- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 27 noiembrie 2025
Decizia nr. 5758/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 320/2024 a Curții de Apel Galați
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal la data de 22.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, a solicitat: (i) obligarea pârâților să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) în Lista cuprinzând denumiri comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G.
nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, pentru indicația terapeutică neoplasm al colonului ascendent; (ii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 320/F din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Galați: - a respins excepția inadmisibilității și excepția prematurității invocate de pârâtul Guvernul României; - a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății; - a admis excepția inadmisibilității acțiuni din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare în sarcina pârâților, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; - a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București, Guvernul României, Ministerul Sănătății; - a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să inițieze procedura de evaluare prevăzută de art. 8 din OMS nr. 861/2014, în vederea includerii în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală,
în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab - denumire comercială Keytruda, pentru indicația terapeutică pentru care s-a recomandat tratamentul în cazul reclamantului, respectiv pentru neoplasm al colonului ascendent. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței de fond pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză În recurs nu au fost formulate întâmpinări. II. Soluția instanței de recurs Analizând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată și o va admite, pentru motivele expuse în continuare. Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc.
civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac". Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului. Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc.
civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant a decedat la data de 23 aprilie 2024, act de deces 1214/2024 - Galați, anterior pronunțării sentinței recurate. Prin urmare, la momentul soluționării cauzei de către instanța de fond, reclamantul era lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc.
civ. De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv acordarea unor medicamente în regim compensat, se reține că vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantului defunct, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și, în rejudecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, invocată din oficiu, și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 320/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, rejudecând: Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A., invocată din oficiu. Anulează cererea de chemare în judecată, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantului A.. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2025.