- Dosarul nr.
- 2ra-2940/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2013
- Părțile
- Spatari Dumitru împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni Cotidian
- Pe scurt
- Obligativitatea respectării procedurii prealabile, temeiurile scoaterii cererii de pe rol
2ra-2940/13 — Apărarea onoarei şi demnităţii, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată
prima instanţă: Vornicescu I. dosarul nr. 2ra-2940/13 instanţa de apel: Popova L., Doga A. şi Caitaz S. DECIZIE 16 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Tatiana Răducanu, Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Spatari Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Spatari Dumitru împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni „Cotidian” cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de Spatari Dumitru şi s-a menţinut hotărârea judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 11 iulie 2012 c o n s t a t ă La 25 iulie 2011 Spatari Dumitru a depus cerere de chemare în judecată împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni „Cotidian” cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul Spatari Dumitru a indicat că recent a aflat că în anul 2001 pârâtul a difuzat o emisiune despre deţinuţii pe viaţă care la acel moment erau deţinuţi în Penitenciarul nr. 13 din mun. Chişinău. Emisiunea începea cu cuvintele „Acel ce crede că în Chişinău este doar o grădină zoologică, se greşeşte. Mai este una doar că e ascunsă de alţi cetăţeni, în care se deţin animale cu înfăţişare de om”.
În cadrul emisiunii toţi condamnaţii pe viaţă au fost catalogaţi după un exemplu de crimă săvârşită în privinţa a două minore. Pârâtul a difuzat şi imagini video a deţinuţilor pe viaţă obţinute prin înşelăciune. Consideră reclamantul Spatari Dumitru că prin difuzarea emisiunii menţionate i s-a adus o ofensă personală, i s-a lezat demnitatea de om şi de cetăţean al Republicii Moldova, deoarece chiar fiind condamnat de către instanţa de judecată la detenţie pe viaţă, nu a încetat să rămână om. Cere reclamantul Spatari Dumitru de a recunoaşte lezarea demnităţii sale personale de către pârât, încasarea prejudiciului moral în mărime de 1 000 000 lei şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 11 iulie 2012 acţiunea lui Spatari Dumitru a fost respinsă integral ca fiind neîntemeiată. Spatari Dumitru la 14 ianuarie 2013 a atacat hotărârea primei instanţe cu apel. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 14 martie 2013 a respins apelul declarat de Spatari Dumitru şi a menţinut hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 iulie 2012. La 19 iunie 2013 Spatari Dumitru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. 1 În motivarea recursului Spatari Dumitru a indicat că prima instanţă şi instanţa de apel nu au ţinut cont de pretenţiile sale, iar hotărârile adoptate sunt antidemocratice şi nu seamănă că au fost emise de instanţe independente şi imparţiale.
Prin încheierea completului Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 recursul declarat de Spatari Dumitru s-a considerat admisibil şi s-a dispus examinarea fondului acestuia. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificând argumentele invocate de Spatari Dumitru în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este declarat în termen şi necesită să fie admis cu casarea ambelor hotărâri judecătoreşti dispunând scoaterea cererii de chemare în judecată de pe rol din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei integrale la 8 aprilie 2013. La dosar nu sunt date când lui Spataru Dumitru i s-a înmânat copia deciziei din 14 martie 2013. Prin urmare, recursul declarat la 19 iunie 2013 se consideră depus în termen.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. d) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţa, dispunând încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art. 265 şi 267. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel nu au aplicat normele de drept material şi procedural care urmau să fie aplicate. Aşadar, din actele pricinii rezultă că la 25 iulie 2011 recurentul Spatari Dumitru a depus cerere de chemare în judecată împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni „Cotidian” în care a solicitat recunoaşterea lezării de către intimat a demnităţii sale personale, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată.
Modul şi procedura de apărare a onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale şi vieţii private şi de familie este reglementat de Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare şi art. 16 Codul civil. Conform art. 15 alin. (1) şi alin. (2) Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, persoana care se consideră defăimată poate solicita, prin cerere prealabilă, autorului informaţiei şi/sau persoanei juridice care a răspândit-o rectificarea sau dezminţirea informaţiei defăimătoare, acordarea dreptului la replică sau exprimarea scuzelor şi compensarea prejudiciului cauzat. Cererea prealabilă se depune în termen de 20 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare.
Acesta este un termen de prescripţie. La împlinirea unui an din ziua defăimării, persoana nu poate solicita repunerea sa în termenul de depunere a cererii prealabile. Articolul 17 alin. (1) lit. a) aceiaşi Lege prevede că cererea de chemare în judecată cu privire la defăimare poate fi depusă în termen de 30 de zile. Acest termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă. În conformitate cu art. 166 alin. (2) lit. h) Codul de procedură civilă, în cererea de chemare se indică date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă pentru un astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor.
Articolul 167 alin. (1) lit. d) Codul de procedură civilă prevede că la cererea de chemare în judecată se anexează documentele care confirmă respectarea procedurii prealabilă 2 a litigiului, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de lege sau de contractul părţilor. Contrar prevederilor legale citate, Spatari Dumitru în cererea de chemare în judecată şi la aceasta nu a anexat documentele care confirmă respectarea procedurii prealabile de soluţionare a litigiului, deşi art. 15 şi art. 17 Legea nr 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare expres prevăd respectarea procedurii prealabile la soluţionare litigiilor cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii. Prima instanţă şi instanţa de apel nu au ţinut cont de aceste prevederi imperative ale legii şi au primit spre examinare cererea de chemare în judecată a lui Spatari Dumitru fără a verifica dacă acesta a respectat procedura prealabilă de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară.
Recurentul Spatari Dumitru nu a prezentat probe că a respectat procedura de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară şi există temeiuri prevăzute la art. 267 lit. a) Codul de procedură civilă, potrivit căruia, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută de lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că la dosar nu sunt probe despre respectarea procedurii prealabile de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a dispune scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depuse de Spatari Dumitru.
În conformitate cu art. 267, art. 445 lit. d) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către Spatari Dumitru. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 şi hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 iulie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Spatari Dumitru împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni „Cotidian” cu privire la recunoaşterea lezării demnităţii personale, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată şi se emite o hotărîre sub formă de încheiere prin care: Se scote de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Spatari Dumitru împotriva postului de televiziune TVC 21 a societăţii pe acţiuni „Cotidian” cu privire la recunoaşterea lezării demnităţii personale, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată.
Se explică lui Spatari Dumitru dreptul de a se adresa pârâtului cu cerere prealabilă în ordinea art. 15 Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul /semnătura/ Valeriu Doagă Judecătorii /semnătura/ Ala Cobăneanu /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Iuliana Oprea /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 3