toate persoanele care, în perioada dintre 07 noiembrie 1917 şi 23 iunie 1990, au fost supuse represiunilor politice pe teritoriul actualei Republici Moldova, precum şi cetăţenii Republicii Moldova, supuşi represiunilor politice pe teritoriul altui stat; supuse represiunilor în baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extrajudiciare (VCK, GPU - OGPU, NKVD, MGB, KGB, procuraturile şi colegiile lor, „dvoiki”, „troiki”, „consfătuiri speciale”, alte organe cu funcţii analoage) pentru „activitate contrarevoluţionară”, „trădare de patrie”, „Răspândirea unor scorniri calomnioase ce discreditează orânduirea sovietică de stat şi obştească”, pentru alte „crime de stat”, pentru „încălcarea legilor şi regulilor cu privire la separarea bisericii de stat şi a şcolii de biserică”, „atentarea sub formă de îndeplinire a ritualurilor religioase la persoana şi la drepturile cetăţenilor”; condamnate pentru neachitarea impozitelor sau neîndeplinirea planului de predare a pâinii la stat în temeiul art. 58, art. 58-1, 58-2 din Codul penal al R.S.S.

Ucrainene (redacţia anului 1927); internate în baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extra judiciare în instituţii de psihiatrie la tratament forţat din motive politice, naţionale, religioase sau sociale; expropriate, deportate sau expulzate din R.A .S.S. Moldovenească şi R.S.S.

Moldovenească în baza deciziilor organelor administrative sub pretextul luptei cu culacii, cu adversarii colectivizării sau aşa-numiţii bandiţi şi cu familiile lor, precum şi pe motive de acuzare de colaborare cu „regimul burghezo-moşieresc de ocupaţie”; supuse la muncă forţată în condiţii de limitare a libertăţii, inclusiv în coloanele de muncă ale NKVD-ului şi în batalioanele disciplinare; internate în lagărele de concentrare sau de filtrare sovietice, condamnate la privaţiune de libertate, exilate sau trimise la muncă silnică în condiţii la limitare a libertăţii, pentru participare prin mobilizare la cel de-al doilea război mondial; condamnate sau executate pentru eschivare, din motive politice sau religioase, de la înrolare în rândurile armatei roşii; concediate din serviciu sau exmatriculate din instituţii de învăţământ din motive politice, naţionale, religioase sau sociale; condamnate pentru participarea la manifestaţiile publice pentru obţinerea suveranităţii şi independenţii Republicii Moldova sau în privinţa cărora, pentru aceleaşi acţiuni, au fost intentate dosare penale şi apoi clasate fără temei de reabilitare, dacă aceste persoane nu au comis infracţiuni de drept comun.

Totodată, art. l din Legea nr. 296-XIII din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice prevede că conform art. 2 alin. (1) subalin. 3) din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, membri ai familiei persoanelor supuse represiunilor se consideră soţul, soţia, copii, părinţii, alte rude şi tutorii care au fost siliţi sau nevoiţi să urmeze persoana reprimată în exil sau la locul de deţinere specială. Copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune. Persoanele care au fost întreţinute de persoanele supuse represiunilor până la represiune şi au rămas fără îngrijire în urma represiunilor sau executării întreţinătorului se consideră persoane rămase fără îngrijire.

La materialele dosarului, însă, nu au fost prezentate probe în confirmarea faptului că prevederile Legii menţionate pot fi aplicate în privinţa recurentului. Dimpotrivă, din telegrama nr. 862 din 29 martie 1950, anexată la materialele dosarului, rezultă că mama recurentului, Olga Dlujanscaia-Raitburg în anul 1942 s-a căsătorit cu Arcadie Raitburg şi din căsătorie au un copil, Vladimir Raitburg (Zaricinîi), născut în anul 1943, care la momentul cînd mama a fost deportată, a rămas să locuiască cu tatăl în RSSM, care lucra în calitate de şef al spitalului din s. Şoldăneşti, raionul Rezina (f. d. 95, vol. II).

În conexiunea celor expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti justificat s-au pronunţat asupra respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar argumentele invocate de către recurent şi reprezentantul acestuia precum că instanţele judecătoreşti au încălcat, aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 281 şi art. 282 alin. (1) CPC, ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, ale art. 1558 din Codul civil, ale pct. 8 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica judiciară în cazurile despre constatarea faptelor care au valoare juridică nr. 15 din 20 decembrie 1993 şi ale pct. 13 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica judiciară de aplicare a unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. 35 din 24 octombrie 2003 nu pot fi reţinute ca întemeiate.

De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul invocat de către recurent şi reprezentantul acestuia precum că instanţele judecătoreşti au încălcat normele de drept procedural, deoarece recurentul nu a fost asigurat cu interpret nici la examinarea cauzei în primă instanţă şi nici în instanţa de apel, dat fiind faptul că din procesele-verbale ale şedinţelor de judecată ale primei instanţe rezultă că recurentul nu a solicitat asigurarea cu interpret. Mai mult ca atît, recurentul, la examinarea pricinii în primă instanţă, a fost asistat de către reprezentantul său, iar la examinarea pricinii în instanţa de apel, recurentul nu a participat.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurent şi reprezentantul acestuia sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Vladimir Zaricinîi şi reprezentantul acestuia, Sergiu Bucicov.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 18 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea lui Vladimir Zaricinîi cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Iuliana Oprea Andrei Harghel Ion Corolevschi