2ra-1570/13 — Anularea ordinelor, încasarea restanţelor şi compensaţiilor salariale

prima instanţă: V. Boico 2ra-1570/13 instanţa de apel: M. Ciugureanu, M. Moraru, G. Zubati DECIZIE 12 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Taxiparc”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Levaşov Iurie împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „Taxiparc” cu privire la încasarea anularea ordinului, încasarea restanţelor şi compensaţiilor salariale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2012, prin care a respins apelul declarat de Societatea cu Răspunderea Limitată „Taxiparc” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 27 aprilie 2011, prin care acţiunea a fost admisă, constată: La 23 decembrie 2010, Levaşov Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Taxiparc” cu privire la încasarea anularea ordinului, încasarea restanţelor şi compensaţiilor salariale. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului individual de muncă din 03 noiembrie 2008 a fost angajat în cadrul SRL „Taxiparc” în funcţia de specialist în protecţia muncii cu salariu lunar de 2500 lei. Contrar prevederilor legislaţiei muncii privind neadmiterea modificării unilaterale a contractului individual de muncă, angajatorul a emis Ordinul nr.10 din 02 februarie 2009, punctul 2 al căruia prevede introducerea schimbărilor în statele întreprinderii cu micşorarea tarifului de plată a inginerului securităţii muncii de la 1 la 0,5.

Consideră că emiterea ordinului în cauză în partea indicată este ilegală deoarece lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie dezavantajaţi ca urmare a desfăşurării activităţilor de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale, lucrătorii trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce rezultă din prezenta lege. Afirmă că din aceste considerente ordinul directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 nelegitim deoarece la achitarea salariului, angajatorul nu a informat în scris salariatul despre părţile componente ale salariului ce i se cuvine pentru perioada respectivă, despre mărimea şi temeiurile reţinerilor efectuate, despre suma totală pe care urmează să o primească, precum nu a asigurat efectuarea înscrierilor respective în registrele contabile.

Susţine că în baza condiţiilor Contractului individual de muncă din 03 noiembrie 2008 până la 01 decembrie 2010 angajatorul s-a obligat să-i achită salariul în sumă de 60875 lei (pentru luna XI-2008 - 875 lei şi pentru lunile XII-2008 - XI- 2010 - 60000 lei (2500 lei x 24 luni)), însă pînă la data de 06 decembrie 2010 angajatorul i-a achitat numai 12000 lei, şi anume, salariul numai pentru lunile noiembrie 2008 - 875 lei, decembrie 2008 - 2500 lei, ianuarie 2009 -2500 lei, februarie 2009 - 2500 lei, martie 2009 -2500 lei, aprilie 2009-1125 lei. Din care considerente, a fost nevoit la data de 06 decembrie 2009 să se adreseze către angajator cu cererea privind plata până la data de 16 decembrie 2010 a restanţei salariului reţinut în sumă de 48875 lei, suplimentul pentru reţinere salariului în sumă de 14086,88 lei şi compensaţiei băneşti,cît şi a prejudiciului moral cauzat în suma de 10000 lei.

Invocă că la adresarea sa a primit răspuns, că salariul neprimit, care a fost calculat din tariful micşorat va fi achitat conform graficului: în fiecare vineri a săptămânii a câte 1000 lei, în acelaşi timp angajatorul nu sa expus în privinţa suplimentul pentru reţinere a salariului şi a compensaţiei băneşti şi a prejudiciului moral cauzat. Drept urmare, la data de 17 decembrie 2010, ziua de vineri, angajatorul i-a achitat numai 1000 lei din restanţa salariului pentru luna aprilie 2009. Afirmă, că la data de 17 decembrie 2010 angajatorul a rămas dator cu salariul pentru luna aprilie 2009 în sumă de 375 lei şi suplimentul pentru reţinerea salariului pentru luna aprilie 20099 de la 01 mai 2009 până la 17 decembrie 2010 in sumă de 820 lei (1375 lei x 0,1% x 596 zile).

