2ra-17/26 — Anularea dispozitieie de concediere, restabilirea în funcție

La 30 aprilie 2024, avocatul Sergiu Artene, acționând în interesele lui Constantin Stratan, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Dereneu, raionul Călărași, solicitând anularea dispoziției de concediere, restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, în anul 2020, a fost angajat în cadrul Primăriei comunei Dereneu, raionul Călărași, în funcția de șofer al autobuzului de model Mercedes 310 D, anul fabricației 1993, cu numărul de înmatriculare xx. În anul 2021, din cauza gradului avansat de uzură și a perioadei îndelungate de exploatare, mijlocul de transport s-a defectat. Ulterior, autobuzul nu a mai fost reparat și nu a putut fi utilizat conform destinației și necesităților angajatorului, nu a fost supus reviziei tehnice periodice, iar începând cu 2 iulie 2021 nu a mai fost asigurat în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

Începând cu anul 2022, primarul comunei Dereneu, Vasile Revenco, i-ar fi solicitat reclamantului să utilizeze în interes de serviciu autoturismul personal de model Mercedes 216 CDI, anul fabricației 2003, cu numărul de înmatriculare xx, asigurându-i combustibilul necesar și promițându-i o plată suplimentară pentru utilizarea mijlocului de transport personal în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Până în toamna anului 2023, acesta a continuat să utilizeze autoturismul personal în interes de serviciu, însă angajatorul nu și-ar fi onorat obligația privind achitarea plății promise. Din acest motiv, reclamantul a refuzat să mai utilizeze autoturismul personal în scopuri de serviciu, fapt care ar fi determinat deteriorarea relațiilor dintre acesta și angajator.

La 14 noiembrie 2023, prin cererea înregistrată cu nr. 34, a solicitat acordarea concediului anual de odihnă nefolosit pentru anul 2022, pentru perioada 6 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024.

Prin dispoziția primarului comunei Dereneu din noiembrie 2023, cererea reclamantului a fost acceptată, fiindu-i acordat concediul anual de odihnă pentru perioada indicată. În perioada aflării în concediu, a aflat despre intenția primarului 1 de a înceta raporturile de muncă cu acesta începând cu 1 ianuarie 2024, pe motiv că Primăria nu ar mai avea nevoie de un șofer.

La 19 decembrie 2023, prin cererea înregistrată cu nr. 71, reclamantul a solicitat acordarea concediului anual de odihnă nefolosit pentru anul 2023, începând cu 5 ianuarie 2024. Întrucât până la 5 ianuarie 2024 nu a primit un răspuns la cererea respectivă, reclamantul a susținut că s-a prezentat la locul de muncă în acea zi, însă, în lipsa primarului și a secretarului consiliului, nu a putut afla rezultatul examinării cererii privind acordarea concediului.

La 9 ianuarie 2024, reclamantul s-a prezentat din nou la locul de muncă, fără însă a fi informat despre rezultatul examinării cererii sale privind acordarea concediului. A mai indicat că s-a prezentat la serviciu și în zilele următoare, iar la 16 ianuarie 2024, întrucât nu fusese informat despre soluția adoptată în privința cererii din 19 decembrie 2023, a depus cererea înregistrată cu nr. 17, prin care a solicitat să fie informat în scris despre motivele neacordării concediului anual pentru anul 2023 și despre perioada în care ar putea beneficia de acesta.

Prin răspunsul Primăriei comunei Dereneu nr. 23 din 29 ianuarie 2024, semnat de primarul Vasile Revenco, reclamantul a fost informat că, la 2 ianuarie 2024, fusese emisă dispoziția privind acordarea concediului anual de odihnă pentru anul 2023. Totodată, s-a menționat că, întrucât reclamantul nu ar fi răspuns la telefon și nu ar fi fost găsit de către angajatul Primăriei pentru a-i fi adusă la cunoștință dispoziția și pentru a o semna, actul respectiv nu ar fi întrunit condițiile de valabilitate.

Deși s-a prezentat la locul de muncă atât la 5 ianuarie 2024, cât și în zilele următoare, angajatorul, având deja emisă dispoziția din 2 ianuarie 2024 privind acordarea concediului, nu ar fi întreprins măsurile necesare pentru comunicarea și executarea acesteia. În opinia sa, angajatorul ar fi invocat în mod nejustificat absența sa de la serviciu în perioada respectivă, urmărind concedierea acestuia.

Totodată, reclamantul a făcut referire la raportul privind calcularea indemnizațiilor de concediu și a ajutorului material pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 5 martie 2024, potrivit căruia a beneficiat de concediu anual de odihnă pentru anul 2022 în perioada 6 decembrie 2023 – 4 ianuarie 2024, fiindu-i calculată și achitată indemnizația de concediu corespunzătoare.

Potrivit aceluiași raport, la 31 decembrie 2023 reclamantului i-ar fi fost calculată și achitată indemnizația de concediu pentru anul 2023, deși, în fapt, acesta susține că nu a beneficiat de concediul respectiv.

Prin dispoziția primarului comunei Dereneu nr. 22C din 1 februarie 2024, Constantin Stratan a fost concediat din funcția de șofer al Primăriei, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru absență fără motive întemeiate de la locul de muncă timp de cel puțin patru ore consecutive în timpul zilei de muncă. 2

Reclamantul a susținut că, imediat după aducerea la cunoștință a dispoziției de concediere, la 2 februarie 2024, prin demersul nr. 45, și-a exprimat dezacordul cu măsura dispusă și a solicitat angajatorului prezentarea documentelor care au stat la baza concedierii, precum și restabilirea sa în funcție. Ulterior, prin cererea nr. 62 din 14 februarie 2024, a solicitat repetat revocarea dispoziției de concediere și achitarea plăților cuvenite.

A afirmat că Primăria comunei Dereneu nu a răspuns acestor solicitări, motiv pentru care a depus o nouă cerere, înregistrată cu nr. 100, prin care a solicitat examinarea cererilor anterioare și punerea la dispoziție a actelor care au stat la baza concedierii. Potrivit reclamantului, nici această cerere nu a fost soluționată.

Reclamantul a menționat că a formulat mai multe solicitări privind prezentarea documentelor care au stat la baza concedierii sale, inclusiv cererea din 7 martie 2024 și două cereri din 21 martie 2024.

Prin scrisoarea nr. 60 din 4 aprilie 2024, Primăria comunei Dereneu a respins solicitările reclamantului, invocând, faptul că informațiile solicitate conțineau date cu caracter personal ale mai multor persoane, puteau pune în pericol securitatea angajaților, precum și faptul că reclamantul intenționa să se adreseze în instanța de judecată, iar divulgarea informațiilor ar fi putut prejudicia eventualele proceduri administrative sau judiciare.

Reclamantul a susținut că Primăria comunei Dereneu, în calitate de angajator, nu a respectat principiile care guvernează raporturile de muncă, iar concedierea sa a fost ilegală și abuzivă, fiind încălcate drepturile sale în calitate de salariat, inclusiv dreptul la odihnă și la concediu anual plătit, precum și dreptul la informare deplină și veridică asupra condițiilor de muncă.

De asemenea, reclamantul a susținut că modalitatea în care a fost tratat de către angajator, încălcarea drepturilor sale, ignorarea intereselor sale și refuzul de a-i fi prezentate înscrisurile care au stat la baza concedierii i-au afectat negativ starea psiho-emoțională, împrejurare care, în opinia sa, este confirmată prin certificatul de concediu medical eliberat în perioada de referință.

A solicitat anularea, ca fiind ilegală, a dispoziției primarului comunei Dereneu, raionul Călărași, nr. 22C din 1 februarie 2024 privind concedierea sa din funcția de șofer în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii; restabilirea în funcția de șofer al Primăriei comunei Dereneu, raionul Călărași; încasarea de la Primăria comunei Dereneu a despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă, în cuantum egal cu salariul mediu pentru perioada respectivă; repararea prejudiciului moral în cuantum de 10 000 de lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea cauzei.

Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 14 august 2024, acțiunea a fost admisă parțial. A fost anulată dispoziția Primăriei comunei Dereneu nr. 22C din 1 februarie 2024 privind concedierea lui Constantin Stratan, acesta fiind restabilit în funcția de șofer. S-a dispus încasarea de la Primăria comunei Dereneu, în beneficiul reclamantului, a salariului mediu pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă, cuprinsă între 1 februarie 2024 și 14 august 2024, inclusiv, precum și a sumei de 8 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Întru consolidarea soluției sale, instanța de apel a reținut că prima instanță a determinat corect raportul juridic litigios, a stabilit pe deplin circumstanțele relevante cauzei și a apreciat corespunzător probele administrate, hotărârea fiind legală și întemeiată.

Instanța de apel a constatat că raporturile dintre părți au avut natura unor raporturi individuale de muncă, iar dispoziția nr. 01C din 2 ianuarie 2024, prin care lui Constantin Stratan i-a fost acordat concediul anual de odihnă pentru perioada 5 ianuarie – 3 februarie 2024, reprezenta un act de gestiune a raporturilor de muncă, supus normelor Codului muncii, și nu un act administrativ emis în regim de putere publică.

Colegiul a reținut că, în perioada pentru care angajatorul i-a imputat reclamantului absența nemotivată de la serviciu, acesta beneficia de concediu anual de odihnă în temeiul dispoziției nr. 01C din 2 ianuarie 2024. Prin urmare, absența sa în zilele de 5, 9, 10 și 11 ianuarie 2024 nu putea fi calificată drept abatere disciplinară susceptibilă de a atrage concedierea în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii.

Totodată, instanța de apel a constatat că angajatorul avea posibilitatea de a- i comunica reclamantului dispoziția privind acordarea concediului, inclusiv la 16 ianuarie 2024, când acesta s-a adresat în mod expres pentru a afla soluția dată 4 cererii sale, însă nu a făcut-o. În aceste condiții, desfășurarea procedurii disciplinare și emiterea ulterioară a dispoziției de concediere au fost apreciate ca fiind contrare principiilor bunei-credințe și proporționalității.

Instanța de apel a respins și argumentele apelantei referitoare la lipsa probelor privind prejudiciul moral, reținând că acesta poate rezulta din însăși încălcarea drepturilor salariatului și din consecințele psihice și emoționale ale unei concedieri nelegale, cuantumul de 8 000 de lei stabilit de prima instanță fiind apreciat ca justificat în circumstanțele cauzei.

În esență, în motivarea recursului, cu reiterarea argumentelor invocate anterior, recurenta a susținut că instanțele inferioare au apreciat eronat circumstanțele cauzei și probele administrate, cu încălcarea normelor de drept material și procedural aplicabile, fiind invocate temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă.

Recurenta a susținut că instanța de apel nu a exercitat un control judiciar efectiv asupra criticilor formulate în apel referitoare la procesele-verbale de constatare a absențelor reclamantului de la locul de muncă, declarațiile martorilor, lipsa probelor privind prezența efectivă a acestuia la serviciu și pretinsele contradicții ale hotărârii primei instanțe, limitându-se, la concluzii generale privind corectitudinea aprecierii probelor.

A invocat interpretarea eronată a normelor de drept material privind momentul producerii efectelor dispoziției nr. 01C din 2 ianuarie 2024 referitoare la acordarea concediului anual de odihnă lui Constantin Stratan, susținând că instanța de apel a considerat nejustificat că dispoziția respectivă produce efecte juridice prin simpla sa emitere, fără a ține seama de condițiile privind comunicarea acesteia persoanei vizate și includerea în Registrul de stat al actelor locale.

Or, dispoziția primarului privind acordarea concediului reprezintă un act administrativ individual, fiind incidente prevederile Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, potrivit cărora asemenea dispoziții intră în vigoare la data comunicării persoanei vizate sau la data indicată în cuprinsul acestora, cu respectarea condițiilor legale privind includerea în Registrul de stat al actelor locale. Iar, instanța de apel nu ar fi analizat în mod corespunzător raportul dintre normele dreptului muncii și cele ale dreptului administrativ aplicabile speței. 5

Art. 433 alin.(1) lit. a) și f) din Codul de procedură civilă: ,,Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre.”

Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de substanțială.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul de judecată notează că motivele invocate în recurs nu sunt de natură să infirme concluziile instanței de apel, acestea reprezentând, în esență, reiterarea susținerilor formulate în apel și dezacordul recurentei cu modul de apreciere a circumstanțelor cauzei și a probelor administrate. Or, instanța de apel a examinat circumstanțele relevante și a constatat justificat că, prin dispoziția nr. 01C din 2 ianuarie 2024, lui Constantin Stratan i-a fost acordat concediu anual de odihnă pentru perioada 5 ianuarie – 3 februarie 2024, astfel încât absența acestuia de la locul de muncă în perioada respectivă nu putea fi calificată drept abatere disciplinară care să justifice concedierea în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii.

Cu referire la argumentele recurentei privind caracterul arbitrar al deciziei instanței de apel și aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, Completul de judecată reține că instanța de apel a examinat criticile referitoare la procesele-verbale de constatare a absențelor reclamantului și la celelalte probe administrate, explicând 7 motivele pentru care acestea nu justifică legalitatea concedierii. În acest sens, instanța de apel a reținut că, în perioada imputată drept absență nemotivată, reclamantul se afla în concediu anual de odihnă în temeiul dispoziției emise de însuși angajatorul, circumstanță care exclude calificarea absenței sale drept abatere disciplinară.

Nici argumentul recurentei privind interpretarea eronată a normelor de drept material referitoare la momentul producerii efectelor dispoziției nr. 01C din 2 ianuarie 2024 nu relevă existența unei erori de drept care să justifice intervenția instanței de recurs. Instanța de apel a analizat natura juridică a dispoziției respective și a constatat că aceasta a fost emisă de primar în calitate de angajator, în cadrul raportului individual de muncă, având ca temei normele Codului muncii privind acordarea concediului anual de odihnă, iar nu în exercitarea prerogativelor de putere publică.

Completul de judecată reține că instanța de apel a examinat argumentele relevante ale apelantei, inclusiv cele referitoare la aplicabilitatea Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, la comunicarea dispoziției de acordare a concediului și la valoarea probatorie a proceselor-verbale privind absențele reclamantului. Raționamentele expuse în decizia contestată sunt clare și coerente, iar criticile formulate în recurs nu demonstrează existența unei interpretări eronate a normelor de drept material, a caracterului arbitrar al hotărârii sau a unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor, în sensul art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă.

Din considerentele expuse, Completul de judecată conchide că recursul nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Primăria comunei Dereneu, raionul Călărași. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 8