- Dosarul nr.
- 2rac-426/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 31 iulie 2013
- Părțile
- CC Consumcoop Ştefan Vodă vs Linloricom Prim SRL
- Pe scurt
- Retragerea recursului
2rac-426/13 — Nulitatea contractului, recunoaşterea faptului prestării serviciilor
prima instanţă: S. Namaşco dosarul nr.2rac-426/13 instanţa de apel: G. Druguş, I. Guzun, A. Parpalac ÎNCHEIERE 31 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi examinînd recursul declarat de către Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă împotriva societăţii cu răspundere limitată „Linloricom-Prim” cu privire la declararea nulităţii contractului de locaţiune, încasarea plăţii de arendă şi cererea reconvenţională înaintată de societatea cu răspundere limitată “Linloricom-Prim” împotriva Cooperativei de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă cu privire la recunoaşterea faptului prestării de servicii de reparaţie a încăperilor arendate şi obligarea executării pct. 2 al hotărîrii adunării reprezentanţilor membrilor Cooperativei din 04 august 2007, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 12 martie 2013, prin care au fost admise apelurile declarate de Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan- Vodă, fiind casată integral hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26 decembrie 2011, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii iniţiale şi de admitere parţială a acţiunii reconvenţionale,
c o n s t a t ă: La data de 13.11.2008 Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan- Vodă s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată către SRL „Linloricom-Prim” cu privire la declararea nulităţii contractului de locaţiune, încasarea plăţii de arendă. În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat, că la data de 20.03.2007 între Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă şi SRL „Linloricom-Prim” a fost încheiat contractul de locaţiune nr. l cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi anume a art. 77 alin. (2), lit. r) a Legii Cooperaţiei de Consum, şi respectiv a art. 216-219 ale Codului civil. 1 De către Biroul Executiv al Moldcoop a fost emisă o hotărîre nr. 22 din 07.03.2007 privind transmiterea în locaţiune a etajului II al restaurantului din oraşul Ştefan-Vodă, persoanei fizice Cemean Anatolii.
Potrivit pct. l din această hotărîre, a fost transmis în locaţiune lui A. Cemean, o parte din clădire (etajul II) cu suprafaţa de 504,2 m.p. situat în oraşul Ştefan-Vodă, str. Libertăţii, 9, etajul II cu plata anuală totală de 24000 lei. Ulterior prin contractul nr. l din 20.03.2007 încheiat între Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă şi SRL „Linloricom-Prim” a fost transmis etajul II, etajul I, şopronul şi beciul de pe aceiaşi adresă. Astfel, invocînd că nu au fost respectate dispoziţiile legale, şi anume condiţia privind aprobarea contractului de transmitere în arendă între Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă şi SRL „Linloricom-Prim”, potrivit art. 77 alin. (2) lit. r) condiţie de validitate a acestui contract de locaţiune, acesta este lovit de nulitate.
Cu concretizările ulterioare, reclamanta Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă a solicitat declararea nulităţii absolute a contractului de locaţiune nr. l din 20.03.2007. SRL „Linloricom-Prim” a înaintat o cerere reconvenţională împotriva Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă cu privire la recunoaşterea faptului prestării serviciilor de reparaţie a acoperişului şi încăperilor clădirii restaurantului „Mărţişor”, în sumă de 344227 lei, efectuate conform facturilor de expediţie, achitării plăţii pentru locaţiune în sumă de 10000 lei şi obligarea Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă să accepte facturile de expediţie şi ordinul de plată nr. 49 în sumă totală de 354227 lei în contul plăţii de locaţiune conform prevederilor pct. 8.4 al contractului de locaţiune nr. l din 20.03.2007.
Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26.12.2011, acţiunea iniţială a Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată. Acţiunea reconvenţională a SRL „Linloricom-Prim” a fost admisă parţial. S-a recunoscut faptul prestării de către SRL „Linloricom-Prim” a serviciilor de reparaţie a încăperilor clădirii restaurantului „Mărţişor”, din oraşul Ştefan-Vodă ce aparţine Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă, în sumă de 280407 lei conform facturii fiscale din 24.11.2011. S-a obligat Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă să accepte factura fiscală din 24.11.2011 nr. LK0260350 în contul plăţii de locaţiune potrivit pct. 8.4 al contractului de locaţiune a încăperilor restaurantului „Mărţişor” din 20.03.2007.
S-a încasat de la Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă în folosul SRL „Linloricom-Prim” taxa de stat în mărime de 200 lei. Restul cerinţelor s-au respins. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 12.03.2013 au fost admise apelurile declarate de Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă şi de SRL „Linloricom-Prim”, fiind casată integral hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26.12.2011, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea 2 acţiunii iniţiale, ca fiind neîntemeiată şi de admitere parţială a acţiunii reconvenţionale.
