- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 20 noiembrie 2025
Decizia nr. 5472/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 620/2025 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.12.2024, în urma pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei de casare nr. 4491 din 11.10.2024, reclamantul A. a formulat contestație față de Rezoluția emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. x din 28.04.2022 cu nr. ieșire x/28.04.2022. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 620 din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia. 4. Apărările intimatei Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc.
civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) din C. proc.
civ. În speță, recursul formulat de recurentul A. nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte privind situația de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc.
civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc.
civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului de față. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 620 din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 620 din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.