2ra-1647/13 — Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală

prima instanţă: D. Fujenco 2ra-1647/13 instanţa de apel: Gh. Eni., V. Movilă, T. Dimitriadi DECIZIE 14 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva examinând în şedinţă publică recursurile declarate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldovei şi Rusu Constantin reprezentat de avocatul Ion Stoian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Rusu Constantin împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 12 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Rusu Constantin şi admise apelurile declarate de Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Cahul din 05 martir 2012 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial, constată: La 15 noiembrie 2011, Rusu Constantin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că prin sentinţa judecătoriei Cahul din 07 decembrie 2007, dînsul şi împreună cu Moscovciuc Serghei au fost condamnaţi în baza art. 361 alin.(2) lit. a), b), c), d) Cod penal la un an şi 6 luni închisoare şi în baza art. 196 alin. (4) Cod penal cu aplicarea art. 79 Cod penal, la 2 ani închisoare. Susţine că în temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracţiuni prin cumulul parţial al pedepselor aplicate, le-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru fiecare. Menţionează că pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut că dînsul împreună cu Moscovciuc Serghei, prin înţelegerea prealabilă şi de comun acord, în perioada de timp a anului 2004 pînă în luna aprilie 2005, avînd intenţia dobîndirii ilegale a bunurilor, şi anume a apartamentului nr. 33, din str. Spirin 98, or.

Cahul, aflat în proprietatea publică a fondului locativ or. Cahul, au falsificat paşaportul de tip sovietic cu seria XV-BM 713438 pe numele cet. Abdula Ecaterina şi suplimentar la buletinul de identitate cu seria A nr. 15055623 pe numele lui Abdula Piotr, aplicînd ştampila „Viza retrasă” şi „Viza de domiciliu” şi prin includerea în aceste acte a datelor vădit false, cu privire la retragerea vizei şi viza de domiciliu, cererea Ecaterinei Abdula şi a lui Abdula Piotr, prin includerea în conţinutul acestuia unor date vădit false, pe care ulterior le-au prezentat instituţiilor competente, în baza cărora la data de 10 iunie 2004 a fost emisă dispoziţia nr. 520 a Primarului or. Cahul, prin care s-a dispus edificarea contului personal ala apartamentului pe numele Ecaterinei Abdula cu includerea în cont pe Abdula Piotr, precum şi a permite instalarea lui Abdula Piotr şi Abdula Ecaterina în apartamentul respectiv.

Ulterior la 10 martie 2005, a fost încheiat contract de vînzare-cumpărare, prin care apartamentul nr. 33 din str. Spirin 98, ,or. Cahul, cu valoarea de 14000 lei a fost scos ilegal din proprietatea Primăriei or. Cahul prin ce a cauzat Primăriei daune în proporţii mari, iar aceştea dispunînd de apartament ca de un bun propriu. Tot prima instanţă a reţinut că, dînsul împreună cu Moscovciuc Serghei, după dobîndirea ilegală a apartamentului nr. 33 din str. Spirin 98, ,or. Cahul, avînd intenţia dobîndirii ilegale prin escrocherie a apartamentului nr. 58 din str. C. Negruzzi 30, or. Cahul, cu valoare de 275000 lei,aflat în proprietatea cet. Montali Ivan, ducîndu-l în eroare şi reprezentîndu-i pe coproprietarii apartamentului din str. Negruzzi 30, nr. 58, Montali Ivan, Montali Arma, Montali Vladislav şo Montali Serghei, prin contractul din 22 martie 2005, au cumpărat apartamentul nr. 33 din str. Spirin 98, or.