S-a obligat Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă să accepte facturile fiscale seria DT nr. 083301 din 28.08.2007 în sumă de 106460 lei, seria DT nr. 083306 din 30.12.2008 în sumă de 111812 lei, seria DT nr. 083307 din 30.12.2008 în sumă de 125955 lei, seria LK nr. 0260350 din 24.11.2011 în sumă de 280407 lei, în contul plăţii de locaţiune în conformitate cu p. 8.4 al contractului de locaţiune nr. l din 20.03.2007, încheiat între Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă şi SRL „Linloricom-Prim”. În rest, cerinţele SRL „Linloricom-Prim” privind obligarea Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă de a executa pct. 2 al hotărîrii Adunării Generale al membrilor cooperativei din 03.08.2007 „Cu privire la vînzarea a părţii rămase din clădirea restaurantului „Mărţişor” - SRL „Linloricom-Prim” au fost respinse, ca fiind nefondate.
S-a încasat de la Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă în folosul SRL „Linloricom-Prim” cheltuielile de judecată ce constau din plata taxei de stat în sumă de 375 lei. În dezacord cu decizia enunţată, recurenta Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă, la data de 04.07.2013, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii iniţiale şi respingerii acţiunii reconvenţionale. În motivarea amplă a recursului, recurenta a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul încălcării normelor de drept material şi procedural.
În acest context, a indicat că, instanţa de apel nu s-a expus asupra cerinţelor Cooperativei de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă privind evacuarea, încasarea penalităţii şi declararea nulităţii facturii de expediţie cu seria DT din 28.08.2007, emisă de către intimata SRL „Linloricom-Prim” în sumă de 106460 lei. Instanţele de judecată ierarhic inferioare şi-au depăşit împuternicirile de drept, prin admiterea cerinţei din acţiunea reconvenţională a SRL „Linloricom- Prim” privind recunoaşterea faptului prestării de servicii de reparaţie. De asemenea, recurenta a mai menţionat că, nu a decis transmiterea în locaţiune a restaurantului în favoarea intimatei SRL „Linloricom-Prim” şi nu a aprobat contractul de locaţiune nr. 1 din 20.03.2007.
Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. Or, materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurentă a copiei deciziei motivate a instanţei de apel la data de 15.05.2013, (f.d.248, vol.II). La data de 23.07.2013, Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan- Vodă a depus o cerere scrisă, prin care a solicitat retragerea recursului. 3 În conformitate cu prevederile art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite retragerea recursului declarat de către Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă, a înceta procedura de recurs din următoarele considerente. În conformitate cu art. 443 alin. (1) CPC, pînă la pronunţarea deciziei, recurentul are dreptul să-şi retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea de retragere a recursului se depune în instanţa care a fost învestită cu judecarea recursului. Astfel, cum denotă actele cauzei, pînă la examinarea recursului, recurenta a înaintat Curţii Supreme de Justiţie, investită cu judecarea recursului, cerere de retragere a recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu art. 212 alin. (4) CPC, explică recurentei Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă, efectele admiterii retragerii recursului şi încetării procedurii de recurs stipulate în art. art. 266 alin. (2) şi 443 alin. (2) CPC, şi anume că, în caz de admitere a cererii de retragere a recursului şi încetării procedurii în recurs, nu se mai admite o nouă adresare în judecată a aceluiaşi recurent cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
Avînd în vedere faptul că, în conformitate cu art. 60 alin. (5) CPC, retragerea recursului de către recurentă nu contravine legii şi nu încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios adminitrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite retagerea recursului declrat de către Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă şi de a înceta procedura în recurs. În conformitate cu art. 60 alin. (5), art. 212 alin. (4), art. 266, art. art. 269- 270, art. 443 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios adminitrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se admite retragerea recursului de către Cooperativa de Consum „Consumcoop” Ştefan-Vodă.
Se încetează procedura de recurs în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Cooperativa de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă împotriva societăţii cu răspundere limitată „Linloricom-Prim” cu privire la declararea nulităţii contractului de locaţiune, încasarea plăţii de arendă şi cererea reconvenţională înaintată de societatea cu răspundere limitată “Linloricom-Prim” împotriva Cooperativei de Consum “Consumcoop” Ştefan-Vodă cu privire la recunoaşterea faptului prestării de servicii de reparaţie a încăperilor arendate şi 4 obligarea executării pct. 2 al hotărîrii adunării reprezentanţilor membrilor Cooperativei din 04 august 2007. Se menţionează că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceluiaşi recurent cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi 5