- Dosarul nr.
- 1rh-3/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 5 august 2026
- Părțile
- Oleg Timofti, Denis Rusu, Victor Pridorojnîi s.a
- Pe scurt
- Art.458 alin.3 pct. 1 si 2 CPP
1rh-3/26 — Art. art. 145 alin. 2, 283, 361 alin. 2 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la cererea de revizuire învinuirea lui Oleg Timofti, Victor Pridorojnîi, Denis Russu ș.a. (art. art.145 alin. (2), 283 și 361 alin. (2) Cod penal) (Dosarul nr. 1rh-3/26) Nr. PIGD 1-14158859-01-1rh-04022026 Ridicarea de către Curtea Supremă de Justiție a excepției de neconstituționalitate este posibilă doar în cadrul unei cereri de revizuire considerate admisibile. Cererea de revizuire a fost respinsă, întrucât împrejurările invocate nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, reprezentând, în esență, o reiterare a apărărilor și obiecțiilor deja examinate de instanțele de fond, apel și recurs și nefiind de natură să pună la îndoială legalitatea și temeinicia hotărârii irevocabile de condamnare.
05 august 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii. Instanţa de fond. Ecaterina Palanciuc, Maria Negru, Gheorghe Stratulat; Instanța de apel. Stelian Teleucă, Silvia Gîrbu, Denis Băbălău; Instanța de recurs. Stella Bleșceaga, Ghenadie Eremciuc, Vladislav Gribincea. Instanța de revizuire. Stela Procopciuc, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru. Textul corespunde originalului Judecând, în lipsa părților, cererea de revizuire declarată de condamnatul Victor Pridorojnîi, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din. Stela Procopciuc, Preşedinte, Alexandru Negru, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele.
ASPECTE GENERALE ȘI DE PROCEDURĂ
1. Victor Pridorojnîi, Denis Russu și Oleg Timofti s-au născut în anii 1982, 1981 și 1984, în mun. Chișinău, iar Veaceslav Ișcenco, s-a născut în anul 1970 în or. Dubăsari.
Victor Pridorojnîi, Denis Russu, Oleg Timofti și Veaceslav Ișcenco au fost învinuiți de tentativă de omor intenționat (art. 27, 145 alin. (2) lit. a), b), d), g), i), j), m) Cod penal), omor intenționat (art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), g), i), j), m) Cod penal) și de banditism (art. 283 Cod penal). Denis Russu a fost învinuit și de deținerea și folosirea documentelor oficiale false (art. 361 alin. (2) lit. c) Cod penal).
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, din 10 iunie 2016, cei patru au fost recunoscut vinovați în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. art. 27, 145 alin. (2), 145 alin. (2) și 283 Cod penal. Denis Russu de asemenea a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) Cod penal. Acestora le-au fost aplicate pedepse cu închisoare de la 13 la 24 de ani. Prima instanță a soluționat și chestiunile cu privire la acțiunile civile și corpurile delicte.
La 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile apărării și a reprezentantului BC „Victoriabank”. Ea a admis apelurile acuzării, a casat parțial sentința și a pronunțat o nouă hotărâre. În baza deciziei, Denis Russu a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (1) din Codul penal, dar a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală. De asemenea, au fost modificate pedepsele aplicate. doi inculpați au fost condamnați la detențiune pe viață, iar alți doi la câte 25 de ani de închisoare. Instanța a aplicat și prevederile art. 385 alin. (5) din Codul de procedură penală și a redus termenul pedepsei.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de partea apărării și de reprezentantul BC „Victoriabank”. La 26 iunie 2022, avocatul Aliona Dragomir a informat instanța de recurs că, la 02 mai 2019, Victor Pridorojnîi a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) o cerere formulată în temeiul art. 3 din Convenție (interzicerea torturii) (cererea nr. 24565/19), iar la 03 mai 2022, această cerere a fost comunicată Guvernului. 1
La 11 noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reprezentantului părții civile BC Victoriabank SA, Igor Cirimpei, și a respins recursurile avocatului Svetlana Mazur, în numele lui Denis Russu, avocatului Aliona Dragomir, în numele lui Veaceslav Ișcenco, avocatului Georgeta Lupea, în numele lui Victor Pridorojnîi, avocatului Alexandru Iachimciuc, în numele lui Oleg Timofti, și a condamnaților Denis Russu, Victor Pridorojnîi și Oleg Timofti, ca neîntemeiate. Instanța a menținut decizia Curţii de Apel Chișinău din 17 decembrie 2021. Instanța de recurs a confirmat temeinicia deciziei instanței de apel. În motivarea deciziei, instanța de recurs a examinat dacă aspectele care derivă din cererea nr. 24565/19 pot afecta echitatea procesului în prezenta cauză.
La 06 decembrie 2024, condamnatul Victor Pridorojnîi a depus cerere de revizuire în care solicită casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 noiembrie 2024 și reluarea examinării cauzei de către instanța competentă. El mai solicită suspendarea executării pedepsei stabilite condamnaților Victor Pridorojnîi, Denis Russu, Oleg Timofti, Veaceslav Ișcenco și eliberarea acestora până la soluționarea definitivă a cazului. Cererea de revizuire este fundamentată pe faptul că o cauza depusă de el la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a fost comunicată Guvernului (art. 458 alin. (3) pct. 5) Cod de procedură penală).
Urmărirea penală în această cauză a fost pornită la 30 mai 2014 și s-a finalizat în 20 august 2014. Prima instanță a examinat cauza în perioada 25 august 2014 – 10 iunie 2016, iar instanța de apel - între 26 august 2016 și 17 decembrie 2021. Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul ordinar între 02 iunie 2022 și 11 noiembrie 2024. Dosarul a ajuns din nou la Curtea Supremă de Justiție la 05 iunie 2025 pentru examinarea cererii de revizuire. ÎN FAPT a. Învinuirea adusă
Denis Russu este învinuit că, la sfârșitului anului 2013 - începutul anului 2014, a organizat și condus o bandă armată. Banda includea și membrii Oleg Timofti, Victor Pridorojnîi și Veaceslav Ișcenco. Banda a procurat un arsenal vast de arme și echipamente militare de la persoane necunoscute din regiunea Transnistreană, inclusiv pistoale, mitraliere, grenade, explozibil, muniții și veste antiglonț. În lunile ianuarie și februarie 2014, Denis Russu, împreună cu complicii săi, a început planificarea atacului armat care țintea serviciul de încasare al BC „Victoriabank”. În februarie 2014, a fost achiziționat un automobil „Chrysler Saratoga”. Acest vehicul trebuia folosit pentru a transporta bunurile sustrase și de a facilita deplasarea la locul infracțiunii. În aprilie 2014, a fost închiriat automobilul „Dacia Logan”. Acest vehicul era destinat pentru urmărirea vehiculului incasatorilor care urma a fi atacat și pentru retragerea de la locul crimei. 2
La 30 mai 2014, Denis Russu și complicii săi au comis atacul. În acest scop, în jurul orei 19.30, Veaceslav Ișcenco, aflat la volanul automobilului „Dacia Logan”, însoțit de Denis Russu și Victor Pridorojnîi, l-a transportat pe Oleg Timofti, echipat cu armament și echipament tactic, până la marginea traseului M2, în apropierea comunei Stăuceni, municipiul Chișinău. Apoi, Victor Pridorojnîi s-a suit la volanul automobilului „Chrysler Saratoga” și, împreună cu Denis Russu, care avea echipament de protecție și arme, s-au deplasat la magazinul „Metro 1” de lângă comuna Stăuceni, pentru a supraveghea zona și a coordona atacul. Între timp Veaceslav Ișcenco s-a deplasat cu automobilul „Dacia Logan” la magazinul „Metro-2” din mun. Chișinău, situat pe bd. Dacia, unde a monitorizat ieșirea vehiculului de încasare al BC „Victoriabank” și l-a informat pe Denis Russu despre mișcările acestuia. În jurul orei 22.00, automobilul specializat al BC „Victoriabank” a intrat în incinta magazinului „Metro 1”. Denis Russu și Oleg Timofti, înarmați cu pistoale AK-74, au deschis focul asupra incasatorilor Vladimir Botnari, Vitalie Sîtnic și Vitalii Volchivscoi. În urma atacului. Vladimir Botnari a decedat, Vitalii Volchivscoi a suferit leziuni corporale grave, iar Vitalie Sîtnic a suferit leziuni corporale medii. Atacatorii au sustras din automobilul „Mitsubishi Outlander” două genți cu mijloace bănești în sumă totală de 1.530.133,15 lei, precum și arma de serviciu a lui Vladimir Botnari (un pistol „ПM” și un încărcător cu opt cartușe). După comiterea faptei, atacatorii au părăsit locul crimei cu automobilul „Chrysler Saratoga”, condus de Victor Pridorojnîi. Ei s-au îndreptat spre un loc din extravilanul comunei Stăuceni, Chișinău, de unde sau retras ulterior cu automobilul „Dacia Logan” condus de Veaceslav Ișcenco. Acţiunile celor patru au fost încadrate de către organul de urmărire penală în baza art. 283 Cod penal (banditism), art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), d), g), i), j), m) Cod penal (tentativă de omor intenționat) și art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), g), i), j), m) Cod penal (omor intenționat).
Denis Russu a mai fost învinuit că a intrat în posesia unui permis de conducere pe numele lui Iaroslav Chiosa. Actul conținea fotografia lui Denis Russu. Denis Russu a deținut acest permis până pe 04 iulie 2014, când a fost depistat în timpul unei percheziții. Un raport din 01 august 2014 a confirmat că permisul de conducere era fals. Acţiunile lui au fost încadrate de către organul de urmărire penală în baza art. 361 alin. (2) lit. c) Cod penal (deținerea și folosirea documentelor oficiale false). b. Sentința
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, din 10 iunie 2016 inculpații au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunilor specificate și li s-au stabilit pedepsele indicate în tabelul indicat infra. Numele și prenumele Pedeapsa Vinovat de comiterea următoarei infracțiuni 3 15 ani de închisoare art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), d), Denis Russu pedeapsa g), i), j), m) Cod penal finală conform art. 84 20 ani de închisoare alin. (1) Cod penal și art. art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), i), 385 alin. (4) Cod de j), m) Cod penal procedură penală - 24 ani art. 283 Cod penal 14 ani de închisoare de închisoare în penitenciar de tip închis art. 361 alin. (2) lit. c) Cod penal trei ani de închisoare 15 ani de închisoare art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), d), Oleg Timofti pedeapsa g), i), j), m) Cod penal finală conform art. 84 20 ani de închisoare alin. (1) Cod penal și art. art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), i), 385 alin. (4) Cod de j), m) Cod penal procedură penală - 21 ani art. 283 Cod penal 10 ani de închisoare de închisoare în penitenciar de tip închis 15 ani de închisoare art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), d), Victor Pridorojnîi g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform 17 ani de închisoare art. 84 alin. (1) Cod penal art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), i), și art. 385 alin. (4) Cod de j), m) Cod penal procedură penală - 19 ani art. 283 Cod penal opt ani de închisoare de închisoare în penitenciar de tip închis 12 ani de închisoare art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), d), Veaceslav Ișcenco g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform 14 ani de închisoare art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), i), art. 84 alin. (1) Cod penal j), m) Cod penal și art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală - 13 ani art. 283 Cod penal opt ani de închisoare de închisoare în penitenciar de tip închis c. Cererile de apel
La 25 iunie 2016, avocatul Aliona Dragomir a depus apel în numele lui Veaceslav Ișcenco. Ea a solicitat casarea sentinței. Printre altele, a indicat în apel că în timpul detenției, Veaceslav Ișcenco a avut probleme de sănătate, iar declarațiile auto incriminatoare pe care le-a depus la urmărirea penală au fost luate sub presiune, după ce a fost torturat la reținere.
La 20 iulie 2016, și avocatul Nicolai Vișnevski, în numele lui Denis Russu și Victor Pridorojnîi, a depus apel în care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a lui Denis Russu și Victor Pridorojnîi, pe motiv că în acțiunile acestora nu se conțin elementele infracțiunilor prevăzute de art. 27,145 4 alin. (2) și 145 alin. (2) Cod penal. În susținerea apelului, avocatul a indicat că lipsesc probe ce ar confirma cele reținute în sentință.
La 25 iunie 2016 și 18 iulie 2016, inculpatul Denis Russu a depus apel în care a solicitat casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei hotărâri de achitare pe capetele de învinuire în baza art. 27,145 alin. (2), 145 alin. (2) și 283 Cod penal, respingerea acțiunilor civile și restituirea bunurilor ridicate ilegal. El a susținut că vina a recunoscut-o sub presiune și că declarațiile sale au fost obținute prin amenințări și presiuni psihologice. El a fost supus unor tratamente inumane, inclusiv amenințări cu implicarea sa într-o afacere de droguri, și că a fost bătut în timpul reținerii. A solicitat ca probele respective să fie excluse, fiind obținute prin metode ilegale.
La 18 iulie 2016, inculpatul Victor Pridorojnîi a depus apel în care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei decizii prin care el să fie achitat. Prima instanță neîntemeiat a respins declarațiile martorilor apărării, iar el a fost supus unor tratamente inumane, inclusiv amenințări, și a fost bătut în timpul reținerii. Acest fapt a influențat declarațiile depuse la urmărirea penală, care nu reflectă adevărul.
La 27 iunie 2016, 19 iulie 2016 și 20 iulie 2016, apel au depus avocatul Alexandru Iachimciuc, în numele lui Oleg Timofti, procurorul Anatolie Pitel, reprezentantul BC „Victoriabank”, Cirimpei Igor și Daniela Mîrza, în numele succesorului părții vătămate Nina Botnari. e. Decizia instanței de apel
La 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile părții apărării și a reprezentantului părții civile. Decizia motivată a fost pronunțată la 18 februarie 2022. Instanța a admis apelurile procurorului și al avocatului succesorului părții vătămate, a casat parțial sentința și a pronunțat o nouă hotărâre prin care. Numele și prenumele Vinovat de comiterea Pedeapsa următoarei infracțiuni Denis Russu art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), 15 ani de închisoare d), g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform art. 84 alin. (1) Cod penal art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), detențiune pe viață – detențiune pe viață în i), j), m) Cod penal penitenciar de tip închis art. 283 Cod penal 14 ani de închisoare 5 art. 361 alin. (1) Cod penal Expirarea termenului de prescripție Oleg Timofti art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), 15 ani de închisoare d), g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform art. 84 alin. (1) Cod penal art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), detențiune pe viață - detențiune pe viață în i), j), m) Cod penal penitenciar de tip închis art. 283 Cod penal 14 ani de închisoare Victor Pridorojnîi art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), 14 ani de închisoare d), g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform art. 84 alin. (1) Cod penal art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), 19 ani de închisoare - 25 ani de închisoare în i), j), m) Cod penal penitenciar de tip închis art. 283 Cod penal 14 ani de închisoare Veaceslav Ișcenco art. 27,145 alin. (2) lit. a), b), 15 ani de închisoare d), g), i), j), m) Cod penal pedeapsa finală conform art. 84 alin. (1) Cod penal art. 145 alin. (2) lit. a), b), d), 19 ani de închisoare și art. 385 alin. (5) Cod de i), j), m) Cod penal procedură penală - 25 ani de închisoare în art. 283 Cod penal 14 ani de închisoare penitenciar de tip închis În conformitate cu art. 385 alin. (5) din Codul de procedură penală, lui Denis Russu, Oleg Timofti, Victor Pridorojnîi și Veaceslav Ișcenco li s-au redus pedeapsa cu închisoarea. Reducerea a fost calculată astfel încât două zile de închisoare să echivaleze cu o zi de arest preventiv, pentru perioada 04 iulie 2014 – 01 martie 2016, totalizând 607 zile. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. f. Cererile de recurs
La 03 martie 2022, avocatul Svetlana Mazur a depus recurs, în numele condamnatului Denis Russu în baza art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală. Recurentul a invocat lipsa unui proces echitabil și supunerea unor condamnați la presiuni fizice și psihice la etapa urmăririi penale. 6
La 14 martie 2022, condamnatul Denis Russu a depus recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 6), 8), 10), 12), 14), 15) Cod de procedură penală. El a invocat admiterea unor grave încălcări de procedură, inclusiv faptul că a indicat unde au fost ascunse armele deoarece a fost amenințat cu pornirea unei cauze penale împotriva rudelor sale pentru păstrare ilegală de arme. A invocat obținerea mărturiilor prin constrângere.
La 18 martie 2022, avocatul Alexandru Iachimciuc a depus recurs în numele condamnatului Oleg Timofti. Cererea este întemeiată pe art. 427 pct. 2), 4), 5), 6), 8), 10), 12) și 14) Cod de procedură penală. Recurentul a invocat printre altele încălcări ale drepturilor inculpatului care ar fi afectat grav procesul.
La 18 martie 2022, condamnatul Oleg Timofti a depus recurs, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 1), 4), 10), 12) și 14) Cod de procedură penală. El a invocat printre altele că atunci când a fost admis în Izolatorul de Detenția Provizorie al Comisariatului General de Poliție din mun. Chișinău, pe corpul lui Ișcenco au fost depistate numeroase leziuni corporale, ce confirmă că toți cei patru condamnați au fost supuși presiunilor la momentul reținerii, pentru a-și recunoaște vina. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală, care încă nu a fost finalizată.
La 14 martie 2022, a depus recurs și avocatul Aliona Dragomir, în numele condamnatului Veaceslav Ișcenco. Cererea de recurs este întemeiată pe art. 427 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 6), 8), 10), 12), 14) și 15) Cod de procedură penală. Ea a invocat printre altele că la 04 iulie 2014, declarațiile condamnaților au fost obținute sub presiune fizică și psihică, iar unele mărturisiri au fost obținute fără apărător, ceea ce le face inadmisibile conform art. 94 Cod de procedură penală.
La 16 martie 2022, avocatul Georgeta Lupea a depus recurs în numele inculpatului Victor Pridorojnîi, invocând art. 427 pct. 6) Cod de procedură penală. Ea a invocat printre altele că în timpul procesului, au fost admise încălcări ale drepturilor fundamentale ale inculpatului, inclusiv prin presiuni psihice și fizice la etapa urmăririi penale.
La 17 martie 2022, condamnatul Victor Pridorojnîi a depus recurs, invocând art. 427 alin. (1) pct. 4), 6), 10), 12), 14), 15) și 16) Cod de procedură penală. El a invocat printre altele că mărturiile date la etapa urmăririi penale au fost obținute prin influență.
La 21 martie 2022 a depus recurs și reprezentantul BC „Victoriabank”, Igor Cirimpei. g. Decizia instanței de recurs
La 11 noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reprezentantului părții civile BC Victoriabank SA, Igor Cirimpei, și a respins recursurile avocatului Svetlana Mazur, în numele lui Denis Russu, avocatului Aliona Dragomir, în numele lui Veaceslav Ișcenco, avocatului Georgeta Lupea, în numele lui Victor Pridorojnîi, avocatului Alexandru 7 Iachimciuc, în numele lui Oleg Timofti, și a condamnaților Denis Russu, Victor Pridorojnîi și Oleg Timofti, ca neîntemeiate, și a menținut decizia Curţii de Apel Chișinău din 17 decembrie 2021. Instanța de recurs a confirmat temeinicia deciziei instanței de apel.
În decizie a fost reținut că organul de urmărire penală în perioada 30 mai 2014 - 04 iulie 2014 a realizat un șir de acțiuni procesuale care permiteau identificarea făptuitorilor. Acestea presupuneau identificarea și interogarea, proprietarilor automobilelor de model Chrysler și Dacia Logan implicate în atac, stabilirea itinerarelor acestor mijloace de transport înainte și după atac, peelingul apelurilor telefonice focusate pe informațiile oferite de Centrul de Monitorizare a Traficului pentru perioadele de referință. Acestea au permis stabilirea numărului de telefon a lui Veaceslav Ișcenco, iar în baza apelurilor făcute de el a fost stabilită o legătura a acestuia cu Andrei Puchis , Victor Pridorojnîi și Igor Carp, cît și cu Denis Russu și Oleg Timofti (para. 16-19 din decizie). În baza acestor informații s-a solicitat și obținut autorizarea perchezițiilor la domiciliul și reședințele lui Denis Rusu. Perchezițiile au fost efectuate la 04 iulie 2014 (para. 20-21) în prezența lui Denis Rusu, rudelor sale și avocatului său. Ele au dus la depistarea mai multor informații relevante cum ar fi arme, muniții, echipament militar, trei file de format A4 cu inscripții privind repartizarea mijloacelor bănești între membrii bandei și mai multe telefoane mobile cu cartele SIM și cutii de la telefoane mobile de diferite modele, cât și un cartuș de calibru 7,62x39 mm, un cartuș de calibru 5,45x39 mm, 10 cartușe de calibru 9x19 mm, glonte TFMJ și 50 cartușe de calibru 9x19 mm (para. 21).
Instanța de recurs, a analizat argumentele apărării referitoare la obținerea unor probe prin derogare de la interdicțiile instituite de art. 3 CEDO (para. 103). Standardul de la care s-a pornit la realizarea acestui exercițiu, a fost cel potrivit căruia utilizarea unor probe obținute contrar art. 3 CEDO, ridică chestiuni serioase referitoare la echitatea procedurilor și este inadmisibilă (hot. CtEDO Gäfgen v. Germania, 2010, § 167; Jalloh v. Germania, 2006, § 105).
S-a reținut că argumentul apărării referitor la pretinsa obținere a probelor cu abateri de la art. 3 din CEDO nu poate fi reținut. În primul rînd s-a menționat că a fost pornită o cauză penală cu privire la pretinsa maltratare a condamnaților, însă la materialele cauzei nu există date că această cauză a fost finalizată. Conținutul ordonanței procurorului sau a încheierii judecătorului de instrucție în această materie nu poate constitui un lucru judecat. În al doilea rînd s-a indicat că respectivul argument a fost respins motivat de către curtea de apel. Probele cheie reținute de instanța de fond și apel pentru condamnare au fost declarațiile făcute la urmărirea penală de către Denis Russu și Oleg Timofti. Niciunul dintre aceștia nu a susținut la etapa urmăririi penale că au fost maltratați sau amenințați cu aplicarea forței. Pe corpurile lor nu au fost stabilite urme ale maltratării. Pe 04 și 05 iulie 2014 ei au făcut declarațiile în prezența avocaților. În zilele următoare ei au confirmat aceste declarații. Unele dintre aceste declarații au fost scrise de ei 8 personal, iar Oleg Timofti a scris în una din ele ca nu a fost supus presiunilor. Condamnații susțin că ei au fost supuși presiunii de către administrația Penitenciarului nr. 13. Completul a reținut că ei au ajuns în acest penitenciar după ce au făcut primele declarații în care au recunoscut participarea în atacul armat. Denis Russu susține că la 04 iulie 2014 a recunoscut vina pentru a înlătura riscul urmăririi penale împotriva surorii sale, ca urmare a munițiilor găsite la ea pe 04 iulie 2014. Completul nu a considerat această versiune credibilă având în vedere că percheziția în cauză s-a finalizat la ora 15:30, după ce el, la ora 15:00, a început să dea declarații prin care recunoștea participarea la atacul armat, iar el avea permis de port-armă și percheziția a fost făcută pentru a căuta bunurile ce îi aparțineau lui și aveau legătură cu infracțiunile de care era bănuit/învinuit. Nu a fost apreciată ca fiind credibilă nici versiunea susținută de Victor Pridorojnîi referitor la modul de obținere a declarațiilor incriminatoare din 08 iulie 2014. În textul declarațiilor fiind indicat despre faptul că declarațiile sunt făcute benevol, fără influență fizică sau psihică. Prin urmare, nu a fost reținut un motiv de a declara inadmisibile declarațiile lui Denis Russu și Oleg Timofti date pe 04 iulie 2014 și în zilele următoare cît și ale lui Victor Pridorojnîi din 08 iulie 2014 (para. 105).
