Decizia nr. 6018/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - secția a II-a la data de 03.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul CMV A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a legii 236/2019 și până la data apariției O.U.G.

nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum și dobanda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plații efective, sume ce urmeaza a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenței acestora până la data plații efectiv, având în vedere că prin Adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea sa, nu se menționează începand cu ce dată se achita suma stabilita lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice indreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încat a considerat că este în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G.

nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1167 din data de 5 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta, să plătească reclamantului suma de 70000 RON, indemnizația aferentă perioadei 16.12.2019-24.07.2020 în baza art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum și dobânda legală calculată (lunar) asupra sumei datorate, de la scadența acesteia și până la data plății efective, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurenta - pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii formulate de reclamantul-intimat. În motivarea recursului, a arătat că, prin sentința recurată, instanța de fond în mod neîntemeiat a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale în ceea ce privește acordarea sumei de 10.000 RON/lună - O.G. nr. 42/2004 cu modificările și completările ulterioare, reținând că reclamantul a anexat cererii de chemare în judecată mai multe înscrisuri. Contrar reținerilor instanței de fond, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamantul a dovedit că a încheiat cu D.S.V.S.A.

Ialomița acordul cadru de servicii și contract subsecvent, în temeiul O.G. nr. 42/2004, fiind necesar a se face dovada efectuării acțiunilor în considerația cărora se plătește suma de 10.000 RON/lunar, depunerea documentelor prevăzute de art. 6 din anexa 2 din O.G. nr. 42/2004. Semnarea de către intimatul-reclamant a acordurilor cadru și contractelor subsecvente nu echivalează cu dovada îndeplinii obligațiilor cuprinse în documentele menționate.

Învederează instanței de recurs că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca intimatul-reclamant să fie beneficiar al contractului de cesiune și/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 227/01.09.2019, dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. IV din același act normativ. Precizează că, prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 s-au introdus o serie de modificări în funcționarea sistemului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, prin Legea nr. 236/2019, s-au introdus o serie de modificări în funcționarea sistemului sanitar-veterinar, aspect care conduce la concluzia că punerea în aplicare a acestor reglementări noi necesită un efort considerabil din partea reprezentanților instituțiilor publice. Totodată, invocă și dispozițiile art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, astfel că, apreciază că plata sumei de 10.000 RON nu se face oricum și în orice condiții, ci doar cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) - art. 8 din Cap. II, art. art. III și art. IV din O.U.G.

nr. 117/22.07.2020, art. IV din Legea nr. 236/11.12.2019, art. 6, art. 7 și art. 8. Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezultă, că voința legiuitorului este în sensul că suma de 10.000 RON, exclusiv TVA să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru siguranța alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de cesiune pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020 numai în baza decontului și a documentelor justificative.

Mai mult decât atât, beneficiarii contractelor de cesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă aceștia au încheiat în condițiile legii, cu D.S.V.S.A., județene, respectiv a municipiului București, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative, prevăzute în capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa 2 1 din O.G. nr. 42/2004). De asemenea, învederează instanței și faptul că prin interpretarea dispozițiilor art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, rezultă că decontul și documentele justificative întocmite, conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 117/22.07.2020, sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la Registratura D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București. Ulterior, decontul și documentele justificative sunt verificate în termen de maxim 5 zile de la depunerea la Registratura D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciu/Biroul economic din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv municipiul București și aprobate de directorul executiv, în vederea realizării plății.

Din toate aceste texte de lege rezultă că verificarea îndeplinirii condițiilor în vederea plății se face de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale și de către serviciul/biroul control oficial sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București și aprobate de directorul executiv.

Mai învederează instanței că după aprobarea normelor metodologice și încheierea de către medicii veterinari a actelor adiționale, intimata a procedat la alocarea sumelor către direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor județene în vederea efectuării plății, începând cu luna septembrie 2020. Face precizarea că s-a procedat la efectuarea plăților începând cu luna septembrie 2020, având în vedere data la care au fost încheiate actele adiționale (majoritatea medicilor veterinari au încheiat actele adiționale la 31.08.2020), prestarea serviciilor neputându-se efectua decât în baza acestora, iar prevederea bugetară pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 117/2020 a fost suplimentată prin O.U.G.

nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare. Așadar, prin rectificarea bugetară s-a dispus suplimentarea prevederii bugetare necesare punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004. Comunicarea influențelor pe trimestre aprobate în baza O.U.G. nr. 135/2020 a fost transmisă către A.N.S.V.S.A. de către Ministerul Finanțelor la data de 28.08.2020.