Susţine că din luna aprilie 2009 până în prezent angajatorul nu îndeplineşte condiţiile contractului individual de muncă şi nu-i plăteşte salariul în întregime. Deşi s-a adresat de mai multe ori pentru a-i fi achitat salariul, administraţia nu i-a plătit datoria pentru salariul neachitat până în prezent. În cadrul dezbaterilor judiciare reclamantul, a susţinut pretenţiile înaintate, înintînd totodată şi cerinţele sale concretizate până la data de 27 aprilie .2011 în care se indică că la data de 12 aprilie 2011, restanţa salariului reţinut de angajator pentru perioada iulie 2009 - martie 2011 constituia 52500 lei (2500 lei x 21 luni). Suma totală a suplimentului pentru reţinerea salariului la data de 27 aprilie 2011 constituia 18324 lei.

De asemenea, reieşind din faptul, că angajatorul nu i-a calculat salariu mediu pentru 12 de zile de sărbătoare a anului 2009, 12 de zile de sărbătoare a anului 2010 şi 4 de zile de sărbătoare a anului 2011, urmează să-i achite pentru 28 de zile de sărbătoare 3255,84 lei (116,28 lei/salariul mediu pentru a zi lucrătoare/ x 28 zile).

Reieşind din cerinţele concretizate, solicită anularea ca nelegitim a punctului 2 a Ordinului directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea introducerii schimbărilor în statele întreprinderii cu micşorarea tarifului de plată a inginerului securităţii muncii de la 1 la 0,5, şi Ordinul directorului SRL „Taxiparc” nr.49 din 30 aprilie 2009,încasarea da la SRL „Taxiparc” în beneficiul său restanţa salariului reţinut pentru perioada iulie 2009 - februarie 2011 în sumă de 52500 lei, salariu mediu pentru 28 de zile de sărbătoare în sumă de 3255,84 lei, suplimentul pentru reţinere salariului în sumă de 18324 lei şi compensaţia bănească a prejudiciului moral cauzat în suma de 10000 lei, precum şi dispunerea executarea imediată în partea încasării unui salariu mediu în sumă de 2500 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 27 aprilie 2011, acţiunea a fost admisă prin care s-a dispus: declararea nulă a punctului 2 al Ordinului Directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea schimbărilor în statele întreprinderii ce ţin de micşorarea tarifului de salarizare a inginerului securităţii muncii de la coeficientul 1 la coeficientul 0.5; declararea nulă a ordinului directorului SRL „Taxiparc” nr.49 din 30 aprilie 2009 cu privire la micşorarea până la 4 ore a timpului de muncă pentru specialistul în protecţia muncii; încasarea de la SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie restanţa la salariu acumulată în urma neachitării acestuia pentru perioada din iulie 2009 până în luna aprilie 2011 - 52 500 lei, salariul mediu pentru 28 zile de sărbătoare - 3255,84 lei, supliment pentru reţinerea salariului - 17 531, 50 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei, iar în total suma de 76 287,34 bani.

Totodată, s-a încasat de la SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie suma despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 2000 lei şi s-a dispus executarea imediată a hotărîrii în partea încasării a unui salariu mediu lunar în mărime de 2500 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2012, a fost respins apelul declarat de SRL „Taxiparc” şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La 14 martie 2013, SRL „Taxiparc” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea parţială a hotărîrilor judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărîri şi anume: diminuarea sumei restanţei la salariu de la 52 500 lei la 39 252,01 lei; diminuarea suplimentului pentru reţinerea salariului de la 17 531,50 lei la 15 246,24 lei; respingerea pretenţiei şi anularea dispoziţiei încasării salariului mediu pentru 28 de zile de sărbătoare în sumă de 3255,84 lei; respingerea pretenţiei şi anularea dispoziţiei de reparare a prejudiciului moral în sumă de 2000 lei, ca fiind neîntemeiate. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, considerând că hotărîrile menţionate au fost emise cu încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor dreptului material, fapt care a dus la violarea dreptului fundamental de proprietate.

