- Dosarul nr.
- 2ra-737/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Bancu Valdimir vs SC Crasigal SRL, BC Investprivatbanc SA
- Pe scurt
- Garantarea dreptului de proprietate
2ra-737/13 — Recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului
prima instanţă: O. Cojocaru dosar nr. 2ra-737/13 instanţa de apel: I. Secrieru, A. Gavriliţa, L. Popov DECIZIE 05 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Banca Comercială „Investprivatbank” Societate pe Acţiuni (în proces de lichidare), în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bancu Vladimir împotriva Societăţii Comerciale „Crasigal” Societate cu Răspundere Limitată şi Banca Comercială „Investprivatbank” Societate pe Acţiuni (în proces de lichidare), intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, anularea în parte a contractului de ipotecă, ridicarea sechestrului aplicat asupra imobilului şi înregistrarea dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 noiembrie 2011, prin care a fost respins apelul declarat de către Banca Comercială „Investprivatbank” Societate pe Acţiuni (în proces de lichidare) şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 22 aprilie 2011, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 03 iunie 2010, Bancu Vladimir a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SC „Crasigal” SRL, BC „Investprivatbank” SA,
intervenient accesoriu ÎS „Cadastru” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, anularea în parte a contractului de ipotecă, ridicarea sechestrului aplicat asupra imobilului şi înregistrarea dreptului de proprietate, În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în baza contractului nr. 136 din 20 august 2007 de participare prin cotă la construirea imobilului (complexul locativ de 117 apartamente) de pe str. Aibă Iulia nr. 87, încheiat între BC „Investprivatbank” SA, SRL „Crasigal” şi Bancu Vladimir în calitate de Beneficiar, ultimul s-a obligat să transfere la contul SRL „Crasigal” suma de 25 920 Euro, ce reprezintă preţul contractual al apartamentului cu suprafaţa de 48.00 m.p.
Susţine că obligaţiile contractuale le-a îndeplinit în termen, fapt ce se confirmă prin Certificatul nr. 24 din 05 mai 2009, eliberat de SC „Crasigal” SRL, şi anume faptul că a achitat pe deplin costul apartamentului nr. 49 din str. Alba Iulia nr. 87, iar prin Actul nr. 25 de transmitere-primire a imobilului din 05 mai 2009, precum şi prin Certificatul nr. 03/5407 din 21 decembrie 2009 eliberat de BC „Investprivatbank” SA ce confirmă că nu are datorii la bancă. Menţionează că după primirea în posesie a apartamentului s-a instalat cu traiul împreună cu familia, a încheiat contracte individuale cu furnizorii de servicii comunale, toate acestea confirmînd că posedă nemijlocit acest bun şi este posesor de bună credinţă.
De asemenea indică că la data de 02 aprilie 2010 a depus la OCT Chişinău cererea de înregistrare a dreptului de proprietate asupra apartamentului menţionat nr. 49 din str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău şi a anexat actele ce confirmă dreptul de proprietate asupra acestui imobil, însă prin decizia Oficiului Cadastral teritorial Chişinău din 13 aprilie 2010 i s-a refuzat înregistrarea drepturilor asupra bunului imobil, ca temei invocînd imposibilitatea executării cererii din motivul că asupra imobilului, dreptul căruia este solicitat spre înregistrare, este notată aplicarea sechestrului, sau interdicţia de înstrăinare sau, grevare a bunului imobil. Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău a constatat că conform registrului bunurilor imobile, construcţia cu nr. cadastral 0100.510.184.01 este sub sechestru.
Consideră că, necătând la faptul că apartamentul nr. 49 este un bun separat, cu număr cadastral distinct, însă este o parte componentă a construcţiei cu nr. cadastral 0100.510.184.01, sechestrată de banca, pîrîţii neîntemeiat îi creează obstacole în exercitarea dreptului de proprietate, fără a ţine cont că este posesor de bună credinţă, şi a îndeplinit toate obligaţiile contractuale şi nu s-a obligat să răspundă pentru obligaţiunile SC „Crasigal” SRL faţă de alte persoane. Cere, reclamantul Bancu Vladimir, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil: apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p. situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău, obligarea pîrîţilor să nu-i creeze obstacole în exercitarea dreptului de proprietate, obligarea OCT Chişinău să înregistreze pe numele său în Registrul bunurilor imobile apartamentul nr. 49 situat în str. Alba Iulia, 87 mun.
