Decizia nr. 6131/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 479/2024 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal la data de 01.08.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei Comitetului Director, publicată pe site-ul pârâtei la data de 05.06.2024, a Deciziei pronunțate în soluționarea contestației administrative, comunicată pe e-mail la data de 15.07.2024 și obligarea pârâtei să emită o decizie de admitere a dosarului său, în termen de 10 zile. 2. Hotărârile atacate în cauză 2.1.

Prin sentința civilă nr. 479 din 6 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, astfel cum a fost precizată; a anulat, în parte, Decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu nr. 170/DCD/05.06.2024, în ceea ce privește aprobarea respingerii cererii de finanțare depuse de reclamantă, menționată la poziția nr. 5766 din Lista dosarelor respinse; a anulat, în parte, Decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu nr. 214/DCD/15.07.2024, în ceea ce privește aprobarea respingerii contestației depuse de reclamantă, menționată la poziția nr. 265 din Lista contestațiilor respinse.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. 2.2. Prin sentința civilă nr. 552 din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimata Administrația Fondului pentru Mediu și, în consecință, a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 479 din 06.11.2024, în sensul că a obligat pârâta să emită o decizie de admitere a cererii de finanțare depuse de reclamantă, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. 3. Recursurile promovate în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 479 din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc.

civ. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pârâta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sens în care a susținut că prin sentința recurată judecătorul fondului nu a emis considerații proprii, temeinice și legale care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situații de fapt concrete, ci doar a reluat susținerile părții reclamante. În susținerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pârâta a invocat, în esență, interpretarea greșită de către judecătorul fondului atât a dispozițiilor Ghidului de finanțare, cât și a dispozițiilor art. 2 pct. 3 și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar reținerilor primei instanțe, a arătat că agentul de asigurări nu are calitate de angajat, ci funcționează independent și poate opta pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată (cod CAEN 6622 - activități ale agenților și brokerilor și 6621 - activități de evaluare a riscului de asigurare și a pagubelor) sau poate înființa un PFA, care este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă. Totodată, persoana fizică autorizată, printre care și agenții de asigurări, au calitatea de subiect de drept fiscal, fiindu-le atribuit un cod unic de identificare.

Prin urmare, pârâta a susținut că agentul de asigurări intră în categoria entităților care desfășoară activități economice, având calitatea de subiect fiscal, munca sa fiind remunerată, astfel că, raportat la dispozițiile art. 16 din Ghidul de Finanțare, potrivit cărora beneficiază de finanțare solicitantul care îndeplinește anumite condiții imperative, printre care și cea de la alin. (1) lit. e), care prevede că "imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuință sau anexe care o deservesc", în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta ar fi eligibilă pentru finanțare.

În continuare a arătat că, pentru stabilirea criteriilor de eligibilitate, reclamanta trebuia să facă dovada că sediul social al respectivei entități juridice nu coincide cu adresa de implementare sau să fi făcut dovada că entitatea juridică a fost radiată ori să depună orice alt document care să ateste o contorizare separată, întrucât programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice este conceput și destinat exclusiv pentru a răspunde nevoilor persoanelor fizice și nu permite la finanțare accesul persoanelor juridice ori al altor entități care desfășoară activități economice. Cum nu a fost făcută o astfel de dovada, instituția pârâtă a respins în mod corect dosarul de finanțare, având în vedere că reclamanta nu a îndeplinit cumulativ toate condițiile de eligibilitate prevăzute de Ghidul de finanțare care guvernează programul.

Un alt set de critici vizează motivarea instanței de fond în sensul de a obliga autoritatea la emiterea unui act administrativ favorabil reclamantei, cu toate că aceasta nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate, înțelegându-se că instanța se poate subroga autorității cu privire la analiza documentelor, lucru ce este inadmisibil. Instanța de fond a ignorat faptul că legiuitorul a instituit o procedură firească administrativă de analiză a cererilor de finanțare, atât din punct de vedere al conținutului lor obligatoriu, cât și a cererii pe fond, instanța de judecată neputând analiza pe fond cererea de finanțare, ci poate, cel mult, să oblige autoritatea la analiza pe fond a cererii. În fine, pârâta a criticat și soluția instanței de fond de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a arătat că instanța de fond, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc.

