- Dosarul nr.
- 2ra-1993/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 octombrie 2013
- Părțile
- Sîli Nina vs MAI
- Pe scurt
- Pricinile examinate în procedura specială
2ra-1993/13 — Constatarea faptului represiunii politice
prima instanţă: N. Toma 2ra-1993/13 instanţa de apel: E. Clim, M. Anton, I. Secrieru DECIZIE 02 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Nicolae Clima, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Nina Sîli în pricina civilă la cererea Ninei Sîli cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Nina Sîli, casată hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 10 octombrie 2012, şi dispusă scoaterea de pe rol a cererii c o n s t a t ă: La 02 septembrie 2011 Nina Sîli a depus cerere cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică - represiunii politice prin expropriere, persoane interesate Ministerul Afacerilor Interne, Comisia raională Ialoveni pentru problemele victimelor represiunilor politice, Primăria satului Costeşti raionul Ialoveni.
În motivarea cererii a indicat, că în perioada anilor 1975-1980, tatăl ei Sava Sula Alexandr, născut în satul Gîrla Chişinău (actualmente satul Costeşti raionul Ialoveni) la 18 decembrie 1924, locuind în localitatea de baştină, a fost supus represiunilor de către autorităţile sovietice, prin exproprierea de casa şi pămîntul de lîngă aceasta care le deţinea în proprietate în urma moştenirii de la tatăl său Sula Alexandr Dumitru. Indică că, imobilele pe care a fost forţat să le părăsească se aflau în centrul satului Costeşti, între Alexandra Grigriţa, Victoria Mereacre, Eremea Ţurcanu şi fosta maternitate, actualmente regiunea străzii centrale. Casa de care a fost deposedat Sula Sava Alexandr a fost distrusă imediat, iar copacii (livada) care erau în grădina casei au fost tăiaţi.
Grupul de persoane care s-au prezentat întru executarea indicaţiilor date de autorităţile sovietice nu au pus la dispoziţie careva acte care le-ar fi conferit dreptul de a strămuta familia din locul unde locuiau la acel moment în alt loc, doar au indicat că dispoziţia au primit-o de la preşedintele colhozului „Progres” din localitatea în cauză. După expropriere, Sula Sava Alexandr, a primit un teren pentru construcţie la marginea satului, pe care, cu resurse şi cu muncă proprie a ridicat o altă casă în care a locuit pînă la momentul decesului. La moment titular al dreptului de proprietate asupra terenului la care se face referire mai sus este Primăria satului Costeşti, raionul Ialoveni.
Faptul că Sula Sava Alexandr a fost proprietar al casei de locuit şi al pămîntului la care s-a făcut referire mai sus, de care a fost expropriat, se confirmă prin înscrisurile eliberate de Serviciul arhivă Ialoveni, şi anume: Certificatul de arhivă nr. 21/51 din 19 martie 2007 (duplica din Registrul de gospodării nr. 8 pentru anii 1950-1952 a Sovietului Sătesc Gîrla Costeşti cu privire la componenţa familiei şi a averii persoanei a cărei reabilitare se solicită), date care se repetă şi în Certificatul de arhivă nr. 21/197 din 11 iulie 2011 (duplicatul din Registrul de gospodării nr. 1 pentru anii 1971-1973 a Sovietului sătesc Costeşti cu privire la componenţa familiei şi a averii aceleiaşi persoane), (copiile certificatelor sunt anexate la prezenta cerere.
Atît în perioada anilor 1950-1952 cît şi în perioada anilor 1971-1973, Sula Sava Alexandr deţinea în proprietate 1 casă, 1 beci şi 0,5 hectare de pămînt de lîngă casă. La noul loc de trai lui Sula Sava Alexandr i-a fost pus la dispoziţie mai puţin de 0,07 hectare de pămînt. Mai indică reclamanta că, de către petiţionar, în vederea recuperări proprietăţii de care a fost ilegal deposedat Sula Sava Alexandr, a fost înaintată o cerere către primăria s. Costeşti r. Ialoveni. În cadrul acelei proceduri, Comisia funciară, din cadrul primărie s. Costeşti, care a avut spre examinare cererea depusă de reclamanta a dat un aviz în care a menţionează precum că: „în primăria s. Costeşti r-nul. Ialoveni nu există documente privind demolarea casei lui Sula Sava Alexandr...
