Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1717/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 mai 2013
Părțile
Ursachi Vsevolod vs Ministerul Finanţelor, Procuratura Generală
Pe scurt
Cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiuni ilicite ale organelor de drept

2ra-1717/13 — Cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiuni ilicite ale organelor de drept

prima instanţă: L. Lupaşco dosarul nr.2ra-1717/13 instanţa de apel: S. Arnăut, Gh. Creţu, D. Manole ÎNCHEIERE 22 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Tatiana Răducanu Judecătorii: Iurie Bejenaru şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Finanţelor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ursachi Vsevolod împotriva Ministerului Finanţelor şi Procuraturii Generale cu privire la repararea prejudiciului moral şi material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 martie 2011, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 14 mai 2010 c o n s t a t ă: La 19 iunie 2009 Ursachi Vsevolod a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor şi Procuraturii Generale cu privire la repararea prejudiciului moral şi material. În motivarea cererii de chemare în judecată Ursachi Vsevolod a indicat că prin ordinul procurorului Secţiei Conducerii Urmăririi Penale în organele Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, Sistemul Informaţional de Securitate şi Serviciul Vamal al Procuraturii Generale din 25 octombrie 2005 a fost pus sub învinuire de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. a), b), d) Codului Penal, incriminându-i-se introducerea prin contrabandă împreună cu Sergiu Mălai pe teritoriul Republicii Moldova a produselor alimentare.

1 Anterior punerii sub învinuire, la 28 iulie 2005 s-a prezentat la Departamentul Vamal pentru a da explicaţii privind elucidarea circumstanţelor de fapt şi constatării existenţei vinovăţiei sale. La 27 iulie 2005 a fost reţinut până la 29 iulie 2005 în incinta închisorii de pe strada Tighina, 6 mun. Chişinău, arestul fiind efectuat cu încălcarea gravă a legislaţiei, fără a i se explica drepturile, fără acordarea posibilităţii de a angaja un apărător, nu i s-a prezentat copia procesului-verbal de reţinere. După punerea sa sub învinuire organele de urmărire penală nu au efectuat nici o acţiune procedurală pe marginea dosarului penal intentat şi abia în luna iulie a anului 2008 a fost informat verbal că urmărirea penală a fost încetată şi pe acest dosar are calitatea de martor.

Consideră reclamantul Ursachi Vsevolod că prin aceste acţiuni ilegale i-a fost cauzat prejudiciu material şi moral considerabil, deoarece în perioada cercetării dosarului penal a fost citat de nenumărate ori pentru efectuarea acţiunilor de anchetă în mun. Chişinău. Pentru efectuarea acestor deplasări din locul de domiciliu oraşul Edineţ a suportat cheltuieli în suma de 3000 lei. În legătura cu acest fapt a fost suspendată şi activitatea sa de întreprinzător. De asemenea, i-a fost cauzat şi prejudiciu moral evaluat la 100 000 lei, prin suferinţe psihice pe parcursul perioadei de arest, precum şi în perioada în care a fost sub urmărire penală, fiindu-i afectată reputaţia de întreprinzător, din care cauză s-a redus considerabil numărul de clienţi şi parteneri cu care colabora.

Cere, reclamantul Ursachi Vsevolod încasarea din contul Ministerului Finanţelor prejudiciul material în sumă de 3 000 lei şi prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei.

Bucataru Serghei prin procura din 4 iunie 2009 a fost împuternicit de Ursachi Vsevolod să-i acorde asistenţă juridică în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cererea de chemare în judecată, de a ataca hotărîrea instanţei de judecată etc. Reprezentantul Bucataru Serghei în procesul judecării pricinii a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea în beneficiul lui Vsevolod Ursachi şi a sumei de 71 892,80 lei ce reprezintă venitul ratat în urma neexecutării contractului nr.58 din 11 iulie 2005, în temeiul prevederilor Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr.1545 din 25 februarie 1998 solicită instanţei încasarea din contul Ministerului Finanţelor suma totală de 201 892,80 lei.

Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin hotărîrea din 14 mai 2010 a admis acţiunea parţial. 2 A încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vsevolod Ursachi suma de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuieli de judecată în sumă de 2 000 lei. În rest a respins cerinţele. La 03 august 2010 Ministerul Finanţelor a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 14 mai 2010. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 29 martie 2011 a respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 14 mai 2010. La 02 aprilie 2013 Ministerul Finanţelor a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 martie 2011, solicitînd admiterea recursului, modificarea hotărîrilor judecătoreşti în vederea diminuării sumei despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul moral şi material în limitele rezonabile.

În motivarea recursului Ministerul Finanţelor a invocat că hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, iar instanţele de judecată nu au ţinut cont de textul legii. În conformitate cu art.440 alin.(1) şi (2) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide, printr-o decizie motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Asupra admisibilităţii recursului se decide fără citarea părţilor. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434. Din materialele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chişinău a emis decizia la 29 martie 2011. La 02 aprilie 2013 Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 martie 2011. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data pronunţării deciziei, iar în cazul redactării acesteia – de la data înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea hotărîrii redactate. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Contrar acestor norme imperative ale legii Ministerul Finanţelor a depus cererea de recurs la 02 aprilie 2013, adică cu depăşirea termenului stabilit de lege. În conformitate cu art. 434 alin. (2) Codul de procedură civilă, termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. 3 Dat fiind că recursul declarat de către Ministerul Finanţelor este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434 Cod de procedură civilă, care este de decădere şi nu poate fi restabilit, acesta se consideră inadmisibil. Afirmaţia Ministerului Finanţelor că a primit copia deciziei instanţei de apel la 7 martie 2013 nu justifică omiterea termenului de depunere a recursului din următoarele morive.

În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. în cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Din sensul normei de drept citate rezultă că pe durata întregului proces, părţile sunt obligate să se intereseze de soarta dosarului. În favoarea concluziei enunţate se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care consacră unul din principiile fundamentale ale preeminenţei dreptului, securitatea raporturilor juridice.

Instanţa de recurs reţine că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că ţine de obligaţia reclamantului de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanţă (cazul Van Harn versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Prin urmare, admiterea recursului declarat de către Ministerul Finanţelor peste termenul limită ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul intimatului la un proces echitabil şi ar duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cazurile Melnic versus Republica Moldova nr.6923/03 din 14 noiembrie 2006 şi Ceachir versus Republica Moldova nr.117/04 din 15 ianuarie 2008 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat esenţa principiului securităţii raporturilor juridice care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărîrile citate a statuat că potrivit articolului 316 din Сodul de procedură civilă (în vigoare între 26 decembrie 1964 şi 12 iunie 2003) hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţa de apel, devin definitive după ce expiră termenul de depunere a recursului asupra acestora. Articolele 314, 284 şi 114 din Codul de procedură civilă prevăd faptul că în cazul în care părţile au omis termenul de declararea a recursului, instanţa de recurs trebuie să îl respingă ca tardiv sau să prezinte motive pentru repunerea în termen.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reiterat că prin nemotivarea prelungirii termenului limită de depunere de către pîrîţi a unui act procedural, 4 instanţele naţionale au încălcat reclamanţilor dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 al Convenţiei. Din considerentele menţionate şi având în vedere că Ministerul Finanţelor a contestat decizia instanţei de apel cu omiterea termenului de declarare a recursului care este de decădere şi nu poate fi restabilit, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca inadmisibil. În conformitate cu art.431 alin.(2), art.433 b), art.440 Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Recursul declarat de către Ministerul Finanţelor se consideră inadmisibil.

Decizia este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul: Tatiana Răducanu Judecătorii: Iurie Bejenaru Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.