Cahul, înregistrat după Abdula Ecaterina i Abdula Piotr, indicînd în aceasta preţul de 26440 lei. Se mai invocă că la data de 24 martie 2005, dînsul împreună cu Moscovciuc Serghei înstrăinează apartamentul din str. C. Negruzzi 30, nr. 58 or. Cahul cu valoarea de 275000 lei cet. Romanenco Vladimir, prin ce au cauzat proprietarilor acestui imobil un prejudiciul material în valoare de 275000 lei. Tot ei în perioada anilor iunie 2004-martie 2005, în urma înţelegerii prealabile, avînd acelaşi scop, de a dobîndi ilegal apartamentul nr. 23 din str. Caragiale 39, or. Cahul, care face parte din proprietate a publică a fondului locativ al or. Cahul, au falsificat paşaportul de tip sovietic cu seria XIII-BM N 633557 pe numele lui Ciobanu Valentina prin aplicarea ştampilei „Viza retrasă” şi „Viza de domiciliu” şi prin includerea în paşaportul nominalizat a datelor vădit false cu privire la retragerea vizei şi viza de domiciliu, cererea cet.

Ciobanu Valentina cu privire la înregistrarea ei ca chiriaş principal al apartamentului menţionat, indicînd că chiriaş de bază cet. Antohi Nadejda a decedat, iar ea este unicul locatar în apartament şi includerea în contul personal al fiului ei Ciobanu Nicolae, la fel domiciliat în s. Crihana Veche, r- nul Cahul, ulterior le-au prezentat instituţiilor competente pentru realizarea scopului criminal, dispunînd în continuare de apartamentul nr. 23 din str. I. L. Caragiale 39, or. Cahul, ca de un bun propriu, prejudiciind statul cu 128000 lei.

Invocă că prin decizia Curţii de Apel Comrat din 25 ianuarie 2010, a fost respins apelul declarat de procuror şi admis apelul declarat de avocatul Ion Stoian în interesele lui Rusu Constantin şi a lui Moscovciuc Serghei, casată sentinţa primei instanţe în partea condamnării a lui Rusu Constantin şi a lui Moscovciuc Serghei şi emisă în această parte o nouă hotărîre prin care Moscovciuc Serghei şi Rusu Constantin au fost achitaţi de sub învinuire în baza art. 361 alin.(2) lit. a),b),c) şi art. 195 alin.(2) Cod penal, pe motiv că fapta acestora nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07 iunie 2011, a fost respins recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia ca fiind inadmisibil, cu menţinerea hotărîrii atacate.

Afirmă că în cadrul bănuirii şi aducerii învinuirii, la 08 august 2005, în temeiul art. 166 CPP a fost reţinut, după care a fost eliberat şi mandat de arestare, necătînd la faptul că a pledat nevinovat, nu existau temeiuri aplicării măsurii preventive excepţionale, fiind atacate toate acţiunile procesuale în partea aplicării termenului ţinerii în stare de arest. Insistă că în urma învinuirii ilegale, tergiversarea examinării cauzei penale în instanţa judiciară s-a aflat în stare de arest de la 08 august 2005 pînă la 07 decembrie 2007, fiind ţinut în condiţii inumane, fiind lipsit de liberate, de dreptul de a locui în familie, de a participa la întreţinerea şi educaţia copiilor, fiind ponegrit atît el cît şi familia sa.

Solicită încasarea din contul statului prin intermediu Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul său a prejudiciului material în sumă de 9213 lei, cu procentul de inflaţie la momentul adoptării hotărîrii judiciare, totodată solicită încasarea din contul Ministerului Finanţelor RM cu titlu de prejudiciu moral suma de 3000000 şi cheltuielile pentru asistenţă juridică. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 martie 2012, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat de la stat prin intermediu Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Rusu Constantin, prejudiciul material legat de cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 21500 lei, suma de 8459,73 lei în contul reparării prejudiciului sub formă de pierderi ale salariului şi suma de 700000 lei cu titlu de prejudiciul moral.

Prin aceiaşi hotărîre a fost obligat procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior să aducă scuze oficiale lui Rusu Constantin. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 12 februarie 2013, a fost respins apelul declarat de Rusu Constantin şi admise apeluri declarate de Procuratura Generală a RM şi Ministerul Finanţelor al RM, casată integral hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial şi dispusă încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Rusu Constantin suma de 18500 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică, suma de 100000 lei cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală , ale procuraturii şi ale instanţei judecătoreşti.

Prin aceiaşi, decizie a fost obligat procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior să aducă scuze oficiale lui Rusu Constantin şi s-a încasat de bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Rusu Constantin suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică suportate în legătură cu examinare prezentei cauze. În rest pretenţiile acţiunii au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

La data de 21 martie 2013, Procuratura Generală a RM, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia şi modificarea deciziei instanţei de apel prin micşorarea sumelor încasate cu titlu de prejudiciul moral şi cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică în limitele rezonabile şi probatorii şi excluderea obligării procurorului care a condus sau a exercitat urmărire penală ori procurorul ierarhic superior de a aduce scuze oficiale în numele statului lui Rusu Constantin. Consideră că instanţa de apel justificat a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, însă incorect a determinat mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat lui Rusu Constantin ca urmare a acţiunilor organului de urmărire penală.

Susţine că instanţa de apel nu a apreciat şi nu a soluţionat just circumstanţele importante predispuse spre examinare. Fără a nega dreptul intimatului de a-i fi recunoscut faptul tragerii neîntemeiate la răspundere penală, totuşi consideră că instanţa de apel a stabilit suma de 100000 lei cu titlu de prejudiciul moral fără a respecta criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare, fără a lua în consideraţie că organele de urmărire penală nu au acţionat cu vinovăţie ci în numele legii, pentru stabilirea adevărului. Afirmă că, Rusu Constantin nu a fost supus în perioada derulării procesului penal unor acţiuni care să-i limiteze abuziv drepturile garantate de Constituţie. Totodată, consideră că la aprecierea sumei acordate cu titlu de prejudiciul moral, instanţa de apel nu a respectat criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică în aşa fel trebuie stabilite încît să asigure efectiv.

De asemenea invocă că instanţa de apel, neîntemeiat a pus în sarcina statului obligaţia de a compensa intimatului prejudiciul material în sumă de 18500 lei, rezultat din achitarea unor sume exagerate avocatului pentru asistenţă juridică, or, la stabilirea recompensei pentru cheltuielile de asistenţă juridică urmau a fi luate în consideraţie: natura complexă sau simplă a problemelor pe care soluţionarea litigiului le-a implicat., volumul de muncă depus de către reprezentantul intimatului, numărul şedinţelor judiciare în cadrul cărora reprezentantul a apărat interesele intimatului.

Mai invocă că, pe cauza penală a lui Rusu Constantin a fost pronunţată o sentinţă de condamnare, respectiv nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea art. 51 alin.(8) CPP, care stabileşte că, în cazul pornirii neîntemeiate a unui proces penal în privinţa persoanei, precum şi în cazul pornirii unei sentinţe de achitare, procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior aduce scuze oficiale persoanei respective. La data de 25 martie 2013, Ministerul Finanţelor al RM la fel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia şi modificarea deciziei instanţei de apel în sensul încadrării prejudiciului moral în limitele rezonabile şi respingerii pretenţiilor formulate cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.

Consideră că instanţa de apel în mod neîntemeiat a dispus atribuirea unor sume băneşti doar în baza bonurilor de plată, fără a aplica criteriul de necesitate şi veridicitate reflectate de art. 96 din Codul de procedură civilă. Or, cheltuielile pentru asistenţă juridică se atribuie la categoria prejudiciului material, din acest considerent partea care le formulează şi în măsura în care instanţa le admite este ţinută la obligaţia de a proba (cu trimitere la art. 118 din Codul de procedură civilă) şi de a stabili gradul de pertinenţă, pe cînd la emiterea actului de dispoziţie, instanţa de apel nu a reţinut aceste circumstanţe ce au o importanţă majoră pentru soluţionarea obiectivă a cauzei. Cu referire la suma de 100 000 (o sută mii) lei adjudecată în beneficiul lui Rusu Constantin cu titlu de prejudiciu moral, invocă că instanţa de apel a atribuit o sumă bănească exagerată de mare care nu corespunde principiului de satisfacţie echitabilă.

