Hotărâre nr. 4 din 07.02.2017

La originea cauzei se află: a) excepţia de neconstituţionalitate: - a articolului 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, în măsura în care se interpretează că instanța de recurs este în drept să înlăture efectele nulității hotărârii judecătorești, să caseze hotărârea, cu agravarea situației condamnatului, în baza temeiurilor „neinvocate de procuror" dar „invocate de partea apărării" ; - a articolului 431 alin. (1) pct.1 1 ) din Codul de procedură penală, în partea ce ține de omisiunea de a reglementa obligația instanței de recurs de a comunica părții adverse referința asupra recursului; - a articolului 362 1 din Codul penal, ridicată de către avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr. 1a-1637/16, pendinte la Curtea de Apel Chișinău; b) excepţia de neconstituţionalitate: - a sintagmei „ a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat" din articolul 362 1 alin. (1) din Codul penal, ridicată de către avocatul Iurie Spînu în dosarul nr. 1a-1701/16, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizările au fost depuse la Curtea Constituţională la 7 decembrie 2016 și respectiv 14 decembrie 2016 de către completele de judecată (Ion Pleșca, Oxana Robu, Stelian Teleucă) și (Iurie Melinteanu, Ludmila Ouș, Nichifor Corochii) din cadrul Curții de Apel Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au pretins că dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 20, 22, 23, 27 alin. (2) și 54 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 decembrie 2016 excepțiile de neconstituționalitate nr. 145g/2016 și 149g/2016 au fost declarate admisibile, fără a prejudeca fondul cauzei.

Totodată, având în vedere identitatea de obiect în partea ce ține de excepția de neconstituționalitate a articolului 362 1 din Codul penal, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.

În procesul examinării sesizărilor Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Procuraturii Generale.

În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea nr. 149g/2016 a fost susținută de avocatul Vasile Nicoară, autor al sesizării. Avocatul Iurie Spînu, autorul sesizării nr. 145g/2016, nu a fost prezent la ședința Curții.

Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiţiei.

La 9 august 2016, prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, G.B. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 362 1 alin. (3) lit. a) din Codul penal, pentru faptul organizării intrării și șederii ilegale pe teritoriul Federației Ruse a cetățenilor Republicii Moldova.

La 24 august 2016, sentința primei instanțe a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău.

La 2 noiembrie 2016, în cadrul examinării cauzei în instanța de apel, avocatul Iurie Spînu a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat" din alin. (1) al articolului 362 1 din Codul penal.

Prin încheierea din aceeași dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare. 2. Circumstanțele cauzei penale nr. 1a-1637/16

La 4 noiembrie 2015, prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost încetat procesul penal intentat în privința lui T.D. și alți inculpați pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 362 1 alin. (3) lit. b) și c) din Codul penal, și anume pentru organizarea migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul țărilor membre ale spațiului Schenghen, dintre care intrarea și șederea ilegală pe teritoriul Italiei.

Împotriva sentinței primei instanțe, procurorul și T.D. au declarat apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015 a fost admis demersul procurorului, respins apelul avocatului, casată sentința primei instanțe și pronunțată o nouă hotărâre.

Nefiind de acord cu decizia Curții de Apel Chișinău, partea apărării a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție, solicitând casarea acesteia și achitarea condamnatului.

De asemenea, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, a depus recurs și procurorul.

Instanța de recurs a expediat părții apărării copia recursului depus de procuror și a solicitat prezentarea referinței asupra recursului.

La 19 iulie 2016, prin decizia Curții Supreme de Justiție au fost admise recursurile ordinare declarate de partea apărării și procuror, fiind dispusă casarea integrală a deciziei instanței de apel și rejudecarea cauzei de aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, având ca temei prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) din Codul de procedură penală, și anume că „hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția".

La 24 noiembrie 2016, în cadrul examinării cauzei în instanța de apel, avocatul Vasile Nicoară a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 431 alin. (1) pct.1 1 ) din Codul de procedură penală, în partea ce ține de omisiunea de a reglementa obligația instanței de recurs de a comunica părții adverse referința asupra recursului; a articolului 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, în măsura în care se interpretează că instanța de recurs este în drept să înlăture efectele nulității hotărârii judecătorești, să caseze hotărârea, cu agravarea situației condamnatului în baza temeiurilor „neinvocate de procuror" , dar „invocate de partea apărării" ; a articolului 362 1 din Codul penal.

Prin încheierea din aceeași dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art. 699) sunt următoarele: Articolul 424 Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui „(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. (2) Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor. " Articolul 425 Neagravarea situaţiei în propriul recurs „Instanţa de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs." Articolul 429 Depunerea recursului „(1) Recursul se depune de persoanele menţionate în art.421 şi trebuie să fie motivat. (2) Cererea de recurs se depune la instanţa de recurs cu atâtea copii câți participanţi la proces sunt." Articolul 431 Actele procedurale preparatorii ale instanţei de recurs „(1) După primirea cererii, instanţa de recurs îndeplineşte următoarele acte procedurale preparatorii: [...] 1 1 ) solicită dosarul de la instanţa respectivă şi expediază celorlalte părţi copia de pe recurs, solicitându-le să depună, în termen de până la 30 de zile, o referinţă privind opinia lor asupra recursului declarat ; [...]" Articolul 434 Judecarea recursului „Judecând recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei ținând seama, după caz, de opinia părţilor expusă în referinţă ori în şedinţă, dacă au participat la ea, şi se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în recurs."

Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr. 72-74, art. 195) sunt următoarele: Articolul 12 Locul săvârșirii faptei „(1) Locul săvârșirii faptei se consideră locul unde a fost săvârșită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. (2) Locul săvârșirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă: a) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă, cel puţin, unui alt stat; b) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substanţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers; c) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară activitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers; d) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinţe grave într-un alt stat, şi invers." Articolul 120 Teritoriul „Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian." Articolul 362 1 Organizarea migraţiei ilegale „(1) Organizarea, în scopul obţinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau material, a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice. [...] (4) Victima migraţiei ilegale este absolvită de răspundere penală pentru faptul intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieşirii de pe acest teritoriu, precum şi pentru faptele de deţinere şi folosire a documentelor oficiale false în scopul organizării migraţiei sale ilegale."

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate se referă la elemente şi principii cu valoare constituţională precum dreptul la un proces echitabil, calitatea legii penale și principiul legalității incriminării.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului de procedură penală și a Codului penal, ține de competența Curții Constituționale. (1) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicate de avocatul Iurie Spînu în dosarul nr. 1a-1701/16 și de către avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr. 1a-1637/16, aflate pe rolul Curții de Apel Chișinău, sesizările sunt formulate de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională. (2) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată .

Curtea observă că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie unele prevederi ale articolelor 431 și 424 din Codul de procedură penală și articolul 362 1 din Codul penal. - Cu referire la prevederile contestate din Codul de procedură penală

În susținerea alegațiilor sale, autorul excepției afirmă că dispozițiile art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală contravin articolelor 4, 20 și 54 din Constituție în măsura în care se interpretează că instanța de recurs, judecând cauza, este în drept să caseze hotărârea cu agravarea situației condamnatului, în baza „temeiurilor neinvocate" de către procuror, dar în baza „temeiurilor invocate" de către partea apărării.

Curtea constată că argumentele autorului se rezumă, în esență, la existența unei practici neunitare și confuze sub aspectul aplicării instituției efectului devolutiv și a principiului non reformatio in pejus în căile de atac, apelul și recursul.

Curtea menționează că în cazul exercitării căii de atac sub forma apelului, potrivit art. 409 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv se manifestă prin posibilitatea examinării tuturor chestiunilor de fapt şi de drept ale cauzei, instanţa fiind limitată la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Condiţia esenţială în acest caz este neagravarea situaţiei apelantului.

Curtea notează că spre deosebire de apel, efectul devolutiv al recursului este limitat la temeiurile de drept , fapt determinat de natura acestei căi de atac. Totodată, potrivit art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa de recurs nu este limitată doar la examinarea temeiurilor invocate de recurent, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, însă fără a agrava situaţia condamnaţilor .

De asemenea, potrivit art. 425 din Codul de procedură penală, instanţa de recurs soluționând cauza nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs.

Prin prisma normelor enunțate, Curtea menționează că în ambele căi de atac instanţa nu este în drept să agraveze situaţia unor titulari ai dreptului de atac.

În același timp, Curtea reține că prevederile procesual-penale contestate reglementează procedura de examinare a cauzelor penale în recurs. Curtea constată că la depunerea recursului nu a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Aceasta fiind ridicată la examinarea cauzei de către instanța de apel, normele contestate sunt inaplicabile litigiului aflat pe rolul Curții de Apel .

Aceleași raționamente sunt valabile și pentru articolul 431 alin. (1) din Codul de procedură penală în partea ce ține de comunicarea referinței asupra recursului declarat.

Totodată, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate în această parte vizează, în esență, o abordare in abstracto a problemelor de aplicare a legii , inoperabilă în cadrul rezolvării excepţiilor de neconstituţionalitate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în această parte. - Cu referire la prevederile contestate din Codul penal

Curtea acceptă argumentele autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, potrivit cărora prevederile articolului 362 1 din Codul penal urmează a fi aplicate la soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanței de judecată, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și sunt determinante pentru soluționarea cauzelor. (3) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile art. 362 1 din Codul penal nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizările nu pot fi respinse ca inadmisibile în această parte şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiilor principale, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorii excepțiilor, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

Curtea observă că autorii excepțiilor de neconstituționalitate au susținut că prevederile articolului 364 1 din Codul penal contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 20, 22, 23, 27 alin. (2) și 54 din Constituție.

Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 4 și 7 din Constituție, Curtea a menţionat constant în jurisprudenţa sa că aceste articole comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

În același timp, Curtea reține că autorii excepțiilor nu au motivat incidența articolelor 20, 27 și 54 din Constituție asupra prevederilor contestate. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care, prin prisma articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, să expună normele legale şi argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate.

În sensul celor menţionate, pentru a elucida aspectele abordate, Curtea va opera cu prevederile articolelor 1 alineatul (3), 22 și 23 din Constituție.

Autorii excepțiilor susțin că prevederile articolului 362 1 din Codul penal contravin dispozițiilor constituționale prevăzute de articolul 1 alin. (3) din Constituție, care prevăd că: „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

De asemenea, autorul sesizării 149g/2016 consideră că dispozițiile articolului contestat încalcă articolul 22 din Constituţie, care prevede că: „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

La fel, autorii excepțiilor susțin că dispozițiile articolului contestat contravin articolului 23 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative." 1. Argumentele autorilor excepțiilor de neconstituționalitate

Autorii excepțiilor susțin că dispozițiile art. 362 1 din Codul penal nu corespund criteriilor de calitate a legii, deoarece prin sintagma „teritoriul statului" nu poate fi stabilit în mod expres, teritoriul cărui stat este protejat de norma penală. Potrivit acestora, sintagma „teritoriul statului" obține claritate doar prin raportare la art. 120 alin. (2) din Codul penal, care prevede că prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian.

Prin urmare, din conținutul textului de lege destinatarul normei nu poate deduce care sunt acțiunile prejudiciabile care pot să angajeze răspunderea penală, fapt care permite aplicarea arbitrară a legii. 2. Argumentele autorităților

În opinia sa scrisă, Parlamentul menționează că, potrivit Protocolului adițional împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare și Convenției împotriva criminalității transnaționale organizate, organizarea migrației ilegale face parte din infracțiunile transnaționale.

Guvernul, în opinia sa, a menționat că organizarea migrației ilegale, reglementată de norma contestată, cuprinde două situații: organizarea migrației ilegale pe teritoriul unui stat străin a cetățenilor Republicii Moldova și organizarea migrației ilegale pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini sau nerezidenților.

Astfel, făcând referire la Protocolul adițional împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, Guvernul consideră că norma contestată are drept scop principal prevenirea și combaterea fenomenului migrației ilegale în ansamblu, iar în secundar, protecția securității statului. Prin urmare, Guvernul consideră că norma contestată corespunde exigențelor art. 23 din Constituție.

În opinia prezentată de Procuratura Generală se menționează că argumentele autorilor excepțiilor privind neconstituționalitatea normei criticate se întemeiază pe o interpretare eronată a legii într-un sens restrâns, pe când în cazul dat urmează a fi aplicată o interpretate lato sensu , în coroborare cu actele juridice naționale și internaționale, făcând referire la Protocolul adițional împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare.

Astfel, având în vedere dispozițiile Protocolului, Procuratura Generală menționează că norma contestată a fost adoptată pentru crearea mecanismului de combatere a migrației ilegale și nu se referă doar la acțiunile de organizare a intrării, ieșirii, șederii sau tranzitării ilegale a teritoriului Republicii Moldova de către cetățenii străini sau apatrizi, dar protejează și drepturile cetățenilor Republicii Moldova în situațiile în care le este organizată intrarea, ieșirea, șederea sau tranzitarea ilegală a teritoriului altui stat. 3. Aprecierea Curții 3.1. Principii generale

Curtea reţine că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului şi ale statului de drept îl constituie principiul legalităţii, garantat de art. 1 alin. (3) din Constituție.

Preeminenţa dreptului se asigură prin întreg sistemul de drept, inclusiv prin normele penale, acestea caracterizându-se prin anumite trăsături proprii, distinctive în raport cu alte categorii de norme, ce se diferenţiază între ele prin caracterul şi structura lor, prin sfera de incidenţă.

În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că preeminenţa dreptului în materie penală exprimă, printre altele, asigurarea legalităţii infracţiunilor şi pedepselor; inadmisibilitatea aplicării extensive a legii penale, în detrimentul persoanei, în special, prin analogie .

Articolul 22 din Constituție stabilește că nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos.

Totodată, Curtea menţionează că incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări, se întemeiază pe raţiuni de politică penală. Astfel, legea penală constituie un ansamblu de reguli juridice, formulate într-o manieră clară, concisă şi precisă , conform garanțiilor calității legii prevăzute de art. 23 din Constituție.

Or, calitatea legii penale constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale.

Curtea reține că garanțiile instituite în Constituţie impun ca doar legiuitorul să reglementeze conduita incriminată, astfel încât fapta, ca semn al laturii obiective, să fie cert definită, dar nu identificată prin interpretarea extensivă de către cei care aplică legea penală . O astfel de modalitate de aplicare poate genera interpretări abuzive . Cerinţa interpretării stricte a normei penale, ca şi interdicţia analogiei în aplicarea legii penale urmăresc protecţia persoanei împotriva arbitrarului.

Totodată, Curtea reține că legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de largă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale.

Totuși, Curtea reţine că, deşi, în principiu, legiuitorul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută, ci este circumscrisă anumitor rigori stabilite de Constituție. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reține că art. 362 1 din Codul penal sancționează fapta de organizare a migraţiei ilegale . Prin alineatul (1) al acestui articol legiuitorul a incriminat fapta de organizare a migrației ilegale ca fiind: „Organizarea, în scopul obţinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau material, a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat".

Curtea constată că prin Legea nr. 16-XV din 17 februarie 2005 Republica Moldova a ratificat Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe cale terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.

Curtea menționează că prin ratificarea Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare Republica Moldova s-a angajat să incrimineze organizarea migraţiei ilegale .

Curtea reține că organizarea migraţiei ilegale este o infracţiune transnaţională , iar migraţia presupune și trecerea teritoriilor altor state, decât doar a Republicii Moldova. Prin instituirea sintagmei „teritoriul statului" voința legiuitorului a fost de a circumscrie faptele de organizare a migrației ilegale nu doar la teritoriul Republicii Moldova, ci a preluat elementul transnațional datorită complexității fenomenului infracțional.

În acest sens, Curtea reține că noțiunea de „teritoriu" , definită de prevederile art. 120 din Codul penal, care se raportează la teritoriul Republicii Moldova, nu poate constitui un reper pentru identificarea locului săvârșirii infracțiunii - organizarea migrației ilegale - or, infracțiunea în cauză este de natură transnațională.

În același timp, Curtea menționează că, examinând interpretarea dată de către jurisdicţiile naţionale unei prevederi ce emană din dreptul internaţional public, Curtea Europeană, în cauza Jorgic v. Germania , a reținut că norma penală națională trebuie interpretată și aplicată în lumina prevederilor din care își are sorgintea (hotărâre din 12 iulie 2007, § 110).

De asemenea, Curtea constată că legiuitorul a stabilit la art. 12 din Codul penal anumite criterii pentru determinarea locului săvârșirii infracţiunii transnaţionale. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Cod penal, locul săvârșirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă: „a) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă, cel puţin, unui alt stat; b) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substanţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers; c) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară activitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers; d) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinţe grave într-un alt stat, şi invers."

Pornind de la necesitatea luptei contra migraţiei ilegale ca fenomen transnaţional, dar şi de la dreptul legiuitorului de a incrimina fapte în legislaţia penală, Curtea notează că sintagma „teritoriul statului" din art. 362 1 alin. (1) din Cod penal, potrivit ratio legis , nu poate fi interpretată mai restrictiv decât a fost voinţa legiuitorului, care nu s-a limitat la elementul teritorial-național al infracțiunii, ci a preluat elementul transnațional datorită complexității fenomenului infracțional.

Prin urmare, în partea ce ține de alegațiile autorilor excepțiilor de neconstituționalitate privitoare la claritatea normei contestate în sensul identificării locului săvârșirii infracțiunii, Curtea menționează că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că cerința clarității legii penale este satisfăcută atunci când individul poate cunoaște, din formularea prevederii pertinente și, în caz de necesitate, din interpretarea dată acesteia de către tribunal , care acte și omisiuni vor angaja răspunderea sa penală (a se vedea cauza Del Río Prada v. Spania , hotărâre din 10 iulie 2012, § 46).

Mai mult, Curtea menționează că norma contestată vine să protejeze siguranţa victimelor organizării migraţiei ilegale, fapt pentru care legiuitorul a reglementat instituţia absolvirii de răspundere penală a acesteia. Astfel, potrivit alin. (4) din art. 362 1 din Codul penal: „(4) Victima migraţiei ilegale este absolvită de răspundere penală pentru faptul intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieşirii de pe acest teritoriu, precum şi pentru faptele de deţinere şi folosire a documentelor oficiale false în scopul organizării migraţiei sale ilegale."

Curtea reține că, pornind de la natura transnațională a normei contestate, este de competența instanțelor de judecată să aplice norma la circumstanțele fiecărei cauze în parte, luând în considerare și principiile aplicării legii penale în spaţiu și regulile aplicabile locului săvârșirii infracțiunii transnaționale.

Astfel, ținând cont de cele menționate mai sus, Curtea reține că dispozițiile articolului 362 1 din Codul penal nu contravin principiilor preeminenței dreptului, legalității incriminării și calității legii, garantate de articolele 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) și g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se respinge excepția de neconstituționalitate ridicată de avocatul Iurie Spînu în dosarul nr. 1a-1701/16, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, și excepția de neconstituționalitate ridicată de avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr. 1a-1637/16, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 2. Se recunoaște constituțional articolul 362 1 din Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. 3. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în partea referitoare la controlul constituţionalităţii articolului 424 alineatul (2) și articolului 431 alineatul (1) punctul 1 1 ) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003. 4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 7 februarie 2017 HCC nr.4 Dosarele nr. 145g/149g/2016