Prin urmare, în lipsa unei prevederi bugetare și a actelor adiționale nu se putea proceda la efectuarea plății anterior lunii august 2020. A precizat mai sus că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON pe lună, numai dacă aceștia au încheiat în condițiile legii, cu D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București un act adițional. În acest sens, menționează că pe parcursul derulării contractului este posibili ca beneficiarii contractelor de servicii/contractelor de concesiune să nu îndeplinească sau să îndeplinească defectuos activitățile pentru care legea dispune acordarea sumelor în discuție, fapt care, conform legii, ar conduce la neacordarea sau la diminuarea acestora.

Prin urmare, așa cum a menționat, nu este suficient ca aceștia să fie beneficiarii unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10 000 RON pe lună, acest drept fiind circumscris îndeplinirii condițiilor mai sus precizate, inclusiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Cu alte cuvinte, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților pentru care O.U.G. nr. 117/2020 dispune acordarea sumei de 10.000 RON pe lună are drept consecință diminuarea acestei sume ca urmare a aplicării penalităților de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1)-(5) din același act normativ.

Or, în speță, nu s-a probat că a fost respectată toată procedura menționată, că nu s-a aplicat penalități conform textelor de lege mai sus menționate etc., simplu fapt că reclamantul este beneficiar al unor contracte de concesiune/prestări servicii nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON/lunar. Apreciază că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere că din înscrisurile depuse de reclamant nu rezultă dovada condițiilor, aspect reținut și de ÎCCJ prin Decizia R.I.L. nr. 9/2023. Reiterează faptul că suma de 10.000 RON/lună nu reprezintă o subvenție ci plata unor prestații/activități desfășurate de beneficiarii acestei sume lunare, sumă care se acordă în anumite condiții pe care le-a expus pe larg și care nu sunt respectate de către reclamant.

În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond cu privire la Decizia R.I.L nr. 9/2023 pronunțată de ÎCCJ, arată că aceasta a fost în eroare, rezumându-se doar la ideea de admitere a R.I.L, fără a avea în vedere cele reținute de instanță în cuprinsul Deciziei cu privire la condițiile de acordare a sumei de 10.000 RON/lună. Recursul în interesul legii reprezintă un mijloc de asigurare a unității jurisprudenței, decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii având doar rolul de a orienta în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești.

Având în vedere cele reținute în Decizia RIL nr. 9/2023, în sensul că normele nu privesc și nu concretizează obiectul obligațiilor medicilor veterinari în considerarea căruia legiuitorul a prevăzut plata lunară a sumei de 10.000 RON, nu le modifică și nu introduc condiții privind îndeplinirea acestora, ci prevăd aspecte formale, de ordin procedural, privind probarea executării obligațiilor contractuale, referitoare la decontul și documentele justificative a căror întocmire era necesară pentru obținerea sumei de 10.000 RON lunar și, respectiv, clauza penală referitoare la situații specifice privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către medicul veterinar, apreciază că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada prestațiilor conform prevederilor legale.

În considerarea celor mai sus menționate, solicită admiterea recursului și în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, menționează că aceasta i se cuvine creditorului cu titlu de repararea prejudiciu suferit de acesta între data scadenței și data plății efective, din cauza întârzierii culpabile în executarea unei obligații bănești exigibile, însă în speță instanța nu a motivat niciun fel de ce A.N.S.V.S.A. poate fi considerată în culpă pentru a fi obligată la plata unei dobânzi legale. Apreciază că instanța nu poate dispune plata drepturilor solicitate majorate și indexate, în situația în care, instituția nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

În acest sens invocă dispozițiile art. 14 alin. (2), art. 29 alin. (3) și art. 47 din Legea 500/2002. Prin urmare, din dispozițiile legale invocate reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu dobânda legală și rata inflației, instituția publică nu are la dispoziție alte surse de finanțare, în afara celor alocate prin lege. 4. Apărările intimatei Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Demersul judiciar inițiat de reclamantul din prezenta cauză, astfel cum a fost precizat, vizează în principal constatarea refuzului nejustificat al pârâtei A.N.S.V.S.A. de a dispune admiterea cererii de plată a sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cuvenite. Prin sentința recurată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, fiind admisă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, care a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor invocă în susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive dispozițiile art. 6 Anexa nr. 21 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță la O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, care prevăd următoarele: Art. 6 - (1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.(…). Anexa nr. 2 1 a fost introdusă însă în O.G.

