- Dosarul nr.
- 1ra-641/2024
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 24 septembrie 2026
- Părțile
- Alexandr Borisovschii
- Pe scurt
- Art. 432 alin. 2 pct. 6 CPP
1ra-641/2024 — Art. art. 186 al. 2 lit. b, d; 187 al. 2 lit. e, f; 188 al. 2 lit. e, f, 192 al. 1 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului a cauzei penale de învinuire a lui Alexandr Borisovschii (art. art. 186 alin. (2) lit. d), 186 alin. (2) lit. b), d), 187 alin. (2) lit. f), 187 alin. (2) lit. e), f), 188 alin. (2) lit. e), f) și 192 alin. (1) Cod penal) Dosarul nr. 1ra-641/2024 Nr. PIGD: 1-22089030-01-1ra-21052024 Recurs inadmisibil; Cauza examinată conform procedurii simplificate se soluționează de curtea de apel prin decizie irevocabilă. Conform legii, asemenea decizii nu pot fi contestate cu recurs. 24 septembrie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Tudor Stambol Curtea de apel: Silvia Cecan, Dorin Dulgheru, Liubovi Brînză Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Alexandr Borisovschii, în numele legii, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Alexandr Borisovschii s-a născut în anul 2006 în mun. Chișinău. El a fost apărat de avocatul Andrei Leșanu.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 4 aprilie 2022, în jurul orei 23:30, aflându-se în mun. Chișinău, pe bd. Dacia nr. 4, în preajma Bibliotecii „M. Lomonosov”, împreună și de comun acord cu o altă persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă, a sustras pe ascuns o cameră de supraveghere instalată la bibliotecă, model „Hikvision DS-2 CD 105360-1”, în valoare de 2.700 de lei. Ulterior, a părăsit locul faptei. Potrivit învinuirii, prin această faptă, părții vătămate, Direcția Cultură a Consiliului Municipiului Chișinău, i-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil de 2.700 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 186 alin. (2) lit. b) și d) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 7 aprilie 2022, în jurul orei 05:50, aflându-se pe bd. Dacia nr. 4 din mun. Chișinău, în preajma Bibliotecii „M. Lomonosov”, a sustras pe ascuns o cameră de supraveghere instalată la bibliotecă, model „Hikvision DS2 CD 2043 GO-1”, în valoare de 2.700 de lei. Ulterior, a părăsit locul faptei. Potrivit învinuirii, Direcției Cultură a Consiliului Municipiului Chișinău i-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil de 2.700 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, în intervalul 19 iunie 2022, ora 16:00 – 20 iunie 2022, ora 06:00, a sustras pe ascuns două camere de supraveghere de pe fațada Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, filiala „M. Lomonosov”, situată pe bd. Dacia nr. 4 din mun. Chișinău. Valoarea totală a camerelor era de 5.400 de lei. Potrivit învinuirii, bibliotecii i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 1 septembrie 2022, în jurul orei 21:30, aflându-se cu câinele său în curtea blocului de locuit nr. 31/2 de pe str. Trandafirilor din mun. Chișinău, a sustras în mod deschis de la Denis Prițepiev, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „Samsung Galaxy S8 Plus”, de culoare neagră, în valoare de 8.500 de lei. Ulterior, a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în 1 proporții considerabile de 8.500 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 187 alin. (2) lit. f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 8 octombrie 2022, în jurul orei 02:00, aflându-se cu câinele său la intersecția str. Independenței cu bd. Traian din mun. Chișinău, în apropierea farmaciei „Orient”, a sustras în mod deschis de la Vadim Artamonov, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „Samsung Galaxy S10”, în valoare de 10.000 de lei. Când Vadim Artamonov i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii l-a lovit cu cotul în nas și l-a amenințat că va asmuți câinele asupra lui, după care a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 10.000 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 6 octombrie 2022, în jurul orei 22:30, aflându-se cu câinele său pe str. Hristo Botev nr. 13 din mun. Chișinău, a sustras în mod deschis de la Vladimir Deordiev, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „Samsung J7”, în valoare de 7.500 de lei. Când Vladimir Deordiev i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii l-a amenințat că va asmuți câinele asupra lui, după care a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 7.500 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 16 octombrie 2022, în jurul orei 22:50, aflându-se cu câinele său pe bd. Dacia nr. 4 din mun. Chișinău, a sustras în mod deschis de la Ion Volcovschi, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „Samsung J6 Plus”, în valoare de 4.000 de lei. Când Ion Volcovschi i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii l-a amenințat că va asmuți câinele asupra lui, după care a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 4.000 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 10 iulie 2022, în jurul orei 