- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 17 decembrie 2025
Decizia nr. 6284/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 154/2025 a Curții de Apel Brașov
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.09.2025 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2025, reclamanții Primarul Orașului Predeal și U.A.T. Oraș Predeal, prin primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, suspendarea executării autorizației de construire nr. x/14.09.2023, emisă de pârât, astfel cum a fost prelungită la data de 22.07.2024, act administrativ prin care se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru obiectivul "Amenajare pasaj pietonal subteran -intersecție DN1 cu Strada x (Predeal)", până la soluționarea cererii în anulare a actului administrativ, precum și obligarea părții pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin sentința civilă nr. 154 din data de 7 octombrie 2025 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, excepție invocată de instanță, din oficiu, soluționarea cauzei fiind declinată în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. 1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.10.2025, sub nr. x/2025. 2. Hotărârile care au generat conflictul de competență 2.1 Prin încheierea din data de 28 octombrie 2025, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acestei secții și a declinat soluționarea cauzei către secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, competentă din cadrul Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această soluție, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a reținut, în esență, că, autorizația de construire nr. x/14.09.2023, a cărei suspendare se solicită, este act integrat procedurii de achiziție publică și urmează regimul juridic al procedurii din care face parte, iar motivele de nelegalitate ce susțin cazul justificat sunt subsumate, potrivit construcției acestora, aceleiași proceduri. 2.2. Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2025, Curtea de Apel București - secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale procesuale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Prin sentința arătată în precedent, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a reținut, în esență, că, în cauza pendinte, problema de drept dedusă judecății nu privește materia achizițiilor publice, ci analiza aparenței de legalitate a unui act administrativ (autorizația de construire nr. x/14.09.2023 emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), relevante în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și cele ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și nicidecum Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice sau Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sau celelalte acte normative relevante în materia achizițiilor publice.
Totodată, instanța a subliniat că reclamanții Primarul Orașului Predeal, U.A.T. Oraș Predeal și pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (părțile raportului litigios dedus judecății) nu sunt subiecți ai unui raport juridic privind achizițiile publice. 3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două secții ale Curții de Apel București care și-au declinat reciproc competența materială procesuală de a judeca același proces (Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice și secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) îl constituie problema apartenenței sau neapartenenței obiectului cererii de chemare în judecată la materia achizițiilor publice, de natură a activa competența specializată reglementată de prevederile Legii nr. 304/2022, în considerarea cărora au fost adoptate Deciziile președintelui Curții de Apel București nr. 2/1426/26.01.2023 și nr. 2/4489/30.03.2023.
Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este integrat procedurii de achiziție publică și urmează regimul juridic al acesteia, în timp ce secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a susținut că litigiul are drept obiect analiza aparenței de legalitate a unui act administrativ guvernat de dispozițiile Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 554/2004, fără a fi incidentă materia reglementată de Legea nr. 98/2016 sau de Legea nr. 101/2016.
Din cuprinsul Deciziilor președintelui Curții de Apel București nr. 2/1426/26.01.2023 și nr. 2/4489/30.03.2023, aspectele evocate de ambele secții aflate în conflict sunt cele referitoare la stabilirea obiectelor cauzelor ce vor fi judecate de către secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, în următorul sens: "- competență exclusivă în materia cererilor privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, litigiu privind achizițiile publice, precum și incidentele acestui obiect: abținere, cauțiune, cerere de ajutor public judiciar, cerere reexaminare ajutor public judiciar, cerere de reexaminare privind taxele judiciare de timbru, contestație tergiversare cauză, completare/lămurire dispozitiv, plângere contestație tergiversare, perimare și suspendare executare act administrativ". Înalta Curte, în regulatorul de competență, reține că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului pendinte a fost solicitată suspendarea executării autorizației de construire nr. x/14.09.2023 emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prelungită la data de 22.07.2024, până la soluționarea cererii în anularea acestui act administrativ.
Prin actul referit în precedent a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru obiectivul "Amenajare pasaj pietonal subteran -intersecție DN1 cu Strada x (Predeal)", aferente procedurii de achiziție publică derulate potrivit unui anunț de participare emis de Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin DRDP Brașov, drept autoritate contractantă.
Argumentele expuse de titularii cererii de chemare în judecată întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 evocă teza îndeplinirii condiției cazului bine justificat ce, în opinia reclamanților, ar deriva dintr-o clamată lipsă a tuturor documentelor necesare pentru emiterea actului atacat și din consecințele pe care reclamanții apreciază că executarea lucrărilor aprobate prin proiectul de licitație în curs de desfășurare, în baza autorizației de construire astfel cum a fost prelungită, le-ar produce asupra sistemului rutier local și asupra patrimoniului Orașului Predeal, ca urmare a diferențelor substanțiale dintre proiectele tehnice de execuție realizate în anul 2021, respectiv 2025. Adițional, analizând exclusiv din perspectiva și în limitele verificărilor permise de regulatorul de competență, înscrisurile depuse în justificarea îndeplinirii condiției sesizării autorității publice, Înalta Curte observă că plângerea prealabilă a fost întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, nu a fost, astfel, urmărită, declanșarea, prin aceasta, a procedurii reglementate de prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Totodată, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată, circumscris cauzei juridice a acesteia, vizează verificarea aparenței de legalitate a unui act administrativ emis în temeiul Legii nr. 50/1991, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Autorizației de construire nr. x/14.09.2023, fără ca un atare obiect să reprezinte un obiect incident (suspendare executare act administrativ) celui reprezentat de "litigiu privind achizițiile publice", vizat de Deciziile președintelui Curții de Apel București nr. 2/1426/26.01.2023 și nr. 2/4489/30.03.2023.
Pe cale de consecință, natura litigiului ce face obiectul dosarului pendinte nu este aferentă obiectului vizat de Deciziile președintelui Curții de Apel București nr. 2/1426/26.01.2023 și nr. 2/4489/30.03.2023 pentru stabilirea competenței specializate a secției a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, astfel încât din perspectiva competenței rationae materiae, nu este incidentă competența specializată a unei atare secții. În acest context, întrucât din actele dosarului rezultă că obiectul, respectiv natura litigiului dedus judecății nu privesc materia achizițiilor publice și având în vedere și teza a II-a a art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, acțiunea promovată de reclamanții Primarul Orașului Predeal, U.A.T.
Oraș Predeal intră în competența de soluționare a secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primarul Orașului Predeal și U.A.T. Orașul Predeal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.