- Dosarul nr.
- 1r-28/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 16 iulie 2026
- Părțile
- Andrei Condorachi
- Pe scurt
- Art. 449 CPP
1r-28/26 — Art.264-1 alin.3 P
DECIZIE
cu privire la recursul împotriva încheierii Andrei Condorachi (art. 2641 alin. (3) Cod penal) (Dosarul nr. 1r-28/2026 Nr. PIGD 1-24062451-01-1r-24062026) Recurs vădit neîntemeiat, deoarece curtea de apel a motivat suficient încheierea de respingere a cererii de revizuire; Judecătorii care au soluționat recursul pot examina cererea de revizuire. 16 iulie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond:Aliona Sârbu Curtea de Apel: Evgheni Bancov, Andrei Scripcenco, Inga Gorlenco Curtea de Apel (revizuire): Evgheni Bancov, Andrei Scripcenco, Inga Gorlenco Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul înaintat de avocatul Vitali Covaliov împotriva încheierii curții de apel de respingere a cererii de revizuire, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 27 ianuarie 2026, prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, Andrei Condorachi a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal (refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică) și condamnat la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
La 21 aprilie 2026, Curtea de Apel Sud, sediul Cahul, a respins recursurile ca nefondate. Instanța a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită prin declarațiile concordante ale polițiștilor, înregistrările video și celelalte probe administrate, fără a exista motive de a le pune la îndoială. Instanța a respins toate criticile formulate de apărare, inclusiv cele privind lipsa bănuielii rezonabile, neconfirmarea faptului că inculpatul conducea autoturismul, încălcarea dreptului la apărare, pretinsa recunoaștere tardivă în calitate de bănuit, necompetența polițistului de a efectua testarea alcoolscopică, nulitatea actelor procesuale, lipsa interpretului, necesitatea efectuării unei expertize video și pretinsele neconcordanțe privind ora evenimentelor. Instanța a reținut că procedura de documentare și administrare a probelor a respectat cerințele legale, iar polițistul era legal împuternicit să efectueze testarea alcoolscopică. Prima instanță a calificat corect fapta potrivit art. 264¹ alin. (3) Cod penal, în redacția în vigoare la data comiterii infracțiunii (01 mai 2024), și a aplicat legea penală mai favorabilă. De asemenea, pedeapsa stabilită este legală și individualizată corespunzător, ținând cont de gravitatea faptei și de persoana inculpatului.
La 27 aprilie 2026, avocatul Vitali Covaliov, în numele lui Andrei Condorachi, a depus o cerere de revizuire întemeiată pe art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală. El solicită casarea hotărîrilor, reluarea examinării cauzei și achitarea condamnatului, pe motiv că nu sunt întrunite elementele infracțiunii. Apărarea susține că nu există probe suficiente că condamnatul a condus automobilul sau că a refuzat ori s-a eschivat de la testarea alcoolscopică. El invocă caracterul vag al învinuirii, contradicțiile din declarațiile martorilor și din actele dosarului, încălcarea dreptului la apărare, depășirea termenului legal de punere sub învinuire, precum și nereguli la administrarea probelor și la efectuarea testării alcoolscopice. Totodată, el contestă autenticitatea înregistrărilor video și refuzul instanței de a administra probe suplimentare. 1
La 15 iunie 2026, Curtea de Apel Sud, sediul Cahul, a respins cererea de revizuire. Instanța a reținut că cererea de revizuire este, în esență, identică cererii de recurs, fără prezentarea unor fapte sau circumstanțe noi care să justifice redeschiderea procesului. Motivele invocate au fost deja examinate atât de instanța de fond, cât și de instanța de recurs. Instanța a subliniat că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în prezența unor circumstanțe noi sau a unor vicii fundamentale care pot influența soluția cauzei, condiții ce nu sunt întrunite în speță. Instanța a apreciat că cererea reprezintă o încercare de reexaminare a unei hotărâri definitive, contrară principiului securității raporturilor juridice și jurisprudenței CEDO.
La 16 iunie 2026, avocatul Vitali Covaliov, în numele lui Andrei Condorachi, a depus recurs. Recursul reprezintă, în esență, o reproducere a cererii de revizuire, reiterând aceleași argumente. De asemenea, avocatul invocă faptul că atât recursul împotriva sentinței, cât și cererea de revizuire au fost repartizate aceluiași complet de judecată, format din judecătorii Evgheni Bancov, Andrei Scripcenco și Inga Gorlenco. Aceștia nu puteau examina cererea de revizuire, întrucât anterior s-au pronunțat asupra fondului cauzei prin decizia din 21 aprilie 2026, existând astfel împrejurări care ar pune la îndoială imparțialitatea acestora, în sensul art. 33 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală.
Urmărirea penală a fost pornită la 10 mai și s-a terminat la 07 iunie 2024. Prima instanță a examinat cauza în perioada 10 iunie 2024 - 27 ianuarie 2026. Instanța de recurs a examinat cauza în perioadele 13 februarie - 21 aprilie 2026. Instanța de revizuire a examinat cauza în perioada 11 mai - 15 iunie 2026. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 24 iunie 2026.
MOTIVAREA INSTANȚEI
7. Potrivit art. 439 Cod de procedură penală, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile. Încheierea a fost pronunțată la 15 iunie 2026, iar recursul a fost depus la 16 iunie 2026, adică în termen.
Conform art. 462 alin. (4) Cod de procedură penală, încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Cererea de revizuire a fost respinsă de curtea de apel. Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție este competentă să examineze recursul, chiar dacă ea nu a soluționat fondul cauzei penale anterior.
Revizuirea nu poate fi un recurs deghizat. Temeiurile de revizuire sunt exhaustiv menționate în art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală. În revizuire nu este examinată decât întrunirea condițiilor pentru redeschiderea procesului, fără a fi examinata temeinicia recursului, sau a acuzațiilor aduse (încheierile nr. 1rh-24/2024, § 71; 1rh-17/2024, § 36).
Curtea Supremă de Justiție a explicat în decizia nr. 1r-10/2024 condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe art. 458 alin. 2 (3) pct. 2) Cod de procedură penală să fie admisă. Pentru ca o asemenea cerere de revizuire să fie admisă, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: a) probele invocate confirmă circumstanțe care nu au fost examinate în instanța de fond și căile ordinare de atac; b) noile circumstanțe sunt de natură să schimbe soluția cu privire la fondul cauzei penale din hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă; c) neexaminarea circumstanțelor nu se datorează acțiunii sau inacțiunii părții care a înaintat revizuirea. Totuși, în scopul aflării adevărului, apărarea poate invoca în susținerea cererii de revizuire, cu o justificare foarte convingătoare, circumstanțele pe care le-a ascuns și care confirmă că condamnatul este nevinovat.
Curtea de apel a respins cererea de revizuire pe motiv că aspectele invocate nu constituie circumstanțe noi, adică nu este întrunită prima și principala condiție pentru admiterea revizuirii în temeiul art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală. Completul este de acord că cererea de revizuire este un recurs deghizat, cu scopul de a repune în discuție circumstanțe care deja au fost examinate anterior. Prin urmare, soluția curții de apel este corectă.
Recurentul mai susține că cei trei judecători care au emis încheierea contestată au soluționat anterior recursul. Din acest motiv, ei nu puteau participa la soluționarea cererii de revizuire. Art. 33 alin. (3) Cod de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 252/2025. Începând cu 14 februarie 2026, soluționarea fondului cauzei penale nu mai reprezintă o incompatibilitate a judecătorului la soluționarea unei cereri de revizuire. Această modificare a fost introdusă având în vedere că, din 01 septembrie 2023, instanța nu mai este competentă să soluționeze prin hotărârea adoptată în procedura de revizuire fondul cauzei penale. De asemenea, având în vedere chestiunile soluționate la examinarea cererii de revizuire, soluționarea anterioară de către judecător a recursului, nu poate pune în discuție imparțialitatea acestuia. Prin urmare, recursul este vădit neîntemeiat.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 449 alin. (1) lit. c), și art. 461 alin. (1) coroborat cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de avocatul Vitali Covaliov împotriva încheierii Curții de Apel Sud din 15 iunie 2026. Decizia este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 3