Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1434/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 mai 2013
Părțile
Marciuc Silvia vs Cojocari Ludmila
Pe scurt
Neconfirmarea faptului proprietatii bunurilor

2ra-1434/13 — Revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă străină

prima instanţă: Iu. Guzun nr.2ra-1434/13 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 22 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Marciuc Silvia, în pricina civilă la acţiunea iniţială formulată de către Marciuc Silvia împotriva lui Cojocari Ludmila cu privire la revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă străină, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 noiembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de Cojocari Ludmila, fiind casată integral hotărîrea Judecătoriei Briceni din 30 martie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, fiind emisă o nouă hotărîre privind respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La data de 22.03.2011 Marciuc Silvia a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Cojocari Ludmila cu privire la revendicarea bunurilor din posesia nelegitimă străină.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, nepotul său Rotari Serghei a concubinat cu pîrîta Cojocari Ludmila din luna iulie 2010 pînă în luna februarie 2011. În perioada concubinajului, reclamanta le-a oferit în folosinţă următoarele bunuri: dormitor „Retro” în valoare de 500 lei, DVD player - 100 lei, aspirator - 100 lei, maşină de spălat - 200 lei, 6 scaune - 100 lei, fier de călcat - 50 lei, lavoar casnic - 50 lei, poliţă pentru încălţăminte - 50 lei, diverse vase (lighene, căldări) pentru spălat 4 bucăţi - 100 lei, veselă de bucătărie 40 bucăţi - 400 lei, aşternuturi pe podea 5 bucăţi - 100 lei, două pleduri - 200 lei, două perne - 100 lei, o plapumă de iarnă - 50 lei, două cuverturi de pat - 100 lei, două seturi de albituri de pat - 200 lei, geantă mare sport cu diverse instrumente casnice de construcţie - 200 lei, set în cutie cu instrumente electrotehnice - 100 lei, set de instrumente 1 „constructor casnic” - 100 lei, unelte de muncă: 2 sape - 20 lei, 2 lopeţi - 20 lei, 2 hîrleţe - 20 lei, 2 bururi de găurit - 20 lei, 20 borcane cu volumul de 3 litri - 100 lei, 20 borcane cu volumul de 1 litru - 80 lei, 10 lăzi de mere - 300 lei, 10 litri de ulei de floarea-soarelui - 150 lei, iar în total bunuri în valoare de 3510 lei.

După destrămarea familiei, aceste bunuri au rămas în gospodăria pîrîtei, care nu doreşte să le restituie benevol. Cu concretizările ulterioare, reclamanta Marciuc Silvia a solicitat revendicarea bunurilor indicate din posesia pîrîtei Cojocari Ludmila şi transmiterea lor reclamantei. Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 30.03.2012 acţiunea a fost admisă parţial.

S-a obligat Cojocari Ludmila de a-i restitui Silviei Marciuc următoarele bunuri: - DVD player de modelul „LG” în valoare de 1000 lei; - aspirator de praf „Samsung” în valoare de 1200 lei; - maşină de spălat semiautomată „Aurica” în valoare de 1200 lei; - şase scaune din lemn căptuşite în valoare de 1800 lei; - fier de călcat în valoare de 350 lei; - lavoar mobil cu rezervor de apă în valoare de 250 lei; - poliţă din lemn pentru încălţăminte în valoare de 150 lei; - două lighene din plastic cu volumul de 30 litri în valoare de 80 lei; - o căldare din plastic cu volumul de 10 litri în valoare de 20 lei; - o căldare din tablă zincată cu volumul de 12 litri în valoare de 40 lei; - farfurii 20 bucăţi în valoare de 400 lei; - căni 20 . acăţi în valoare de 220 lei; - două aşternuturi pentru podea 2 m x 1,5 m în valoare de 600 lei; - trei aşternuturi pentru podea 1,5 m x 0,8 m în valoare 360 lei;două pleduri în valoare de 700 lei; - două perne în valoare de 400 lei; - o plapumă pentru două persoane în valoare de 300 lei; - două cuverturi în valoare de 240 lei; - două seturi de albituri pentru pat în valoare de 480 lei; - două sape în val de 60 lei; - două lopeţi în valoare de 80 lei; - două hîrleţe în valoare de 80 lei; - două sfredele mari (bururi) în valoare de 80 lei; - 20 borcsue din sticlă cu volumul de 3 litri în valoare de 170 lei;

- 20 borcane din sticlă cu volumul de 1 litru în valoare de 90 lei. În rest, acţiunea lui Marciuc Silvia a fost respinsă. S-a încasat de la Cojocari Ludmila în beneficiul lui Marciuc Silvia cheltuielile pentru achitarea taxei de stat în sumă de 150 lei. S-a încasat de la Cojocari Ludmila în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 160,50 lei. S-a încasat de la Marciuc Silvia în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 252,24 lei. 2 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 15.11.2012 a fost admis apelul declarat de Cojocari Ludmila, fiind casată integral hotărîrea Judecătoriei Briceni din 30.03.2012, fiind emisă o nouă hotărîre privind respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. În dezacord cu decizia enunţată, recurenta Marciuc Silvia, la data de 05.03.2013 a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu remiterea pricinii la o nouă rejudecare în instanţa de apel.

În motivarea amplă a recursului, recurenta Marciuc Silvia a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel este pasibilă de a fi casată pe motivul că, circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin, concluziile sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, precum şi au fost aplicate greşit normele de drept material, prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată. Recurenta Marciuc Silvia a mai indicat că, instanţa de apel nu a apreciat multiaspectual probele din dosar. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece la materialele pricinii atestă comunicarea recurentei Marciuc Silvia a deciziei instanţei de apel la data de 23.01.2013, (f.d.189).

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, recurenta Marciuc Silvia, în mod eronat a invocat încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar recurenta Marciuc Silvia, nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural care ar fi fost încălcată sau 3 aplicată eronat de către instanţa de apel la examinarea cauzei, argumentele recurentei limitîndu-se la situaţia de apreciere de către instanţa de apel a circumstanţelor de fapt a cauzei, în special a admisibilităţii probelor prezentate de părţile şi participanţii la proces. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Marciuc Silvia ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Marciuc Silvia se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.