Susţine că, efectuarea calculelor s-a făcut fără a lua în consideraţie reţinerile salariale, care urmau a fi efectuate şi care constau din contribuţiile individuale plătite la fondul social, precum şi reţinerile destinate asigurării medicale. Astfel, potrivit art. 5 al Legii fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2008 nr. 268 din 07 decembrie 2007, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în procente la salariu şi la alte recompense pentru categoriile de plătitori prevăzute în Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, se stabileşte în mărime de 6 % (3 % pentru angajator şi 3% pentru salariat).

În acelaşi timp, potrivit art. 6 al. 1 din Legea bugetului asigurării sociale de stat pe anul 2008 nr. 271 din 07 decembrie 2007, contribuţia individuală de asigurare sociale de stat obligatorii datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă se stabileşte în proporţie de 5% din salariu lunar şi din celelalte recompense. În consecinţă, afirmă că nici prima nici a doua instanţă de judecată nu au ţinut cont de reţinerile de 8 % per lună ale anului 2008, care urmau a fi achitate de către Iurie Levaşov din salariul încasat deja.

În aceiaşi ordine de idei, invocă că Legea fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2009 nr. 263 din 11 decembrie 2008, stabileşte în art. 4 alin. (1) că, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de 7 % (3,5% pentru angajator şi 3,5 % pentru salariat), iar art. 6 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 262 din 11 decembrie 2008 prevede că, contribuţia individuală de asigurare sociale de stat obligatorii datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă se stabileşte în proporţie de 6% din salariul lunar. În acelaşi context, Legea fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2010 nr. 128 din 23 decembrie 2009, în art. 4 al.

1, stabileşte că, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mările de 7 % (3.5% angajator şi 3,5 % pentru salariat), iar art. 5 alin.(1) din Legea bugetului asigurării sociale de stat pe anul 2010 nr. 129 din 23 decembrie 2009, prevede că, contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă se stabileşte în proporţie de 6% din salariul lunar.

Susţine că, potrivit Legii nr. 54 din 31 martie 2011 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 art. 5 alin.(1), contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă se stabileşte în proporţie de 6% din salariul lunar, iar conform art. 4 alin.(1) a Legii nr. 55 din 31 martie 2011, fondului asigurării obligatorie, de asistenţă medicală pe anul 2011, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în formă procentuală în raport cu salariul pentru categoriile de plătitori prevăzuţi la Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenul de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabileşte în 7% (cîte 3,5 % pentru fiecare categorie).

La plata salariului, angajatorul în mod obligatoriu reţine impozitul pe venit conform art. 15, capitolul II al Codului Fiscal al RM. Cu referire la normele citate, insistă că, la efectuarea calculelor, prima instanţă nu a luat în considerare reţinerile de 9% pe lună pentru anul 2008; şi 9,5% per lună pentru anii 2009; 2010; 2011 şi reţinerile pentru impozitul pe venit. Drept urmare, invocă că, 2500 lei reprezintă salariul brut, iar salariul net, care urma să fie primit de Levaşov Iurie este de 2837,01 lei (pentru anul 2008) şi 25 035 lei (pentru anii 2009- 2010) şi 8345 lei (pentru anul 2011). Total salariul net pentru care urma să fie achitat constituia suma de 61 252.01 lei, iar luînd în consideraţie faptul că la momentul adresării lui Levaşov Iurie în instanţa de judecată lui i s-au achitat 22000 lei, conform dispoziţiilor de plată anexate la dosar, datoria totală reală la moment constituind 39 252,01 lei.

Respectiv calculele corecte trebuie să se axeze pe salariul net (ţinând cont de reţinerile sus menţionate) şi nicidecum pe salariul brut, iar în urma calculării eronate a salariului, evident că a fost calculat greşit şi suplimentul pentru reţinerea salariului. Concluzia privind încasarea în beneficiul reclamantului Levaşov Iurie din contul SRL „Taxiparc” a suplimentului pentru reţinerea salariului - 17531,50 lei de asemenea o consideră incorectă şi în contradicţie cu circumstanţele pricinii, deoarece instanţa a efectuat calculul luând drept bază salariul brut ceea ce este incorect, ori Levaşov Iurie urma să primească salariu net (cu reţinerile de rigoare), şi anume acesta urmează a fi luat în considerare la calcularea suplimentului de 0,1% din suma neplătită în termen, pentru fiecare zi de întîrziere, care este de 75246,24 lei.

