- Dosarul nr.
- 3ra-1036/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 mai 2013
- Părțile
- Baloş Anatolii vs Consiliul sătesc Parcani
- Pe scurt
- Garanţiile sociale de exercitare ale alesului local
3ra-1036/13 — Încasarea indemnizaţiei unice
dosarul nr. 3ra-1036/13 prima instanţă A. Mandraburca instanţa de apel T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu ÎNCHEIERE 22 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana RĂducanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Baloş Anatolii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Baloş Anatolii împotriva Consiliului sătesc Parcani raionul Şoldăneşti cu privire la încasarea indemnizaţiei unice, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Baloş Anatolii, casată hotărîrea Judecătoriei Şoldăneşti din 22 martie 2012 cu emiterea unei noi hotărîri, c o n s t a t ă La 23 decembrie 2011 Baloş Anatolii a depus cerere de cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului sătesc Parcani raionul Şoldăneşti cu privire la încasarea indemnizaţiei unice.
In motivarea acţiunii reclamantul Baloş Anatolii a indicat că pe perioada 2003-2007 a activa în calitate de primar al satului Parcani r. Şoldăneşti, avînd salariu de 2 800 lei pe lună. Invocă că conform art. 25 al. (5) din Legea serviciului public nr. 443 din 04 mai 1995, are dreptul la indemnizaţia unică pentru fiecare an de muncă în mărime de 50 % din salariu de funcţie. Consiliul s. Parcani, prin deciziile sale nr. 3-5 din 14 aprilie 2011 şi nr. 4-5 din 03 mai 2011, i-a refuzat în achitarea indemnizaţiei. Cere reclamantul încasarea indemnizaţiei unice în sumă de 21 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Şoldăneşti din 22 martie 2012 acţiunea a fost respinsă, menţinînd deciziile Consiliului s. Parcani nr. 3-5 din 14 aprilie 2011 şi nr. 4-5 din 03 mai 2011. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 15 ianuarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Baloş Anatolii, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o hotărîre nouă , prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Baloş Anatolii a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Recurentul Baloş Anatolii în motivarea recursului a invocat interpretarea eronată a legii materiale de către instanţele de judecată şi faptul că nu au fost 1 constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a cauzei.
Întru argumentarea interpretării eronate a legii materiale, recurentul a invocat că conform art. 2 al. (2) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, funcţia de demnitate publică este o funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire în condiţiile legii. Prin urmare, deţinînd o funcţie publică, beneficiază de dreptul la indemnizaţia unică prevăzută de art. 25 al. (5) Legea serviciului public. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Baloş Anatolii este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Baloş Anatolii nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Instanţa de recurs găseşte necesar a respinge argumentele recurentului precum că în virtutea art. 2 al. (2) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate public,care prevede funcţia de demnitate publică este o funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire în condiţiile legii, beneficiază de dreptul la indemnizaţia unică prevăzută de art. 25 al.
(5) Legea serviciului public. Conform art. 26 al. (2) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia public locală, primarul şi viceprimarii cad sub incidenţa Legii privind statutul alesului local. Conform art. 25 . (1) din Legea nr. 768 din 02 februarie 2000 privind statutul alesului local, la expirarea mandatului, alesului local care a activat cel puţin doi ani 2 în această calitate i se acordă o indemnizaţie unică, egală cu salariul mediu lunar pe economia naţională pentru anul precedent. Recurentul Baloş Anatolii indemnizaţia în cauză a primit-o, deci nu poate încă o dată beneficia de o careva garanţie socială de acest gen. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Baloş Anatolii ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Baloş Anatolii se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Răducanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru 3