Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1748/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iulie 2013
Părțile
Siminica Gheorghe vs Ministerul Finanţelor Direcţia Generală Finanţe Hînceşti
Pe scurt
Cuprinsul hotărîrii. Prezentarea şi reclamarea probelor

2ra-1748/13 — Încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: V. Sîrbu dosar nr.2ra-1748/13 instanţa de apel: M. Ciugureanu, M. Moraru, Gr. Zubati DECIZIE 10 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat, Svetlana Novac examinînd recursurile declarate de avocatul Coşleţ Petru în interesele recurentului Siminica Gheorghe şi de Ministerul Finanţelor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Siminica Gheorghe împotriva Secţiei Financiare Hînceşti, Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care au fost respinse apelurile declarate de Siminica Gheorghe şi de Ministerul Finanţelor, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 18 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La data de 16.05.2011, reclamantul Seminica Gheorghe s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Secţiei Financiare Hînceşti şi Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea prejudiciului moral şi material, în urma acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală, procuratură şi instanţe judecătoreşti.

În motivarea acţiunii, reclamantul Siminica Gheorghe a indicat că, prin sentinţa judecătoriei raionului Cotovsc din 26.02.1982, a fost condamnat în baza art. 77 alin. (1) al Codului de Penal RSSM la 2 ani 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în colonie de corectare prin muncă cu regim comun. La momentul arestării era la muncă, ca angajat al unei întreprinderi de construcţii cu scopul de a munci şi a primi o locuinţă. Fiind condamnat, în colonie era înjosit numai din motivul că, era credincios, era plasat într-o celulă cu persoane care săvîrşiseră crime grave, îl 1 înjoseau, se adresau cu cuvinte înjurioase în adresa lui. În listele deţinuţilor numele său era marcat cu roşu şi era pus la cele mai grele munci.

Din cauza condamnării sale în anul 1982, el nu a avut posibilitatea să primească spaţiul locativ. În anul 1988 a revenit în ţară, fiind lipsit de toate, şi-a pierdut sănătatea, locul de muncă, nu a avut posibilitatea să-şi termine studiile. Prin Curţii Supreme de Justiţie din 19.04.2011, a fost încetat procesul în privinţa reclamantului şi ultimul a fost reabilitat, însă fără a i se încasa în beneficiul său a cărorva prejudicii. Reclamantul Siminica Gheorghe a solicitat perceperea în folosul său, din contul bugetului de stat al RM suma de 500000 lei cu titlul de prejudiciu moral şi suma de 500000 lei cu titlul de prejudiciu material. Prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti 18.06.2012 acţiunea a fost admisă parţial.

S-a dispus încasarea în beneficiul lui Siminica Gheorghe din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor a sumei de 50000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest, în rest pretenţiile au fost respinse, ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13.12.2012 au fost respinse apelurile declarate de Siminica Gheorghe şi de Ministerul Finanţelor, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 18.06.2012. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea deciziei enunţate, avocatul Coşleţ Petru în interesele recurentului Siminica Gheorghe, la data de 02.04.2013 a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, casarea parţială a hotărîrii primei instanţe în partea respingerii acţiunii, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentului, în esenţă a indicat că, decizia instanţei de apel este pasibilă de a fi casată integral, iar hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată parţial pe motivul aplicării eronate a normelor de drept material, manifestată prin aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată şi prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată. În acest context, a indicat că, instanţa de judecată în mod eronat a respins cerinţa privind încasarea în beneficiul recurentului Siminica Gheorghe a prejudiciului material pentru lipsirea ilegală de posibilitatea de a munci pentru o perioadă de 30 luni. De asemenea, instanţa de apel a respins neîntemeiat demersul recurentului privind reclamarea probelor, fără de care nu se poate demonstra faptul că, recurentul a activat la întreprinderea „Стройтермоизоляция” pînă în ziua arestării.

În dezacord cu decizia instanţei de apel din 13.12.2012, Ministerul Finanţelor, la data de 03.05.2013 a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii. 2 În motivarea amplă a recursului, recurentul Ministerul Finanţelor a indicat că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate parţial pe motivul aplicării eronate a normelor de drept material şi procedural. În continuare, a menţionat că, intimatul-recurent Siminica Gheorghe nu dispune de dreptul la repararea prejudiciului în temeiul Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25.02.1998.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră ambele recursuri declarate în termen, deoarece materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurentul-intimat Siminica Gheorghe a deciziei instanţei de apel la data de 05.02.2013, iar recurentul-intimat Ministerul Finanţelor a făcut cunoştinţă cu decizia motivată a instanţei de apel la data de 26.04.2013, (f.d.145). În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Actele cauzei denotă că, Siminica Gheorghe s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune împotriva Secţiei Financiare Hînceşti, Ministerului Finanţelor, prin care a solicitat perceperea în folosul său, din contul bugetului de stat al RM suma de 500000 lei cu titlul de prejudiciu moral şi suma de 500000 lei cu titlul de prejudiciu material. Prin hotărîrea primei instanţe acţiunea a fost admisă parţial. În motivarea concluziilor formulate instanţa de fond a menţionat că, recurentul-intimat Siminica Gheorghe nu a prezentat probe pertinente şi veridice, ce ar confirma că, din motivul atragerii la răspundere penală, nu a putut activa în continuare la întreprinderea de construcţie. Prin urmare, pretenţia privind repararea prejudiciului material a fost respinsă integral.

