Hotărâre nr. 19 din 16.06.1998

La 3 octombrie 1995 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea audiovizualului nr.603-XIII, prin care au fost reglementate relaţiile în domeniul audiovizualului public şi privat. În corespundere cu art.14 al legii, a fost înfiinţat Consiliul Coordonator al Audiovizualului - autoritate publică autonomă, învestită cu dreptul de a stabili pentru toate instituţiile audiovizualului norme obligatorii privind publicitatea, sponsorizarea, modul de soluţionare a contestaţiilor, alte aspecte ale activităţii instituţiilor audiovizualului, reglementarea condiţiilor de acordare a timpilor de antenă partidelor în perioada campaniilor electorale etc. Potrivit art. 7 alin.(2) din lege, Consiliul Coordonator al Audiovizualului propune Parlamentului candidaturi pentru funcţiile de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", de director general al Televiziunii şi de director general al Radiodifuziunii. Prin Hotărîrea Parlamentului nr.1383-XIII din 26 noiembrie 1997 şi ulterior prin Legea nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997, Parlamentul a stabilit că preşedintele Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", directorul general al Televiziunii şi directorul general al Radiodifuziunii, care sînt concomitent şi locţiitorii preşedintelui acestei companii, precum şi conducătorii altor instituţii publice ale audiovizualului sînt numiţi pe un termen de 5 ani şi sînt eliberaţi înainte de termen de către Parlament la propunerea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau din propria iniţiativă a Parlamentului. Prin Hotărîrea nr.1385-XIII din 26 noiembrie 1997, Parlamentul a desemnat preşedintele Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", directorul general al Televiziunii şi directorul general al Radiodifuziunii.

Curtea Constituţională consideră că pentru a stabili conformitatea actelor normative contestate cu dispoziţiile constituţionale este necesară examinarea următoarelor prevederi ale Constituţiei: art.4 alin.(1), care stipulează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte; art.32, care prevede libertatea opiniei şi a exprimării; art.34, care stipulează accesul persoanei la orice informaţie de interes public, dar şi obligaţia autorităţilor, potrivit competenţelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal; articolele 66 lit. a); c); f); j) şi 107 alin.(2), care stabilesc modul de numire a persoanelor în funcţii oficiale de stat. Totodată, Curtea consideră că prevederile supuse controlului constituţionalităţii trebuie să fie examinate în raport cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950.* ----------------------- * Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 29 iulie 1997 "Privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi unor protocoale adiţionale la această Convenţie", M.O., nr.54-55, 1997, art.502.

Curtea Constituţională constată că dreptul la informaţie este un drept fundamental al persoanei, deoarece dezvoltarea persoanei în societate, exercitarea libertăţilor prevăzute de Constituţie, inclusiv libertatea gîndirii, a opiniei, a creaţiei, a exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil, presupune şi posibilitatea de a recepţiona informaţii asupra vieţii sociale, politice, economice, ştiinţifice, culturale etc. Art.34 din Constituţie dă expresie juridică accesului persoanei la orice informaţie de interes public. Conţinutul acestui drept cuprinde: dreptul persoanei de a fi informat prompt, corect şi clar asupra măsurilor preconizate sau luate de autorităţile publice; accesul liber la sursele de informare politică, ştiinţifico-tehnică, socială, culturală etc.; posibilitatea de a recepţiona personal şi în condiţii bune emisiunile radiofonice şi televizate; obligaţia autorităţilor publice de a asigura cadrul juridic necesar pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură. Garantînd dreptul la informaţie, Constituţia, prin art.34 alin.(2), stabileşte şi obligaţii corelative puse în sarcina autorităţilor publice, care, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi problemelor de interes personal, favorizînd pluralismul în mass-media, obligînd mijloacele de informare publică de stat şi private să asigure informarea corectă a opiniei publice. Curtea Constituţională constată că existenţa posturilor private nu diminuează obligaţiile posturilor publice de stat în ceea ce priveşte informarea cetăţenilor, deoarece dreptul constituţional al persoanei la informare poate fi asigurat atît în cazul unui post public de stat, cît şi al unui post privat. Curtea apreciază, de asemenea, că pentru asigurarea rolului statului de garant al dreptului persoanei la informare, acesta (statul), prin autoritatea sa legiuitoare, este în drept să stabilească, atît în baza art.66 lit.r), cît şi în baza art.107 alin.(2) din Constituţie, reguli generale de gestionare atît a sistemului public de emisie, cît şi a celui privat. Astfel, Curtea Constituţională conchide că formarea, prin Legea nr.603-XIII din 3 octombrie 1995, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care dirijează activitatea tuturor companiilor,studiourilor, posturilor, organizaţiilor în domeniul audiovizualului, asigură publicitatea frecvenţelor disponibile, determină raportul între emisiunile informative, muzicale, literare, instructive, stabileşte priorităţile, volumele şi modul de emisie a programelor adresate comunităţilor etnice, coordonează termenele şi condiţiile de prezentare a programelor în campaniile electorale ş.a., nu excede competenţelor Parlamentului şi nu constituie o încălcare a art.6 din Constituţie. Curtea menţionează, de asemenea, că necesitatea creării unor organe cu sarcini de coordonare şi control asupra activităţii audiovizualului, care să fie independente faţă de Guvern sau faţă de Preşedintele Republicii Moldova, decurge din normele Constituţiei. Autonomia acestor organe faţă de alte autorităţi publice este relativă, ea nu exclude controlul judecătoresc sau controlul parlamentar asupra actelor emise. Curtea respinge argumentul privind caracterul neconstituţional al Consiliului Coordonator al Audiovizualului pe motiv că din el nu fac parte reprezentanţi ai puterii judecătoreşti. După cum s-a arătat mai sus, acest organ, deşi format pe principiul parităţii reprezentanţilor Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova, nu este şi nu poate fi tratat ca un exponent al respectivelor autorităţi, avînd în vedere funcţiile specifice care-i incumbă. Cu atît mai mult că modul de creare a unui asemenea organ, statutul lui, locul în ierarhia autorităţilor statului, gradul de autonomie sau dependenţă de anumite autorităţi, numirea în funcţie a persoanelor de conducere, stabilirea atribuţiilor etc. ţin de opţiunea discreţională a Parlamentului. Pentru considerentele expuse Curtea Constituţională nu poate reţine argumentele privind neconstituţionalitatea art.13 alin.(1); art.14; art.15 alin.(2) şi (3), art.16 alin.(1); art.17 alin.(3); art.18 alin.(3), art.19 alin.(1); art.21, art.22 alin.(2), art.25, art.31-39; art.41,art.43, art.46, art.47, art.50, art.51 din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995.

Curtea nu poate reţine nici punctul de vedere al Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit căruia sintagma "sau din propria iniţiativă a Parlamentului", cuprinsă în art.7 alin.(2) din Legea audiovizualului în redacţia Legii cu privire la modificarea art.7 din Legea audiovizualului, nr. 1399-XIII din5 decembrie 1997, contravine art.6, 31, 32 şi 34 din Constituţie, diminuează autonomia Consiliului Coordonator al Audiovizualului. După cum s-a menţionat, statul, prin autorităţile sale, este obligat să întreprindă măsurile necesare atît pentru informarea corectă a cetăţenilor, cît şi pentru buna funcţionare a mijloacelor de informare în masă, a căror menire constă anume în a asigura difuzarea informaţiei. Practica internaţională denotă că pentru buna organizare şi funcţionare a audiovizualului statul urmează să-i garanteze dreptul la activitatea editorială deplină, libertatea de comunicare, să ia decizii în vederea finanţării audiovizualului, acţiuni de naturăsă-i asigure eficienţa şi independenţa faţă de autorităţile statale. De menţionat însă că nu există o formulă general valabilă de democraţie privind autonomia organului de conducere al audiovizualului public. Fiecare stat găseşte o formulă proprie de asigurare a autonomiei audiovizualului în beneficiul interesului public. Curtea relevă că, potrivit art.66 lit.j) din Constituţie, în situaţiile prevăzute de lege, Parlamentul alege şi numeşte persoane oficiale de stat. În cazul examinat numirea şi eliberarea din funcţie a persoanelor de conducere ale Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", care, prin statutul său, este o instituţie de stat, şi nu privată, este un drept constituţional al Parlamentului şi nu constituie o ingerinţă în activitatea altor autorităţi. Modalitatea de numire şi eliberare din funcţie a conducătorilor mijloacelor de stat de informare în masă nu exclude principiul libertăţii exprimării şi dreptul la informaţie, prevăzute de art.32 şi 34 din Constituţie, şi nu constituie o încălcare a art.6 din Constituţie.

Prin Legea nr. 1399-XIII din 5 decembrie 1997, art. 7 alin.(2) din Legea audiovizualului nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995 a fost expus într-o altă redacţie. De asemenea, pe parcursul examinării preliminare a cauzei s-a constatat că prin Hotărîrile Parlamentului nr. 1620-XIII din 2 aprilie 1998 "Cu privire la abrogarea unor hotărîri ale Parlamentului" şi nr. 1469-XIII din 29 ianuarie 1998 "Cu privire la reconfirmarea numirii în funcţie a dnilor Tudor Olaru, Iurie Tăbîrţă şi Constantin Rotaru" au fost abrogate două hotărîri ale Parlamentului, care, de asemenea, fac obiect al sesizării, şi anume: Hotărîrea Parlamentului nr. 1383-XIII din 26 noiembrie 1997 "Privind aplicarea prevederilor art. 7 alin.(2) al Legii audiovizualului" şi Hotărîrea Parlamentului nr. 1385-XIII din 26 noiembrie 1997 "Cu privire la numirea domnului Tudor Olaru în funcţia de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", a domnului Iurie Tăbîrţă în funcţia de director general al Televiziunii şi a domnului Constantin Rotaru în funcţia de director general al Radiodifuziunii". Avînd în vedere că obiectul litigiului referitor la constituţionalitatea art. 7 alin.(2) din Legea audiovizualului nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995 şi Hotărîrilor Parlamentului nr. 1383-XIII şi nr. 1385-XIII din 26 noiembrie 1997 a încetat să existe, Curtea sistează procesul în partea referitoare la ele. Pentru considerentele expuse, în baza art.135 alin.(1) lit e) din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.60 lit. d) şi art.62 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Declară constituţionale: - prevederile art.13 alin.(1), art.14, art.15 alin.(2) şi (3), art.16 alin.(1), art.17 alin.(3), art.18 alin.(3), art.19 alin.(1), art.21, art.22 alin.(2), art.25, art.31-39, art.41, art.43, art.46, art.47, art.50 şi art.51 din Legea audiovizualului nr.603-XIII din3 octombrie 1995; - sintagma "sau din propria iniţiativă a Parlamentului" din art.7 alin.(2) din Legea nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997 "Cu privire la modificarea articolului 7 din Legea audiovizualului". 2. Sistează procesul privind controlul constituţionalităţii: - art.7 alin.(2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din3 octombrie1995; - Hotărîrii Parlamentului nr. 1383-XIII din 26 noiembrie 1997 "Privind aplicarea prevederilor articolului 7 alineatul (2) al Legii audiovizualului"; - Hotărîrii Parlamentului nr.1385-XIII din 26 noiembrie 1997 "Cu privire la numirea domnului Tudor Olaru în funcţia de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", a domnului Iurie Tăbîrţă în funcţia de director general al Televiziunii şi a domnului Constantin Rotaru în funcţia de director general al Radiodifuziunii". 3. Prezenta hotărîre este definitivă, produce efecte numai pentru viitor, nu poate fi atacată, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 16 iunie 1998. Nr. 19.