Decizia nr. 80/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 29.10.2024, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția IX-a contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2024, cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Vamală Română și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin cererea de chemare în judecată sus-menționată, reclamanții au solicitat instanței de judecată obligarea pârâților la: 1. emiterea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 3 din actul normativ menționat; 2. efectuarea demersurilor și formalităților necesare pentru recunoașterea misiunilor EUBAM, respectiv Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina, prin ordin al conducătorului instituției, în categoria misiunilor prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 168/2020; 3. obligarea pârâților Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor la emiterea, în favoarea reclamanților, a ordinelor conducătorului instituției de conferire a calității de "veteran din teatrele de operații", conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 168/2020; 4. plata către reclamanți a drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020 [art. 5, art. 12 alin. (1) lit. b), c) etc.] care decurg din această calitate, actualizate cu rata inflației și dobânda penalizatoare de la data nașterii obligației până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut, pe de-o parte, că instituțiile pârâte, prin efectul legii, aveau obligația de a întreprinde o serie de măsuri a căror consecință ar fi fost includerea reclamanților în categoria celor la care face referire Legea nr. 168/2020, iar, pe de altă parte, caracterul discriminatoriu al tratamentului aplicat reclamanților în situația în care, la participarea în cadrul misiunilor EUBAM, lucrătorii vamali nu beneficiază de aceleași drepturi acordate polițiștilor, deși ambele categorii profesionale erau și sunt supuse acelorași condiții de muncă și aceluiași grad de risc și, mai mult, fac parte din aceleași structuri catalogate drept "sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională". În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 168/2020, precum și orice alte norme legale menționate în cuprinsul acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 26.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2024, au fost dispuse disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de D. și constituirea unui dosar distinct cu nr. x/2025, având același obiect și aceeași pârâți, în vederea invocării în acest dosar nou creat a excepției necompetenței materiale și teritoriale. Excepția necompetenței materiale a fost soluționată în ședința publică din 26.03.2025, aceasta fiind respinsă, iar, la același termen de judecată, curtea de apel a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București de a soluționa cauza pendinte.

Prin sentința civilă nr. 497 din 26 martie 2025, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe de a judeca dosarul nr. x/2025 și, ca urmare, și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 146 din 16 iunie 2025, Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a acțiunii promovate de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Vamală Română și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, iar pretențiile acestuia derivă dintr-un raport de serviciu, fiind, astfel, aplicabile dispozițiile Codului administrativ (art. 536), care reglementează sfera raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. Referirea art. 536 din Codul administrativ la posibilitatea unei dispoziții derogatorii față de Codul administrativ în materia competenței nu se poate raporta la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât aceasta este legea generală în materie de contencios administrativ, ci la alte dispoziții legale care reglementează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Așadar, norma prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a stabilirii competenței în funcție de rangul autorității emitente a actului contestat, este o normă cu caracter general, care devine aplicabilă ori de câte ori nu există o reglementare echivalentă în materie specială. Or, în speță, reglementarea specială în raport cu Legea nr. 554/2004 este Codul administrativ care stabilește o competență specială, derogatorie de la norma instituită de legea generală, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. Astfel, curtea de apel a constatat că, având în vedere norma specială din Codul administrativ (art. 536), cauza este de competența materială a Tribunalului Constanța, întrucât vizează raportul de serviciu al reclamantului.

În consecință, a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, instanță în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. 2.2. Prin sentința civilă nr. 1189 din 20 noiembrie 2025, Tribunalul Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că temeiul de drept al acțiunii reclamantului este Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la care reclamantul a făcut trimitere prin cererea de chemare în judecată, iar competența în materia contenciosului administrativ este reglementată de art. 10 din legea anterior menționată.