De asemenea, prima instanţă a reţinut condamnarea ilegală a recurentului- intimat Siminica Gheorghe, caracterul şi gradul suferinţelor psihice ale acestuia, durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie, estimînd cuantumul prejudiciului moral la suma de 50000 lei. Aceeaşi soluţie a fost reţinută şi de către instanţa de apel. 3 Recursurile declarate de avocatul Coşleţ Petru în interesele recurentului Siminica Gheorghe şi de Ministerul Finanţelor sînt întemeiate din considerentele ce succed. În conformitate cu art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată.

Analiza pe care judecata o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere şi să corespundă prevederilor normelor de drept procedural. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, contrar prevederilor enunţate prin hotărîrea primei instanţe şi a instanţei de apel în pricina dată nu au fost stabilite circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, hotărîrile neavînd putere de convingere. În conformitate cu art. 240 alin. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.

Dispoziţia art. 241 alin. (4) CPC prevede că, în partea descriptivă se indică pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces. Totodată alin. (5) al articolului nominalizat prevede că, în motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Însă, în cazul din speţă hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel nu întrunesc aceste prevederi legale.

Astfel, după cum denotă materialele cauzei, la data de 13.12.2012, la stadia examinării respectivei pricini în instanţa de apel, reprezentantul recurentului Siminica Gheorghe a înaintat un demers, prin care a solicitat instanţei de judecată reclamarea de la SA „Izotermocon” a copiilor actelor ce au stat la baza concedierii lui Siminica Gheorghe din funcţia deţinută, (f.d.120). În motivarea demersului, reprezentantul recurentului a indicat că, o asemenea solicitare a fost adresată şi SA „Izotermocon”, însă a rămas fără răspuns. Iar, obţinerea probelor respective au importanţă pentru justa soluţionare a pricinii, care vor servi la justificarea pretenţiei cu privire la încasarea prejudiciului material.

Conform art. 119 alin. (1) şi (2) CPC, probele se adună şi se prezintă de către părţi şi de alţi participanţi la proces. Dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăţi, instanţa poate contribui, la solicitarea părţilor şi altor participanţi la proces, la adunarea şi prezentarea probelor necesare. În cererea de reclamare a probei trebuie să fie specificate proba şi circumstanţele care ar putea fi confirmate sau infirmate prin acea probă, cauzele ce împiedică dobîndirea probei, locul aflării ei. Instanţa judecătorească (judecătorul) poate elibera, după caz, la cererea părţilor sau a altor participanţi la 4 proces, un demers pentru obţinerea probei. Persoana care deţine proba reclamată o trimite nemijlocit în judecată sau o înmînează persoanei care deţine demersul pentru a o prezenta în judecată.

Însă, instanţa de apel, prin încheierea protocolară din 13.12.2012 a respins demersul reprezentantului recurentului Siminica Gheorghe, ca neîntemeiat. Astfel, reieşind din cele sus-menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, instanţa de apel, în mod neîntemeiat a respins demersul privind reclamarea probelor. Or, instanţele de judecată au obligaţia de a stabili toate circumstanţele pricinii care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. Mai mult ca atît, drept temei de respingere a cerinţei privind repararea prejudiciului material a servit faptul că, recurentul-intimat Siminica Gheorghe nu a prezentat probe pertinente şi veridice, ce ar confirma că, din motivul atragerii la răspundere penală, nu a putut activa în continuare la întreprinderea de construcţie.

Or, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25.02.1998, în cazurile menţionate la art. 3, persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie: salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite. Cuantumul sumelor de compensare a prejudiciului, prevăzute la art. 7 lit. a), se calculează pornindu-se de la cîştigul mediu lunar al persoanei fizice la momentul cauzării prejudiciului, cu aplicarea coeficientului de inflaţie.

Dat fiind faptul că, instanţa de recurs este în imposibilitate de a înlătura aceste contradicţii, pricina urmează a fi restituită pentru rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecători. La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, şi în baza probelor pertinente administrate, raportate la legea materială ce guvernează raportul juridic litigios, să emită o hotărîre legală şi întemeiată. Avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel a fost emisă în contradicţie cu prevederile normelor de drept material şi procedural, iar argumentele invocate de recurenţi sînt întemeiate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite ambele recursuri, de a casa integral decizia instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În conformitate cu art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: 5 Se admit recursurile declarate de avocatul Coşleţ Petru în interesele recurentului Siminica Gheorghe şi de Ministerul Finanţelor. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Siminica Gheorghe împotriva Secţiei Financiare Hînceşti, Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.