civ., ar fi trebuit să procedeze la limitarea acestora, onorariu de avocat în cuantum de 5000 RON fiind o sumă exagerată, prin raportare la criteriul rezonabil. De asemenea, a susținut că pentru a se acorda cheltuieli de judecată se impune ca partea care le solicită să fi câștigat în mod definitiv procesul, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu, invocând, de asemenea, lipsa culpei procesuale a autorității pârâte. 3.2. Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a promovat recursul și împotriva sentinței nr. 552 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, invocând aceleași motive de casare, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc.

civ. Precum în cazul sentinței pronunțate pe fondul litigiului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pârâta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sens în care a susținut că prin sentința recurată judecătorul fondului nu a emis considerații proprii, temeinice și legale care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situații de fapt concrete, ci doar a reluat susținerile părții reclamante. Referitor la cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., pârâta a susținut interpretarea greșită a instanței de fond asupra dispozițiilor Ghidului de finanțare, fără coroborarea tuturor prevederilor obligatorii referitoare la înscrierea și acceptarea solicitanților în cadrul Programului, confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni.

A arătat că, în virtutea prevederilor Ghidului de finanțare, comisia de analiză verifică conformitatea documentelor și îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și înaintează Comitetului Director al autorității centralizatorul cuprinzând proiectele propuse spre acceptare și centralizatorul proiectelor propuse spre respingere, cu indicarea, în cazul celor din urmă, a motivelor care au stat la baza propunerii de respingere, iar admiterea capătului de cerere privind obligarea autorității la emiterea deciziei de finanțare, de către instanța de contencios administrativ, ar reprezenta o interferare în atribuțiile prevăzute în sarcina comisiei de analiză a cererilor de finanțare. Astfel, instanța de judecată nu se poate pronunța în mod direct asupra fondului raportului juridic administrativ, statuând în sensul admiterii cererii de finanțare sau în sensul obligării autorității la emiterea deciziei de admitere a cererii de finanțare.

A criticat și reținerile instanței de fond cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, susținând că în virtutea acestui articol instanța putea să dispună, cel mult, ca autoritatea să efectueze anumite operațiuni administrative, mai exact să dispună reanalizarea cererii de finanțare și a documentelor aferente acesteia. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului promovat împotriva sentinței nr. 479 din 6 noiembrie 2024, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de lege și, în subsidiar, a solicitat respingerea acestui recurs, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs II.1.

Prealabil cercetării temeiniciei cererilor de recurs formulate în cauză, Înalta Curte analizând, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului promovat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 479 din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal, invocată prin întâmpinare, constată că este neîntemeiată, sens în care o va respinge, având în vedere că prin memoriul de recurs formulat pârâta a invocat în mod expres cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și a formulat critici care se subsumează acestora. Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., pârâta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sens în care a susținut că prin sentința recurată judecătorul fondului nu a prezentat considerații proprii, temeinice și legale care să ilustreze procesele logice de interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, ci doar a reluat susținerile părții reclamante, iar în susținerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, partea a invocat, în esență, interpretarea greșită de către judecătorul fondului a dispozițiilor Ghidului de finanțare și a prevederilor art. 2 pct. 3 și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 32/2000. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentințele recurate, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu sunt fondate, pentru considerentele ce succed.

În ceea ce privește recursul împotriva sentinței pe fond, raportat la primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Curtea reține că hotărârea atacată cu recurs poate fi susceptibilă de casare, atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din aceste trei ipoteze distincte conținute de norma legală precitată, recurenta a invocat prima ipoteză, respectiv aceea când hotărârea este nemotivată. În jurisprudență, nemotivarea hotărârii a fost asimilată unei soluționări a procesului fără a se intra în cercetarea fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

S-a avut în vedere pentru a se statua astfel că, atât timp cât instanța, în considerentele hotărârii nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale incidente și maniera de aplicare a lor la speță, soluția din dispozitiv rămâne pur formală și nesusținută, căci ea nu este în niciun caz corolarul motivelor ce o preced. Într-o astfel de ipoteză, hotărârea devine arbitrară și nu permite exercitarea unui control judiciar pertinent. Devine așadar esențial ca instanța să menționeze în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată, acest atribut fiind evidențiat cu pregnanță atât în jurisprudența internă, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului pe marginea analizei dreptului la un proces echitabil.

