- Dosarul nr.
- 2ra-1338/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 mai 2013
- Părțile
- Vilen Vetrenco vs Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generală
- Pe scurt
- Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile
2ra-1338/13 — Cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală
prima instanţă: I. Vornicescu dosarul nr. 2ra-1338/13 instanţa de apel: S. Arnăut, E. Clim, T. Pelin DECIZIE 15 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Constantin Alerguş, Ghenadie Nicolaev şi Sveatoslav Moldovan examinând recursurile declarate de către avocatul Dorin Lişman şi Ministerul Finanţelor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către avocatul Dorin Lişman în interesele lui Vilen Vetrenco împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Vetrenco Vilen c o n s t a t ă Prin mandatul seria MA nr. 0117756 din 07 februarie 2012 Lişman Dorin a fost împuternicit de către Vetrenco Vilen să-i reprezinte interesele în toate instanţele judecătoreşti, cu dreptul de a semna şi intenta acţiunea, de a depune apel şi recurs.
La 01 martie 2012 Lişman Dorin a depus la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău cerere de chemare în judecată în interesele lui Vilen Vetrenco împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale cu privire la încasarea prejudiciului moral în mărime de 5 000 000 lei şi prejudiciului material în mărime de 242 409,83 lei. În motivarea acţiunii avocatul Lişman Dorin a menţionat că prin sentinţa Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 16 decembrie 1998 Vilen Vetrenco a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 203 Codul penal, cu executarea pedepsei de trei ani privaţiune de libertate. În baza Legii cu privire la amnistie nr. 1379-XIII din 20 noiembrie 1997, Vilen Vetrenco a fost liberat de pedeapsă fiind eliberat în sala de judecată.
1 Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel din 04 noiembrie 1999 apelul a fost respins cu menţinerea fără modificări a sentinţei Tribunalului Chişinău din 16 decembrie 1998. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 21 decembrie 1999 a casat decizia Curţii de Apel din 04 noiembrie 1999 şi sentinţa Tribunalului Chişinău din 16 decembrie 1998 şi a trimis cauza la rejudecare în prima instanţă în alt complet de judecători. Prin sentinţa Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 21 septembrie 2001 Vilen Vetrenco a fost condamnat la 16 ani privaţiune de libertate pentru comiterea infracţiunii prevăzute la art. 88 alin. (1, 6) Codul penal (în redacţia anului 1961). Sentinţa nominalizată Vetrenco Vilen a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curţii de Apel din 05 februarie 2002 a fost respins apelul şi menţinută sentinţa Tribunalului Chişinău din 21 septembrie 2001. Vilen Vetrenco a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel din 05 februarie 2002. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2002, recursul a fost respins cu menţinerea fără modificări a deciziei Curţii de Apel din 05 februarie 2002. La 17 august 2002 Vilen Vetrenco s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului cu cerere în care a denunţat că condamnarea la 16 ani privaţiune de libertate a avut loc cu violarea drepturilor sale garantate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în cadrul judecării cauzei lui Vilen Vetrenco au fost violate drepturile lui garantate de articolul 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, obligînd Statul Republica Moldova să-i achite 5 000 euro prejudiciu moral şi 650 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Urmare a hotărârii nominalizate, Vilen Vetrenco a atacat cu recurs în anulare decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2002, care la 24 ianuarie 2011 a fost admis, fiind casată decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2002 şi decizia Curţii de Apel din 05 februarie 2002, cu restituirea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2011 a fost admis apelul reclamantului şi cererea de concretizare a apelului, casată, inclusiv din oficiu, sentinţa Tribunalului Chişinău din 21 septembrie 2001 în cauza penală Vetrenco Vilen şi Moiseev Ruslan în privinţa lui Vilen Vetrenco, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărâre prin care s-a încetat procesul penal în privinţa lui Vilen Vetrenco în conformitate cu art. 391 alin. (1) p. 6 Codul de procedură penală, pe motivul existenţei altor circumstanţe care condiţionează tragerea la răspundere penală. Vilen Vetrenco a fost privat ilegal de libertate şi executînd pedeapsa integral în condiţii inumane şi degradante a suportat prejudicii materiale şi morale.