Chişinău şi încasarea în beneficiul său a cheltuielilor de judecată. În cadrul dezbaterilor judiciare, Bancu Vladimir a depus cerere suplimentară, prin care a indicat că, în cadrul examinării cauzei a făcut cunoştinţă cu contractual de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008 încheiat între BC „Investprivatbank” SA în calitate de creditor gajist şi SRL „Crasigal” în calitate de debitor gajist, precum şi cu informaţia din scrisoarea nr. 20/1486 din 29 mai 2008, fapt ce 1-a determinat să înainteze o cerere suplimentară. Menţionează că potrivit condiţiilor acestui contract de ipotecă, se depune în gaj următoarele bunuri imobile situate în mun.
Chişinău, str. Alba Iulia nr. 87: terenul pentru construcţii, numărul cadastral 0100510184 cu suprafaţa totală de 0,2141 ha; construcţia nefinalizată, numărul cadastral 010051018401 (Gradul de finalizare 20%, secţia I) şi construcţia nefinalizată, numărul cadastral 010051018402 (Gradul de finalizare 20%, secţia I). Prin scrisoarea BC „Investprivatbank” SA nr. 20/1486 din 29 mai 2008 la poziţia nr. 34 se confirmă că Bancu Vladimir a achitat costul apartamentului integral (100%), iar BC „Investprivatbank” SA a dat acordul transmiterii cheilor pentru executarea lucrărilor individuale de finisare.
Invocă potrivit art. 321 alin.(1) Cod civil, dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului imobil dacă legea sau contractual nu prevede altfel, pe cînd preţul apartamentului procurat 1-a achitat la 21 august 2007 (data încheierii contractului de credit), cheile şi bunul procurat (apartamentul nr. 49) i-au fost transmise în posesie înaintea încheierii contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008. Insistă că bunul procurat, este într-un bloc locativ proprietate comună pe cote părţi, totodată dobîndirea dreptului asupra acestui apartament i-a acordat o speranţă legitimă, asimilată noţiunii de bun, ce urmează a fi protejat prin prisma art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO şi art. 315, 316 Cod Civil.
Mai invocă că potrivit art. 351 alin. (1) Cod civil, în privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor, în acest context, încheierea contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008 în partea grevării apartamentului nr. 49 din str. Alba Iulia nr. 87 cu suprafaţa de 48 m.p fără acordul lui constituie o încălcare a legislaţiei în vigoare şi a drepturilor lui civile, iar acest act juridic urmează a fi anulat în partea dată. Conform art. 516 Cod civil, dreptul la informare a fost unul semnificativ pentru el, iar pîrîţii acţionînd cu rea credinţă au ascuns acest fapt, nu l-au informat şi nu i-au eliberat documentele corespunzătoare pentru a se apăra la timpul potrivit.
Mai mult decît atît, susţine că reaua credinţă a pîrîţilor se confirm atît din clauzele abuzive inserate în contractul de ipotecă precum şi din prevederile Regulamentului privind activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administrare a BNM nr. 153 din 25 decembrie 1997, potrivit căruia banca în procesul de creditare urmează să verifice procesul de creditare, să verifice riscul, situaţia economic şi financiară a debitorului pe baza unei analize profunde a credibilităţii acestuia. Părţile şi în special Banca era obligată să indice exact valoarea şi descrierea bunurilor ipotecate şi să nu indice prevederile generale de genul, grad de finalizare 20% fapt ce confirmă ca pîrîţii au urmărit scopul ascunderii de ceilalţi coproprietari a gajării bunurilor ce le aparţin.