şi luarea pămîntului de pe lîngă casă. De asemene lipsesc documentele privind averea ce i-a fost dată în loc”. La 01 iunie 2011, cu cererea privind reabilitarea s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne, care conform art. 5 al Legii Republicii Moldova nr. 1225-XII din 08.12.1992 „Privind reabilitarea victimelor represiunilor politice” cu modificările şi completările ulterioare este competent să examineze categoria respectivă de cereri, prin răspunsul MAI a fost informată că instituţia nu dispune de date referitoare la represiunile politice aplicate faţă de Sula Sava Alexandru.
Solicită reclamanta a constata faptul represiunii politice prin expropriere a lui Sula Sava Alexandr (născut în satul Gîrla judeţul Chişinău - actualmente satul Costeşti raionul Ialoveni) la data de 18 decembrie 1924 în perioada anilor 1975-1980, de către autorităţile sovietice din satul Costeşti raionul Ialoveni, prin exproprierea de casa şi pământul de lângă aceasta care le deţinea în proprietate în localitatea respectivă. Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 10 octombrie 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Nina Sîli, casată integral hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 10 octombrie 2012, în baza art. 267 alin.(1) CPC fiind dispusă scoaterea de pe rol a cererii înaintate de către Nina Sîli.
La 10 aprilie 2013, Nina Sîli a declarat recurs împotriva decizie instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea cererii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrile instanţelor judecătoreşti în partea respingerii cererii sale, indicînd că instanţele au interpretat eronat prevederile Legii cu privire la victimele represiunilor politice nr. 1225 din 08 decembrie 1992. Consideră că concluziile instanţei de apel sunt în contradicţiei cu circumstanţele cauzei. Cu referire la prevederile Legii nominalizate susţine că lipsa materialelor din arhivă este nu un impediment, ci din contra un temei pentru ca dosarul să fie examinat în procedură specială şi să fie constatat faptul ce are valoare juridică a represiunii politice prin expropriere.
Afirmă că în situaţia cînd actele corespunzătoare lipsesc din diferite motive în arhiva MAI, constatarea represiunii politice de către instanţă se efectuează în baza certificatului de arhivă care atestă că persoana a avut pînă la ziua instaurării regimului sovietic proprietăţi imobile. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Nina Sîli întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Colegiul reţine că, instanţa de apel incorect a scos cererea de pe rol invocînd faptul că la caz este un litigiu de drept referitor la casa de locuit şi teren, şi litigiul dat urmează a fi examinat în procedura contencioasă şi nu în procedură specială. În conformitate cu art. 279 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa judecătorească examinează în procedură specială pricini cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. În conformitate cu art. 281 alin.(2) lit. k) CPC, instanţa judecă pricinile în care i se cere să constate faptul represiunii politice.
Aici este de reţinut, că Nina Sîli, înaintînd cererea în judecată a solicitat constatarea faptului că în perioada anilor 1975-1980, tatăl ei Sula Sava Alexandr, născut în satul Gîrla Chişinău (actualmente satul Costeşti raionul Ialoveni) la 18 decembrie 1924, locuind în localitatea de baştină, a fost supus represiunilor de către autorităţile sovietice, prin exproprierea de casa şi pămîntul de lîngă aceasta care le deţinea în proprietate în urma moştenirii de la tatăl său Sula Alexandr Dumitru. La caz se constată că nu există careva litigiu de drept referitor la casa de locuit şi teren, reclamanta prin cererea sa solicitînd doar constatarea faptului represiunilor politice prin expropriere însă nu şi redobîndirea proprietăţii luate ilegal, acest aspect constituind obiectul altei proceduri, prin urmare cerinţa acesteia urmează a fi examinată în procedură specială şi nu în procedură contencioasă după cum indică instanţa de apel în decizia sa.
Astfel, legalitatea hotărîrii primei instanţe urma a fi verificată reieşind din pretenţiile formulate la caz, pe cînd instanţa de apel a ieşit din limitele pretenţiilor înaintate, fapt ce contravine prevederilor art. 240 alin. (3) CPC, care expres prevede că instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. În această ordine de idei, instanţa de apel urma să verifice legalitatea hotărîrii primei instanţe, însă examinînd pricina superficial, eronat s-a expus asupra unei cerinţe ce nu a fost înaintată de către reclamantă, în urma cărui fapt şi s-a ajuns la concluzia dată. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că instanţa de apel a judecat cauza cu încălcarea normelor de drept procedural şi material, fapt ce impune admiterea recursului, casarea integrală a acesteia cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel.
În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.c) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către Nina Sîli. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nina Sîlî cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău de alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Nicolae Clima Iurie Bejenaru Galina Stratulat