Instanța a constatat că obiectul principal al acțiunii vizează obligarea pârâtelor la emiterea unor acte administrative, inclusiv emiterea unor norme de aplicare și ordine de conferire a calității de veteran în sensul art. 12 din Legea nr. 168/2020, capătul de cerere privind plata drepturilor prevăzute de același act normativ fiind unul accesoriu, conform art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., astfel încât instanța competentă să soluționeze capetele principale de cerere este competentă să soluționeze și capătul de cerere accesoriu în temeiul art. 123 din C. proc. civ.

Prin capetele de cerere principale se urmărește obligarea pârâților la adoptarea unor acte administrative, competența fiind stabilită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și nu în baza art. 536 din Codul administrativ, deoarece elaborarea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 3 și efectuarea demersurilor necesare pentru recunoașterea misiunilor sunt independente de raportul de serviciu al reclamantului. Tribunalul a reținut că, în acest context, acțiunea are natura juridică a unui litigiu de contencios administrativ și fiscal, și nu a unui litigiu privind funcționarii publici, competența materială a primei instanțe stabilindu-se în funcție de rangul autorității publice.

Cum, în speță, pârâții sunt autorități publice centrale, iar domiciliul reclamantului se află în municipiul Constanța, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Curții de Apel Constanța, și nu Tribunalului Constanța. 3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, invocate în mod generic.

În speță, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită, în urma disjungerii dispuse în dosarul nr. x/2024, cu o cerere, prin care reclamantul D., în contradictoru cu pârâții Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Vamală Română și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: 1) emiterea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 3; 2) efectuarea demersurilor și formalităților necesare pentru recunoașterea misiunilor EUBAM, respectiv Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina, prin ordin al conducătorului instituției, în categoria misiunilor prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 168/2020; 3) obligarea pârâților Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor la emiterea, în favoarea reclamantului, a ordinelor conducătorului instituției de conferire a calității de "veteran din teatrele de operații", conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 168/2020; 4) plata către reclamant a drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020 [art. 5,

art. 12 alin. (1) lit. b), c) etc.] care decurg din această calitate, actualizate cu rata inflației și dobânda penalizatoare de la data nașterii obligației până la data plății efective. Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, iar pretențiile acestuia derivă dintr-un raport de serviciu, fiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 536 din Codul administrativ, care reglementează sfera raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, ce stabilește o competență specială în raport cu Legea nr. 554/2004, derogatorie de la norma instituită de legea generală, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.

Pe de altă parte, Tribunalul Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit că temeiul de drept al acțiunii reclamantului este Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la care reclamantul a făcut trimitere prin cererea de chemare în judecată, iar competența în materia contenciosului administrativ este reglementată de art. 10 din legea anterior menționată, motivând că obiectul principal al acțiunii vizează obligarea pârâtelor la emiterea unor acte administrative, inclusiv emiterea unor norme de aplicare și ordine de conferire a calității de veteran în sensul art. 12 din Legea nr. 168/2020, capătul de cerere privind plata drepturilor prevăzute de același act normativ fiind unul accesoriu, conform art. 30 alin. (4) din C. proc.

civ. Înalta Curte reține că temeiul de drept al acțiunii reclamantului D. este Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, prin capetele principale ale cererii de chemare în judecată, se urmărește obligarea pârâților la adoptarea unor acte administrative, elaborarea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 3 ale aceleiași legi și efectuarea demersurilor necesare pentru recunoașterea misiunilor. Așa cum a reținut în mod corect și Tribunalul Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, doar în măsura în care cererea privind plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020 ar fi fost formulată pe cale principală, aceasta ar fi atras competența tribunalului în temeiul art. 536 din Codul administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă." De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acțiunii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul principal al acțiunii constând obligarea autorităților pârâte (autorități publice centrale) la adoptarea unor acte administrative, elaborarea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 3 ale aceleiași legi și efectuarea demersurilor necesare pentru recunoașterea misiunilor, capătul de cerere privind plata drepturilor prevăzute de același act normativ fiind unul accesoriu, conform art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. și pe pârâții Ministerul Finanțelor, Autoritatea Vamală Română, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția Națională de Administrare Fiscală în favoarea Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.