Decizia nr. 6182/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2022, la data de 19 ianuarie 2022, reclamanta Municipiul Cluj-Napocaa solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 58/2021 pronunțată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu în soluționarea contestației formulată de către Municipiul Cluj-Napoca împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.06.2021 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală și a bazei de impunere stabilită de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Generală de Administrare Fiscală, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.06.2021, precum și a Deciziei nr. 2/16.07.2021 referitoare la obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru Mediu, stabilite de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Generală de Administrare Fiscală și admițând-se contestația formulată de reclamant să se dispună: anularea Deciziei de impunere nr. x/28.06.2021 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală și a bazei de impunere stabilită de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Generală de Administrare Fiscală; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.06.2021; anularea Deciziei nr. 2/16.07.2021 referitoare la obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru Mediu, stabilite de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Generală de Administrare Fiscală, cu cheltuieli de judecată

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 294/2024 din 24 iulie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin primar A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 294/2024 din 24 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal,reclamantul Municipiul Cluj-Napoca a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Cu referire la incidența motivului de nelegalitate de la pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., recurentul arată că prin încheierea din 12.04.2025 instanța de judecată a respins cererea de efectuare a unei expertize de mediu încălcând dispozițiile art. 13 și 22 din C. proc. civ.. În aprecierea recurentului, respingerea solicitării sale echivalează cu necercetarea fondului dar și cu nemotivarea hotărârii,context în care a înțeles să invoce și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. În ce privește incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ.,recurentul invocă faptul că instanța de fond nu a ținut cont de Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 care prevede că statele au obligația de a lua măsuri pentru ca numai deșeurile care au fost tratate să fie evacuate în depozitele de deșeuri, astfel că prevederea nu poate fi aplicată decât pentru deșeurile biodegradabile nu și pentru cele inerte care nu pot fi tratate. Făcând trimitere la anexa 1 H.G. nr. 349/2005, la H.G. nr. 856/2002 și la H.G. nr. 1061/2008,concluzia recurentului este în sensul că natura materiei de pământ și piatră este inertă .Arată recurentul că trimiterea la art. 9 alin1lit. p) teza a II a din O.U.G. nr. 196/2005 a avut în vedere faptul că deșeurile stradale nu sunt luate în considerare deoarece contribuția fiind calculată prin formula kg/locuitor/an,estimarea este efectuată conform Ordinului 111/2007. Recurentul expune principiile de interpretare a normelor juridice,principii care ar trebui să determine o interpretare a legislației aplicabile în sensul că deșeurile rezultate din măturatul stradal nu pot fi avute în vedere la calculul contribuției,concluzie întărită și de Directiva 2018/851 cât și de art. 70 din O.U.G. nr. 195/2005.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Arată intimata că instanța de fond a expus pe larg considerentele care au stat la baza hotărârii, că a reținut corect situația de fapt și legislația incidentă, respectiv Legea 211/2011, H.G. nr. 349/2005, art. 9 din OUG196/2005,Directiva 2008/98/CE,nerelevându-se motive de casare a hotărârii. În aprecierea intimatei, instanța a procedat la o interpretare și aplicare a normelor incidente potrivit scopului legii, concluzionând în acord cu dispozițiile legale mai sus evocate asupra legalității actelor administrativ fiscale contestate .