Or, compensarea în formă pecuniară a daunelor de ordin moral nu trebuie privită ca o modalitate de îmbogăţire fără justă cauză. Mai mult ca atît, de către instanţă urma să se reţină că aducerea unor scuze oficiale către Rusu Constantin reprezintă în sine o modalitate de compensare a prejudiciului moral. În susţinere poziţiei sale invocă prevederile art. 1422 din Codul civil al Republicii Moldova, precum şi Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.9 din 09 octombrie 2006, care stabilesc că prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobîndite prin lege.

Afirmă că obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni/inacţiuni i-au fost cauzate suferinţe morale/psihice sau fizice, prin ce se manifestă acestea. Potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva in faţa justiţiei), fiind admisibil orice mijloc de probă, desigur la etapa examinării cauzei stabilindu-se şi pertinenţa acestora.

Astfel, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei identificarea unor criterii de evaluare a întinderii acestora în sensul art. 1423 din Cod civil, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. La 11 aprilie 2013, Rusu Constantin la fel, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii integral conform cerinţelor şi temeiurilor înaintate. În motivarea recursului a invocat că dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti, susţinînd că prima instanţă de fapt şi de iure a constatat faptul acţiunilor ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, însă nu a ţinut cont de valorile realităţii.

Insistă că fiind ţinut în stare de arest timp de 2 ani şi 3 luni i se achită o sumă mizerabilă în comparaţie cu sumele acordate de CEDO în cauze similare. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel.

Astfel, din actele cauzei rezultă că prin sentinţa Judecătoriei Cahul din 07 decembrie 20097, Rusu Constantin a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 361 alin.(2) lit. a), b), c), d) Cod penal şi art. 196 alin.(4) Cod penal cu aplicarea pedepsei definitive conform art. Art. 79,84 Cod penal, pentru concurs de infracţiuni, sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani 3 luni cu eliberarea de la executarea pedepsei în legătură cu ispăşirea ei, incluzînd în termenul pedepsei perioada aflării în stare de arest preventiv de la 08 august 2005 pînă la 07 decembrie 2007 (f.d. 3-14).

Tot actele cauzei atestă că prin decizia Curţii de Apel Comrat din 25 ianuarie 2010, apelul declarat de procuror a fost respins şi admis apelul declarat în interesele lui Rusu Constantin, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărîre prin care Rusu Constantin a fost achitat de sub învinuirea în baza art. 361 alin.(2) lit. a), b), c), d) Cod penal şi art. 196 alin.(4) Cod penal (f.d. 15-18), soluţia instanţei de apel fiind menţinută prin decizii Curţii Supreme de Justiţie din 07 iunie 2011 (f.d. 19-24).

Reieşind din cele expuse, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele ierarhic inferioare just au concluzionat, că în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, prin pornirea urmăririi penale şi prin învinuirea ilegală de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 361 alin.(2) lit. a), b), c), d) Cod penal şi art. 196 alin.(4) Cod penal, lui Rusu Constantin i-au fost cauzate consecinţe determinate de retrăiri, încordarea psihică, stres şi alţi factori care derivă suferinţe morale.

Acest fapt, atestă temeinicia motivelor ce-i acordă lui Rusu Constantin posibilitatea de a-şi valorifica dreptul său la acţiune în temeiul prevederilor Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998. Conform art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; Conform art. 5 alin. (1) aceleiaşi legi, cauzele cu privire la repararea prejudiciului material şi moral se examinează în conformitate cu normele de procedură civilă în vigoare.

Conform art. 1422 alin. (3) Cod Civil, reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Iar, conform art. 1423 alin. (1) şi (2)Cod Civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate, caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. La fel şi art. 11 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, stabileşte că mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.

Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.