Solicită declararea nulităţii contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, încheiat între BC „Investprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL în partea grevării apartamentului nr. 49, cu suprafaţa totală de 47,2 m.p. situat în str. Alba Iulia nr. 87 mun. Chişinău, număr cadastral al complexului locativ 010051018401, recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil, apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău, număr cadastral 010051018401 049, obligarea pîrîţilor să nu-i creeze obstacole în exercitarea dreptului de proprietate, obligarea OCT Chişinău să înregistreze pe numele său în Registrul bunurilor imobile, apartamentul nr. 49 situat în str. Alba Iulia, 87 mun.
Chişinău şi încasarea în beneficiul său a tuturor cheltuielilor de judecată. Prin cererea de completare a cerinţelor din acţiune, Bancu Vladimir, a indicat că, din decizia OCT Chişinău, filiala ÎS Cadastru din 13 aprilie 2009 rezultă că asupra bunului imobil, apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău, număr cadastral 0100510.184.01.049 este instituit sechestru în baza încheierii Judecătoriei Centru dosar 2-2835/09 din 25 august 2009; încheierii Oficiului de executare DE Rîşcani nr. 14-700/09 din 08 septembrie 2009 şi încheierea Oficiului de executare DE Buiucani nr. 4-893/09 din 23 septembrie 2009, iar deoarece acestea nu-i permit înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a bunului dobîndit legal conform contractului nr. 136 din 20 august 2007, solicită şi dispunerea ridicării sechestrului aplicat asupra bunului imobil, apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun.
Chişinău, număr cadastral 0100510.184.01.049 instituit în baza încheierii Judecătoriei Centru dosar 2-2835/09 din 25.08.2009, încheierii Oficiului de executare DE Rîşcani nr. 14-700/09 din 08 septembrie 2009 şi încheierea Oficiului de executare DE Buiucani nr.4-893/09 din 23 septembrie 2009. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 aprilie 2011 acţiunea a fost admisă şi a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului imobil, apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău, număr cadastral 0100510.184.01.049 după Bancu Vladimir. Au fost declarate nule clauzele contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, încheiat între BC „Investprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL, în partea grevării apartamentului nr. 49, cu suprafaţa totală de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87 mun.
Chişinău, număr cadastral al complexului locativ 010051018401. A fost ridicat sechestrul aplicat asupra bunului imobil, apartamentul nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p, situat în str. Alba Iulia nr. 87, mun. Chişinău, număr cadastral 0100510.184.01.049 instituit în baza încheierii Judecătoriei Centru dosar 2-2835/09 din 25 august 2009, încheierii Oficiului de executare DE Rîşcani nr. 14-700/09 din 08 septembrie 2009 şi încheierea Oficiului de executare DE Buiucani nr. 4-893/09 din 23 septembrie 2009. A fost încasat de la SC „Crasigal” SRL şi BC „Investprivatbank” SA, în proces de lichidare, în mod solidar, în folosul lui Bancu Vladimir suma de 5000 (cinci mii) lei pentru asistenţă juridică. A fost încasat în mod solidar din contul SC „Crasigal” SRL şi BC „Investprivatbank” SA în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 13 185 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 noiembrie 2011, a fost respins apelul declarat de BC „Investprivatbank” SA şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 28 decembrie 2012, BC „Investprivatbank” SA (în proces de lichidare) a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti, considerându-le ilegale şi emise cu încălcarea eronată a normelor materiale aplicabile cazului. Menţionează că în baza contractului de credit nr. 27-08 din 14 martie 2008, banca a acordat SC „Crasigal” SRL, un credit, iar scopul utilizării mijloacelor creditului fiind construcţia imobilului şi completarea mijloacelor circulante.
Menţionează că în scopul garantării executării în termen a obligaţiilor asumate prin contractul de credit, precum achitării penalităţilor şi altele SRL „Crasigal” a constituit, în favoarea băncii, în baza contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, ipoteca asupra bunurilor imobiliare situate în mun. Chişinău, str. Alba - Iulia, nr. 87 şi anume terenul pentru construcţii, cu suprafaţa totală de 0,2141 ha, construcţia nefinalizată, gradul de finisare 20%, secţia I şi construcţia nefinalizată cu, nr. cadastral 010051018402. Susţine că ipoteca se extinde şi asupra accesoriilor bunului imobil şi asupra tuturor ameliorărilor bunurilor ipotecate.