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți,prin intermediul grefei instanței,în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.,fiind fixat primul termen de judecată la 11 decembrie 2025,în ședință publică,cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs,a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Inalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Din interpretarea dispozițiilor mai sus evocate, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. În acest context, Înalta Curte subliniază că din analiza art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu reiese că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ. Prin urmare, orice critică formulată în recurs prin care se contestă situația de fapt stabilită de prima instanță, adică un control de temeinicie,nu poate fi primită . Analiza modalității în care judecătorul fondului a dispus asupra cererilor părților și a instrumentat cauza, relevă cu evidență respectarea dreptului la apărare,drept garantat de Constituție cât și de art. 13 C. proc. civ.. In cauză, instanța avea de verificat, în esență,legalitatea actelor administrativ fiscale prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei recurente obligația de plată a contribuției aferente perioadei 01.01.2015-31.12.2019,contribuție datorată pentru neîndeplinirea obiectivului anual de reducere cu 15% a cantității de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, calculul fiind efectuat pentru diferența dintre cantitatea efectiv depozitată și cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior. In acest demers, judecătorul fondului, raportat la criticile reclamantului avea a dezlega ca problema de drept dacă la stabilirea bazei de calcul au fost incluse în mod corect cantitățile de pământ și praf rezultate din activitatea de măturat stradal mecanizat cât și cantitățile de deșeuri care au ars în incendiile din anii 2015-2017. Totodată, instanța avea a statua asupra legislației incidente cauzei,a stabili domeniul de aplicare al Directivei 2008/98/CE și a defini conceptul de deșeu raportat la legislația incidentă. Împrejurarea că la termenul din 12.04.2025 instanța a respins obiecțiunile reclamantului la expertiză cât și solicitarea de numire a unui alt expert nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare garantat la art. 13 C. proc. civ. și nici cu încălcarea obligației de a afla adevărul,prevăzută la art. 22 C. proc. civ..Aprecierea asupra utilității, pertinenței si concludenței probelor este apanajul instanței iar faptul că instanța are o altă opinie decât reclamantul asupra administrării unei probe,nu reprezintă nicidecum o încălcare a dreptului la apărare câtă vreme instanța,în mod judicios a motivat respingerea solicitării. Astfel, se constată că instanța,făcând trimitere la dispozițiile art. 330 C. proc. civ. care prevăd explicit că numirea expertului se realizează numai pentru lămurirea unor împrejurări de fapt,a subliniat faptul că reclamantul dorește ca expertul să statueze asupra încadrării juridice,deși încadrarea în drept este atributul exclusiv al instanței . Considerentele instanței avute în vedere pentru respingerea probei cu expertiză în domeniul mediului sunt în acord cu dispozițiile art. 330 C. proc. civ. și nu încalcă art. 13 sau 22 C. proc. civ. . Domeniul de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existenta unei vătămări, cu excepția regulilor a căror încălcare este vizată de alte motive de casare. Se constată că nu se relevă încălcarea regulilor de procedură, astfel că susținerile recurentului cu referire la incidența pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. sunt lipsite de justețe . Aceeași concluzie este pe deplin aplicabilă și în ceea ce privește motivul de casare reglementat de punctul 6 al art. 488 C. proc. civ. .Astfel,cu privire la faptul ca hotărârea ar fi nemotivată, Înalta Curte observă că instanța de fond a explicat sistematic și logic raționamentul care susține soluția, a înlăturat argumentat toate apărările reclamantului, a stabilit judicios situația de fapt, a explicitat motivele esențiale pentru care a respins acțiunea și a identificat corect dispozițiile legale incidente. Considerentele instanței sunt ample, nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei, nu există nici un element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea are legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, a examinat în mod real chestiunile esențiale aduse în discuție, hotărârea respectând exigențele art. 425 C. proc. civ. și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării .Critica recurentului în sensul că lipsa opiniei unui expert în protecția mediului ar echivala cu necercetarea cauzei și implicit cu nemotivarea hotărârii nu se subsumează motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ.. Respingerea,în mod legal, a unei probe nu este de natură a determina concluzia că hotărârea nu ar fi motivată câtă vreme analiza considerentelor relevă contrariul. Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma dispozițiilor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor,fie a procedat la o interpretare și aplicare greșită. Cu referire la motivul de casare prevăzut de pct. .8 al art. 488 C. proc. civ. se reține că alegația recurentului în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri,este lipsită de pertinență. Chiar dacă această directivă nu este enumerată expres în considerente, instanța de fond a menționat, în mod neechivoc, la pagina 12 paragraful 4 "asupra susținerilor reclamantului, curtea reține că Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile,constituie directiva cadru privind deșeurile, aceasta definind conceptul de deșeuri și stabilind cerințele esențiale pentru gestionarea deșeurilor’’.Așadar,instanța a reținut aplicabilă Directiva 2008/98/CE,a constatat că aceasta a fost precedată de Directiva 75/442/CEE și de Directiva 2006/12/CE și că România a transpus în totalitate în legislația națională directivele anterioare, având obligația de a transpune și Directiva 2008/98/CE, așa cum rezultă din expunerea de motive care a însoțit proiectul de act normativ care a devenit Legea 211/2011,incidentă speței. Prin urmare, nu se poate reține că instanța a omis prevederile Directivei 1999/31/CE. De altfel,obiectivul Directivei invocate a fost prevenirea sau reducerea efectelor negative ale depozitelor de deșeuri asupra apelor de suprafață, subterane, solului, aerului și sănătății umane, obiectiv ce se impunea atins de statele membre prin instituirea unor cerințe stricte de inființare,operare și închidere a depozitelor de deșeuri. Directiva a fost transpusă în legislația națională a României prin diverse acte normative,cel mai important fiind HG162/2002 care a avut drept scop reducerea impactului negativ asupra sănătății populației. Ulterior, Directiva 2008/98/CE a fost transpusă prin legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, respectiv prin H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea dețeurilor,acte normative reținute în mod judicios de instanța de fond ca reprezentând cadrul legal aplicabil speței. Directivele stabilesc obiective pe care statele membre trebuie să le atingă, fiecare stat având obligația dar și libertatea de a decide asupra modalității de îndeplinire a obiectivelor. Prin urmare,fiind transpuse în legislația națională,solicitarea recurentului de a fi aplicate direct, este lipsită de fundament. Apărările recurentului nu pot fi reținute câtă vreme pentru toată perioada supusă inspecției fiscale operatorii de salubritate care au colectat deșeurile stradale din UAT Municipiul Cluj Napoca le-au predat sub codul 20303 indiferent de faptul că acestea erau rezultatul măturatului stradal,al spațiilor verzi stradale,al spațiilor de agrement și odihnă,al parcărilor,colectării obiectelor aruncate pe jos, etc .Așadar,deșeurile rezultate din măturatul stradal nu au avut un regim distinct, nu au fost predate separat astfel că nu se poate reține că nu s-ar fi impus reducerea generării din perspectiva dispozițiilor Legii 11/2011. Înalta Curte reține că argumentele recurentului în sensul că deșeurile stradale care au componență de pământ și pietre nu ar trebui avute în vedere sunt logice însă în lipsa unor dispoziții legale care să excludă acest tip de deșeuri de la includerea în baza de calcul a contribuției la fondul de mediu,instanța nu poate adăuga la lege,nu poate crea norme. Principiile de interpretare a normelor juridice enumerate de recurent (asigurarea efectului juridic al normei de drept, asigurarea coerenței în procesul de interpretare,interpretarea justă și echitabilă,etc)sunt corecte dar aplicarea acestora intervine în ipoteza existenței normelor și nu în situația inexistenței acestora . Legislația aplicabilă pentru