În circumstanţele relatate şi în contextul normelor de drept citate, se reţine că instanţa de apel statuând în echitate, printr-o apreciere justă şi pertinentă a complexului material probator, a dat o evaluare adecvată daunelor morale compensatoare, fiind totodată imparţială şi echidistantă în acest sens, având în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecinţele suferite pe plan psihic, gravitatea şi caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalităţii sale morale şi altele, or la examinarea pricinii s-a constatat cu certitudine faptul că lui Rusu Constantin i-a fost cauzat suferinţe psihice în timpul aflării lui sub urmărirea penală cu statut de bănuit şi în cadrul dezbaterilor judiciare cu statut de învinuit, astfel fiind defăimat în faţa rudelor şi prietenilor săi.

Toate aceste criterii aplicate concret şi adecvat în speţă, justifică evaluarea făcută de instanţa de apel cu determinarea mărimii prejudiciului moral de 100000 lei, ce urmează a fi încasată în beneficiul lui Rusu Constantin.

Astfel, nu pot fi reţinute argumentele recurentului Rusu Constantin precum că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel nu au apreciat corespunzător şi obiectiv suferinţele psihice suportate de el, deoarece la stabilirea cuantumului prejudiciului moral instanţa de apel a reieşit din apreciere justă şi pertinentă a complexului material probator, a dat o evaluare adecvată daunei morale compensatoare, având în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecinţele suferite pe plan psihic, gravitatea şi caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalităţii sale morale, precum şi faptul că urmărirea penală şi judecarea cauzei a durat o perioadă îndelungată, perioadă în care recurentul-reclamant Rusu Constantin a fost limitat în dreptul de a se deplasa prin ţară şi peste hotarele ţării.

De asemenea, instanţa de apel a ţinut cont de faptul că recurentul-reclamantul beneficiază de prezumţia nevinovăţiei. De altfel, argumentele recurentului-reclamantului, precum că incorect a fost micşorat cuantumul prejudiciului moral solicitat nu pot servi temei de admitere a recursului, deoarece în corespundere cu prevederile art. 1423 Cod Civil, instanţele judecătoreşti au determinat mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie ultimului.

Drept consecinţă, nu au relevanţă nici argumentele Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu referire la faptul că suma de 100000 lei încasate din bugetul statului prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul recurentului-reclamantului cu titlu de despăgubiri morale nu este una echitabilă, justă şi raţională, deoarece vin în contradicţie constatărilor expuse. Totodată se reţine că justificat, instanţa de apel a încasat din bugetul statului, prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Rusu Constantin suma de 18500 lei ce constituie cheltuieli pentru asistenţă juridică, suportate de ultimul la examinarea cauzei penale şi confirmată prin bonurile de plată.

În asemenea împrejurări, se constată ca lipsită de suport legal afirmaţia susţinută în recursurile Ministerului Finanţelor şi a Procuraturii Generale precum că mărimea cheltuielilor de asistenţă juridică încasată în beneficiul recurentului- reclamantului de către instanţa de apel pentru serviciile avocatului, este exagerată şi nu corespunde situaţiei reale cauzei. Prin urmare, nu au relevanţă nici argumentele invocate în recursul Procuraturii Generale a RM, precum că Rusu Constantin nu întruneşte condiţiile pentru a-i fi aduse scuze oficiale, deoarece potrivit art. 12 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penal, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior aduce scuze oficiale în numele statului persoanei care a fost supusă neîntemeiat urmăririi penale.

Iar alin. (2) aceluiaşi articol stabileşte că, scuzele oficiale ale procurorului se aduc în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare. Alte argumente invocate în recursurile se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de către instanţele de judecată, cărora le-a fost dată aprecierea corespunzătoare, fapt ce respinge criticele recurenţilor ca nejustificate. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată, iar argumentele invocate în recursuri sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de Procuratura Generală a Republicii Moldova, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Rusu Constantin şi de a menţine decizia instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se resping recursurile declarate de Procuratura Generală a Republicii Moldova, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Rusu Constantin. Se menţine decizia Curţii de Apel Cahul din 12 februarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Rusu Constantin împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva