Decizia nr. 5616/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 723/2025 a Curții de Apel București

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH.

și II., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție prin Președinte și Curtea de Apel Galați, au solicitat modificarea Ordinelor de salarizare nr. 959/1/12.04.2023 și nr. 1002/28.04.2023 în sensul calculării indemnizației de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, a acordării sporurilor în procent de 45 %, iar în subsidiar a celui de 37% acordat prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022, raportat la indemnizația de încadrare majorată și de la aceeași dată, a plății în integralitate a diferențelor salariale dintre cele efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit, precum și a acordării indemnizației pentru funcții de conducere la nivel maxim prevăzut de lege.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 723 din 30 aprilie 2025 Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește capătul de cerere privind plata diferențelor salariale și respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect calcularea indemnizației de încadrare, acordarea sporurilor și acordarea indemnizației pentru funcții de conducere și respinge aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de reclamanții A., B., C.,D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., toți prin reprezentant-domnul judecător V., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție prin președinte și Curtea de Apel Galați, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior, au declarat recurs recurenții-reclamanți reclamanții V., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., JJ., DD., EE., FF., GG., HH.

și II. și recurs incident declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție prin președinte. În dezvoltarea motivelor de recurs declarat de recurenții reclamanți și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii în tot a acțiunii. Cu privire la soluția de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați, în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect calcularea indemnizației de încadrare, acordarea sporurilor și acordarea indemnizației pentru funcții de conducere, arată recurenții că nu formulează critici.

Cu privire la fondul cauzei, arătă recurenții că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. In acest sens, se arată că nu s-a motivat respingerea cererii de a beneficia de drepturile salariale stabilite prin ordinele atacate începând cu data de 01.01.2018. Deși s-a reținut că ordinele contestate au inclus majorarea de 25% stabilită prin art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, nu s-a precizat în baza căror probe s-a ajuns la această concluzie, fiind preluate susținerile pârâtei din întâmpinare fără a fi susținute de dovezi. Aceeași este și situația capătului de cerere privind acordarea sporurilor la nivel maxim, la dosar nefiind depuse probe de către pârâtă prin care să dovedească că acordarea acestor sporuri ar fi depășit limita de 30% pe total buget.

Arată recurenții că prin sentința civilă nr. 2422/16.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița (dosarul nr. x/2020), definitivă prin decizia civilă nr. 539/23.02.2022 a Curții de Apel Ploiești, a fost obligată pârâta Curtea de Apel Galați să plătească diferențele salariale rezultate ca urmare a calculării indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605.225 RON, începând cu data de 01.08.2016, și venitul efectiv plătit, actualizate cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă, hotărâre ce are autoritate de lucru judecat. Prin Ordinul Președintelui ÎCCJ nr. 959/12.04.2023, a fost păstrat venitul brut de la nivelul lunii decembrie 2017, fără a se avea în vedere că începând cu 1 ianuarie 2018 contribuțiile sociale au trecut de la angajator la angajat, diferența fiind recuperată prin instituirea de către legiuitor a unei majorări de 25% a salariului brut.

Ulterior emiterii ordinului, Președintele ICCJ a procedat la stabilirea drepturilor salariale individuale ale judecătorilor din cadrul și din circumscripția Curții de Apel Galați, emițând în acest sens Ordinul 1002/1/28.04.2023, act administrativ care perpetuează efectele Ordinului nr. 959/12.04.2023, în sensul neacordării majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și menținerea unui cuantum al sporurilor în procent de doar 30%.

Astfel, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Aceste dispoziții reprezintă compensarea pentru angajat a măsurilor de reformă fiscală referitoare la trecerea contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat realizată prin O.U.G. nr. 79/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Ca atare, indemnizația de încadrare trebuie calculată începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, până în prezent, cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/12017, așa cum s-a statuat prin titlul executoriu reprezenta de sentința civilă nr. 2422/16.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița (dosarul nr. x/2020), definitivă prin decizia civilă nr. 539/23.02.2022 a Curții de Apel Ploiești.

Referitor la acordarea sporurilor la nivel maxim de 45%, acestea sunt prevăzute în ANEXA V, cap. VIII, art. 4 și 5 din Legea nr. 153/2017 (sporul pentru condiții de muncă grele - 15%, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25%), sporul pentru păstrarea confidențialității de - 5%). învederăm că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii al ICCJ, astfel cum interpretează dispozițiile Legii 153/2017 ÎCCJ prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 15/2020.

Singurul criteriu relevant în dimensionarea sporurilor este respectarea plafonului impus de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale, iar singurul grup comparator permis prin prisma deciziei ICCJ nr. 15/2021 este personalul încadrat în subordinea aceluiași ordonator de credite, arată recurenții. Cu privire la cererea de plată în integralitate a diferențelor salariale dintre cele efectiv încasate și cele cuvenite (potrivit acțiunii introductive), nu s-au indicat care au fost motivele pentru care a fost respins acest capăt de cerere.

