Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3r-297/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2013
Părțile
Postolachi Alexandru împotriva întreprinderii cu capital străin RED Union Fenosa societate pe acţiuni
Pe scurt
Comunicarea actelor de procedură

3r-297/13 — Anularea facturii şi încasarea cheltuielilor de judecată

Prima instanţă: A. Miron dosarul nr.3r-297/13 Instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz DECIZIE 25 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de avocatul Nichitoi Iurie şi de Postolachi Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Postolachi Alexandru împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea facturii şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, prin care apelul declarat de Postolachi Alexandru a fost restituit c o n s t a t ă La 05 mai 2012 Postolachi Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea facturii şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii Postolachi Alexandru a indicat că începînd cu 22 septembrie 2008 este proprietarul imobilului amplasat în mun. Chişinău, satul Cricova, str. Mioriţa 79. La 09 martie 2011 a încheiat cu pîrîtul contractul de furnizare a energiei electrice nr. 40201162519. Recent a primit factura nr. 2116804 din 15 iunie 2012 în care este indicat că are datorii la plata energiei electrice în sumă de 8765,42 lei pentru perioada iunie 2009-iunie 2012 şi pentru perioada cînd încă nu avea calitatea de consumator. La 05 iunie 2012 a fost întocmit actul nr. A 10393 de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi contorul demontat. La 18 iunie 2012 s-a perfectat procesul-verbal de dare în exploatare a echipamentului de măsurare în care s-a indicat şi suma datoriei de 10176,6 lei.

Nefiind de acord cu actul nr. A 10393 de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi cu factura de plată, a contestat legalitatea acestora în instanţa de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 martie 2013 acţiunea a fost respinsă. La 27 martie 2013 Postolachi Alexandru a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel, fiind acordat lui Postolachi Alexandru termen pînă la 20 iunie 2013 pentru prezentarea apelului motivat şi plata taxei de stat în sumă de 197,25 lei. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 20 iunie 2013 a restituit apelul declarat de Postolachi Alexandru.

Prin mandatul din 23 noiembrie 2012 avocatul Nichitoi Iurie a fost împuternicit de Postolachi Alexandru să-i acorde asistenţă juridică în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. La 02 iulie 2013 avocatul Nichitoi Iurie şi Postolachi Alexandru au depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea cererii de recurs avocatul Nichitoi Iurie şi Postolachi Alexandru au indicat că încheierea din 14 iunie 2013 de a nu da curs cererii de apel nu le-a fost înmînată şi 1 comunicată, motiv pentru care nu au lichidat neajunsurile indicate de instanţă şi nu au contestat-o în modul stabilit.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi soluţionarea problemei în fond cu acordarea unui termen de 10 zile pentru prezentarea apelului motivat din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.

La 05 mai 2012 Postolachi Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 martie 2013 acţiunea a fost respinsă. La 27 martie 2013 Postolachi Alexandru a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel, fiind acordat lui Postolachi Alexandru termen pînă la 20 iunie 2013 pentru prezentarea apelului motivat şi plata taxei de stat în sumă de 197,25 lei. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 20 iunie 2013 a restituit apelul declarat de Postolachi Alexandru.

Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept procedural. Întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni este persoană juridică care prestează servicii de interes public şi litigiile iscate între aceasta şi consumatori sunt de contencios administrativ. Articolul 85 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă prevede că de taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile se scutesc reclamanţii în acţiunile născute din raporturi de contencios administrativ. Prin urmare, instanţa de apel neîntemeiat şi contrar prevederilor art. 85 Codul de procedură civilă a pus în sarcina lui Postolachi Alexandru plata taxei de stat pentru examinarea apelului.

În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Postolachi Alexandru a depus la 27 martie 2013 cerere de apel nemotivată şi fără plata taxei de stat (f. d. 113). Curtea de Apel Chişinău respectînd cerinţele imperative ale art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă în privinţa neprezentării de către Postolachi Alexandru a apelului motivat a adoptat la 14 iunie 2013 încheierea de a nu da curs cererii de apel, însă neîntemeiat a obligat apelantul de a achita taxa de stat în sumă de 197,25 lei, acordînd în acest sens lui Postolachi Alexandru termen pînă la 20 iunie 2013. În conformitate cu art. 100 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului 2 judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

La dosar nu sunt probe ce ar demonstra că lui Postolachi Alexandru sau avocatului Nichitoi Iurie i s-a înmînat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2013. Din aceste considerente, pentru a respecta egalitatea părţilor în proces şi dreptul acestora la apărare şi la folosirea căii de atac, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar şi oportun de a casa încheierea din 20 iunie 2013 şi de a acorda lui Postolachi Alexandru termen pînă la 07 octombrie 2013 pentru prezentarea apelului motivat. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că încheierea de a nu da curs cererii de apel nu a fost comunicată părţilor în modul stabilit, încheierea de restituire a apelului este neîntemeiată.

Din aceste motive Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013 cu acordarea lui Postolachi Alexandru a unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de avocatul Nichitoi Iurie şi de Postolachi Alexandru.

Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Postolachi Alexandru împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea facturii şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi se acordă lui Postolachi Alexandru termen de 10 zile de la data emiterii deciziei instanţei de recurs pentru prezentarea apelului motivat. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.