Consideră că eronat a fost interpretat de către instanţe şi art. 111 Codul Muncii privitor la încasarea în beneficiul lui Iurie Levaşov a salariului mediu pentru 28 zile de sărbătoare, respectiv neîntemeiat a încasat din contul SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie salariul mediu pentru 28 zile de sărbători în mărime de 3255,84 lei. Or, instanţele au comis o eroare în acest raţionament al său, deoarece potrivit art. 111 CM, alin. (6), în cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămînal, salariul mediu pentru aceste zile nu se menţine. Prevederile legale la acest capitol de către instanţele sus menţionate şi de către intimat au fost interpretate greşit, sau, din conţinutul dispoziţiei art. 111 al.

1 Codul Muncii, decurge că, astfel de zile în RM sunt nelucrătoare, însă cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau in unitate de timp), în cele din urmă, Iurie Levaşov nu a muncit în zilele de sărbătoare, însă salariul pentru aceste zile i s-au menţinut, şi, totodată, fiindu-i plătit prin includerea sumei de bani în salariul său tarifar de 2500 lei, de altfel plata salariului, după cum se aduce drept argument de către intimat s-ar considera ca unul dublat.

Afirmă că, în urma interpretării eronate şi neaplicării corecte a normelor de drept, pricina a fost soluţionată greşit, or, instanţele au apreciat probele arbitrar, neluînd în consideraţie calculele şi anexele prezentate de către SRL „Taxiparc”, care au fost efectuate conform normelor juridice, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi anume dreptul la proprietate ale SRL „Taxiparc” care este proclamat şi ocrotit atît de către legislaţia naţională, cît şi de cea internaţională. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că decizia motivată a instanţei de apel din 08 noiembrie 2012, a fost expediată în adresa recurentului la data de 10 ianuarie 2013, fapt confirmat prin scrisoare de însoţire (f.d.

188), astfel, instanţa de recurs consideră că ultimul s-a conformat prevederilor legale şi a depus recursul la 14 martie, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

După cum denotă actele cauzei, în baza contractului individual de muncă din 03 noiembrie 2008, Levaşov Iurie a fost angajat în cadrul SRL „Taxiparc”, în funcţie de specialist în protecţia muncii, cu salariul lunar de 2500 lei. Tot actele cauzei atestă că, la dat de 02 februarie 2009, SRL „Taxiparc” a emis ordinul nr. 10, punctul 2 al căruia prevede introducerea schimbărilor în statele întreprinderii cu micşorarea tarifului de plată a inginerului securităţii muncii de la 1 la 0,5. Ulterior, prin ordinul SRL „Taxiparc” nr. 49, din 30 aprilie 2009, s-a stabilit, începînd cu 01 iulie 2009, regim limitat de lucru de 4 ore, funcţiei – specialist în protecţia muncii, cu remunerarea conform orelor lucrate în mărime de 0,5 la salariu de bază.

