1ra-355/2014 — Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Prima instanţă: 12.10.2010 – 25.02.2011

Instanța de apel: 06.09.2013 – 01.10.2013

Instanţa de recurs: 10.12.2013 - 19.02.2014. CONSTATĂ : 1. Prin sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 25 februarie 2011, Bostan V. a fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art.2641 alin.(4) CP la 6 (şase) luni închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Măsura preventivă în privinţa lui Bostan V. a fost modificată din obligaţiune de a nu părăsi ţara în arest preventiv, anunţîndu-l în căutare. Termenul executării pedepsei calculîndu-se din momentul reţinerii. 2. Potrivit sentinţei s-a stabilit că, la 21 august 2010, aproximativ la ora 01 şi 50 min, Bostan V., conducea automobilul de model "VAZ 21013" cu n/î BR AC 520, fără a deţine permis de conducere, şi pe str. Vadul lui Vodă, mun. Chişinău a fost stopat pentru verificarea actelor pe automobil de către Inspectorul SPR al CGP mun. Chişinău, Cijov S.. În procesul verificării actelor inspectorul a observat că, Bostan V. prezenta semne evidente că se afla în stare de ebrietate alcoolică. Pentru confirmarea şi aprecierea gradului stării de ebrietate, conducătorul auto a fost condus la medicul- narcolog din cadrul SPR CGP mun. Chişinău, însă Bostan V. a refuzat de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei şi de la recoltarea probelor 1 biologice în cadrul acestui examen medical, fapt confirmat prin procesul - verbal de examinare medicală nr.1435 din 09.07.2010. Prin acţiunile sale, Bostan V. a încălcat cerinţele art.l 1 lit.J) al Regulamentului Circulaţiei Rutiere, care prevede că; „conducătorul de vehicul înainte de plecare şi în timpul deplasării este obligat, să se supună, la solicitarea agentului de circulaţie, procedurii detestare a aerului expirat sau, după caz, examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, consumului de droguri ori de alte substanţe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare" şi cerinţele art. 10 alin.(2) lit.a) a Regulamentului Circulaţiei Rutiere care indică că „persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede şi, la cererea lucrătorilor de poliţie este obligat să înmîneze pentru control permisul de conducere valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul condus. 3. Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpatul Bostan V., solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de amendă, motivînd că, pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea dură, iar infracţiunea pe care a săvîrşit-o face parte din categoria infracţiunilor uşoare, potrivit art. 16 CP, şi prevede ca pedeapsă principală amenda sau munca neremunerată în folosul comunităţii, şi nu a luat în consideraţie că, în cadrul urmării penale vina a recunoscut-o integral. Totodată, menţionează că, în cadrul urmării penale a fost stabilită măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara, care a fost respectată, iar despre data şedinţei de judecata nu a cunoscut, deoarece de către procuror nu a fost telefonat la numărul de telefon lăsat la urmărirea penală. Cu adevărat, nu mai locuieşte în comuna Durleşti, mun.Chişinău, deoarece este în conflict cu rudele şi închiriază un apartament în or.Chişinău, dar nu se eschiva de a se prezenta în faţa instanţei de judecată.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2013, a fost admis apelul declarat de inculpatul Bostan V., casată sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 25 februarie 2011, în partea stabilirii pedepsei şi pronunţată o nouă hotărîre, prin care lui Bostan V. recunoscut vinovat în săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 2641 alin.(4) CP i s-a stabilit pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 750 (şapte sute cincizeci) unităţi convenţionale, ce constituie 15000 lei. Inculpatul Bostan V., fiind eliberat imediat de sub arest. În rest sentinţa s-a menţinut.

În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a constatat că, instanţa de fond corect a stabilit circumstanţele de fapt şi de drept, just concluzionînd că inculpatul Bostan V. a săvîrşit infracţiunea prevăzută de art. 2641 alin.(4) CP, împrejurări care au fost constatate prin totalitatea de probe acumulate la dosar de către organul de urmărire penală şi verificate în şedinţa de judecată. Referitor la citarea legală a inculpatului Bostan V., instanţa de apel a concluzionat că, ultimul nu a fost legal citat de către instanţa de fond, deoarece în materialele dosarului nu există dovada de recepţie a citaţiei. 2 La stabilirea pedepsei, instanţa de apel a constatat că, instanţa de fond nu a ţinut cont de principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale în corespundere cu prevederile art.7,61,75,76 CP, precum faptul săvîrşirii de către inculpat pentru prima dată a unei infracţiuni ce face parte din categoria celor uşoare, recunoaşterea vinei, căinţa sinceră, nu are antecedente penale, aplicîndu-i o pedeapsă prea aspră. Astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia că, corectarea şi reeducarea inculpatului e posibilă fără aplicarea pedepsei maxime prevăzută de sancţiunea art.2641 alin.(4) CP.

