Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-500/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 iunie 2013
Părțile
Buhaci Eliador împotriva societăţii pe acţiuni Amacom
Pe scurt
Obiectul apelului

2r-500/13 — Cu privire la apărarea cotei părţi

prima instanţă: V: Negru Dosarul nr. 2r-500/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Minciuna, A. Pahopol N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol DECIZIE 19 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Tatiana Răducanu, Sveatoslav Moldovan examinând recursurile declarate de către Buhoci Eliodor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Buhoci Eliodor împotriva asociaţiei „Amacon” cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierilor Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 prin care cererii de apel nu i s-a dat curs, din 9 aprilie 2013 prin care cererii de apel nu i s-a dat curs şi 30 aprilie 2013 prin care cererea de apel depusă de Buhoci Eliodor a fost restituită c o n s t a t ă: La 23 august 2011 Buhoci Eliodor a depus cerere de chemare în judecată împotriva asociaţiei „Amacon” cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi încasarea prejudiciului moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată Buhoci Eliodor a indicat că din anul 1997 pînă în prezent lucrează jurist la asociaţia „Amacon”. La 12 februarie 2009 directorul executiv a asociaţiei „Amacon” a depus o plîngere la Comisia de etică şi disciplină a Colegiului avocaţilor din Republica Moldova invocînd fapte clevetitoare şi anume că „nu a adus la cunoştinţă administraţiei că a primit licenţă de avocat” şi că „face abuz de încredere”, „nu are drept moral şi legal”, că este un escroc. Consideră reclamantul Buhoci Eliodor că cele menţionate în petiţia asociaţiei „Amacon” nu corespund adevărului şi atentează la demnitatea lui.

Cere, reclamantul Buhoci Eliodor obligarea pîrîtului să expedieze o scrisoare Comisiei de etică şi disciplină a Colegiului avocaţilor din Republica Moldova 1 unde să fie înlocuite cuvintele: „el nu a adus la cunoştinţă că a primit licenţă de avocat”, „face abuz de încredere", „duce lipsă de drept moral” şi că „este un escroc” cu alte cuvinte care să nu-1 jignească; - să fie obligat pîrîtul să probeze cele invocate în scrisoare; - să se încaseze de la pîrît prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei. Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin hotărîrea din 29 februarie 2012 a respins acţiunea ca neîntemeiată. La 26 decembrie 2012 Buhoci Eliodor a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 octombrie 2012 (f.d.38). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 12 februarie 2013 nu a dat curs cererii de apel depusă de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 şi i-a stabilit termen pînă la 09 aprilie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 75 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 repetat nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 din motivul neachitării taxei de stat şi neprezentării motivelor de fapt şi de drept a cererii de apel depuse. S-a acordat termen lui Buhoci Eliodor pînă la 30 aprilie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 75 lei şi prezentarea cererii de apel motivată.

Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 30 aprilie 2013 a restituit cererea de apel depusă de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 din motiv că apelantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru cererea de apel în termenul stabilit. La 23 aprilie 2013 şi 22 mai 2013 Buhoci Eliodor a declarat recurs împotriva încheierilor Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013, 9 aprilie 2013 şi 30 aprilie 2013, cerînd casarea încheierilor cu pronunţarea unei noi hotărîri de a fi scutit integral de la plata taxei de stat. În motivarea cererilor de recurs Buhoci Eliodor a invocat că nu a fost înştiinţat despre încheierea instanţei de apel că urmează să achite taxa de stat la depunerea cererii de apel, că încheierea primită este semnată de alţi judecători.

Indică că este pensionar, invalid de gr. II şi că nu are posibilitate financiară de a achita taxa de stat. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursurilor în raport cu circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sunt întemeiate şi urmează a fi admise cu casarea încheierilor contestate şi restituirea pricinii spre rejudecare de la stadia soluţionării chestiunii de punere a cererii de apel pe rol din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. 2 Din actele pricinii rezultă că la 23 august 2011 Buhoci Eliodor a depus cerere de chemare în judecată împotriva asociaţiei „Amacon” cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi încasarea prejudiciului moral. Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin hotărîrea din 29 februarie 2012 a respins acţiunea ca neîntemeiată. La 26 decembrie 2012 Buhoci Eliodor a delcarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 octombrie 2012 (f.d.38).

Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 12 februarie 2013 nu a dat curs cererii de apel depusă de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 şi i-a stabilit termen pînă la 09 aprilie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 75 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 repetat nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 din motivul neachitării taxei de stat şi neprezentării motivelor de fapt şi de drept a cererii de apel depuse. S-a acordat lui Buhoci Eliodor termen pînă la 30 aprilie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 75 lei şi prezentarea cererii de apel motivată.

Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 30 aprilie 2013 a restituit cererea de apel depusă de către Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 din motiv că apelantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru cererea de apel în termenul stabilit. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că încheierile Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013, din 9 aprilie 2013 şi din 30 aprilie 2013 au fost emise cu încălcarea normelor de drept procedural. Potrivit apelului, Buhoci Eliodor a atacat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 octombrie 2012. Deşi Buhoci Eliodor a atacat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Chişinău nu a dat curs cererii de apel depuse împotriva hotărîrii din 29 februarie 2012 care nu a fost atacată. Aşadar, instanţa de apel de fapt a soluţionat soarta unui apel depus împotriva altei hotărîrii care nu constituie obiect al apelului în prezenta pricină. În afară de aceasta, Buhoci Eliodor la cererea de recurs a anexat o copie a încheierii care diferă de încheierea de la 9 aprilie 2013, inclusiv data emiterii şi componenţa completului de judecată. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că Buhoci Eliodor a atacat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 octombrie 2012, însă Curtea de Apel Chişinău nu a dat curs şi a restituit cererea de apel depusă împotriva hotărîrii din 29 februarie 2012 care nu este atacată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursurile declarate de Buhoci Eliodor sunt întemeiate şi necesită să fie admise, cu casarea încheierilor contestate şi restituirea pricinii pentru rejudecare de la stadia soluţionării chestiunii punerii pe rol a cererii de apel depuse de Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 octombrie 2012. 3 În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admit recursurile declarate de către Buhoci Eliodor împotriva încheierilor Curţii de Apel Chişinău din 9 aprilie 2013 şi din 30 aprilie 2013. Se casează încheierile Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2013, 9 aprilie 2013 şi 12 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Buhoci Eliodor împotriva asociaţiei „Amacon” cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi încasarea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii la rejudecare de la stadia soluţionării chestiunii punerii pe rol a cererii de apel depuse de Buhoci Eliodor împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 octombrie 2012. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.