La fel, la caz s-a stabilit cu certitudine că angajatorul SRL „Taxiparc” nu i-a achitat lui Levaşov Iurie salariul, potrivit contractului individual de muncă, pentru perioada iulie 2009 – aprilie 2011, deşi ultimul a activat şi pînă în prezent activează la întreprinderea dată în calitate de specialist în protecţia muncii.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva SRL „Taxiparc”, Levaşov Iurie a solicitat anularea ca nelegitim a punctului 2 a Ordinului directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea introducerii schimbărilor în statele întreprinderii cu micşorarea tarifului de plată a inginerului securităţii muncii de la 1 la 0,5, şi Ordinul directorului SRL „Taxiparc” nr.49 din 30 aprilie 2009, încasarea da la SRL „Taxiparc” în beneficiul său a restanţei salariule reţinute pentru perioada iulie 2009 - februarie 2011 în sumă de 52500 lei, salariu mediu pentru 28 de zile de sărbătoare în sumă de 3255,84 lei, suplimentul pentru reţinere salariului în sumă de 18324 lei şi compensaţia bănească a prejudiciului moral cauzat în suma de 10000 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză şi având ca obiect al litigiului anularea ordinelor, încasarea restanţei salariale şi compensaţiilor salariale, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii, declarînd nule punctul 2 al Ordinului Directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea schimbărilor în statele întreprinderii ce ţin de micşorarea tarifului de salarizare a inginerului securităţii muncii de la coeficientul 1 la coeficientul 0.5 şi ordinul directorului SRL „Taxiparc” nr.49 din 30 aprilie 2009 cu privire la micşorarea până la 4 ore a timpului de muncă pentru specialistul în protecţia muncii; încasînd de la SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie restanţa la salariu acumulată în urma neachitării acestuia pentru perioada din iulie 2009 până în luna aprilie 2011 - 52 500 lei, salariul mediu pentru 28 zile de sărbătoare - 3255,84 lei, supliment pentru reţinerea salariului - 17 531, 50 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei, iar în total suma de 76 287,34 bani.

Totodată, a încasat de la SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie suma despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 2000 lei, soluţie care a fost menţinută şi prin decizia instanţei de apel. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs conchide că justificat instanţele de judecată au reţinut că potrivit art. 9 alin.(1) lit. d), l) şi n) Codul muncii, salariatul are dreptul, la achitarea la timp şi integrală a salariului, în corespundere cu calificarea sa, cu complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat; la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative.

Conform art. 10 alin. (2) Codul muncii, angajatorul este obligat, să respecte legile şi alte acte normative, să respecte clauzele contractelor ,individuale de muncă, să asigure o plată egală pentru o muncă de valoare egală, să plătească integral salariul în termenele stabilite de prezentul cod, de contractul colectiv de muncă şi de contractele individuale de muncă, să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative.

Conform art. 45 a Codului muncii, contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul. Conform art. 68 Codul muncii, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract şi este parte integrantă a acestuia. Modificare a contractului individual de muncă se consideră orice schimbare sau completare ce se referă la: cuantumul retribuirii muncii, regimul de muncă şi de odihnă.

Cu referire la normele enunţate şi având în susţinere materialul probator, se constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel corect au stabilit netemeinicia şi ilegalitatea acţiunilor administraţiei SRL „Taxiparc”, ce vizează reducerea salariului intimatului, calcularea incorectă a salariului şi neachitarea salariului, ce indică la încălcarea legislaţiei muncii La acest segment se va remarca că nici în cadrul examinării cauzei recurentul nu a prezentat probe obiective, concludente şi admisibile, care ar indica direct la legalitatea Ordinului Directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea schimbărilor în statele întreprinderii ce ţin de micşorarea tarifului de salarizare a inginerului securităţii muncii de la coeficientul 1 la coeficientul 0.5,

cît şi a Ordinul directorului SRL „Taxiparc” nr.49 din 30 aprilie 2009 cu privire la micşorarea până la 4 ore a timpului de muncă pentru specialistul în protecţia muncii În contextul dat se atestă corectitudinea concluziilor instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la ilegalitatea ordinelor directorului SRL „Taxiparc” nr.10 din 02 februarie 2009 în partea schimbărilor în statele întreprinderii ce ţin de micşorarea tarifului de salarizare a inginerului securităţii muncii de la coeficientul 1 la coeficientul 0.5 şi nr.49 din 30 aprilie 2009 cu privire la micşorarea până la 4 ore a timpului de muncă pentru specialistul în protecţia muncii şi temeinicia acţiunii în ce priveşte anularea acestora.

