Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-663/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 octombrie 2013
Părțile
Petrovici Nicolai vs Primarul s. Trinca
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-663/13 — Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale

prima instanţă: Gh. Bîrsan dosarul nr. 2r-663/13 instanţa de apel: Iu.Grosu A.Corcenco, D.Corolevschi DECIZIE 02 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând recursul declarat de Petrovici Nicolai, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Petrovici Nicolai împotriva Primarului sat. Trinca, r-l Edineţ, Gudumac Anatolie cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013 c o n s t a t ă La data de 15 ianuarie 2013 Petrovici Nicolai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului sat.

Trinca, r-l Edineţ, Gudumac Anatolie cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul Petrovici Nicolai a indicat că, nu este de acord cu activitatea Primarului sat. Trinca, Gudumac Anatolie şi că ultimul i-a lezat onoarea şi demnitatea printr-o referinţă depusă în instanţa de judecată.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la dezminţirea informaţiilor din referinţa din 01 februarie 2011 ce-i ponegreşte onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională prin înlocuirea acesteia cu alta şi comunicarea instanţei de judecată că, prima referinţă conţinea informaţie greşită, obligarea pârâtului la prezentarea tuturor petiţiilor adresate de reclamant, obligarea pârâtului la prezentarea listei cu persoanele cu care reclamantul se află în conflict, repararea prejudiciului moral în mărime de 4000 lei şi încasarea cheltuielilor suportate în mărime de 6000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 06 martie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013 s-a respins cererea lui Petrovici Nicolai privind repunerea în termen şi s-a restituit apelul depus de Petrovici Nicolai.

La data de 11 iulie 2013 Petrovici Nicolai a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, cu trimiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă. 1 În motivarea recursului a invocat, că a depus apelul la data de 31 mai 2013, deoarece a primit copia hotărârii Judecătoriei Edineţ la data de 30 aprilie 2013. Consideră că, a depus cererea de apel în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

S-a constatat, că recurentul Petrovici Nicolai s-a adresat în instanţa de judecată împotriva intimatului Primarului sat. Trinca, Gudumac Anatolie şi a solicitat obligarea pârâtului la dezminţirea informaţiilor din referinţa din 01 februarie 2011 ce-i ponegreşte onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională prin înlocuirea acesteia cu alta şi comunicarea instanţei de judecată că, prima referinţă conţinea informaţie greşită, obligarea pârâtului la prezentarea tuturor petiţiilor adresate de reclamant, obligarea pârâtului la prezentarea listei cu persoanele cu care reclamantul se află în conflict, repararea prejudiciului moral în mărime de 4000 lei şi încasarea cheltuielilor suportate în mărime de 6000 lei.

Prima instanţă a respins acţiunea. La data de 31 mai 2013 Petrovici Nicolai a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitând repunerea în termen pentru depunerea apelului. Instanţa de apel a respins cererea lui Petrovici Nicolai privind repunerea în termen şi a restituit apelul declarat de Petrovici Nicolai. Instanţa de recurs consideră, că instanţa de apel corect a restituit apelul declarat de Petrovici Nicolai, deoarece cu certitudine s-a stabilit că, apelul a fost declarat peste termenul stabilit de art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, iar temei pentru repunerea în termen nu s-a constatat. În conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, termenul declarării apelului se calculează nu de la momentul comunicării dispozitivului hotărârii, nu de la data depunerii cererii de întocmire a hotărârii integrale, dar de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. Instanţa de apel corect a conchis că, Petrovici Nicolai urma să depună apelul la data de 05 aprilie 2013. Potrivit prevederilor art. 362 alin. (3) Cod de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzută de art.116 alin. (1) Cod de procedură civilă. În conformitate cu art. 116 alin. (1) Cod de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.

Recurentul a solicitat repunerea în termen la depunerea apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Edineţ din 06 martie 2013, invocând drept motiv faptul că, prima instanţă nu a întocmit în termenul legal hotărârea integrală. 2 Instanţa de recurs consideră că, instanţa de apel corect a invocat acest motiv ca unul neîntemeiat şi care nu a lipsit recurentul de posibilitatea de a depune apelul în termenul legal. Astfel, recurentul a fost în drept să declare apel în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii. Argumentele recurentului precum că, a depus cererea de apel la data de 31 mai 2013, deoarece a primit hotărârea primei instanţe la data de 30 aprilie 2013, nu pot fi reţinute, or conform materialelor cauzei se atestă că, recurentul a fost prezent la pronunţarea dispozitivului hotărârii (f.d.24), iar termenul pentru declararea apelului se calculează din acest moment.

Articolul 56 alin. (3) Cod de procedură civilă prevede că, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Astfel, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă în vederea restituirii apelului declarat, considerându-l declarat în afara termenului legal. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.

În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Petrovici Nicolai. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Petrovici Nicolai împotriva Primarului sat. Trinca, Gudumac Anatolie cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.