Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 decembrie 2025

Decizia nr. 6122/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 5477/2023 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârile judecătorești pronunțate 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Primăriei Sector 6, anularea prevederilor din H.C.L. Sector 6 nr. 1 din 27.01.2023, prin care se stabilește că persoanele cu handicap sunt obligate să își deschidă un cont bancar pentru ca D.G.A.S.P.C. Sector 6 sa vireze contravaloarea abonamentelor de metrou.

1.2. Prin sentința nr. 5477 din 31 octombrie 2023, Tribunalul București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sector 6. 1.3. Împotriva sentinței nr. 5477 din 31 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., înregistrat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023. 1.4. Prin decizia civilă nr. 2320 din 2 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul promovat de reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sector 6, ca nefondat.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2320 din 2 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023. 3. Apărările formulate în cauză Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Consiliul Local al Primăriei Sector 6, nefiind depusă la dosar întâmpinare. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Examinând, cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalității căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă, așadar, că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc.

civ. sau legea specială nu reglementează o astfel de posibilitate, respectiv o cale de atac neprevăzută de lege, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

În prezenta cauză, reclamanta A., prin mandatar B., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2320 din 2 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței nr. 5477 din 31 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că hotărârea atacată în cauză a fost pronunțată în etapa procesuală a recursului, astfel că, din perspectiva admisibilității căii de atac, sunt relevante prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, sunt hotărâri definitive, dar și dispozițiile art. 483 alin. (1) din același cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, respectiv, hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului. Raportat la aceste prevederi legale, decizia curții de apel prin care a fost soluționat recursul declarat împotriva sentinței instanței de primă jurisdicție are caracter definitiv, cum, de altfel, instanța a menționat în mod expres în dispozitivul hotărârii, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, concluzie ce rezidă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Or, astfel cum s-a arătat în precedent, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu și, în consecință, va respinge recursul formulat de reclamanta A., prin mandatar B., ca fiind inadmisibil.

DECIDE Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu. Respinge recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 2320 din 2 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.