2ra-2330/13 — Constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii şi încasarea prejudiciului

prima instanţă: A.Us dosarul nr.2ra-2330/13 instanţa de apel: N.Budăi, I.Muruianu, A.Nogai ÎNCHEIERE 10 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Galina Stratulat, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor al RM, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tcaci Petru către Ministerul Finanţelor al RM, intervenienţi accesorii Consiliul mun.Chişinău, Ministerul Justiţiei al RM, Executorul judecătoresc Ungureanu Oleg privind constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 şi hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 16 ianuarie 2013, c o n s t a t ă: La 18.09.2012, Tcaci Petru a depus o cerere de chemare în judecată către Ministerul Finanţelor al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei, Consiliul municipal Chişinău, executor judecătoresc - Ungureanu Oleg privind constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, a locuit pînă în anul 1992 cu familia în or.Grigoriopol, dispunînd de spaţiu locativ ce corespundea necesităţilor. În urma conflictului armat din anul 1992 pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova a fost nevoit cu familia să se refugieze în mun.Chişinău. Astfel, a părăsit forţat locul de trai permanent, neavînd posibilitatea să revină în or.Grigoriopol, din cauza participării la acţiunile militare de apărare a integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a activităţii politice îndreptate împotriva separatismului.

A invocat reclamantul că, dispune de adeverinţă (statut juridic) prin care a fost recunoscut ca persoană refugiată şi forţată să-şi părăsească locul de trai aflat în teritoriile Republicii Moldova din stînga Nistrului, în conformitate cu prevederile HG nr.197 din 26.03.1992 „Despre instituirea Comisiei republicane pentru coordonarea acţiunilor în vederea asigurării materiale a 1 refugiaţilor şi aprobarea Regulamentului cu privire la ordinea de ajutorare a refugiaţiilor, forţaţi să-şi părăsească locurile de trai aflate în teritoriile Republicii Moldova din stînga Nistrului. A menţionat reclamantul că, în baza art.l pct.2 al acordului interstatal de reglementare paşnică a conflictului Transnistrean (acord de încetare a focului) dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova din 21 iulie 1992, au fost obligaţi toţi participanţii la lupte, inclusiv şi forţele armate şi să părăsească zona de conflict, zona de securitate.

Susţine reclamantul că, conform Recomandărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1334 (1997) şi nr. 1667 (2004) în privinţa situaţiei refugiaţilor şi persoanelor intern deplasate în Federaţia Rusă şi alte ţări ale CSI inclusiv şi Republica Moldova, Comitetul de Miniştri recomandă statelor respective să respecte drepturile refugiaţilor şi a persoanelor intern deplasate, aceste recomandări sunt de fapt obligatorii pentru ţările menţionate, mai mult ca atît Republica Moldova a semnat planul de acţiuni cu Uniunea Europeană în domeniul drepturilor omului.

Afirmă reclamantul că, conform normelor internaţionale care reglementează clar drepturile şi protecţia socială a persoanelor intern deplasate, în special al Principiilor de Ghidare asupra Deplasării interne emise de Naţiunile Unite în 1998 (Comisia pentru drepturile omului), statele care se confruntă cu aceste probleme şi cetăţeni, sunt obligate să respecte drepturile persoanelor intern deplasate stabilite în principiile menţionate. Parlamentul Republicii Moldova, avînd în vedere situaţia din Transnistria, precum şi prevederile pct.ll lit.e) al Avizului 188 (1995) al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a considerat necesar de a formula la momentul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului o declaraţie, prin care Republica Moldova şi-a denegat orice responsabilitate pentru actele comise pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene.

Mai indică reclamantul că, în conformitate cu prevederile pct.l al HG nr.658 din 21.10.1993, se asigură cu spaţiu locativ, conform legislaţiei locative în vigoare, familiile cetăţenilor care au fost nevoiţi să părăsească domiciliu din raioanele de est ale Republicii Moldova şi n-au avut posibilitatea să revină la locul precedent de trai ca urmare a participării lor la acţiunile militare de apărare a integrităţii şi independenţei Republicii Moldova sau a activităţii politice îndreptate împotriva separatismului.

