- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 10 martie 2025
Decizia nr. 5962/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 192/2025 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 03.09.2025, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea Deciziei O.N.J.N. nr. 1056/11.07.2024, cu consecința anulării parțiale și a Deciziei ONJN nr. 673 din 25.04.2024. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 192 din 20 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă cererea privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, arătând că va depune motivele de recurs după comunicarea acesteia. 4. Apărările intimatului Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. (d) din C. proc.
civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." iar, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". Conform art. 489 alin. (1) din C. proc.
civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).". Examinând recursul declarat în cauză de reclamanta A. S.R.L., prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea, în raport cu soluția pronunțată de Curtea de Apel București. Astfel, Înalta Curte constată că, în data de 10 martie 2025, recurenta-reclamantă a trimis declarația de recurs prin e-mail, precizând că urmează să depună motivele după comunicarea hotărârii instanței de fond. Hotărârea recurată a fost comunicată recurentei la data de 15 aprilie 2025, termenul de recurs fiind de 15 zile de la comunicare, dar, ulterior acestui moment, recurenta nu a mai depus la dosar motivele de nelegalitate.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus la dosar motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității, prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1), Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.
împotriva sentinței nr. 192 din 20 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 192 din 20 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.