2 Astfel, acesta a fost privat de libertate pentru o perioadă de 3777 zile, avînd statut de condamnat timp de 3217 zile. Pentru detenţia ilegală de 3777 zile raportată la aprecierile Curţii Europene a Drepturilor Omului care acordă cîte 100 euro pentru fiecare zi de detenţie, avocatul Lişman Dorin consideră că reclamantului Vilen Vetrenco urmează să-i fie achitate 388 700 euro, inclusiv pentru detenţie în lipsa unor motive rezonabile, pentru violarea dreptului la un proces echitabil, pentru tortură şi detenţie în condiţii inumane. Consideră avocatul Lişman Dorin că pragul minim al prejudiciului moral ce urmează a fi încasat de la pîrîţi în beneficiul lui Vilen Vetrenco este de 5 000 000 lei.
Vetrenco Vilen a fost privat de salariu în perioada 04 iunie 1997 – 16 decembrie 1998 şi 21 septembrie 2001 – 13 iulie 2010, ceea ce constituie echivalentul sumei de 165037, 33 lei. Pentru perioada detenţiei în beneficiul reclamantului Vilen Vetrenco de la pîrîţi urmează a fi încasată şi suma totală a inflaţiei salariului neprimit în mărime de 77372,50 lei, iar în total prejudiciul material îl evaluează la suma de 242 409, 83 lei. Cere avocatul Lişman Dorin încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vilen Vetrenco a prejudiciului moral 5 000 000 lei şi prejudiciul material 242 409,83 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 03 august 2012 acţiunea lui Vetrenco Vilen a fost admisă parţial.
S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vetrenco Vilen suma de 203 090 lei prejudiciu material. S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vetrenco Vilen suma de 165 037,33 lei cu titlu de prejudiciu material legat de privarea de salariu pentru perioada aflării în detenţie şi 77 327,50 lei inflaţie calculată din salariul neprimit, iar în total suma de 242 409,83 lei. S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vetrenco Vilen suma de 25 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest cerinţele lui Vilen Vetrenco au fost respinse ca fiind nefondate.
La 26 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012 avocatul Dorin Lişman şi Ministerul Finanţelor au depus apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 03 august 2012. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 apelurile depuse de Ministerul Finanţelor şi Vetrenco Vilen au fost respinse, iar hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 03 august 2012 menţinută. La 25 ianuarie 2013 avocatul Lişman Dorin a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, cerînd casarea acesteia şi modificarea hotărîrii 3 Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău prin majorarea cuantumului prejudiciului moral pînă la 5 000 000 lei. În motivarea cererii de recurs avocatul Lişman Dorin a reiterat că hotărîrile judecătoreşti contestate sunt neîntemeiate în partea diminuării cuantumului prejudiciului moral.
La 08 aprilie 2013 Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, cerînd modificarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcanu mun. Chişinău din 03 august 2012 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 prin diminuarea prejudiciului moral în limitele rezonabile şi respingerea pretenţiei de încasare a prejudiciului material sub forma inflaţiei pentru salariul neprimit. În motivarea cererii de recurs Ministerul Finanţelor a invocat că legislaţia nu prevede acordarea prejudiciilor materiale cu titlu de inflaţie pentru salariul neprimit. În privinţa cuantumului prejudiciului moral a menţionat că este inadmisibilă evaluarea prejudiciului moral de către persoana care pretinde că a suferit de pe urma acţiunilor ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii sau instanţei judecătoreşti.
În acest sens a reiterat că dreptul exclusiv de a stabili cuantumul prejudiciului moral îi revine instanţei judecătoreşti, care urmează să-l stabilească potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Prin referinţele depuse la 29 martie 2013 şi 30 aprilie 2013 Procuratura Generală a solicitat respingerea recursului lui Vetrenco Vilen ca neîntemeiat şi excluderea sumei de 77352,50 lei încasată cu titlu de inflaţie la salariul neobţinut. Ministerul Afacerilor Interne prin referinţa din 08 mai 2013 a solicitat diminuarea cuantumului prejudiciului moral, care este estimat la o mărime exagerată şi neprobată de către Vetrenco Vilen.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02 mai 2013 recursurile declarate de Vilen Vetrenco şi Ministerul Finanţelor au fost considerate admisibile.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele 4 invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursurile declarate în limitele invocate pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acestea sunt depuse în termen, recursul Ministerului Finanţelor întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, iar recursul avocatului Lişman Dorin neîntemeiat şi care urmează a fi respins, din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. La materialele dosarului lipseşte confirmarea expedierii deciziei motivate părţilor de către Curtea de Apel Chişinău, iar în înştiinţarea că decizia este redactată nu este indicată data expedierii. Astfel, recursurile declarate la 25 ianuarie 2013 şi 08 aprilie 2013 se consideră depuse în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Privitor la recursul declarat de Ministerul Finanţelor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie îl consideră întemeiat în limita pretenţiilor formulate, şi anume că instanţele ierarhic inferioare neîntemeiat au încasat sumele cu titlu de prejudiciu material sub forma inflaţiei la salariu şi prejudiciul moral. Din materialele pricinii rezultă că prin sentinţa Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 16 decembrie 1998 Vetrenco Vilen a fost condamnat în baza art. 203 Cod penal (redacţia anului 1961) la 3 ani privaţiune de libertate, iar în temeiul art. 2 a Legii cu privire la amnistie nr. 1379 - XIII din 20 noiembrie 1997, Vetrenco Vilen a fost liberat de pedeapsa numită şi eliberat din sala de judecată.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 04 noiembrie 1999 a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 21 decembrie 1999, recursul procurorului a fost admis, casată sentinţa Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 16 decembrie 1998 şi decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 04 noiembrie 1999 şi dispusă rejudecarea cauzei de către Tribunalul Chişinău, în alt complet de judecată. Prin sentinţa Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 21 septembrie 2001 Vetrenco Vilen a fost condamnat în baza art. 88 pct. 1), 6) Cod penal (redacţia anului 1961) la 16 ani închisoare, cu executarea pedepsei de corectare prin muncă cu regim înăsprit.