perioada supusă inspecției fiscale nu prevede ca diferitele tipuri de deșeuri municipale și asimilate să fie luate în calculul modului de îndeplinire a obiectivului anual de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare în raport de proporția în care acestea pot să fie valorificate raportat la tipul și conținutul lor,astfel că susținerea recurentului în sensul că ar fi trebuit excluse deșeurile rezultate din măturatul stradal nu are fundament legal. Imprejurarea că ar fi permisă încadrarea deșeurilor stradale cu componență de pământ pe Anexa 3 din HG1061/2008 privind transportul deșeurilor cât și faptul că natura materiei de pământ și pietre ar fi inertă nu reprezintă aspecte care pot atrage nelegalitatea actelor administrativ fiscale în raport de dispozițiile art. 7 alin. 5din H.G. nr. 349/2005 care stipulează în sensul că depozitarea deșeurilor este permisă numai dacă sunt supuse în prealabil unui proces de tratare fezabile tehnic și care contribuie la îndeplinirea obiectivelor hotărârii. Suplimentar,se rețin ca relevante prevederile punctului 21 a anexei 1 la legea 211/2011 privind deșeurile, prin care tratarea este definită ca reprezentând operațiunile de valorificare sau eliminare,inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării cât și prevederile punctului 4.47 din Ordinul 82/2015 a ANRSC care stipulează în sensul că tratarea mecano-biologică reprezintă tratarea deșeurilor municipale colectate în amestec utilizând operații de tratare mecanică de sortare, separare, mărunțire,omogenizare,uscare și operații de tratare biologică prin procedee aerobe și/sau anaerobe. Prin urmare,în mod judicios instanța de fond a reținut că nu puteau fi excluse cantități estimate de pământ și piatră rezultate din măturatul stradal câtă vreme au fost colectate și predate sub același cod 200303, fără a fi separate. Pe cale de consecință,în mod legal deșeurile stradale au fost luate în calcul la stabilirea bazei de impunere aferente art. .9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005. Chiar dacă s-ar reține că deșeurile din măturatul stradal nu pot fi supuse unor metode de tratare nu este exclusă lipsa efectelor nocive asupra mediului sau sănătății publice. Or,conform principiului "poluatorul plătește’’,principiu care rezultă din conținutul art. 21 alin. (1) și (3) din Legea 211/2011,obligațiile la Fondul pentru mediu cad în sarcina autorității administrației locale. Un alt argument care determină concluzia că deșeurile stradale(care fac parte din categoria de deșeuri municipale și asimilate din comerț, industrie, instituții, inclusiv fracțiuni colectate separat-cod 200303) nu sunt excluse din baza de calcul a obiectivului anual de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare de către unitățile administrativ -teritoriale, obiectiv stabilit la art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005,rezultă din conținutul punctului 4.23 din Ordinul 82/2015 care definește deșeurile stradale x "deșeuri specifice căilor de circulație publică,provenite din activitatea cotidiană a populației,de la spațiile verzi,de la animale,din depuneres de substanșe solide provenite din atmosferă’’. Critica referitoare la abrogarea Ordinului MAPAM -2/2004, MTCT -211/2004,MEC-118/2004 se confirmă,însă nu este de natură a determina casarea hotărârii recurate câtă vreme trimiterea la acest Ordin nu a fost determinantă în adoptarea soluției,instanșa fundamentându-și hotărârea pe dispozițiile Legii 211/2011,ale O.U.G. nr. 196/2005, ale H.G. nr. 349/2005, ale Ordinelor 82/2015 și 757/2004 cât și pe jurisprudența CJUE cu referire la calificarea noțiunii de "deșeu’’. În ceea ce privește apărarea recurentului bazată pe Directiva 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018, se constată inaplicabilitatea acesteia deoarece a fost transpusă prin O.U.G. nr. 92/2021 publicată la 26 .08.2021,așadar ulterior perioadei pentru care a fost realizată inspecția fiscală(01.01.2016-31.12.2019). Nici apărarea în sensul că deșeurile municipale ar fi trebuit estimate prin formula kg/locuitor/an nu poate fi reținută pe de o parte deoarece prevederea cu estimarea deșeurilor a intrat în vigoare la 02.07.2019 prin O.U.G. nr. 50/2019 iar pe de altă parte UAT Cluj are organizat servciul public de salubrizare. Față de cele ce preced,nerelevându-se motive de casare a hotărârii recurate,Inalta Curte va respinge recursul ca nefondat.