Important la caz este de reţinut şi faptul că, deoarece angajatorul SRL „Taxiparc” nu i-a achitat lui Levaşov Iurie salariul, potrivit contractului individual de muncă, pentru perioada iulie 2009 – aprilie 2011, deşi ultimul a activat şi pînă în prezent activează la întreprinderea dată în calitate de specialist în protecţia muncii, iar Ordinul SRL „Taxiparc”, în partea schimbărilor în statele întreprinderii ce ţin de micşorarea tarifului de salarizare a inginerului securităţii muncii de la coeficientul 1 la coeficientul 0.5, s-a constat a fi ilegal, justificat instanţele au dispus încasarea din contul SRL „Taxiparc” în beneficiul lui Levaşov Iurie salariul reţinut pentru perioada iulie 2009 – aprilie 2011, reieşind din salariul de 2500 lei.

Totodată, instanţa de recurs reţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel corect au ajuns la concluzia şi temeiniciei pretenţiei ce ţine de încasarea compensaţiei în mărime de 0,1% din suma salariului reţinut, or, consecinţele prevederilor art. 330 alin. (2) Codul muncii, conform cărui salariatului i se plăteşte suplimentar pentru fiecare zi de întârziere 0,1 la sută din suma neplătită în termen, survin în cazul existenţei vinei angajatorului ca o condiţie obligatorie prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale indicate. Angajatorul care nu şi-a executat obligaţiile prevăzute de lege şi de contractul individual de muncă este prezumat în culpă, fiind apărat (eliberat) de răspundere numai dacă dovedeşte că a fost împiedicat să execute prevederile contractului printr-o cauză care nu-i poate fi imputată.

Circumstanţele respective se vor constata în fiecare caz aparte, reieşind din probele prezentate. Pe când, la caz, incontestabil s-a dovedit că SRL „Taxiparc” este culpabilă de neexecutarea în termen a obligaţiei faţă de Levaşov Iurie, deoarece neachitarea salariului integral, stabilit prin contractul individual de muncă, s-a datorat emiterii, fără nici un motiv justificativ a Ordinului cu privire la micşorarea tarifului de plată. În circumstanţele relatate, se constată a fi corectă şi soluţia instanţelor de judecată cu privire la admiterea pretenţiilor intimatului cu privire la încasarea salariului pentru zile de sărbătoare nelucrătoare, or, cum a fost menţionat mai sus, acestuia nu i-a fost achitat slariul pentru perioada iulie 2009 – aprilie 2011, fapt ce acordă ultimului dreptul de a solicita şi încasarea salariul mediu pentru zile de sărbătoare nelucrătoare.

De asemenea, instanţa de recurs consideră că prima instanţă corect a constatat temeinicia acţiunii lui Levaşov Iurie cu privire la admiterea parţială a pretenţiei cu privire la încasarea prejudiciului moral, soluţie, de altfel, menţinută de instanţa de fond. Astfel, conform art. 9 alin.(1) lit. n) Codul muncii, salariatul are dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative. Conform art. 329 alin.(1) Codul muncii, angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Or, intimatul prin cererea de chemare în judecată a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin neachitarea salariului integral de către SRL „TaxiParc” în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă. De altfel, în reiterare se va remarca că pe parcursul examinării cauzei nu au fost prezentate careva probe, în sensul art. 118 CPC, ce ar demonstra contrariul celor expuse şi constatate şi ar dovedi circumstanţele invocate de recurent.

Nu poate constitui temei de admitere a recursului nici afirmaţia recurentului cu privire la faptul că efectuarea calculelor s-a făcut fără a lua în consideraţie reţinerile salariale, care urmau a fi efectuate şi care constau din contribuţiile individuale plătite la fondul social, precum şi reţinerile destinate asigurării medicale, deoarece sunt lipsite de suport juridic şi probator, or, recurentul nu a făcut dovada faptului prin probe pertinente că din suma încasată în beneficiul intimatului nu au fost efectuate reţinerile salariale respective. Prin urmare, sunt apreciate critic şi alte susţineri a recurentei invocate în recurs, deoarece acestea nu denotă la caz încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural de către instanţe.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspunderea Limitată „Taxiparc”. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 aprilie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Levaşov Iurie împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „Taxiparc” cu privire la anularea ordinului, încasarea restanţelor şi compensaţiilor salariale. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva