- Dosarul nr.
- 1r-8/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 16 iulie 2026
- Părțile
- Ecaterina Grisman
- Pe scurt
- Art. 449
1r-8/2026 — Art. 186 alin. 2 lit. d, 187 alin. 2 lit. b,e, 287 alin. 2 lit. d CP
DECIZIE
cu privire la recursul împotriva încheierii Ecaterina Grisman (art. 186 alin. (2) lit. d), 187 alin. (2) lit. b), e), 287 alin. (2) lit. d) Cod penal) (Dosarul nr. 1r-8/2026 Nr. PIGD 1-14160230-01-1r-25032026) Recurs respins, deoarece instanța de apel a motivat suficient încheierea de respingere a cererii de revizuire; Hotărârea Curții Constituționale invocate nu stabilește că fapta penală comisă trebuia dezincriminată, sau că trebuia aplicată o pedeapsă mai blândă condamnatei.
16 iulie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanţa de fond: Aliona Miron Curtea de apel: Oxana Robu, Igor Mânăscurtă, Liubovi Brînză; Marcel Juganari, Adrian Cerbu, Marcel Popescu (revizuire) Instanța de recurs: Vladimir Timofti, Elena Cobzac, Anatolie Țurcan Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul înaintat împotriva încheierii curții de apel de respingere a cererii de revizuire , Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 13 februarie 2017, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Ecaterina Grisman a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) (episodul cu partea vătămată Igor Țurcan), art. 187 alin. (2) lit. b), e), art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal. Procesul penal intentat în privința acesteia în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal (episodul cu partea vătămată Aliona Credința) a fost încetat în legătură cu împăcarea părților. Instanța a soluționat aspectele privind acțiunea civilă și cheltuielile de judecată. Prin aceeași sentință, a fost condamnată și Laura Leonova. Pentru a reține existența infracțiunii stabilite de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal instanța a constatat că Grisman cu o coautoare, la 14 decembrie 2013, pe str. Kiev din mun. Chișinău, în apropierea unui magazin și a unor blocuri de locuit, au încălcat grosolan ordinea publică și au manifestat obrăznicie deosebită prin inițierea unui conflict cu Djulieta Budak și numirea ei cu cuvinte necenzurate după care au aplicat violență fizică în raport cu aceasta, exprimată prin lovirea cu pumnii pe întreaga suprafață a corpului și provocarea leziunilor ușoare. Ecaterina Grisman a fost condamnată definitiv la șase ani și cinci luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.
La 14 iunie 2017, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul procurorului și a admis apelul avocatului Roman Medeleanu, în numele inculpatei Ecaterina Grisman. Instanța a casat parțial sentința, și a pronunțat o nouă hotărâre în partea episodului Igor Țurcan. Instanța a recalificat acțiunile lui Grisman pe această acuzație din art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal în baza infracțiuni prevăzute de art. 192 alin. (1) Cod penal. Procesul penal în partea respectivă a fost încetat, în legătură cu intervenirea prescripției. Potrivit art. 84 și 85 Cod penal Ecaterinei Grisman i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de șase ani și cinci luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei. În rest, sentința a fost menținută.
La 24 octombrie 2018, Curtea Supremă de Justiție a dispus inadmisibilitatea recursului ordinar, ca fiind vădit neîntemeiat.
La 07 mai 2024, avocatul Vladislav Cojocaru, în interesele condamnatei Ecaterina Grisman, a depus cerere de revizuire în baza art. 458 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală. El a solicitat revizuirea hotărârilor judecătorești, 1 rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care fapta încadrată în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal să fie recalificată potrivit art. 354 Cod contravențional, iar pedeapsa să fie stabilită numai pentru infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal. Avocatul a invocat Hotărârea Curții Constituționale nr. 25 din 12 august 2021, prin care au fost declarate neconstituționale sintagmele „grosolan” și „cinism sau” din art. 287 alin. (1) Cod penal. Fapta pentru care Ecaterina Grisman a fost condamnată nu mai întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de huliganism, urmând a fi recalificată în conformitate cu art. 354 Cod contravențional, cu consecința modificării încadrării juridice și a pedepsei aplicate.
La 05 iulie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și-a declinat competența de la examinarea cererii de revizuire și a trimis dosarul instanței competente, Curtea de Apel Chișinău.
La 15 ianuarie 2026, Curtea de Apel Centru a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire deoarece prin hotărârea nr. 25 din 12 august 2021 Curtea Constituțională nu a eliminat conținutul normativ al infracțiunii și nu a dezincriminat huliganismul penal. Ea a declarat neconstituționale doar sintagmele „grosolan” și „cinism sau” din art. 287 alin. (1) Cod penal pentru a înlătura anumite formulări imprecise. Instanța a indicat că eliminarea acestor cuvinte din norma de incriminare nu înseamnă că orice faptă care anterior era calificată drept huliganism nu mai poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii. Instanța a constatat că faptele pentru care Ecaterina Grisman a fost condamnată continuă să întrunească elementele infracțiunii de huliganism, astfel încât nu se impune reîncadrarea acestora în art. 354 Cod contravențional. Instanța a concluzionat că argumentele invocate nu întrunesc temeiurile de revizuire prevăzute de art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală.
La 17 martie 2026, avocatul Vladislav Cojocaru, în interesele condamnatei, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 15 ianuarie 2026. El a solicitat casarea acesteia, admiterea cererii de revizuire și pronunțarea unei hotărâri de achitare sau, în subsidiar, reîncadrarea acțiunilor condamnatei în baza art. 354 Cod contravențional. În susținerea recursului, a reiterat argumentele invocate în cererea de revizuire.
La 25 martie 2026, dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
9. Art. 437 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală prevede: „(1) Pot fi atacate cu recurs 4) alte hotărâri penale pentru care legea prevede această cale de atac.”
Art. 462 alin. (4) Cod de procedură penală prevede: 2 „(4) … Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară, cu excepția încheierilor emise de Curtea Supremă de Justiţie.”
Art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală prevede: „(3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care: 4) Curtea Constituțională a recunoscut drept neconstituțională prevederea legii aplicată în cauza respectivă;”
MOTIVAREA INSTANȚEI
12. Potrivit art. 439 Cod de procedură penală, termenul de declarare a recursului este de 15 zile. Încheierea a fost pronunțată la 15 ianuarie 2026, în lipsa părților, și publicată pe portalul instanțelor de judecată la 09 martie 2026. La 18 martie 2026, copia încheierii a fost expediată părților (f.d. 59, vol. X), iar recursul a fost declarat la 17 martie 2026. Prin urmare, recursul a fost depus în termen.
Instanța de recurs, în temeiul art. 448 Cod de procedură penală, verifică legalitatea și temeinicia încheierii atacate. Instanța verifică dacă legea a fost aplicată corect, dacă au fost luate în considerare toate împrejurările relevante și dacă discreția conferită de lege a fost exercitată în limitele acesteia.
Revizuirea unei cauze penale poate fi solicitată doar pentru temeiurile prevăzute de art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală. La examinarea cererii de revizuire, instanța de judecată pleacă de la prezumția lipsei temeiului de revizuire și este sarcina revizuientului de a proba că un asemenea temei există. Revizuirea nu poate fi un recurs deghizat. Temeiurile de revizuire sunt exhaustiv menționate în art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală. În revizuire nu este examinată decât întrunirea condițiilor pentru redeschiderea procesului, fără a fi examinata temeinicia recursului, sau a acuzațiilor aduse (încheierile nr. 1rh-24/2024, § 71, 1rh-17/2024, § 36).
Cererea de revizuire a fost argumentată pe temeiul prevăzut de art. 458 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală. Argumentele invocate în recurs reiterează argumentele din cererea de revizuire. Instanța de revizuire a explicat suficient motivele din care a concluzionat că temeiul de revizuire invocat nu este întrunit (vezi para. 6). Instanța de recurs este de acord că fapta incriminată nu a fost dezincriminată ca urmare a hotărârii Curții Constituționale (mutatis mutandis, încheierile 1r-1/2025, § 17, 1rh-32/2024, § 24, 1rh-4/2024, § 37). Fapta Ecaterinei Grisman și a coautoarei ei din 14 decembrie 2013 conține atît perturbarea ordinii publice cît și aplicarea violenței. Aceste două semne calificative nu au fost afectate de hotărîrea Curții Constituționale din 12 august 2021. Ele continuă să fie parte a laturii obiective a infracțiunii de huliganism. De asemenea, forma agravată a huliganismului, săvârșită de două sau mai multe persoane, prevăzută de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, a rămas incriminată și nu a devenit incidentă o lege penală mai favorabilă condamnatei. Astfel, 3 Hotărârea Curții Constituționale nu poate justifica admiterea cererii de revizuire. Prin urmare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Din motivele expuse supra, în conformitate cu art. 449 alin. (1) pct. 1) lit. a) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge ca nefondat recursul declarat de avocatul Vladislav Cojocaru împotriva încheierii Curţii de Apel Centru din 15 ianuarie 2026. Decizia este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 4