Decizia nr. 5499/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 176/2025 a Curții de Apel Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin Decizia nr. 741/R/11.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 15.12.2023 și a sentinței civile nr. 519/28.06.2024, pronunțate de Tribunalul Covasna, secția civilă, pe care le-a menținut. Împotriva Deciziei nr. 741/R/11.12.2024 a formulat cerere de revizuire reclamanta A. solicitând admiterea acesteia cu consecința anulării deciziei din recurs și, în consecință, rejudecarea recursului cu consecința admiterii recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Soluția instanței de fond Prin decizia nr. 176 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. A fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 741/R/11.12.2024 a Tribunalului Covasna - secția civilă, în parte ca tardiv formulată și în parte ca inadmisibilă. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs revizuenta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6-8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, în ceea ce privește tardivitatea raportată la cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a considerat că data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești în materie civilă ar trebui să se socotească de la data comunicării acesteia către părți. În ceea ce privește inadmisibilitatea raportată la cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a considerat că instanța de recurs s-a pronunțat și pe fondul cauzei, atât ca urmare a faptului că a fost învestită în acest sens prin cererea de recurs, cât și ca urmare a faptului că a analizat în concret fondul cauzei. 4. Apărările intimaților 4.1 Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

4.2 Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. 2.1.1 În ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, excepție invocată de intimată prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului formulat de recurentă, în considerarea argumentelor ce succed: Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă decizia nr. 176 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia menționată, instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 741/R/11.12.2024 a Tribunalului Covasna - secția civilă, în parte ca tardiv formulată și în parte ca inadmisibilă. Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. În conformitate cu art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Astfel, C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) prevăzându-se că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra rezultă, așa cum s-a arătat în precedent, că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc.

civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauza de față, partea a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate în calea extraordinară de atac a revizuirii, formulând critici din perspectiva dispozițiilor art. 483 și următoarele din C. proc. civ. și solicitând, ca atare, admiterea recursului și constatarea nelegalității deciziei atacate pentru motivul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă. Instanța, învestită cu soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc.

civ., a reținut că hotărârea instanței de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, cum este cazul în speță, nu poate face obiectul revizuirii, întrucât, respingând calea de atac, instanța de recurs nu evocă fondul, pentru că analiza ei se rezumă la motivele de casare, care, prin ipoteză, nu presupun analiza fondului; prin această hotărâre instanța nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății; nemulțumirea revizuentei în ceea ce privește aceste constatări ale instanței de recurs nu sunt cenzurabile pe calea revizuirii, reglementarea cuprinsă în art. 509 din C. proc.

civ. prevăzând pentru această cale extraordinară de atac de retractare condiția evocării fondului pentru toate hotărârile ce fac obiectul revizuirii, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.: "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". În cauză, decizia recurată în cauza pendinte, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în calea de atac a revizuirii, este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin urmare, recursul promovat de parte împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc.

civ., potrivit cărora: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Totodată, se reține că prin jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată.

Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, parag. 24). Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc.

civ., în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinarea formulată în cauză, și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentă. 2.1.2 În ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin decizia nr. 176 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal, analizând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimată pentru revizuirea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., excepție care primează în soluționare, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a reținut că ultima hotărâre invocată de revizuentă este decizia civilă nr. 741/R/11.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, care a rămas definitivă la data de 11.12.2024. A apreciat instanța că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat în condițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 și art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., a început să curgă la data de 11.12.2024 și a expirat la data de 11.01.2025, aceasta fiind ultima zi în care cererea de revizuire putea fi legal formulată.

Or, cererea de revizuire a fost trimisă prin poștă către Curtea de Apel Brașov la data de 14.02.2025 (conform ștampilei poștei aplicate pe plicul depus la dosar), așadar, după împlinirea termenului stabilit de lege pentru declararea acestei căi de atac. În consecință, a apreciat instanța că excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondată. În motivarea recursului, în ceea ce privește tardivitatea raportată la cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a considerat că data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești în materie civilă ar trebui să se socotească de la data comunicării acesteia către părți.

În acest sens, a invocat asigurarea efectivității dreptului la apărare, garantarea principiului contradictorialității și necesitatea cunoașterii motivării. Contrar celor susținute de către autoarea recursului, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Curtea de Apel Brașov este conformă dispozițiilor procedurale incidente. Cu privire la critica privind greșita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reține că recurenta a criticat soluția instanței, susținând că termenul de revizuire trebuia calculat de la data comunicării hotărârii. Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta-revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În cauză, decizia civilă nr. 741/R/11.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, a rămas definitivă la data de 11.12.2024. Astfel, data pronunțării deciziei este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

Termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat în condițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 și art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., a început să curgă la data de 11.12.2024 și a expirat la data de 11.01.2025, aceasta fiind ultima zi în care cererea de revizuire putea fi legal formulată. Or, astfel cum a reținut Curtea de Apel Brașov, cererea de revizuire a fost trimisă prin poștă la data de 14.02.2025, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, așadar, după împlinirea termenului stabilit de lege pentru declararea acestei căi de atac. Recurenta nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii.

Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii care, în speță, este reprezentat de data pronunțării acestei hotărâri, sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține că data rămânerii definitive a hotărârii ar trebui să se socotească de la data comunicării acesteia către părți. În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în Deciziile nr. 366/2021, 416/2022, 545/2022, 576/2024 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menținând jurisprudența sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Prin aceleași decizii se reține că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.

reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.

În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituțională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă.

Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Curtea Constituțională a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil.

Totodată, Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de CEDO și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanței, privind neîntrunirea unei asemenea condiții, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanțiile procesuale conferite de lege. În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze, în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 176 din 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și ca nefondat, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 176 din 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și ca nefondat, în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.