In conformitate cu prevederile pct.3 a HG nr.658 din 21.10.1993, asigurarea cu spaţiu locativ se va efectua participanţilor la acţiunile militare şi cetăţenilor care au desfăşurat o activitate politică activă împotriva separatismului - în termen de 5 ani, iar în conformitate cu prevederile pct.4 al Hotărîrii nominalizate, se permite ca excepţie, organelor autoadministrării locale, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor să ia la evidenţă şi să introducă în listele de îmbunătăţire a condiţiilor locative, persoanele indicate în prezenta hotărîre, fară a ţine cont de vechimea în muncă şi de durata domicilierii lor (cu viza de reşedinţă) în localitatea dată.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile pct.5 a HG nr.658 din 21.10.1993 „Cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ a cetăţenilor forţaţi să 2 părăsească locul de trai din raioanele de est ale RM”, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor urma să prevadă la elaborarea proiectelor bugetelor de stat pe anii 1994-1995, în lista investiţiilor capitale, alocaţii pentru finanţarea construcţiei spaţiului locativ necesar în baza datelor care urmau să fie prezentate de către Comisia republicană pentru elaborarea măsurilor şi controlului exercitării acestora în vederea lichidării consecinţelor daunelor material din peremetrul zonei conflictului militar pînă la 01 noiembrie 1993. În conformitate cu prevederile HG nr.1410 din 20.12.2004 „Cu privire la planul de acţiuni privind asigurarea cu spaţiu locativ a persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale Republicii Moldova" statul s-a obligat din nou să asigure cu spaţiu locativ persoanele intern deplasate, obligînd Ministerul Finanţelor în perioada anilor 2005-2007 să prevadă surse financiare în bugetul de stat pentru construcţia spaţiului locativ, cît şi ministerele responsabile, menţionate în hotărîre pentru executarea planului de acţiuni aprobat, inclusiv şi Consiliul Municipal Chişinău.

Potrivit art.13 lit.d), art.15 lit.u), art.20 pct.(l) a Legii „Cu privire la veterani" nr.190 din 08.05.2003, statul acordă drepturi şi facilităţi suplimentare exprimate prin: acordarea, procurarea, construirea şi întreţinerea locuinţelor, cît şi asigurarea prioritară cu spaţiu locativ în conformitate cu legislaţia în vigoare. Art.1, 28, 29 al Codului cu privire la locuinţe prevede că, cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a primi pentru folosire o încăpere de locuit, iar art.37 prevede acordarea încăperilor de locuit acelor cetăţeni care se află la evidenţă (la locul de muncă sau la locul de trai), în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de locuit, potrivit ordinii de succesiune stabilite în listele respective în dependenţă de mărimea spaţiului dat în exploatare şi eliberat în centrul popular respectiv.

Reclamantul susţine că, în scopul transpunerii în viaţă a prevederilor HG nr.658 din 21.10.1993 „Privind asigurarea cu spaţiu locativ a cetăţenilor forţaţi să-şi părăsească locul de trai din raioanele de est ale Republicii Moldova", cît şi a HG nr.1410 din 20.12.2004 „Cu privire la planul de acţiuni privind asigurarea cu spaţiu locativ a persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale Republicii Moldova", a fost nevoit să se adreseze în instanţa de judecată, depunînd la Curtea de Apel Chişinău o cerere (nr.întrare 6136 din 07.06.2010) către Primăria mun.Chişinău şi Consiliul Municipal Chişinău, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului său şi a membrilor familiei sale la asigurarea cu spaţiu locativ şi obligarea Consiliului Municipal Chişinău să îl asigure cu spaţiu locativ, cît şi încasarea prejudiciului moral pentru neexecutarea hotărîrii.

Prin urmare, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2010, a fost admisă acţiunea lui Tcaci Petru parţial şi s- a dispus repunerea lui Tcaci Petru în termenul de prescripţie de adresare cu acţiune în judecată, obligînd Consiliul Municipal Chişinău de a-l asigura pe Tcaci Petru împreună cu membrii familiei sale cu spaţiu locativ conform normelor stabilite, în rest acţiunea s-a respins ca nefondată. 3 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 martie 2011, a fost admis recursul declarat de către Consiliul Municipal Chişinău, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 29.10.2010 şi emisă o nouă hotărîre prin care, a fost admisă parţial acţiunea lui Petru Tcaci, a fost obligat Consiliul Municipal Chişinău să-l asigure pe Petru Tcaci de unul singur cu spaţiu locativ, conform normelor în vigoare.