Afirmă că obiectul ipotecat este evaluat de către părţi la suma totală de 38000000,00 lei, iar diferenţa dintre suma restantă şi valoarea bunurilor gajate constituie suma de 18 307193,59 lei, însă SRL „Crasigal” nu şi-a onorat obligaţiile financiare asumate în baza contractul de credit nici până în prezent, acumulând la data de 27 mai 2010 datoria de 56307193,59 lei. Mai invocă că contractul de participare prin cotă la construcţia bunului imobil încheiat între SRL „Crasigal” şi intimatul, prevede că executorul, şi anume SC „Crasigal” SRL se obligă să constituie în favoarea Băncii gajul asupra complexului întru asigurarea rambursării creditului investiţional acordat de Bancă, iar intimatul avînd la cunoştinţă şi-a dat acordul său la constituirea ipotecii în favoarea băncii asupra complexului locativ, inclusiv şi asupra apartamentului nr. 49 care este parte componentă a complexului locativ.
Afirmă că, ipoteca legal constituită în folosul BC „Investprivatbank” SA asupra blocului locativ menţionat nu poate fi divizată, deoarece aceasta contravine prevederilor legale, în consecinţă, consideră ilegală hotărîrile instanţelor de judecată cu privire la radierea gajului instituit în favoarea Băncii asupra apartamentului nr. 49 situat pe str. Alba Iulia 87, mun. Chişinău, drept urmare, actele eliberate de SC „Crasigal” SRL fără acordul Băncii, sunt lovite de nulitate şi acestea nu pot servi drept temei pentru recunoaşterea dreptului de proprietate, or, ipoteca nu poate fi radiată, deoarece Banca nu şi-a exprimat acordul la radierea acesteia.
Mai mult ca atât invocă că la 19 iunie 2009, Banca Naţională a Moldovei prin Ordonanţa nr. 09-02218/313 a retras licenţa BC „Investprivatbank” SA din motivul intrării băncii în incapacitate de plată şi a numit Lichidatorul, iar prin cererea intimatului se pretinde de a prejudicia banca în proces de lichidare şi a creditorilor săi, sau orice înstrăinare a activelor, chiar şi prin hotărârea instanţelor de judecată, inclusiv a bunului imobil gajat de către SRL „Crasigal” poate prejudicia direct banca şi, ca urmare, interesele deponenţilor, precum şi ale Băncii de Economii SA (banca cu capital majoritar al statului), faţă de care sunt datorii. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 02 noiembrie 2011 a fost expediată în adresa recurentului BC „Investprivatbank” SA la 28 noiembrie 2012, însă dovada recepţionării acesteia la materialele cauzei lipsesc, tot odată actele cauzei atestă că recurentul a luat cunoştinţă cu decizia motivată a instanţei de apel din 02 noiembrie 2011 la data de 21 decembrie 2012, fapt ce se confirmă prin semnătura aplicată pe coperta dosarului (verso). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 28 decembrie 2012 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. Fiind investită cu judecarea acţiunii în cauză, având ca obiect al litigiului recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Bancu Vladimir asupra apartamentului nr. 49 din str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău, cu suprafaţa de 47,2 m.p., declararea nulităţii clauzelor contractului de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008 în partea ce se referă la instituirea ipotecii asupra apartamentului nr. 49 din str. Alba Iulia, 87, mun.
Chişinău şi anularea tuturor interdicţiilor aplicate pe complexul locativ din str. Alba Iulia 87, mun. Chişinău în partea ce se referă la apartamentul nr. 49 din str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău, instanţele judecătoreşti au ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii, constatînd dreptul de proprietate al lui Bancu Vladimir asupra apartamentului nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p., amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău, declarînd nul contractul de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, încheiat între BC „Investprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL, în partea instituirii ipotecii asupra apartamentului nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p., amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău şi anulînd sechestrul şi toate interdicţiile aplicate asupra apartamentului nr. 49, amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun.
Chişinău. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că soluţia dată de către instanţele judecătoreşti este întemeiată şi legală. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că la 20 august 2007, între BC „Investprivatbank” SA, SC „Crasigal” SRL şi Bancu Vladimir a fost încheiat contractul nr. 136 de participare prin cotă la construirea imobilului (complexul locativ de 117 apartamente) de pe str. Alba-Iulia,87, mun. Chişinău, obiectul contractului constituind apartamentul cu o odaie, cu suprafaţa totală conform documentaţiei de proiect de 48,00 m.p., situat la etajul 10, blocul A al complexului locativ.
Conform pct. 2.1.1 din contractul menţionat, BC „Investprivatbank” SA s-a obligat să acorde un credit investiţional SC „Crasigal” SRL pentru executarea lucrărilor de construcţie şi utilare a complexului locativ. Conform pct. 2.3.4 din contract, SC „Crasigal” SRL s-a obligat să transmită lui Bancu Vladimir în proprietate obiectul imobil construit la solicitarea acestuia în termen de 10 zile de la darea în exploatare a complexului locativ şi numai după achitarea completă (100%) de către ultimul a costului obiectului imobil. Conform pct. pct. 2.5.1 şi 2.5.2 din contract, Bancu Vladimir s-a obligat să deschidă în BC „Investprivatbank” SA un nou cont curent pentru efectuarea plăţilor conform prevederilor prezentului contract şi să transfere la contul SC „Crasigal” SRL nr. 2251180116095 deschis în BC „Investprivatbank” SA mijloace financiare în suma indicată în Anexa nr. 1, ce constituie costul obiectului imobil.
Din materialele dosarului rezultă că prin scrisoarea nr. 20/1486 din 29 mai 2008 poziţia 34 BC „Investprivatbank” SA a comunicat directorului SC „Crasigal” SRL despre necesitatea transmiterii cheilor lui Bancu Vladimir pentru executarea lucrărilor individuale de finisare pentru obiectul imobil amplasat în complexul locativ din str. Alba Iulia,87, confirmând totodată că ultimul a achitat 100% din suma contractuală. La caz, se reţine că conform pct. 1.2 din contractul nr. 136 de participare prin cotă la construirea imobilului (complexul locativ de 117 apartamente) de pe str. Alba- Iulia,87, mun. Chişinău din 20 august 2007, termenul de finisare a tuturor lucrărilor de construcţie a complexului locativ este trimestrul IV al anului 2007, iar conform pct. 1.3 din contractul menţionat, termenul limită de dare în exploatare a complexului locativ nu va depăşi perioada de trei luni de la finisarea tuturor lucrărilor de construcţie.
Astfel, SC „Crasigal” SRL avea obligaţia să dea în exploatare complexul locativ pînă la 01 aprilie 2008. La 10 aprilie 2009, în baza procesului-verbal de recepţie finală nr. 346, complexul locativ din str. Alba Iulia,87, mun. Chişinău a fost dat în exploatare. La 05 mai 2009, SC „Crasigal” SRL a eliberat lui Bancu Vladimir certificatul nr. 24, prin care se confirmă faptul că Bancu Vladimir a participat în baza contractului nr. 136 din 20 august 2007 la finanţarea construcţiei obiectului imobil - apartamentul nr. 49 din str. Alba Iulia,87, mun. Chişinău, costul acestuia constituind suma de 425292,85 lei, care a fost achitat pe deplin. În aceeaşi zi, prin actul nr. 25 de transmitere-primire a imobilului, SC „Crasigal” SRL a transmis, iar Bancu Vladimir a primit apartamentul nr. 49 din str. Alba Iulia,87, mun.
Chişinău.
