Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 noiembrie 2025

Decizia nr. 5610/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 96/2025 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.11.2024 sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migratie - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin, a formulat contestație împotriva Deciziei de neacordure a avizului de muncă nr. x din data de 25.10.2024 emisă de IGI - Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului IGI - Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin la eliberarea avizului de angajare pentru cetățenii străini individualizați în Decizia de neacordare a avizului de muncă nr. x din data de 25.10.2024, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004.

Cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 96 din 26 februarie 2025 Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin. A anulat adresa de răspuns nr. x/25.10.2024. A obligat pârâtul la eliberarea avizului de angajare pentru cetățenii străini: B., C., D., E., F.. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1835 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.

3. Recursul exercitat în cauză și apărările formulate de intimații pârâți Împotriva sentinței civile nr. 96 din 26 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigări Caraș-Severin solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul cărora a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc.

civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei.

Astfel, recurentul-reclamant reiterează, în calea extraordinară de atac, raționamente juridice proprii, respectiv "Instanța Curtea de Apel Timișoara nu a corelat însă informațiile, așa cum am făcut-o noi în analiza efectuată și să constate că din studiul Organigramei, document obligatoriu a fi prezentat și care face parte din selecția legală, rezultă că reclamanta are ocupată în cadrul firmei doar 13 funcții - funcția de administrator, 2 operator de date, 3 de curier, 1 manager transporturi, 7 șofer și că a vacantat 100 funcții de curier și 10 funcții de șofer. ", nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinței recurate. Nici chiar argumentele reclamantului care arată că,,...

raportat la argumentle lapidare ale Curții de Apel Timișoara se ridică următoarea întrebare ..." sau că "Sentința instanței de fond a înfrânt principiul de drept "Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat", respectiv nu a luat în considerare faptul că a existat o favorizare evidentă a lucrătorilor selectați, fiind într-adevăr rezultatul comunicării AJOFM, nu se pot constituie într-o veritabilă critică susceptibilă a fi încadrată într-unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta a reținut foarte clar că, ... că pârâtul a respins cererile reclamantei pentru două motive: neîndeplinirea condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a)^1) din O.G.

nr. 25/2014 și neîndeplinirea condiției speciale prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. (...) În speță însă, motivele care au stat la baza refuzului se regăsesc în cuprinsul actului comunicat reclamantei, iar această manieră de redactare a motivelor corespunde specificului procedurii soluționării solicitărilor de acordare a avizelor de muncă, în care, din rațiuni evidente de operare eficientă, se trec doar elementele esențiale și rezultatele activităților desfășurate.

(...) Referitor la susținerile pârâtului că suspiciunea privind scopul principal al societății de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României ar rezulta din mai multe circumstanțe, constând în numărul mare de solicitări de acordare aviz, diferența între numărul efectiv și cel scriptic de angajați, numărul de angajați străini care au fost angajați anterior la alte societăți, numărul de angajați străini în raport cu numărul angajaților români, împrejurarea că pentru unii dintre străinii pentru care au fost acordate avize nu s-a obținut viza de intrare în România, durata redusă de activitate a străinilor angajați, Curtea precizează că din registrul de salariați generat din aplicația informatică în data de 27.01.2025 (filele x), rezultă că reclamanta are 58 de angajați activi în funcțiile de curier și vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă, ceea ce denotă că desfășurarea activităților pe cele două platforme sunt reale, neputându-se prezuma că societatea ar favoriza migrația ilegală exclusiv pe baza modificărilor din cadrul personalului ori pe baza soluțiilor oficiilor consulare și ambasadelor de neacordare a vizei de intrare pe teritoriul României pentru o parte dintre cetățenii străini, care au obținut avize de muncă.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Soluția preconizată dovedește culpa procesuală a pârâtului, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. va fi obligat să plătească intimatei reclamante A. S.R.L., suma de 1190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca rezonabile în raport de complexitatea cauzei și prestația avocatului ales.

DECIDE Constată nul recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 96 din 26 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 1190 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă A. S.R.L.. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.