După întrarea în vigoare a deciziei menţionate, reclamantul s-a adresat cu o cerere către executorul judecătoresc Oleg Ungureanu, prin care a solicitat să contribuie la executarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30.03.2011. Conform încheierii nr.026-190/11 din 25.05.2011 a executorului judecătoresc Oleg Ungureanu, s-a dispus a intenta procedura de executare şi a obliga Consiliul Municipal Chişinău să execute hotărîrea menţionată odată cu primirea prezentei încheieri. Prin răspunsul Primăriei mun.Chişinău nr.08-2996 din 08.06.2011, adresat executorului judecătoresc Oleg Ungureanu, s-a informat că la momentul actual executarea hotărîrii instanţei de judecată nu poate fi posibilă din cauza lipsei spaţiului locativ liber în mun.Chişinău.

Reclamantul susţine că, toate eforturile întreprinse conform legislaţiei în vigoare în realizarea dreptului lezat nu au dat rezultate. Hotărîrea judiciară nominalizată a rămas fără executare pînă în prezent. Reclamantul consideră că, conform practicii judiciare a Curţii Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, hotărîrea judecătorească nu se finalizează cu pronunţarea, ci cu executarea ei. În acest sens se aduc ingerinţe drepturilor lui Tcaci Petru prevăzute de art. 6 al CEDO, care declară, că fiecare persoană are dreptul la protejarea drepturilor sale civile de către o instanţă independentă, care se va pronunţa referitor la drepturile sale cu caracter civil. Odată ce o hotărîre de judecată nu va fi executată are loc încălcarea art.6 Convenţiei Europene.

Totodată reclamantul susţine că a înaintat la CEDO o cerere în conformitate cu articolul 34 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu articolele 45 şi 47 ale Regulamentului Curţii, care a fost înregistrată cu nr.59961/11, Tcaci versus Moldova, în legătură cu faptul, că prin neexecutarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30.03. 2011, se încalcă art.6 al Convenţiei, adică dreptului reclamantului la un proces echitabil. De asemenea, prin neexecutarea deciziei judecătoreşti menţionate, se încalcă şi dreptul reclamantului la protecţia proprietăţii, drept prevăzut de art.l al Protocolului 1 al Convenţiei.

CEDO informează reclamantul, că la data de 01.07.2011 în Republica Moldova a întrat în vigoare Legea nr.87 din 21.04.2011 "Privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti". Curtea consideră că este necesar ca reclamantul să facă uz de noul remediu intern în scopul restabilirii drepturilor încălcate. 4 Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 16 ianuarie 2013 acţiunea lui Tcaci Petru s-a admis parţial. S-a constatat încălcarea dreptului la executarea în termen a deciziei Curţii Supreme din 30.03.2011. S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor, în beneficiul lui Tcaci Petru cu titlu de prejudiciul moral suma în mărime de 1 200 Euro.

În rest, acţiunea s-a respins ca nefondată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25.04.2013, au fost respinse, ca neîntemeiate, apelurile declarate de Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor al RM, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 16.01.2013. La 07.05.2013, Tcaci Petru a declarat recurs, în termen legal, solicitînd casarea hotărîrilor judecătoreşti parţial şi emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului, Tcaci Petru a indicat că pe parcursul unui termen îndelungat, a suportat evident o încordare psihică, retrăiri, adică o stare de stres, circumstanţe legate de suferinţe morale, atît psihice, cît şi fizice. Invocă că la aprecierea sumei, instanţa de judecată nu a luat în consideraţie şi importanţa cauzei, care este una de importanţă deosebită, deoarece obiectul litigiului este asigurarea cu spaţiu locativ, cauzarea în realitate a prejudiciului material şi moral suportat.

Recurentul indică că pînă în prezent se află într-o stare continuă de imposibilitate de a-şi realiza drepturile sale la executarea hotărîrii judecătoreşti irevocabile ca fiind un tratament discriminatoriu. La 16.05.2013, Ministerul Finanţelor a declarat recurs, în termen legal, solicitînd casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului, a indicat că instanţele de judecată în mod neîntemeiat au dispus constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil şi neîntemeiat au dispus adjudecarea din contul bugetului de stat a sumei de 1200 euro. Impunerea executării imediate în partea asigurării cu spaţiu locativ, necătînd la faptul că actul judecătoresc emis nu prevede o asemenea obligaţie, ar reprezenta o încălcare a principiului de legalitate.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de recurenţii Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor sînt inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursurilor declarate nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată 5 cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursurile fiind vădit neîntemeiate. Argumentele invocate de recurenţii Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor în cererile de recurs că hotărîrile judecătoreşti sunt neîntemeiate, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute. Dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti prin relatarea situaţiei în viziunea recurenţilor, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestor hotărîri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către recurenţii Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor, ca inadmisibile. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursurile declarate de către Tcaci Petru şi Ministerul Finanţelor al RM, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Galina Stratulat 6