nr. 42/2004 abia de la data de 24 iulie 2020, prin O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative. Reclamantul solicită însă obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020, arătând clar în partea introductivă a cererii că are în vedere acea formă a Legii nr. 236/2019 în vigoare până la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 42/2004, astfel că nu pot fi aplicabile pentru soluționarea excepției dispozițiile legale introduse prin acte normative care nu erau în vigoare în perioada pentru care se solicită pretențiile. Astfel, pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că plata sumei de 10.000 RON se face din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, independent de calitatea beneficiarilor, de părți într-un contract de concesiune încheiate cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Așa fiind, în lipsa unei dispoziții legale care să oblige direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene să suporte din bugetul lor plata indemnizației de 10.000 RON/lună sau a obligației contractuale în acest sens, pentru perioada reclamată obligația de plată revine Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

În continuare, Înalta Curte constată că un alt set de critici privește greșita interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, centrate pe interpretarea recurentei în sensul că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamantul "să fie beneficiar al contractului de concesiune și/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Astfel, se reține că demersul judiciar al reclamantului este întemeiat pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019, forma activă până la data de 24.07.2020, care prevedea următoarele: "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege." Art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Instanța de control judiciar reține că prin Decizia nr. 9 din 29.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020." Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale în discuție: "(...)115.

Textul nu condiționează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice. 116. Mai mult, nu există o relație clar stabilită între dreptul stipulat la art. IV, care vizează o situație tranzitorie, și obligația statului stipulată la art. V pentru viitor.

Cerința impusă de art. V din Legea nr. 236/2019 nu condiționează modul de aplicare a art. IV alin. (1) din aceeași lege, care, oricum, are un domeniu restrâns de aplicare, exclusiv la contractele aflate în derulare, ci vizează, în principal, elaborarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004, inclusiv a art. 15 din aceasta, astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 236/2019, respectiv procedura de încheiere a contractelor pe viitor și condițiile de derulare a acestora pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar. 117. Altfel spus, dreptul de creanță în discuție este, potrivit legii, pur și simplu, neafectat de vreo condiție legală, iar elementele care privesc exercitarea dreptului rezultă, de asemenea, direct din lege.

Art. V din Legea nr. 236/2019 nu are semnificația unei restrângeri a exercitării drepturilor de creanță rezultate din contractele aflate în discuție, pentru că nu condiționează acordarea sumei de 10.000 de RON lunar de adoptarea legislației secundare și nici nu amână intrarea în vigoare a unor dispoziții pe o anumită durată, respectiv nu condiționează momentul intrării în vigoare de un anumit eveniment, asemenea opțiuni ale legiuitorului nerezultând expres din cuprinsul textului în discuție.

118. Prin urmare, faptul că aceste norme metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit de lege, de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, nu poate constitui un impediment la recunoașterea acestor drepturi.(...) 123. Legiuitorul nu a prevăzut în textul Legii nr. 236/2019 vreo dispoziție legală care să condiționeze amânarea intrării în vigoare și aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de emiterea vreunui act normativ ulterior și niciun alt text legal nu împiedică în mod expres aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) în lipsa elaborării normelor metodologice. 124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate.

Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziției legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă. (...)" În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele asupra criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii stabilit de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc.

civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. În lumina acestor considerente, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul a anexat cererii de chemare în judecată Acordul-cadru de servicii B. nr. 8802/19/03.05.2019, contractul subsecvent de servicii la acordul-cadru de servicii B. nr. 8802/19/03.05.2019 și nr. 8803/20/03.05.2019, astfel că potrivit legii are dreptul, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - pana la data de 24.07.2020.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că acordarea dreptului reglementat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu era condiționat de îndeplinirea vreunei condiții de ordin material sau procedural, prevederile O.U.G. nr. 117 din 22 iulie 2020 neputând fi aplicate retroactiv. Un alt set de critici formulate de recurenta-pârâtă privește modul de apreciere al înscrisurilor depuse în probațiune la dosar de către reclamant, Înalta Curte constatând că prin invocarea unor astfel de argumente în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurenta-pârâtă. În concluzie, este corectă soluția de obligare a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON, indemnizație aferentă perioadei 16.12.2019-24.07.2020, în baza art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Având în vedere și dispozițiile art. 1531 C. civ. potrivit cu care "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării", în mod corect pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale penalizatoare. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA împotriva sentinței civile nr. 1167 din data de 5 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 decembrie 2024.