Conform certificatului nr. 03/5407 din 21 decembrie 2012, eliberat de către BC „Investprivatbank” SA, la 21 decembrie 2009, soldul creditului acordat lui Bancu Vladimir conform contractului de credit nr. 84-PF (CB)-07 din 21 august 2007 constituie 00-00 (zero) MDL 00 bani (f. d. 118). De asemenea, din materialele dosarului rezultă că la 14 martie 2008, între BC „Invesprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL a fost încheiat contractul de credit nr. 27-08 şi acorduri adiţionale la el, prin care BC „Investprivatbank” SA a acordat SC „Crasigal” SRL un credit în sumă de 32500000 lei, cu termenul definitiv de rambursare la 14 martie 2010. În scopul garantării executării în termen a obligaţiunilor asumate în contractul de credit, precum şi achitării penalităţilor şi prejudiciilor cauzate prin neexecutare sau executare necorespunzătoare a contractului de credit, SC „Crasigal” SRL a fost de acord de a constitui în favoarea BC „Investprivatbank” SA gajul asupra bunurilor imobile şi, anume, asupra terenului pentru construcţii, nr. cadastral 0100510184, cu suprafaţa totală de 0,2141 ha, construcţiei nefinalizate, nr. cadastral 010051018401 (gradul de finalizare 20 %, secţia I) şi asupra construcţiei nefinalizate, nr. cadastral 010051018402, încheind la 10 iunie 2008 contractul de ipotecă (f. d. 39-41).
Conform art. 351 alin. (1) şi (2) din Codul civil, în privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor, iar actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sunt lovite de nulitate relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. Contractul de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, încheiat între BC „Investprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL, fiind încheiat în lipsa acordului coproprietarului Bancu Vladimir este lovit din start de nulitate în ceea ce priveşte ipotecarea cotei-părţi ce aparţine intimatului şi, anume, în partea grevării apartamentului nr. 49 din str. Alba Iulia,87, mun. Chişinău.
La caz, se mai reţine că SC „Crasigal” SRL a decis referitor la transmiterea imobilului în litigiu în proprietatea intimatului Bancu Vladimir, ultimul obţinînd în acest temei o “speranţă legitimă” în vederea finisării procedurii de dobândire în proprietate a imobilului, care urmează a fi realizată doar prin înregistrarea acestuia la organul cadastral teritorial pentru a fi opozabil terţilor. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este unicul organ împuternicit de a trata dispoziţiile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, noţiunea de “speranţă legitimă” este asimilată noţiunii de “bun”, acesteia fiindu-i acordată protecţia oferită de art. 1 din Primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi este tratată drept una din componentele dreptului de proprietate garantat atît de art. 1 al Convenţiei, cît şi de Constituţia Republicii Moldova.
Art. 1 din Primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Conform art. 46 alin. (1) şi (2) din Constituţia RM, statul ocroteşte proprietatea şi aceasta nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului. Dreptul de proprietate privată este garantat şi nimeni nu poate pune careva obstacole proprietarului pentru folosirea proprietăţii sale. Conform art. 315 alin. (1) din Codul civil, proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului, iar conform art.316 alin. (1) şi (2) din Codul civil, proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti corect au constatat dreptul de proprietate al lui Bancu Vladimir asupra apartamentului nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p., amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău şi au declarat nul contractul de ipotecă nr. 2200 din 10 iunie 2008, încheiat între BC „Investprivatbank” SA şi SC „Crasigal” SRL, în partea instituirii ipotecii asupra apartamentului nr. 49, cu suprafaţa de 47,2 m.p., amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun.
Chişinău. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti corect au anulat sechestrul şi toate interdicţiile aplicate asupra apartamentului nr. 49, amplasat pe str. Alba Iulia, 87, mun. Chişinău, deoarece Bancu Vladimir nu poartă răspundere pentru obligaţiile pecuniare ale SC „Crasigal” SRL faţă de BC „Investprivatbank” SA. În contextul celor expuse argumentele invocate de către recurenta BC „Investprivatbank” SA (în proces de lichidare) nu pot fi reţinute ca întemeiate. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Banca comercială „Investprivatbank” societate pe acţiuni (în proces de lichidare). Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 noiembrie 2011 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 22 aprilie 2011 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bancu Vladimir împotriva Societăţii Comerciale „Crasigal” Societate cu Răspundere Limitată şi Banca Comercială „Investprivatbank” Societate pe Acţiuni (în proces de lichidare), intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, anularea în parte a contractului de ipotecă, ridicarea sechestrului aplicat asupra imobilului şi înregistrarea dreptului de proprietate.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva