2ra-2689/13 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral cauzat prin această încălcare

prima instanţă: S. Papuha dosarul nr. 2ra-2689/13 instanţa de apel: E. Clim, I. Secrieru, M. Anton DECIZIE 09 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu examinând recursul declarat de către Oleg Reşelian în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Oleg Reşelian împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral cauzat prin această încălcare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi casată hotărârea primei instanţe, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 03 ianuarie 2012, Oleg Reşelian a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 martie 2007 s-a hotărât încasarea în mod solidar de la Ştefan Caragia şi Vladimir Popuşoi în beneficiul său a datoriei în sumă de 5560 dolari SUA, a dobânzilor de întârziere a executării obligaţiei în sumă de 22036,71 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 2762 lei. Afirmă că la 10 mai 2007 a înaintat ambele titluri executorii pentru executare Oficiului de Executare Centru şi Oficiului de Executare Străşeni, în raza teritorială a cărora îşi aveau domiciliul ambii debitori. Oficiul de Executare Străşeni nu a executat şi nu a informat nici într-un mod reclamantul despre rezultatele executării titlului executoriu privind încasarea de la Vladimir Popuşoi a sumei debitoare.

Oficiul de Executare Centru, prin încheierea din 17 mai 2007, a acordat debitorului Ştefan Caragia un termen de 15 zile pentru executarea benevolă a titlului executoriu, încheiere fiind expediată în adresa debitorului la 21 mai 2007. Ulterior, prin încheierea din 26 iunie 2007, Oficiul de Executare Centru a restituit reclamantului titlul executoriu pe motiv că în urma acţiunilor de executare 1 silită s-a stabilit că debitorul Ştefan Caragia nu dispune de bunuri şi nu locuieşte pe adresa indicată. Menţionează, că la 05 septembrie 2007 a contestat cu recurs încheierea Oficiului de Executare Centru, invocând că aceasta este ilegală din motivul că conform datelor procedurii de executare debitorul dispune de 3 mijloace de transport, iar la 17 septembrie 2007 a prezentat din nou Oficiului de Executare Centru, titlul executoriu pentru executare silită, menţionând suplimentar că Ştefan Caragia deţine în proprietate şi bunul imobil de pe strada Drumul Viilor, 97 mun.

Chişinău. Astfel, la 17 septembrie 2007 executorul judecătoresc a acordat lui Ştefan Caragia un termen de 7 zile pentru executare benevolă şi printr-o încheiere din aceeaşi zi a aplicat sechestru pe bunul imobil ce aparţinea debitorului, situat pe str. Drumul Viilor, 97, mun. Chişinău. În acelaşi timp, la 10 decembrie 2007, Judecătoria Centru, mun. Chişinău a examinat contestaţia reclamantului împotriva încheierii executorului judecătoresc şi a anulat încheierea din 26 iunie 2007 cu obligarea Oficiului de Executare Centru să întreprindă măsuri de executare a titlului executoriu. Instanţa de judecată şi-a motivat hotărârea prin faptul că titlul executoriu neîntemeiat a fost remis din motivul lipsei bunurilor, deoarece debitorul Ştefan Caragia dispune de mijloace de transport care pot fi urmărite.

Mai indică şi faptul că executorul judecătoresc al Oficiului de Executare Centru a contestat hotărârea primei instanţe, iar prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2008 hotărârea contestată a fost casată cu remiterea cauzei la rejudecare în primă instanţă, deoarece la materialele dosarului lipsea încheierea contestată. Prin hotărârea din 09 iulie 2008, Judecătoria Centru a anulat din nou încheierea executorului judecătoresc pentru acelaşi motiv, că debitorul dispune de 3 mijloace de transport care pot fi urmărite cu obligarea executorului judecătoresc să întreprindă măsuri de executare a titlului executoriu. Totodată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 decembrie 2008, a fost casată hotărârea Judecătoriei Centru din 05 martie 2007, pronunţându-se o nouă hotărâre privind încasarea sumei doar de la Vladimir Popuşoi.

Susţine reclamantul că până la acel moment executorul judecătoresc al Oficiului de Executare Centru nu a întreprins careva măsuri efective pentru executarea titlului executoriu privind încasarea sumelor adjudecate de la Ştefan Caragia. Totodată, executorul judecătoresc al Oficiului de Executare Străşeni nu a întreprins careva măsuri efective nici pentru executarea titlului executoriu privind încasarea sumelor adjudecate de la Vladimir Popuşoi, acest titlu executoriu rămânând până în prezent neexecutat. Relatează reclamantul că la 03 iulie 2009, a depus cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care a contestat atât încălcarea dispoziţiilor Convenţiei prin casarea hotărârii Judecătoriei Centru din 05 martie 2007, cât şi prin neexecutarea titlurilor executorii privind încasarea sumelor adjudecate.

Prin scrisoarea din 15 iulie 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat reclamantului că această cerere a fost primită şi înregistrată sub nr.37067/09. Menţionează că prin neexecutarea continuă a titlului executoriu privind încasarea sumei adjudecate de la Vladimir Popuşoi, precum şi prin neexecutarea titlului executoriu privind încasarea sumei adjudecate de la Ştefan Caragia, pe 2 perioada în care acest titlu executoriu nu era încă anulat, a fost încălcat dreptul său la executarea hotărârii judecătoreşti într-un termen rezonabil şi în mod implicit, dreptul de „acces la un tribunal” garantat de art.6 § 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Făcând referire la jurisprudenţa CEDO, a indicat că obligaţia autorităţilor Statului de a executa hotărârea în favoarea reclamantului a apărut la 10 mai 2007, când reclamantul a înaintat titlurile executorii pentru executarea lor silită de la ambii debitori. De asemenea, consideră că executorul judecătoresc nu a întreprins toate măsurile în vederea executării titlului executoriu, ci doar s-a limitat la aplicarea sechestrului prin încheierea din 17 septembrie 2007 asupra bunului imobil al debitorului şi fără a mai întreprinde careva acţiuni din acel moment.

Îşi întemeiază cerinţele în baza prevederilor art. 70 al Codului de executare, art. art. 1, 2, 4, 5, 7 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei saua dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, precum şi a art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Solicită constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea de la bugetul de stat în beneficiul său a sumei de 40 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 04 iulie 2012, acţiunea a fost admisă parţial, constatat faptul încălcării dreptului lui Oleg Reşelian la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi a fost încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM, suma de 30000 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest acţiunea fiind respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2013, a fost admis apelul declarat de Ministerului Finanţelor al RM, fiind casată decizia instanţei de apel şi pronunţată o nouă hotărâre prin care acţiunea lui Oleg Reşelian a fost respinsă ca neîntemeiată. La 01 aprilie 2013, Oleg Reşelian a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care apelul declarat de Ministerul Finanţelor să fie respins ca tardiv.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată considerând că urmează a fi casată, deoarece a fost adoptată cu încălcarea esenţială a normelor de drept material şi procedural. Susţine că hotărârea primei instanţe nu a fost contestată în termen de 20 zile şi respectiv la 08 octombrie 2012, reprezentantul său a primit titlul executoriu care a fost înaintat pentru executare silită. Relatează că tocmai la 29 octombrie 2012, reprezentantul Ministerului Finanţelor a declarat apel, pe care-l consideră tardiv. Afirmă că la acel moment, legislaţia în vigoare prevedea că termenul de declarare a apelului era de 20 zile din momentul comunicării hotărârii motivate. Indică că la materialele cauzei este prezentă copia înştiinţării Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău care a fost expediată părţilor la 11 septembrie 2012, cu privire la redactarea hotărârii. Consideră că termenul de declarare a apelului a început anume din acel moment şi că este inadmisibil ca o parte care cunoaşte despre existenţa unei hotărâri 3 judecătoreşti pronunţate într-o anumită cauză, să se prezinte la instanţa de judecată când doreşte pentru a face cunoştinţă cu hotărârea motivată, după care să declare apel şi să invoce că a aflat abia acum motivele hotărârii. Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului afirmă că reînnoirea termenului limită la depunerea cererii de apel poate înfrânge principiul securităţii raporturilor juridice, în timp ce posibilitatea reînnoirii termenului nu este nelimitată din momentul ce părţile ar trebui să facă paşi cu intervale rezonabile pentru a afla de situaţia procedurilor judiciare de care ei au cunoştinţă.