Referitor la acest capăt de cerere menționăm că ordinele nr. 959/1/12.04.2023 și nr. 1002/1/28.04.2023 sunt acte administrative, care recunosc drepturile în discuție tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați și a instanțelor din circumscripția acesteia, iar art. 39 O.U.G. nr. 114/2018 se referă la eșalonarea plății ca urmare a executării unei hotărâri judecătorești și nu a unui act administrativ. Prin urmare, se impunea calcularea indemnizației de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și plata în integralitate a diferențelor dintre drepturile salariale achitate și cele cuvenite (potrivit acțiunii introductive).

În ceea ce privește indemnizația de încadrare aferentă funcțiilor de conducere, considerăm că, potrivit art. 10 alin. (1) din Secțiunea a 2-a Capitolul VIII Anexa V a Legii nr. 153/2017, judecătorii cu funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă (vechime în funcție și în muncă maxime) corespunzătoare instanței respective. În dezvoltarea motivelor recursului incident, recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a normelor de drept aplicabile prescripției extinctive.

Potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate ncacordate sau a unor despăgubiri către salariat". Totodată, conform dispozițiilor art. 171 alin. (1) din Codul muncii, "(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate". Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă (privind aplicabilitatea acestuia în speță rugăm a fi avută în vedere Decizia ICCJ nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013 - Complet RIL și publicată în M.Of.

nr. 283 din 17 aprilie 2014), durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune". În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederăm aplicabilitatea dispozițiilor ari. 8 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui." Coroborând toate aceste dispoziții cu data formulării acțiunii, arată recurenta că acțiunea este parțial prescrisă (pentru perioada anterioară celor 3 ani de la momentul înregistrării acțiunii), sens în care se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond admiterea excepției prescripției dreptului materiale la acțiune. De asemenea, recurentul-reclamant s-a adresat autorității publice emitente cu o cerere pentru modificarea parțială a ordinelor, considerând că acestea sunt nelegale și solicitând acordarea anumitor drepturi începând cu data de 01.0.12018.

În condițiile în care demersul său judiciar are o evidentă componentă materială, acesta urmărind să obțină unele drepturi salariale diferite față de cele obținute deja, pentru o perioadă mai mare decât pentru cea pentru care respectivele drepturi au fost deja acordate, sau pentru o perioadă în care acesta nu a beneficiat de unele drepturi, este evident că rămânerea în nclucrare pentru o perioadă de mai mult de 3 ani nu poate rămâne nesancționată doar pentru că a înțeles să atace un ordin de salarizare ulterior. 4. Apărările formulate Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galați și recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat fiecare întâmpinare în cuprinsul cărora au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privesc criticile asupra soluție dată de prima instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte le respinge ca neîntemeiate. În mod corect a reținut instanța de fond că perioada pentru care pot fi pretinse drepturile solicitate este o chestiune de fond, prescripția fiind un element de legalitate al ordinelor contestate.

Așadar, obiectul litigiului este anularea unor acte administrative de salarizare și emiterea unor noi ordine de stabilire a drepturilor salariale, pentru înlăturarea inechităților sau discriminării salariale, iar nu plata drepturilor salariale pentru o anumită perioadă. În aceste condiții și față de soluția prefigurată, aspectele de nelegalitate ale ordinelor contestate prin raportare la cele anterior reținute urmează a fi reanalizate în rejudecare. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat declarat de recurenții - reclamanți V., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., JJ., DD., EE., FF., GG., HH.

și II. este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Procedând la examinarea criticilor aduse de recurenții reclamanți soluției primei instanțe din perspectiva îndreptățirii reclamanților la valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte le constată a fi fondate, cu consecința casării sentinței recurate, în limitele ce vor fi arătate mai jos.

Referitor la modalitatea de stabilire a drepturilor salariale cuvenite recurenților-reclamanți, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte reține că, prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției s-a stabilit că, începând cu data emiterii acestui act administrativ, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Ulterior, prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că «Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin». În considerarea acestui ordin, a fost emis Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1002/28.04.2023, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 1 aprilie 2023, judecătorii din circumscrispția Curții de Apel Galați beneficiază de drepturile salariale stabilite în anexa parte integrantă la prezentul ordin.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au contestat aceste ordine, solicitând, în esență, valorificarea unui VRS 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, a acordării sporurilor în procent de 45 %, iar în subsidiar a celui de 37% acordat prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022, raportat la indemnizația de încadrare majorată și de la aceeași dată, a plății în integralitate a diferențelor salariale dintre cele efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit, precum și a acordării indemnizației pentru funcții de conducere la nivel maxim prevăzut de lege.