22:50, aflându-se cu câinele său în spatele blocului de locuit nr. 8 de pe bd. Dacia din mun. Chișinău, a primit de la Ștefîrța Luca-Roman Eduard, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „Samsung S9”, de culoare bordo, în valoare de 2.900 de lei. Când partea vătămată i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii a amenințat-o că va asmuți câinele asupra ei, după care a părăsit locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 2.900 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 4 septembrie 2022, în jurul orei 08:25, aflându-se cu câinele său pe str. Nicolae Zelinski nr. 35 din mun. Chișinău, în apropierea bd. Dacia, a asmuțit câinele să muște din spate 2 ghiozdanul lui Nicolae Tarutin. Sub pretextul că îndepărtează câinele, s-a apropiat din spate de Nicolae Tarutin și a sustras pe ascuns din ghiozdan un portmoneu din piele, de culoare neagră și cafenie. Potrivit învinuirii, portmoneul conținea buletinul de identitate, patru carduri bancare, numerar și un abonament pentru transportul public. La scurt timp, acționând în baza aceleiași intenții, Alexandr Borisovschii ar fi efectuat două plăți cu unul dintre cardurile sustrase, în sume de 329,50 de lei și 234 de lei. Prejudiciul total indicat în învinuire este de 2.053,50 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 192 alin. (1) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 07 septembrie 2022, în jurul orei 03:00, aflându-se cu câinele său pe bd. Dacia nr. 1/4 din mun. Chișinău, în apropierea unei stații de transport public, i-a cerut lui Andrei Laburin o țigară și, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, a primit de la acesta un telefon mobil „Samsung Galaxy A71”, în valoare de 4.500 de lei. Când Andrei Laburin i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii l-a amenințat cu un cuțit de bucătărie, pe care l-a îndreptat spre el. L-a amenințat și că va asmuți câinele asupra lui, după care a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 4.500 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 188 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
Alexandr Borisovschii a fost învinuit că, la 14 septembrie 2022, în jurul orei 23:50, aflându-se cu câinele său pe bd. Dacia nr. 8 din mun. Chișinău, în apropierea intersecției cu str. Trandafirilor, a primit de la Artiom Isaicev, sub pretextul că dorește să efectueze un apel, un telefon mobil „iPhone 11”, de culoare violetă, în valoare de 11.000 de lei. Când Artiom Isaicev i-a cerut să restituie telefonul, Alexandr Borisovschii l-a amenințat că va asmuți câinele asupra lui, după care a plecat de la locul faptei. Potrivit învinuirii, părții vătămate i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile de 11.000 de lei. Fapta a fost încadrată juridic în baza art. 188 alin. (2) lit. e) și f) din Codul penal.
În prima instanță cauza penală a fost examinată în procedură simplificată, în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 06 martie 2023, Alexandr Borisovschii a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor incriminate și condamnat, după cum urmează: Infracțiunea Pedeapsa Art. 84 alin. (1) CP art. 186 alin. (2) lit. b), d) CP opt luni de închisoare 11 ani de închisoare (episodul din 04 aprilie 2022) art. 186 alin. (2) lit. d) CP opt luni de închisoare (episodul din 07 aprilie 2022) art. 186 alin. (2) lit. d) CP opt luni de închisoare (episodul din 19 iunie 2022) art. 187 alin. (2) lit. f) CP (10 iulie trei ani și șase luni de 2022) închisoare 3 art. 187 alin. (2) lit. f) CP trei ani și șase luni de (episodul din 01 septembrie 2022) închisoare art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP trei ani și șase luni de (episodul din 14 septembrie 2022) închisoare art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP trei ani și șase luni de (episodul din 06 octombrie 2022) închisoare art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP trei ani și șase luni de (episodul din 08 octombrie 2022) închisoare art. 188 alin. (2) lit. e), f) CP trei ani și patru luni de (episodul din 16 octombrie 2022) închisoare art. 192 alin. (1) CP (episodul opt luni de închisoare din 04 septembrie 2022) Instanța a soluționat și acțiunea civilă
La 20 martie 2023, avocatul Andrei Leșan, în interesele lui Alexandr Borisovschii, a depus apel. El a solicitat casarea sentinței în latura pedepsei și aplicarea unei pedepse mai blânde. Apărarea a invocat că instanța nu a individualizat corespunzător pedeapsa, omițând să țină cont de faptul că inculpatul era minor la data comiterii faptelor și de necesitatea aplicării prevederilor speciale privind minorii. Instanța nu a examinat posibilitatea liberării de pedeapsă penală în temeiul art. 93 Cod penal, deși inculpatul nu fusese anterior judecat, iar infracțiunile contra patrimoniului au fost comise fără violență periculoasă. Aceste circumstanțe justificau aplicarea unei pedepse mai blânde, neprivative de libertate, în concordanță cu scopul preventiv al legii penale, prevăzut de art. 2 alin. (2) Cod penal.
