- Dosarul nr.
- 2ra-2494/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 octombrie 2013
- Părțile
- cererea lui Lozovanu Nicolae
- Pe scurt
- Temeiurile degrevării de probaţiune
2ra-2494/13 — Constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil
prima instanţă: Gh.Balan dosarul nr.2ra-2494/13 instanţa de apel: N.Cernat, A.Nogai, A.Pahopol DECIZIE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Lozovanu Nicolae, în pricina civilă la cererea lui Lozovanu Nicolae privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013 prin care s-a admis apelul declarat de Lozovanu Nicolae, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 29 octombrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care s-a scos de pe rol cererea lui Lozovanu Nicolae privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil, c o n s t a t ă La 26 aprilie 2012 Lozovanu Nicolae s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil. În motivarea cererii petiţionarul a indicat că, în temeiul contractului de vînzare- cumpărare, înregistrat la 28 septembrie 2007 sub nr. 11676, a cumpărat de la Alexandru Cebotari şi Maria Certan imobilul situat în mun. Chişinău, bd. Dacia 44a, cu suprafaţa de 31,1 m.p., cu numărul cadastral 010011302201, amplasat pe un teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0, 0035 ha, însă menţionează că în realitate acest imobil are o suprafaţă de 51, 5 m.p., adică cu 20, 4 m.p.
mai mult. Cere petiţionarul, constatarea faptului că imobilul din mun. Chişinău, bd. Dacia 44a, cu numărul cadastral 010011302201, are o suprafaţă de 51,5 m.p.; constatarea posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate a întregului imobil din mun. 1 Chişinău, bd. Dacia 44a, cu numărul cadastral 010011302201 şi suprafaţa de 51,5 m.p. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 29 octombrie 2012 cererea lui Lozovanu Nicolae a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Lozovanu Nicolae a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013 s-a admis apelul declarat de Lozovanu Nicolae, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 29 octombrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care s-a scos de pe rol cererea lui Lozovanu Nicolae privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil. La 14 mai 2013 Lozovanu Nicolae a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care cererea sa să fie admisă integral. În susţinerea recursului s-a invocat că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept procedural şi greşit a constatat în speţă existenţa unui litigiu de drept comun. Cît priveşte termenul declarării recursului, Colegiul îl consideră în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 31.01.2013 şi recepţionată de recurent conform plicului poştal anexat la cererea de recurs la 13.03.2013 (f.d.61).
Prin urmare, recursul declarat la 14.05.2013 a fost depus în interiorul termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC. Verificînd legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Lozovanu Nicolae, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
În conformitate cu art. 279 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa judecătorească examinează în procedură specială pricini cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. Instanţa de recurs constată că, la 26 aprilie 2012 Lozovanu Nicolae s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere solicitînd constatarea faptului că imobilul din mun. Chişinău, bd. Dacia 44a, cu numărul cadastral 010011302201, are o suprafaţă de 51,5 m.p., precum şi constatarea posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate a întregului imobil din mun. Chişinău, bd. Dacia 44a, cu numărul cadastral 010011302201 şi suprafaţa de 51,5 m.p. 2 Fiind investită cu judecarea cererii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei solicitărilor lui Lozovanu Nicolae, pe motiv că surplusul de 20,4 m.p.
la care pretinde reprezintă un bun care este de uz public şi nu poate fi obiect al înregistrării dreptului de proprietate privată. Judecînd apelul declarat de Lozovanu Nicolae, Curtea de Apel Chişinău a considerat drept neîntemeiată şi ilegală hotărîrea primei instanţe, ajungînd la concluzia de a emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care a scos de pe rol cererea lui Lozovanu Nicolae privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil, pe motiv că s-a constatat un litigiu de drept care urmează a fi examinat în procedură contencioasă conform regulilor generale. În opinia instanţei de recurs, concluziile instanţei de apel sunt neîntemeiate, rezultate din interpretarea eronată a normelor de drept procedural şi aprecierea incorectă a probelor din dosar.
Conform art. 281 alin. (2) lit. h) CPC, instanţa judecă pricinile în care i se cere să constate posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de proprietate. Potrivit art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Instanţa de recurs constată că conform contractului de vînzare-cumpărare nr. 11676 din 28 septembrie 2007, Lozovanu Nicolae a cumpărat de la Cebotari Alexandru şi Certan Maria imobilul situat în mun.
Chişinău, bd. Dacia 44a, cu suprafaţa de 31, 1 m.p., număr cadastral 010011302201, amplasat pe un teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0,0035 ha, dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat fiind înregistrat după Lozovanu Nicolae şi Lozovanu Mariana. Actele cauzei mai atestă că potrivit hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2008, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2009, a fost anulat ca fiind ilegal procesul-verbal de recepţie finală nr. 355 din 23 septembrie 2005 prin care s-a dispus recepţionarea pe numele SC,,Broscuţa-Chetrari” a barului cu terasa de vară din bd. Dacia 44a, mun. Chişinău, fiind astfel constatat că surplusul de 20,4 m.p. la care pretinde recurentul reprezintă un bun care este de uz public şi nu poate fi obiect al înregistrării dreptului de proprietate privată.
Prin urmare, argumentul instanţei de apel precum că există un litigiu de drept comun în privinţa dreptului de proprietate asupra diferenţei de 51, 5 m.p. şi 31, 1 m.p. din suprafaţa imobilului amplasat în mun. Chişinău, bd. Dacia 44a, nu poate fi reţinut ca întemeiat. Or, în privinţa diferenţei de 20,4 m.p. la care pretinde recurentul, instanţele de judecată s-au expus prin hotărîri irevocabile. 3 În această ordine de idei se constată că concluziile instanţei sunt greşite, iar soluţia pronunţată de instanţa de apel neîntemeiată, reieşind din faptul aprecierii incorecte a probelor şi interpretării eronate a prevederilor legii, din care considerente decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013 urmează a fi casată, iar pricina restituită spre rejudecarea apelului în instanţa de apel.
La rejudecarea apelului instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate şi în funcţie de cele constate să emită o hotărîre întemeiată şi legală. Astfel, avînd în vedere faptul că instanţa de apel nu a elucidat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii întru aplicarea corectă a normei de drept ce guvernează rezolvarea prezentului litigiu şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Lozovanu Nicolae.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea lui Lozovanu Nicolae privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului imobil, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî 4