Așadar, Înalta Curte constată că ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar potrivit ordinelor contestate în cauză, reclamanților le-au fost recalculate drepturile salariale în aceste coordonate, începând cu data de 01.04.2023.

Instanța de fond în analiza temeiniciei dreptului invocat de recurenții - reclamanți a reținut cu privire la data de la care le-a fost acordată valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, faptul că reclamanții au pretins dreptul lor de a beneficia de această valoare încă de la data de 1 august 2016, fără să solicite anularea ordinului în raport de hotărâri judecătorești anterioare, prin care li s-ar fi recunoscut în mod definitiv VRS-ul indicat, începând cu o dată anterioară decât cea a emiterii ordinului.

Recurenții - reclamanți au arătat prin motivele de recurs că prin sentința civilă nr. 2422/16.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița (dosarul nr. x/2020), definitivă prin decizia civilă nr. 539/23.02.2022 a Curții de Apel Ploiești, a fost obligată pârâta Curtea de Apel Galați să plătească diferențele salariale rezultate ca urmare a calculării indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605.225 RON, începând cu data de 01.08.2016, și venitul efectiv plătit, actualizate cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă.

Această hotărâre are putere de lucru judecat, li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de drepturile salariale calculată prin raportare la un VRS 605.225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017 începând cu anul 2016. În aceste condiții, când reclamanții se prevalează de hotărâri judecătorești definitive anterioare, se impune acordarea drepturilor începând cu data stabilită prin acestea și nu începând cu data de 01.04.2023, cum eronat a dispus prima instanță, întrucât reclamanților le-a fost deja recunoscut cu putere de lucru judecat dreptul la recalcularea indemnizației de încadrare în raport de această valoare sectorială de referință, neexistând astfel niciun temei juridic pentru ca recurenta pârâtă să ignore inopozabilitatea acestora; dreptul reclamanților la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, nemaiputând fi repus în discuție în litigiul de față, el fiind recunoscut prin hotărâre judecătorească, respectiv prin titlul executoriu anterior menționat.

De altfel, la fond au fost atașate la dosar deciziile/sentințele anterior menționate, însă în analiza pretențiilor formulate, instanța de fond a făcut abstracție de proba administrată, apreciind astfel ca fiind lipsite de relevanță, argumentele referitoare la pretinsa discriminare față de alți angajați din aceeași familie ocupațională. Or, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au susținut, printre altele, că prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul deciziilor administrative și hotărârilor judecătorești definitive ce au în vedere un VRS de 605,225 RON, aceștia se află în situația unei scăderi salariale prin plafonare la nivelul anului 2022, iar salariul este un drept patrimonial câștigat ce nu poate fi diminuat.

În plus s-a arătat că plafonarea veniturilor este nelegală și de natură a încălca puterea hotărârilor judecătorești. În analizarea acestei probleme litigioase, prima instanță s-a limitat la a reține în succesiunea ordinelor emise că majorarea solicitată de reclamanți a fost inclusă, fără a examina însă argumentele acestora în sensul că acest drept le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive și, în exercitarea rolului activ, să pună în discuția părților această împrejurare. Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind incident motivul de nelegalitate invocat de recurenți prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. Recursul este o cale de atac de reformare, care urmărește, așa cum prevede expres art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legale mai sus amintite, precum și a prevederilor art. 497 din C. proc. civ., care prevăd soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, se desprinde concluzia că instanța supremă se pronunță exclusiv pentru motive de nelegalitate, asupra unei situații de fapt pe deplin stabilită.

Or, prima instanță nu a avut în vedere că reclamanții au invocat faptul că ar fi beneficiarii unor hotărâri judecătorești definitive, astfel că, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va proceda la examinarea criticilor invocate de recurenții-reclamanți, verificându-se pentru fiecare în parte situația în raport de hotărârea atașată la dosar încă din faza judecării fondului, cu toate apărările formulate de intimații - pârâți, în vederea analizării tuturor aspectelor esențiale necesare soluționării acțiunii, în raport de dezlegările date și de Înalta Curte de Casație și Justiție în materie prin recursurile în interesul legii și decizii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecință, fiind găsit fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât viciile identificate în legătură cu hotărârea curții de apel implică o nesoluționare efectivă și reală a cauzei, fiind nesocotite și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc.

civ. cu privire la rolul activ al judecătorului, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse și pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., respectiv art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție prin președinte, ca nefondat și va admite recursul declarat de recurenții - reclamanți, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul incident declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție prin președinte împotriva sentinței civile nr. 723 din 30 aprilie 2025 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de reclamanții V., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., JJ., DD., EE., FF., GG., HH. și II. împotriva sentinței civile nr. 723 din 30 aprilie 2025 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.