Decizia instanţei de apel este atacată cu recurs ordinar de inculpatul Bostan V., care solicită casarea acesteia cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, ţinînd cont de termenul de două luni executat de către el, motivînd că, în şedinţa de judecată în instanța de apel a solicitat aplicarea unei pedepse sub formă de muncă neremunerată, reieşind din starea financiară a familiei sale, avînd la întreţinere un copil minor, iar instanţa de apel nu s-a expus asupra acestei solicitări.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) CPP, hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate. Potrivit dispoziţiei art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanţa de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanţei de apel, fără citarea părţilor, este în drept să decidă asupra inadmisibilităţii acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. 7.1. Recurentul invocă p.6) alin.(1) art.427 CPP - „instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel”, în ce priveşte pedeapsa stabilită de instanţa de apel. Colegiul penal constată că, instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate de către inculpat în cererea de apel, cu admiterea acesteia, fiind casată hotărîrea instanței de fond în partea stabilirii pedepsei şi pronunţată o nouă hotărîre, prin care i s-a stabilit pedeapsă mai blîndă sub formă de amendă, prevăzută în sancţiunea art.2641 alin.(4) CP, luînd în consideraţie circumstanţele cauzei descrise în partea descriptivă a deciziei atacate. 7.2. De asemenea, din conţinutul recursului argumentele invocate se cuprind şi în temeiul prescris de pct.10) al aceluiaşi articol – „s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale”. Colegiul menţionează că, potrivit prevederilor art.75 CP, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale, ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii 3 săvârşite, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală şi individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială şi să realizeze scopurile legii penale şi pedepsei penale, potrivit art.61 CP, în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a Codului penal şi stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială. Sistemul de pedepse fixat în art.62 CP începe cu cea mai blîndă - amendă şi se termină cu cea mai aspră - detenţiunea pe viaţă şi dacă amenda e situată la lit.a) din acest articol, apoi munca neremunerată e situată pe locul 4 la litera d) şi este, deci, mai severă, deoarece compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul articolului menţionat. Consecutivitatea pedepselor în art. 62 Cod penal: 1) dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legislativului referitoare la sancţiuni atunci cînd instanţa de judecată aplică o măsură mai blîndă decît cea prevăzută pentru infracţiunea săvîrşită, pornind de la sistemul pedepselor, prevăzute la art.62 Cod penal; 2) orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvîrşit infracţiuni uşoare, mai puţin grave, începînd cu cele mai blînde. În conformitate cu alin.(1) al art.64 CP, amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de către instanța de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de CP. Ea este o restrîngere a drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se manifestă în reducerea patrimoniului său. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de caracterul şi de gravitatea infracţiunii săvîrşite, precum şi de cuantumul special al amenzii stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. Amenda reprezentă o alternativă a detenţiunii penitenciare. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise, motivul acesteia, dar şi persoana celui vinovat, circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Colegiul penal conchide că, instanţa de apel corect a stabilit pedeapsa penală inculpatului Bostan E. mai blîndă decît cea stabilită de instanța de fond - închisoare, ţinînd cont de prevederile art.7,61,75 CP, de faptul că, inculpatul nu are antecedente penale, a săvîrşit pentru prima dată o infracţiune din categoria celor uşoare, recunoaşterea vinei, căinţa sinceră, fiind argumentat motivul aplicării unei astfel de pedepse conform ordinii categoriilor pedepselor specificate la art.62 CP. 7.3. Referitor la computarea termenului aflării sub arest preventiv la pedeapsa stabilită sub formă de amendă, Colegiul penal menționează că, aceasta ţine de chestiunile care urmează să fie soluţionate de către instanţa de judecată la executarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art.469 -471 CPP şi condamnatul nu este privat de dreptul de a se adresa în modul stabilit de legislaţie în instanţa de judecată. 4 Instanţa de recurs reţine că, temeiurile invocate de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct.6), 10) CPP, nu şi-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speţa examinată nu s-au comis, prin urmare hotărârea atacată este legală şi întemeiată. Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanţa a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414- 419 CPP, de aceia recursul ordinar declarat de inculpatul Bostan V. se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, Colegiul penal, DECIDE: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Bostan Vasile Tudor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2013, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Pronunţată integral la 19 martie 2014. Preşedinte: Constantin Gurschi Judecători: Ion Arhiliuc Liliana Catan 5