La 21 martie 2023, procurorul în Procuratura mun. Chișinău, Ina Mahu, a depus apel, solicitând casarea sentinței în latura pedepsei. Ea a susținut că instanța a calificat corect acțiunile inculpatului, însă a calculat și aplicat incorect pedeapsa, deși a făcut referire la prevederile art. 70 alin. (3) Cod penal și art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală. Instanța urma să reducă mai întâi la jumătate maximul pedepsei prevăzute de sancțiunea normei de incriminare, iar ulterior să aplice reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, aferentă procedurii simplificate. Acuzarea nu a formulat obiecții cu privire la stabilirea pedepsei definitive prin cumul, în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2023 (f.d. 57, Vol VII), au fost admise recursurile procurorului și al avocatului, casată sentința inclusiv și din oficiu conform art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, în partea individualizării pedepsei, și pronunțată o hotărâre nouă. Alexandr Borisovschii a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor incriminate și condamnat după cum urmează: Infracțiunea Pedeapsa Art. 84 alin. (1) CP 4 art. 186 alin. (2) lit. b), d) CP șapte luni de închisoare 10 ani de închisoare (episodul din 04 aprilie 2022) art. 186 alin. (2) lit. d) CP șapte luni de închisoare (episodul din 07 aprilie 2022) art. 186 alin. (2) lit. d) CP șapte luni de închisoare (episodul din 19 iunie 2022) art. 187 alin. (2) lit. f) CP (10 doi ani și două luni de iulie 2022) închisoare art. 187 alin. (2) lit. f) CP doi ani și două luni de (episodul din 01 septembrie închisoare 2022) art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP doi ani și două luni de (episodul din 14 septembrie închisoare 2022) art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP doi ani și două luni de (episodul din 06 octombrie închisoare 2022) art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP doi ani și două luni de (episodul din 16 octombrie închisoare 2022) art. 188 alin. (2) lit. e), f) CP trei ani și două luni de (episodul din 08 octombrie închisoare 2022) art. 192 alin. (1) CP (episodul șase luni de închisoare din 04 septembrie 2022)
La 15 martie 2024, avocatul Andrei Leșanu, în interesele lui Alexandr Borisovschii, a declarat recurs, fără a indica expres un temei dintre cele prevăzute la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală. Recurentul susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 437–450 din Codul de procedură penală, în redacția intrată în vigoare la 2 august 2023. Potrivit apărării, întrucât sentința a fost pronunțată la 6 martie 2023, iar cauza fusese transmisă și pusă pe rolul Curții de Apel Chișinău în urma apelurilor declarate de apărător și de procuror, aceasta trebuia examinată în procedura apelului. Recurentul consideră că dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 83 din 14 aprilie 2023 nu justificau examinarea cauzei potrivit noii proceduri. În opinia sa, aplicarea retroactivă a legii și examinarea cauzei în recurs l-au lipsit pe condamnat de judecarea apelului, încălcându-i dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Cu privire la pedeapsă, apărarea susține că instanțele nu au examinat posibilitatea aplicării art. 93 din Codul penal. Recurentul arată că Alexandr Borisovschii era minor la data săvârșirii infracțiunilor, nu fusese judecat anterior, iar faptele contra patrimoniului ar fi fost comise fără violență periculoasă pentru viață sau sănătate. Invocă, de asemenea, recunoașterea vinovăției, căința sinceră, comportamentul 5 procesual corespunzător, caracterizarea pozitivă și lipsa circumstanțelor agravante. În opinia apărării, aceste împrejurări justifică aplicarea unei pedepse mai blânde, întrucât executarea efectivă a închisorii ar îngreuna integrarea socială și profesională a condamnatului, fără a contribui la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.