Consideră că instanţa de apel a încălcat normele de drept material, stabilind că acţiunea este neîntemeiată, deoarece imposibilitatea de executare a hotărârii judecătoreşti în legătură cu insolvabilitatea debitorului în cazul de faţă, nu poate atrage responsabilitatea statului. Afirmă că concluziile instanței de apel sunt greşite, deoarece executorul judecătoresc nu a restituit nici până la moment hotărârea judecătorească fără executaredin motivul imposibilităţii de executare în legătură cu insolvabilitatea debitorului, totodată pe întreaga perioadă de executare, acesta nu a întreprins măsuri adecvate şi suficiente pentru executarea hotărârii judecătoreşti. Mai relatează că Ministerul Finanţelor nu a prezentat careva probe ce ar confirma lipsa încălcării invocate, şi anume că executorii judecătoreşti au întreprins până în prezent toate măsurile necesare şi suficiente pentru executarea hotărârii judecătoreşti.

Prin referinţa depusă în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 23 august 2013, Ministerului Finanţelor solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 28 ianuarie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 125). Totodată, din considerentul că la materialele cauzei nu sunt prezente careva probe ce ar demonstra momentul recepţionării acesteia de către părţi, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 01 aprilie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Fiind investită cu judecarea apelului în pricina în cauză, instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei apelului declarat de Ministerul Finanţelor al RM şi ilegalităţii hotărârii primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea înaintată de Oleg Reşelian a fost respinsă ca neîntemeiată.

4 În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel a invocat prevederile art. 240 alin. (3) CPC, constatând că la materialele cauzei lipsesc probe pertinente, admisibile şi concludente, ce ar confirma faptul că reclamantului iar fi fost încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. De asemenea, instanța de apel a mai concluzionat că de către executorii judecătoreşti au fost întreprinse acţiuni în vederea executării hotărârii judecătoreşti, acestea fiind confirmate prin încheierile executorilor, însă aspectul de insolvabilitate al debitorului nu constituie un motiv pentru a pretinde despăgubire din contul statului.

Instanţa de recurs constată, însă, că deşi la soluţionarea pricinii au fost stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanţei de apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanţe sunt incorecte, rezultate din aplicarea greşită şi interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material aplicabile la caz, precum şi aprecierea incorectă a probelor prezentate. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs remarcă că Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale la art. 6 § 1 statuează că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Respectiv, cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil, trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei precum şi exercitarea căilor de atac.

Şi prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta Lege şi de legislaţia procesuală civilă.

Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului. Perioada de executare ce urmează a fi luată în consideraţie la caz. Din materialele pricinii se constată cu certitudine că la 05 martie 2007, Judecătoria Centru mun.

Chişinău a emis o hotărâre, prin care s-a dispus încasarea în mod solidar de la Ştefan Caragia şi Vladimir Popuşoi în beneficiul lui Oleg Reşelian datoria în sumă de 5560 dolari SUA, dobânda de întârziere a executării obligaţiei în sumă de 22036,71 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 2762 lei (f. d. 9) La fel, este cert şi faptul că la 10 mai 2007, Oleg Reşelian, ţinând cont de locul de domiciliu a debitorilor, a înaintat titlurile executorii pentru executare la locul de 5 trai a debitorilor Ştefan Caragia şi Vladimir Popuşoi respectiv, la Oficiului de Executare Centru şi Oficiului de Executare Străşeni (f. d. 10-11). Ca urmare, Oficiul de Executare Centru, prin încheierea din 17 mai 2007, a primit spre executare documentul executoriu nr. 2-77/07 eliberat de Judecătoria Centru mun.

Chişinău din 05 martie 2007 cu privire la încasarea de la Vladimir Popuşoi şi Ştefan Caragia în mod solidar datoria în sumă de 5560 dolari SUA, dobânda de întârziere a executării obligaţiei în sumă de 22036,71 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 2762 lei.