Aferent maltratării lui Veaceslav Ișcenco, a fost reținut că din materialele cauzei rezultă că în privința acestuia a fost aplicată forța la reținere, în regiunea Transnistreană. El nu a pretins vreodată că la etapa urmăririi penale ar fi fost maltratat de reprezentanții organului de urmărire penale cu scopul de a obține recunoașterea vinovăției. Declarațiile lui au fost date în prezența avocatului. Mai mult, pe 04 iulie 2014 el a refuzat să facă declarații. El a început să facă declarații abia pe 08 iulie 2014. Prin urmare, nu există motive de a declara inadmisibile și declarațiile acestuia date pe 04 iulie 2014, 08 iulie 2014 și în zilele următoare (para. 106). g. Cererea de revizuire formulată de Victor Pridorojnîi și soluția.
La 06 decembrie 2024, condamnatul Victor Pridorojnîi a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 noiembrie 2024 și reluarea examinării cauzei de către instanța competentă. El a mai solicitat suspendarea executării pedepsei stabilite condamnaților Victor Pridorojnîi, Denis Russu, Oleg Timofti, Veaceslav Ișcenco și eliberarea acestora până la soluționarea definitivă a cazului.
La 21 iulie 2025, avocatul Aliona Dragomir, în numele condamnatului Denis Russu, a depus un supliment la cererea de revizuire.
La 12 noiembrie 2015, avocatul Aliona Dragomir a depus o concluzie scrisă, pledoaria și un supliment la cererea de revizuire. Ea invocă argumente similare celor din cererea de revizuire, inclusiv, aprecierea superficială a materialelor cauzei penale de către Curtea Supremă de Justiție.
La 13 noiembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire depusă de condamnatul Victor Pridorojnîi împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 noiembrie 2024, deoarece a constatat că simplul fapt al 9 comunicării unei cereri către CtEDO nu este suficient pentru admiterea revizuirii, în lipsa unor dubii temeinice privind legalitatea și corectitudinea hotărârii definitive pronunțate în cauză. h. Investigarea afirmațiilor de tortură și rele tratamente.
La 18 februarie 2016 a fost înregistrat un proces penal, avînd în vedere că inculpații Denis Russu, Oleg Timofti, Victor Pridorojnîi și Veaceslav Ișcenco au invocat la faza judecării că au fost supuși relelor tratamente de reprezentanții organelor de drept. Russu, Timofti, Pridorojnîi și Ișcenco au fost reprezentați în cadrul procesului de avocatul Aliona Dragomir. La 11 iulie 2024 a fost adoptată soluția de neîncepere a urmăririi penale și clasare a procesului penal pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii stabilite de art. 1661 Cod penal. Avocatul Aliona Dragomir, Denis Russu și Oleg Timofti au contestat, în ordinea art. 2991 Cod de procedură penală, ordonanța de clasare. Prin ordonanțele procurorului ierarhic din 15 și 23 august 2024 au fost respinse plîngerile avocatei Aliona Dragomir și a lui Denis Russu și respectiv plîngerea lui Oleg Timofti. Aliona Dragomir, Denis Russu și Oleg Timofti au contestat la judecătorul de instrucție ordonanțelele din 11 iulie 2024 și din 15 august 2024. Prin încheierea din 18 octombrie 2024 plîngerile depuse în ordinea art. 313 Cod de procedură penală au fost respinse. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2025 recursurile declarate de Aliona Dragomir și Denis Russu au fost admise. Încheeirea din 18 octombrie 2024 a fost casată, plîngerile depuse de Aliona Dragomir, Denis Russu și Oleg Timofti au fost admise, ordonanțele din 11 iulie și 15 august 2024 au fost declarate nule, iar procurorul a fost obligat să înlăture neajunsurile indicate în decizie. Instanța a indicat că organul de urmărire penală nu a răspuns la toate întrebările indicate în plîngere, nu a clarificat pe deplin toate circumstanțele cauzei și nu a realizat o anchetă efectivă (f.d. 152 vol. 35). i. Cererea de revizuire.