5 Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 05 februarie 2002, apelurile declarate de către inculpatul Vetrenco Vilen şi avocatul Artiomenco V. au fost respinse ca nefondate, cu menţinerea sentinţei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2002, au fost respinse recursurile inculpatului Vetrenco Vilen şi a avocatului său cu menţinerea hotărîrii atacate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărîrea din 18 mai 2010 a constatat în procesul penal intentat pe numele lui Vetrenco Vilen violarea art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a decis că statul Republica Moldova trebuie să plătească reclamantului Vilen Vetrenco suma de 5 000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 650 euro costuri şi cheltuieli.
Prin hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 24 ianuarie 2011 a fost admis recursul în anulare declarat de avocatul Fadei Nagacevschi în interesele condamnatului Vetrenco Vilen, casate deciziile Colegului penal a Curţii de Apel a Republicii Moldova din 05 februarie 2002 şi a Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2002 în partea condamnării lui Vetrenco Vilen, cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte de către instanţa de apel - Curtea de Apel Chişinău. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2011 a fost admis apelul inculpatului Vilen Vetrenco şi apelul de concretizare al avocatului Fadei Nagacevschi în interesele condamnatului Vetrenco Vilen.
A fost casată, inclusiv din oficiu sentinţa Tribunalului Chişinău din 21 septembrie 2001 în cauza penală Vetrenco Vilen şi Moiseev Ruslan. A fost rejudecată cauza în privinţa lui Vilen Vetrenco şi pronunţată o hotărîre nouă prin care s-a încetat procesul penal pe numele lui Vilen Vetrenco în conformitate cu art. 391 alin. (1) p. 6) Codul de procedură penală, în legătură cu existenţa altor circumstanţe care condiţionează atragerea la răspundere penală. Avocatul Dorin Lişman a depus cerere de chemare în judecată în interesele lui Vilen Vetrenco în interesele Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a sumei de 5 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi 242 409,83 lei cu titlu de prejudiciu material, cauzate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală şi detenţia ilegală.
Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin hotărîrea din 03 august 2012 a admis parţial pretenţiile înaintate şi a încasat în beneficiul lui Vilen Vetrenco prejudiciul material care constă din sumele pentru privarea de salariu pe timpul aflării în detenţie – 165 037, 33 lei şi 77 327, 50 lei inflaţia calculată din salariu, iar în total 242 409, 83 lei, prejudiciul moral de 25 000 lei, precum şi suplimentar la cele solicitate de reclamant, a mai dispus încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vilen Vetrenco a sumei de 203 090 lei prejudiciu material. Curtea de Apel Chişinău a fost de acord cu soluţia primei instanţe. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă 6 şi instanţa de apel au aplicat şi interpretat eronat normele de drept material şi procedural.
În conformitate cu art. 240 alin. (3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Din materialele pricinii şi din cererea de chemare în judecată rezultă că avocatul Lişman Dorin a solicitat încasarea în beneficiul lui Vetrenco Vilen a prejudiciului moral de 5 000 000 lei şi a celui material de 242 409, 83 lei. Prejudiciul material în sumă de 203 090 lei avocatul Lişman Dorin nu a solicitat, însă prima instanţă depăşind inadmisibil limitele pretenţiilor înaintate a încasat această sumă. În conformitate cu art. 373 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.