Prin aceiaşi încheiere a fost propus debitorului Ştefan Caragia ca în termen de 15 zile, din momentul primirii acestei încheieri de a executa benevol cerinţele documentului executoriu, încheiere care a fost expediată debitorului la 21 mai 2007, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 12) Prin încheierea din 26 iunie 2007, Oficiul de Executare Centru a restituit lui Oleg Reşelian titlul executoriu pe motivul că în urma acţiunilor de executare silită s-a stabilit că debitorul Ştefan Caragia nu dispune de bunuri şi nu locuieşte pe adresa indicată (f. d. 14). La 05 septembrie 2007, Oleg Reşelian a contestat cu recurs încheierea Oficiului de Executare Centru, invocând că aceasta este ilegală din motivul că conform datelor procedurii de executare debitorul dispune de 3 mijloace de transport (f. d. 15-16).

La 17 septembrie 2007, Oleg Reşelian a prezentat repetat Oficiului de Executare Centru, titlul executoriu pentru executare silită, menţionând suplimentar că Ştefan Caragia deţine în proprietate şi bunul imobil de pe strada Drumul Viilor, 97, mun. Chişinău (f. d. 17). Primind spre executare titlul executoriu menţionat, executorul judecătoresc a acordat din nou lui Ştefan Caragia un termen de 7 zile pentru executare benevolă a documentului executoriu, iar prin altă încheiere a aplicat sechestru pe cota-parte a bunului imobil situat în str. Drumul Viilor, 97, mun. Chişinău, ce aparţinea debitorului Ştefan Caragia (f. d. 18-19). Prin hotărârea Judecătoria Centru, mun.

Chişinău din 10 decembrie 2007, urmare a examinării contestaţiei lui Oleg Reşelian, a fost anulată încheierea şefului Oficiului de executare nr. 11-530-531 din 26 iunie 2007 şi a fost obligat Oficiul de Executare Centru de a întreprinde măsuri de executare a titlului executoriu, în acest sens menţionând că titlul executoriu neîntemeiat a fost remis creditorului din motivul lipsei bunurilor, deoarece debitorul Ştefan Caragia dispune de mijloace de transport care pot fi urmărite (f. d. 20-21). Executorul judecătoresc al Oficiului de Executare Centru a contestat hotărârea primei instanţe, iar prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2008 hotărârea contestată a fost casată cu remiterea cauzei la rejudecare în primă instanţă, deoarece la materialele dosarului lipsea încheierea contestată (f. d. 22-23).

Iar prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 iulie 2008 a fost anulată încheierea executorului judecătoresc din 26 iunie 2007 şi obligat Oficiul de Executare Centru să întreprindă măsuri de executare a titlului executoriu emis în baza hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 martie 2007. Alte acţiuni cu privire la executarea documentului executoriu de către organul de executare în speţă nu au fost stabilite. Prin urmare, pretenţiile lui Oleg Reşelian cu privire la omisiunile organului de executare de a întreprinde măsurile necesare în vederea executării hotărârii 6 judecătoreşti, sunt întemeiate şi constituie o lezare a dreptului acestuia la executare în termen rezonabil a cauzei, după cum instituie prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei.

În susţinerea temeiniciei acţiunii instanţa de recurs invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume, Hotărârea CEDO din 29 noiembrie 2005, la cererea nr. 15840/02 Griţco v. Moldova, în care Curtea reaminteşte, că dreptul la o instanţă, garantat de articolul 6 §1, ar fi iluzoriu dacă sistemul de drept al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie, prin urmare, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, Reports1997-11, p.510, §40, şi Burdov v. Russia, mr.59498/00, §34, 7 mai 2002). Or, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi întârziată nejustificat.

În această ordine de idei, fiind evidentă încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de recurs relevă că perioada de referinţă care urmează a fi luată în considerație în speţă constituie cea cuprinsă de la data naşterii obligaţiei de executare, adică data înaintării documentului executoriu spre executare, care este 10 mai 2007 şi până la ziua adoptării hotărârii cu privire la o eventuală constatare a violării dreptului declarat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, la caz până la 04 iulie 2012, data emiterii hotărârii primei instanţe. Or, careva probe care ar atesta executarea documentului executoriu înaintat spre executare la materialele dosarului lipsesc, mai mult că însuşi recurentul solicită menţinerea hotărârii primei instanţe.

