Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Curtea Constituțională
Data
16 iunie 1998
Tipul actului
Hotărâri

Hotărâre nr. 19 din 16.06.1998

privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995,* Legii nr. 1399-XIII din 5 decembrie 1997,** Hotărîrii Parlamentului nr. 1383-XIII din 26 noiembrie 1997*** şi Hotărîrii Parlamentului nr. 1385-XIII din 26 noiembrie 1997**** Nr.19 din 16.06.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-68/28 din 16.07.1998 * * * * Legea audiovizualului nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995, M.O. nr.70, 1995, art. 798. ** Legea nr. 1399-XIII din 5 decembrie 1997 "Cu privire la modificarea art. 7 din Legea audiovizualului", M.O.nr.5, 1998, art.12. *** Hotărîrea Parlamentului nr.1383-XIII din 26 noiembrie 1997 "Privind aplicarea prevederilor art. 7 alin.(2) al Legii audiovizualului", M.O.

nr. 82-83, 1997, art.674. **** Hotărîrea Parlamentului nr. 1385-XIII din 26 noiembrie 1997 "Cu privire la numirea domnului Tudor Olaru în funcţia de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", a domnului Iurie Tăbîrţă în funcţia de director general al Televiziunii, a domnului Constantin Rotaru în funcţia de director general al Radiodifuziunii", M.O. nr. 79-80,.

1997, art. 659. În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Alionei Balaban, grefier, Mihai Petrachi, consilier prezidenţial, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Solonari şi Victor Cecan, autorii sesizării, deputaţi în Parlament, Ion Creangă, şeful Direcţiei juridice a aparatului Parlamentului, reprezentantul Parlamentului, călăuzindu-se de art.135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă constituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995, Legii nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997, Hotărîrii Parlamentului nr.1383-XIII din 26 noiembrie 1997 şi Hotărîrii Parlamentului nr.1385-XIII din 26 noiembrie 1997. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaţilor în Parlamentul de legislatura a XIII-a Arhip Cibotaru, Gheorghe Marin, Vasile Rusu, Mihai Stratulat, Dumitru Uzun, Vladimir Solonari, Fiodor Angheli, Mihail Curchi, Ivan Popov, depusă la 9 decembrie 1997, în conformitate cu prevederile art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională,

privind controlul constituţionalităîii Hotărîrilor Parlamentului nr.1383-XIII şi nr. 1385-XIII din 26 noiembrie 1997, prin care Parlamentul a interpretat prevederile art.7 alin.(2) din Legea audiovizualului. Potrivit hotărîrilor nominalizate, preşedintele Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", directorul general al Televiziunii şi directorul general al Radiodifuziunii pot fi eliberaţi din funcţie şi din propria iniţiativă a Parlamentului, fără consultarea prealabilă a Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Autorii sesizării consideră că prin această interpretare Parlamentul a modificat legea, depăşind limitele reglementărilor legale. Deci interpretarea respectivă, fiind ilegală, nu are suport constituţional.

Prin urmare, numirea în funcţie a unor persoane de conducere ale Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", ce a urmat după şi în baza interpretării date de Parlament, de asemenea este ilegală. La 26 ianuarie 1998 Preşedintele Republicii Moldova Petru Lucinschi a sesizat Curtea Constituţională, rugînd să fie efectuat controlul constituţionalităţii sintagmei "sau din propria iniţiativă a Parlamentului" din Legea nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997 "Cu privire la modificarea art. 7 din Legea audiovizualului". Potrivit prevederilor acestui articol, preşedintele Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", directorul general al Televiziunii şi directorul general al Radiodifuziunii, precum şi conducătorii altor instituţii publice ale audiovizualului sînt numiţi pe un termen de 5 ani şi sînt eliberaţi înainte de termen de către Parlament la propunerea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau din propria iniţiativă a Parlamentului.

Autorul sesizării consideră că sintagma "sau din propria iniţiativă a Parlamentului" contravine principiilor constituţionale privind separaţia şi colaborarea puterilor în stat (art.6) şi încalcă unele drepturi personale şi politice ale cetăţenilor, consfinţite în art.31 (libertatea conştiinţei), art.32 (libertatea opiniei şi a exprimării), art.33 (libertatea creaţiei) şi art.34 (dreptul la informaţie).

La 10 martie 1998 deputatul Victor Cecan a solicitat Curţii Constituţionale controlul constituţionalităţii art.7 alin.(2), art.13 alin.(1), art.14, art.15 alin.(2) şi (3), art.16 alin.(1), art.17 alin.(3), art.18 alin.(3), art.19 alin.(1), art.21, art.22 alin.(2), art.25, art.31-39, art.41, art.43, art.46, art.47, art.50, art.51 din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995. În conformitate cu Legea audiovizualului, Parlamentul a creat un organ nou - Consiliul Coordonator al Audiovizualului, atribuindu-i funcţii de coordonare şi control al instituţiilor de stat şi private ale audiovizualului. Autorul sesizării consideră că Parlamentul a creat o autoritate publică autonomă neprevăzută de Constituţie, prin care fapt şi-a depăşit competenţele constituţionale, încălcînd principiul separaţiei puterilor în stat, stipulat de art.6 din Constituţie.

Deoarece sesizările vizează aceeaşi problemă - reglementarea relaţiilor în domeniul audiovizualului, prin deciziile Curţii Constituţionale din 3 februarie şi din 10 martie 1998, ele au fost conexate într-un singur dosar şi incluse în ordinea de zi pentru examinarea în fond. Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere asupra chestiunii dezbătute, comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi Uniunea Jurnaliştilor din Moldova la solicitarea Curţii Constituţionale, audiind în şedinţă informaţia judecătorilor-raportori, argumentele autorilor sesizărilor şi ale reprezentantului Parlamentului, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t:

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.