Urmărirea penală pe cauza penală nr. 2022420599 a fost pornită la 21 aprilie 2022, iar pe cauza penală nr. 2022420738 a fost pornită la 23 mai 2022. La 26 mai 2023, cauzele penale au fost conexate într-o singură cauză penală - nr. 2022420599, iar urmărirea penală s-a terminat la 08 iunie 2022. Urmărirea penală pe cauza penală nr. 2022421113 a fost pornită la 18 iulie 2022, pe cauza penală nr. 2022421332 la 08 septembrie 2022, pe cauza penală nr. 2022421494 la 10 octombrie 2022, pe cauza penală nr. 2022421502 la 12 octombrie 2022, pe cauza penală nr. 2022421534 la 18 octombrie 2022. La 26 octombrie 2022 cauzele penale au fost conexate într-o singură cauză penală - nr. 2022421113, iar urmărire penală s-a terminat la 10 noiembrie 2022. Urmărirea penală pe cauza penală nr. 2022421042 a fost pornită la 13 iulie 2022, pe cauza penală nr. 2022421316 la 07 septembrie 2022, pe cauza penală nr. 2022421348 la 12 septembrie 2022, pe cauza penală nr. 2022421376 la 16 septembrie 2022. La 30 septembrie 2022 cauzele penale au fost conexate într-o singură cauză penală - nr. 2022421042, iar urmărire penală s-a terminat la 19 octombrie 2022. Prima instanță a examinat cauza în perioada 23 iunie 2022 - 06 martie 2023. Instanța de recurs a examinat cauza între 29 iunie și 12 decembrie 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 21 mai 2024.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
19. Până la 02 august 2023, sentințele emise conform procedurii prevăzute de art. 364¹ Cod de procedură penală puteau fi atacate cu apel sau recurs, în funcție de pedeapsa maximă prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă. Legea nr. 83 din 14 aprilie 2023 (în vigoare din 02 august 2023), a modificat acest aspect, prevăzând că aceste sentințe se atacă doar cu recurs. Articolul IV alin. (2) al acestei legi prevede următoarele: „(2) Cauzele care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se află în faza de iniţiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi cauzele de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se află la etapa de până la începerea cercetării judecătoreşti se vor examina conform procedurii prevăzute de prezenta lege.”
La data deciziei curții de apel, articolul 437 alin. (1) pct. 14 ) Cod de procedură penală prevedea următoarele: (1) Pot fi atacate cu recurs: … 1⁴) sentinţele pronunţate în procedura pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală;”
Art. 38 pct. 3) Cod de procedură penală prevede: 6 „Curtea de apel, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel.”
Art. 466 alin. (4) pct. 2) Cod de procedură penală prevede: „Hotărârea instanţei de recurs în cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămâne irevocabilă la data pronunţării acesteia, când cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
23. Această cauză penală a fost examinată în procedură simplificată, în conformitate cu art. 364¹ Cod de procedură penală. La data depunerii apelului, sentința primei instanțe putea fi contestată cu apel.
Potrivit articolului IV alin. (2) din Legea nr. 83/2023, urmau a fi examinate conform procedurii apelului doar cauzele în care instanța de apel a început cercetarea judecătorească până la 02 august 2023. Celelalte apeluri trebuiau examinate conform procedurii recursului.
Potrivit fișei de repartizare a dosarului, cauza penală a fost înregistrată la Curtea de Apel Chișinău la 27 martie 2023, apoi redistribuită unui alt judecător la 29 iunie 2023. Prima ședință de judecată a fost fixată pentru data de 12 decembrie 2023.
Completul reține că, cauza a fost examinată în procedura prevăzută de art. 364¹ Cod de procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Potrivit art. 437 alin. (1) pct. 1⁴) Cod de procedură penală, sentința pronunțată în procedura pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală poate fi atacată cu recurs. Decizia pronunțată de curtea de apel în urma examinării unui asemenea recurs este irevocabilă. Recursul împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel în ordine de recurs nu este prevăzut de lege. Conform art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel.
Decizia contestată a curții de apel a fost pronunțată în ordine de recurs și este irevocabilă. Prin urmare, aceasta nu poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, iar recursul este inadmisibil, deoarece nu este prevăzut de lege.
Din considerentele menționate mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul avocatului Andrei Leșanu, în interesele lui Alexandr Borisovschii împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2023. 7 Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 8