În această ordine de idei, perioada care urmează a fi luată în consideraţie în speţa dată de 5 ani şi 2 luni. Comportamentul părţilor. În ceea ce priveşte comportamentul autorităţilor naţionale, se constatată că Autorităţile de executare nu au întreprins careva acţiuni concrete şi măsurile necesare în vederea executării hotărârii judecătoreşti, procedura de executare fiind derulată cu mai multe tergiversări şi încălcări procedurale, iar ca rezultat titlul executoriu a rămas neexecutat până în prezent. Aici se va remarca faptul că deşi organul de executare a fost informat, inclusiv de către creditor, despre deţinerea în proprietate de debitor a unor bunuri, acesta a restituit în mod repetat titlul executoriu pe motiv că debitorul nu deţine mijloace din care ar putea fi executată hotărârea judecătorească şi că nu este cunoscut domiciliul debitorului.

Mai mult ca atât, la caz este incontestabil şi faptul că prin hotărâre judecătorească a fost recunoscut ilegale acţiunile executorului judecătoresc, oficiul de executare fiind obligat să întreprindă măsurile necesare în vederea executării titlului executoriu, fapt ce în plus atestată neconformarea organului de executare la prevederile legale ce vizează executarea titlului executoriu în termen rezonabil. Interesul creditorului. În speţă, instanţa de recurs remarcă faptul că miza pentru creditorul Oleg Reşelian este evidentă, fiind bazată pe o legitimă speranţă, or acesta urmărea exercitarea dreptului său la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, precum şi a 7 cheltuielilor de judecată, care este un drept inerent, mai mult că aceste mijloace băneşti se raportează şi la dreptul de a dispune de aceste bunuri în calitatea sa de proprietar, care este unul garantat.

Reieşind din circumstanţele constatate, instanţa de recurs conchide că autoritatea responsabilă de executarea hotărârii judecătoreşti şi anume statul n-a întreprins toate măsurile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârilor, faţă de debitor, în vederea executării hotărârii judecătoreşti irevocabile. Astfel, la caz se constată încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, fiind stabilit cert că vina în neexecutare este imputată organelor de executare, respectiv circumstanţele stabilite generează răspunderea statului faţă de Oleg Reşelian în cauzarea de prejudiciu ca rezultat al acestei încălcări.

În conexiunea celor relatate şi reieşind din perioada neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care s-a constatat a fi una continuă, de caracterul obligaţiei de executare, comportamentul autorităţii însărcinate cu obligaţia executării, precum şi miza (interesul) pentru creditor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cerinţa cu privire la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de legislaţia internă precum şi de articolul 6 § 1 al Convenţiei, nu a fost respectată, aspect care generează constatarea acestei încălcări.

Conform art. 2 alin. (6) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant.

Iar art. 5 alin. (1) al aceleiaşi legi, statuează că în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. În acelaşi context, instanţa de recurs ia în consideraţie şi realizările în acest sens a practicii judiciare, şi anume că aprecierile prejudiciului moral se face în raport cu criteriile menţionate anterior (comportamentul părţilor, miza pentru reclamant, durata neexecutării), totodată luându-se obligatoriu în consideraţie şi principiul general al echităţii, iar suma apreciată să nu fie vădit disproporţională cu sumele acordate de Curtea Europeană.

În consecinţă, stabilind că lui Oleg Reşelian i-a fost cauzat un anumit nivel de stres şi frustrare, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti, instanţa de recurs justifică şi dreptul acestuia la repararea prejudiciului moral cauzat. În acest sens, reieşind din specificul acţiunii, se reţine că prima instanţă, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, creând 8 condiţii obiective participanţilor la proces, just a ajuns la concluzia de a admite cerinţa cu privire la constatare încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral, totodată corect determinând şi mărimea compensaţiei pentru prejudiciu cauzat lui Oleg Reşelina în sumă de 30000 lei, care ar constitui o satisfacţie echitabilă a prejudiciului cauzat acestuia ca rezultat al neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere că circumstaneţele pricinii au fost stabilite de către instanţele judecătoreşti şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Oleg Reşelian. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2013 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 04 iulie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Oleg Reşelian împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral cauzat prin această încălcare. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu 9