Curtea arată că, din maniera prezentării argumentelor de către instanța de fond în considerentele hotărârii atacate pentru a susține soluția din dispozitiv, reiese respectarea exigenței motivării hotărârilor judecătorești, așa cum a fost prezentată anterior. Lecturând hotărârea atacată, Curtea constată că poate fi decelat cu ușurință raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată. În contextul arătat, faptul că, în speță, recurenta nu împărtășește acest raționament care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la concluzia că sentința atacată nu cuprinde motivarea, nefiind incidente în speță prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., Curtea apreciază ca precizarea legală este clară și, în consecință, se exclude invocarea pe această cale a unor eventuale încălcări ale normelor de procedură. De asemenea, din textul legal reiese clar că nu se pot invoca pe această cale nici motive de netemeinicie, precum interpretarea probatoriului și starea de fapt. Instanța găsește neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în baza căruia recurenta a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material privind dispozițiile Ghidului de finanțare (art. 16 alin. (1) lit. e), cât și a dispozițiilor art. 2 pct. 3 și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 16 alin. (1) lit. e) din Ghidul de finanțare, beneficiază de finanțare solicitantul care îndeplinește anumite condiții imperative, printre care și cea de la alin. (1) lit. e), care prevede că "imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuință sau anexe care o deservesc". Susținerea reclamantei intimate din întâmpinare, în sensul că acest ghid a fost modificat ulterior depunerii cererii de finanțare prin Ordinul nr. 2045/20.09.2024 și nu i se poate aplica retroactiv nu poate fi primită.

Indiferent de modificarea intervenită, art. 16 alin. (1) lit. e) din Ghid stabilește clar și expres că imobilul pe care se implementează proiectul să nu fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice. Ca urmare, reclamanta intimată nu poate invoca necunoașterea acestei prevederi, mai mult, pentru a obține eligibilitatea proiectului pentru care solicită finanțarea este ținută de obligația de a respecta cerințele Ghidului legate de imobil. Or, astfel cum se prevede expres, acest imobil nu trebuie să fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice.

În interpretarea acestei cerințe, Curtea stabilește că prin sarcină asupra imobilului nu se înțelege noțiunea de drept civil, stricto sensu, ci, dimpotrivă orice situație care are impact juridic și, în realitate este capabilă să restrângă folosința integrală a imobilului, care aparține persoanei fizice solicitante. Cum cerințele sunt indicate alternativ, Curtea, raportat la elementele concrete ale speței are în vedere teza a doua. O entitate care desfășoară activități economice reprezintă o noțiune cu sfera de cuprindere mai mare decât simpla activitate a unei persoane juridice, care este indicată oricum separat, în teza întâi.

În acest sens, în considerarea prevederilor Legii nr. 32/2000 invocate de către recurentă, Curtea apreciază ca activitatea de agent de asigurare/intermediere/brokeraj de asigurări desfășurată de reclamantă sub forma de exercitare a activității de persoana fizică autorizată (PFA) reprezintă o activitate economică, iar forma de PFA este o entitate în sensul indicat de ghid. Prin urmare, întregul raționament logico-juridic al instanței de fond care a realizat o teorie a mandatului este străin de cauză, fiind evident că reclamanta prin forma de desfășurare a activității de PFA realizează o activitate economică prin vânzarea unor polițe de asigurare ale unor diverși asiguratori. Sediul entității care desfășoară activități economice, PFA deținut de reclamantă fiind în imobilului indicat în cererea de finanțare, Curtea apreciază ca acest imobil este afectat de sarcină în favoarea acestei entități economice.

Mai mult, din prevederile Ghidului art. 5 alin. (1) lit. a) rezultă expres că programul este destinat persoanelor fizice, cărora le este recunoscut beneficul eligibilității. Prin urmare, cererea de finanțare depusă de reclamantă în mod corect a fost stabilită de către recurenta intimată, ca nefiind eligibilă, deoarece nu se îndeplinește condițiile art. art. 16 alin. (1) lit. e) din Ghid. Pentru aceste argumente de drept, în baza art. 496 C. proc. civ., instanța urmează să admită recursul îndreptat împotriva sentinței nr. 479/2024 va casa sentința și rejudecând, urmează să respingă acțiunea, ca nefondată. Recursul formulat împotriva sentinței de completare nr. 552/2024, dat fiind soluția ce urmează a fi pronunțată și urmare a legăturii cu sentința principală, urmează a fi admis și acest recurs și casată în tot această sentință ulterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția nulității recursului promovat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 479 din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal, invocată prin întâmpinare. Admite recursurile declarate de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 479 din 6 noiembrie 2024 și sentinței nr. 552 din 11 decembrie 2024 ale Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentințele recurate și, rejudecând cauza: Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.