Decizia nr. 5585/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2025 la data de 16.07.2025, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, a solicitat instanței: 1. anularea, în parte, a dispozițiilor art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 36/2025, respectiv sintagma "în cuantum de până la 300 RON brut lunar" din cuprinsul art. 4 alin. (1) al cap. VIII, anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, introdusă prin ordonanța menționată, în ceea ce îl privește pe reclamant și categoria profesională din care face parte. 2. suspendarea executării prevederilor art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 36/2025, referitor la plafonul de 300 RON), până la soluționarea definitivă a cauzei și, în subsidiar, până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate invocate; 3. obligarea pârâtul la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea nelegală a plafonului de 300 RON, pentru perioada 1 iulie 2025 și până la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare. Sumele solicitate vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și vor fi purtătoare de dobândă legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei sume lunare până la plata integrală. 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; 5. sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate privind art. 1 pct. 6 din O.U.G. nr. 36/2025.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 11 august 2025, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare formulată de reclamant și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 11 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal recurentul - reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând instanței admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării art. 1 pct. 6 din O.U.G. nr. 36/2025. În motivare, a susținut în esență că instanța de fond a reținut în mod greșit inadmisibilitatea cererii de suspendare. A arătat că refuzul instanței de a analiza pe fond condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 echivalează cu o negare a garanțiilor prevăzute de lege, transformând procedura specială din art. 9 într-un cadru pur formal, lipsit de eficiență practică. A învederat că interpretarea instanței de fond dată art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care exclude actele cu caracter normativ din categoria actelor administrative tipice este excesiv formalistă și contrară principiului efectului util al normelor consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă suspendarea în acest caz, ar fi prevăzut expres această limitare. A mai susținut că jurisprudența Înaltei Curți confirmă că art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 se aplică, mutatis mutandis, și în cazul actelor normative contestate potrivit art. 9 și în continuare recurentul-reclamant a detaliat condițiile existenței unui caz bine justificat și existenței unei pagube iminente.

Apărările formulate în cauză Nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 21.11.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), nu formulează critici concrete și nu aduce argumente în susținerea acestui motiv de casare, criticile expuse de acesta fiind formulate exclusiv în susținerea cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că: "(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analizând cererea de recurs și sentința recurată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat suspendarea disp. art. art. 1 pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2025. Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Formularea textului normativ menționat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere în mod direct anularea unei ordonanțe sau a unor dispoziții dintr-o ordonanță, acțiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, cu invocarea neconstituționalității ordonanței, pe calea incidentală a unei excepții, ca un mijloc de apărare. Astfel cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte apreciază că procedura suspendării executării reglementată de Legea nr. 554/2004, prin art. 14 și 15, impune, în prealabil, existența unui act administrativ susceptibil de executare, iar ordonanța de urgență a guvernului nu se încadrează în definiția actului administrativ, astfel cum este reglementat în conținutul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv de act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Întreaga construcție a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 ce tratează acțiunile împotriva ordonanțelor de guvern îndreptățește concluzia că ordonanțele de guvern nu pot fi desființate decât pe calea controlului de constituționalitate, nu, în mod direct, pe calea contenciosului administrativ în anulare. Din această perspectivă Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că este inadmisibilă și cererea de suspendare a executării unei ordonanțe de guvern, în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004. Este de reținut natura ordonanței de guvern, și anume de act administrativ specific, prin care Guvernul își exercită delegarea legislativă, caracterul legislativ fiind și mai pregnant în cazul ordonanțelor de urgență, care se supun aprobării Parlamentului, cum este cazul de față. De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți, arătându-se că unica formă de control a ordonanțelor de guvern se poate exercita numai de către instanța constituțională, fie ca urmare a ridicării, directe, a excepției de neconstituționalitate sau cu ocazia controlului anterior promulgării legii de aprobare sau de respingere. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal cererea dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.