Contrar prevederilor legale citate, instanţa de apel nu a examinat legalitatea hotărîrii primei instanţe şi nu a determinat temeinicia sau netemeinicia încasării prejudiciului material de 203 090 lei în beneficiul lui Vetrenco Vilen. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către avocatul Lişman Dorin în interesele lui Vilen Vetrenco împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale cu privire la încasarea prejudiciului moral în mărime de 5 000 000 lei şi inflaţiei salariale în mărime de 77 327,50 lei.
Conform art. 7 lit. a) al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, în cazul condamnării ilegale persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite. Conform art. 8 alin. (1) al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, cuantumul sumelor de compensare a prejudiciului, prevăzute la art.7 lit. a), se calculează pornindu-se de la cîştigul mediu lunar al persoanei fizice la momentul cauzării prejudiciului, cu aplicarea coeficientului de inflaţie.
Aşadar, din sensul normelor de drept citate rezultă că pentru a solicita încasarea inflaţiei salariului, reclamantul trebuia să aibă anterior condamnării calitatea de salariat, adică să fi fost încadrat în cîmpul muncii şi să i se achite efectiv salariul. Or, art. 128 alin. (1) Codul muncii expres prevede că salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. 7 În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Avocatul Dorin Lişman şi Vetrenco Vilen nu au prezentat probe care ar confirma că anterior condamnării acesta ar fi fost încadrat în cîmpul muncii. Prin urmare, cerinţa de încasare a prejudiciului sub forma inflaţiei la salariu este neîntemeiată. Cu referire la prejudiciul moral în sumă de 5 000 000 lei solicitat a fi încasat în legătură cu condamnarea ilegală a lui Vilen Vetrenco, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că această pretenţie la fel este neîntemeiată şi pasibilă respingerii din următoarele motive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărîrea din 18 mai 2010 a constatat că condamnarea lui Vilen Vetrenco a survenit pe motivul încălcării dreptului acestuia la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Pentru aceste încălcări Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărît că statul Republica Moldova este obligat la plata prejudiciului moral lui Vilen Vetrenco în sumă de 5 000 euro. Dat fiind că pentru încălcarea drepturilor sale Vetrenco Vilen deja a fost despăgubit moral de către stat, pretenţia de încasare a prejudiciului moral nu are suport legal. Or, legea nu prevede că statul este obligat să despăgubească de două sau mai multe ori persoana a cărei drepturi au fost încălcate prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, instanţei de judecată şi procuraturii. Pretenţia avocatului Lişman Dorin de încasare a prejudiciului material în beneficiul lui Vilen Vetrenco în mărime de 165 037, 33 lei pentru privarea de salariu pe timpul aflării în detenţie este întemeiată şi necesită a fi admisă, deoarece hotărîrile judecătoreşti în această parte nu sunt contestate.
Privitor la recursul avocatului Lişman Dorin cu solicitarea de modificare a hotărîrilor instanţelor ierarhic inferioare şi încasării de la Ministerul Finanţelor în contul lui Vilen Vetrenco a prejudiciului moral de 5 000 000 lei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie îl consideră neîntemeiat şi îl va respinge.
Or, Vilen Vetrenco deja beneficiază de dreptul la satisfacerea prejudiciului moral din contul bugetului de stat în sumă de 5 000 euro de pe urma condamnării sale ilegale, sumă acordată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărîrea din 18 mai 2010. Din considerentele menţionate şi având în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material şi procedural au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile, de a 8 casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care acţiunea să fie admisă parţial.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admit recursurile declarate de către Dorin Lişman în interesele lui Vilen Vetrenco şi de Ministerul Finanţelor. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 03 august 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Dorin Lişman în interesele lui Vilen Vetrenco împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se admite parţial acţiunea avocatului Lişman Dorin în interesele lui Vilen Vetrenco.
Se încasează din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vilen Vetrenco prejudiciul material în sumă de 165 037 (una sută şaizeci şi cinci mii treizeci şi şapte) lei 33 bani. Se resping ca neîntemeiate pretenţiile avocatului Dorin Lişman în interesele lui Vilen Vetrenco împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale cu privire la repararea prejudiciului moral în sumă de 5 000 000 lei şi inflaţiei salariale în sumă de 77 327,50 lei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintei, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Sveatoslav Moldovan 9