La 20 ianuarie 2026, condamnatul Oleg Timofti a depus o cerere de revizuire, completată la 03 august 2026 pe temeiurile stabilite de art. 458 alin. (1), (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală. El solicită admiterea revizuirii, casarea hotărârilor judecătorești în partea pedepselor aplicate, excluderea circumstanțelor agravante calificative de la lit. a) și j) reținute în cazul infracțiunii de la art. 145 alin. (2) Cod penal precum și a agravantelor calificative de la lit. a), g) și j) reținute în cazul infracțiunii de la art. 27, 145 alin. (2) Cod penal, cu individualizarea din nou a pedepselor și stabilirea pedepsei cu închisoarea în locul celei cu detențiune pe viață.
În susținerea cererii de revizuire, Oleg Timofti a reiterat criticile formulate anterior, susținând că atît la 11 noiembrie 2024 cît și la 13 noiembrie 2025 Curtea Supremă de Justiție nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțe importante pentru soluționarea cauzei. El pretinde că nu au fost elucidate acuzațiile de tortură și rele tratamente, iar concluziile despre vinovăție sunt fondate în baza unor declarații obținute prin presiuni, amenințări și constrângeri. Timofti susține că 10 investigațiile privind actele de tortură au fost superficiale, iar decizia Curții de Apel Centru din 03 iunie 2025 reprezintă o circumstanță nouă recent descoperită care pune la îndoială legalitatea condamnării.
Revizuientul mai contestă încadrarea juridică a faptelor, aplicarea calificativelor prevăzute de art. 145 alin. (2) Cod penal, modul de individualizare a pedepsei și agravarea acesteia la detențiune pe viață. El susține că instanțele nu au analizat corespunzător circumstanțele atenuante, posibilitatea reintegrării sociale și argumentele apărării pe acest subiect, precum și faptul că examinarea cauzei prin teleconferință i-a afectat dreptul la apărare și caracterul echitabil al procesului penal. Oleg Timofti a solicitat asigurarea participării sale prin videoconferință la ședința de judecată privind examinarea cererii de revizuire. î. Cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate.
La 16 februarie 2026, Oleg Timofti a depus o cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „s-au stabilit circumstanțe noi sau recent descoperite de care instanța nu a avut cunoștință la emiterea hotărârii” prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, invocând că interpretarea excesiv de restrictivă a acestei norme de către instanțele de judecată, care nu consideră reluarea anchetei privind pretinsele acte de tortură drept o circumstanță nouă suficientă pentru admiterea în principiu a revizuirii, împiedică examinarea efectivă a cererii sale de revizuire și conduce la menținerea unei condamnări întemeiate pe probe posibil obținute prin tortură și rele tratamente, în lipsa unui remediu efectiv și prompt.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
41. Art. 7 alin. (31) lit.c) Cod de procedură penală: „”
Art. 458 alin. (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală: „(3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care: 1) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei care creează suspiciuni privind corectitudinea soluției din hotărârea atacată; 2) s-au stabilit circumstanțe noi sau recent descoperite de care instanța nu a avut cunoștință la emiterea hotărârii și care, independent sau împreună cu circumstanțele stabilite anterior, ar dovedi că cel condamnat este nevinovat ori a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă sau mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat ori ar dovedi că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată.”
Art. 459 alin. (2) Cod de procedură penală: ,,(2) Revizuirea în favoarea condamnatului a unei hotărâri de condamnare, în temeiul art.458 alin. (3) pct. 1)–4), nu este limitată în timp.” 11
Art. 460 alin. (4) Cod de procedură penală. (4) Cererile de revizuire menționate la art. 458 alin. (3) pct. 1)–4) sunt de competența instanței de judecată ultima care s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Cererile de revizuire depuse în temeiul art. 458 alin. (3) pct. 5) și 6) sunt de competența Curții Supreme de Justiție.”
Art.461 alin.(1) Cod de procedură penală: „(1) Prevederile art. 431–434 se aplică în mod corespunzător examinării cererii de revizuire.”
Art.432 alin.(1) Cod de procedură penală: „(1) Instanța de recurs examinează admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în baza materialelor din dosar.”
Art. 462 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală. „(1) După ce examinează cererea de revizuire considerată admisibilă, instanța emite o încheiere privind. a) respingerea cererii de revizuire.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
1. Cererea de revizuire este depusă în temeiul art. 458 alin. (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală. La 11 noiembrie 2024 Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat asupra fondului cauzei (vezi para. 28-31). Prin urmare, conform art. 460 alin. (4) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție este instanța competentă să examineze cererea de revizuire. 2. Argumentele din cererea de revizuire și materialele cauzei, permit Curții să verifice dacă condiţiile pentru admiterea cererii de revizuire sunt sau nu întrunite. Prin urmare, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 461 alin. (1) combinat cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală, a decis examinarea cererii de revizuire fără citarea participanților la proces, în baza materialelor din dosar, cu publicarea informației privind data examinării pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție.
3. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe temeiurile art. 458 alin. (3) pct.1) și 2) Cod de procedură penală. Completul va examina persistența fiecărui din aceste temeiuri din perspectiva argumentelor formulate în cererea de revizuire. 4. Temeiul stipulat la art. 458 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală se referă la situația în care, printr-o sentință penală irevocabilă, s-a constatat comiterea unei infracțiuni în cursul urmăririi penale sau în legătură cu examinarea cauzei. Două condiții trebuie să fie întrunite pentru ca revizuirea să fie admisă în baza acestui temei.
Acestea sunt: a) constatarea printr-o sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei și b) să existe suspiciuni ca faptele infracționale au afectat corectitudinea soluției din hotărârea atacată (încheierea nr. 1rh-42/2024, § 22). 12 Decizia Curții de Apel Centru din 03 iunie 2025, invocată de revizuent nu întrunește nici una din cele două condiții. Prin urmare, argumentele invocate de revizuent, nu întrunesc exigențele prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală. 5. Temeiul stipulat la art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală se referă la stabilirea circumstanțelor noi sau recent descoperite de care instanța nu a avut cunoștință la emiterea hotărârii.
Revizuirea bazată pe acest temei nu este un apel deghizat și nu poate repune în discuție corectitudinea concluziilor pe marginea argumentelor deja invocate. Ea are scopul de a corecta omisiunile admise datorită unor circumstanțe de fapt pe care instanța nu le-a cunoscut și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat o altă soluție în cauza penală (decizia nr. 1ra-94/2023, § 28). Sintagma „circumstanțe noi sau recent descoperite” din art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală se referă la chestiuni de fapt, nu la menționarea circumstanțelor examinate anterior într-un act emis după hotărârea judecătorească irevocabilă. Nu este suficientă prezentarea unei alte versiuni asupra unor împrejurări deja cunoscute și examinate în proces.
În marea majoritate a cauzelor, asemenea versiuni puteau fi invocate în instanța de fond și în căile ordinare de atac. Fără o motivare convingătoare, scăpările apărării nu pot fi ulterior invocate pentru a redeschide un proces penal soluționat irevocabil (încheierea nr. 1avc-5/26, § 14). Pentru ca o asemenea cerere de revizuire să fie admisă, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: a) probele invocate confirmă circumstanțe care nu au fost examinate în instanța de fond și căile ordinare de atac; b) noile circumstanțe sunt de natură să schimbe soluția cu privire la fondul cauzei penale din hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă; c) neexaminarea circumstanțelor nu se datorează acțiunii sau inacțiunii părții care a înaintat revizuirea.
6. Oleg Timofti pretinde că decizia Curții de Apel Centru din 03 iunie 2025 reprezintă o circumstanță nouă recent descoperită care pune la îndoială legalitatea condamnării (para. 39). Acest argument nu poate fi reținut. Curtea Supremă de Justiție a examinat detaliat și a respins alegațiile apărării referitoare la administrarea unor probe contrar art. 3 din CEDO (vezi para. 29-31). Decizia Curții de Apel Centru din 03 iunie 2025 nu reprezintă o probă nouă care să confirme circumstanțe care nu au fost examinate în căile ordinare de atac.
Instanța de apel în general nu a constatat careva fapte, ea a dispus ca organul de urmărire penală să realizeze o anchetă efectivă care să răspundă la întrebările petenților (vezi para. 36). Toate alegațiile invocate în cererea de revizuire au constituit obiect al examinării judiciare anterioare și au primit apreciere prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 noiembrie 2024. Prin urmare, argumentele invocate de revizuent, nu întrunesc exigențele prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală., 7. Curtea Supremă de Justiție a explicat că potrivit art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Supremă de Justiție este posibilă doar în ceea ce privește incertitudinile cu privire 13 la constituționalitatea actelor supuse controlului Curții Constituționale apărute în procesul judecării cauzei, adică doar pe marginea recursurilor „considerate admisibile”.
Potrivit art. 461 alin. (1) Cod de procedură penală, în procedura de revizuire este aplicabilă regula art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală. Așa cum a fost indicat la paragrafele anterioare, cererea de revizuire nu este admisibilă. Mai mult, contrar para. 82 din Hotărîrea Curții Constituționale nr. 2 din 09 februarie 2016 Oleg Timofti a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate fără a prezenta o sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi trimisă Curțiii Constituționale. Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 462 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea de revizuire depusă de condamnatul Oleg Timofti împotriva deciziei din 11 noiembrie 2024 a Curții Supreme de Justiție.
Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Alexandru Negru Ion Munteanu 14