ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5300/2025

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche), sub nr. x/2015*, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta C.N.A.D.N.R.

S.A.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor (în calitate de emitent originar al actelor de control, ulterior invocându-se lipsa calității procesuale pasive ca urmare a reorganizărilor instituționale) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene, în prezent titular al atribuțiilor de autoritate competentă în gestionarea fondurilor), anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/05.12.2014, precum și anularea deciziei de soluționare a contestației administrative (Decizia nr. 59/22.01.2015), cu consecința anulării actelor subsecvente și a restabilirii situației anterioare.

Actele administrative contestate au vizat Contractul de lucrări nr. x/28.08.2009 (Contract 5R12) având ca obiect lucrări de reabilitare DN 76, fiind reținute, în esență, două categorii de consecințe financiare: aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea eligibilă a contractului, întemeiată pe pretinse nereguli în procedura de achiziție publică (cerințe de calificare apreciate ca restrictive), respectiv stabilirea unor creanțe bugetare reprezentând cheltuieli neeligibile, în principal sub forma unor diferențe de curs valutar și ajustări de preț considerate nejustificate, precum și alte cheltuieli apreciate neeligibile. În cursul judecății, S.C.

A. S.R.L., societate în faliment, în calitate de contractant în cadrul Contractului 5R12, a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei și cerere de intervenție principală, invocând un interes propriu derivat din efectele actului de control asupra decontărilor și plăților aferente contractului. De asemenea, A. S.R.L. a promovat și o cerere de chemare în judecată pe cale principală, înregistrată sub nr. x/2015, cu obiect convergent (anularea în parte a actului de control, anularea răspunsului administrativ, precum și pretenții legate de decontarea facturilor/certificatelor interimare de plată), dosar conexat la dosarul nr. x/2015. Cauza a parcurs două cicluri procesuale, fiind pronunțată, în rejudecare, sentința civilă nr. 254/28.12.2022 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche), împotriva căreia au fost declarate prezentele recursuri.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 254/28.12.2022, Curtea de Apel București a admis în parte cererea reclamantei CNAIR S.A. și a dispus anularea în parte a notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației administrative, cu privire la suma de 42.394.350,51 RON reprezentând corecție financiară și la suma de 1.289.774,71 RON reprezentând cheltuieli neeligibile aferente Contractului 5R12, precum și cu privire la creanțele bugetare stabilite în legătură cu Contractul 5R12, respingând în rest cererea reclamantei ca neîntemeiată. A admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de A. S.R.L., în măsura admiterii cererii principale. Totodată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și a respins cererea de intervenție principală formulată de A. S.R.L.

în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; în același sens, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și a respins cererea conexă formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu acest pârât. A respins excepția inadmisibilității cererii conexe în dosarul nr. x/2015. În ceea ce privește cererea conexă și intervenția principală (în contradictoriu cu MIPE și CNAIR), instanța a admis în parte aceste demersuri, a anulat răspunsul administrativ nr. 2/2015 emis de MFE și a obligat pârâtele CNAIR și MFE/MIPE să procedeze la reanalizarea pe fond a solicitării A. S.R.L.

cu privire la sumele solicitate din facturile și certificatele interimare de plată (CIP) nr. 25-29, în acord cu soluția pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2015, respingând în rest cererea conexă și cererea de intervenție principală ca neîntemeiate, luând act de solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 254/2022 au fost declarate recursuri de către intervenienta S.C. A. S.R.L. și de către pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, fiecare structurând critici distincte, raportate la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și la exigențele de motivare ale hotărârii. Recurenta-intervenientă S.C.

A. S.R.L. a invocat, în esență, motive de casare întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu dezvoltări conexe și prin trimitere la pct. 8, pct. 5 și pct. 1, criticile sale fiind, în sinteză, următoarele: În primul rând, a susținut că sentința este afectată de contrarietate internă a considerentelor, în sensul că instanța de fond ar fi reținut premise factuale și juridice incompatibile între ele în analiza cheltuielilor neeligibile rezultate din diferențe de curs valutar și ajustări de preț, fără a opera o delimitare coerentă între ceea ce admite și ceea ce înlătură, astfel încât raționamentul judiciar devine neinteligibil și lipsit de coerență logică.

În al doilea rând, a arătat că există contrarietate între considerente și dispozitiv, întrucât soluția consemnată în dispozitiv nu ar decurge în mod necesar și logic din cele reținute în considerente, fiind creată o disonanță între constatări și soluția efectivă, cu consecința unei motivări aparente și a încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În al treilea rând, recurenta a dezvoltat critica de nemotivare ori motivare insuficientă sub aspectul tratării distincte a creanțelor bugetare stabilite pentru diferențe de curs și ajustări, insistând că instanța nu ar fi analizat efectiv criticile sale privind lipsa identificării de către organul de control a normelor încălcate și a clauzelor contractuale pretins nesocotite, deși aceste apărări ar fi fost esențiale în arhitectura litigiului.

În al patrulea rând, a invocat, ca dezvoltări ce întăresc critica de la pct. 6, că instanța ar fi omis să stabilească, în mod consecvent, natura juridică a raportului și efectele documentației de atribuire și ale prevederilor FIDIC asupra mecanismului de plată, precum și asupra determinării monedei contractului, ceea ce ar fi generat tocmai contradicția logică și discontinuitatea raționamentului. În fine, a criticat și soluționarea unor chestiuni prealabile, insistând asupra incidenței autorității de lucru judecat în legătură cu anumite excepții procedurale și asupra modului de soluționare a excepției de inadmisibilitate privind cererea sa pe cale principală, arătând că aceste elemente, chiar dacă de ordin procedural, au fost tratate fără coerența cerută de o hotărâre susceptibilă de executare și de control judiciar.

Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii CNAIR S.A. și a cererilor formulate de A. S.R.L. Criticile sale pot fi sistematizate astfel: Sub un prim plan, recurentul a vizat soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității cererii promovate de A. S.R.L. pe cale principală (dosarul conex), susținând că instanța ar fi nesocotit regimul juridic special aplicabil contestațiilor împotriva actelor administrative emise în materia gestionării fondurilor europene, respectiv caracterul limitativ al subiectelor îndreptățite să conteste (debitorul din titlul de creanță), și că, admițând legitimarea procesuală a contractantului, instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești și ar fi creat, pe cale jurisprudențială, o normă contrară legii speciale.

Sub un al doilea plan, recursul a atacat considerentele și soluția privitoare la corecția financiară de 25% aplicată pentru pretinse nereguli în achiziția publică, susținând că instanța ar fi greșit când a apreciat că neregula nu are impact financiar ori că prejudiciul nu ar fi dovedit, arătând că, în materia achizițiilor, impactul și prejudiciul sunt prezumate și cuantificabile prin corecții forfetare stabilite normativ, independent de demonstrarea unui prejudiciu efectiv punctual, și că tocmai încălcarea regulilor concurențiale produce atingerea intereselor financiare ale Uniunii și ale bugetului de stat.

Sub un al treilea plan, recurentul a criticat soluția și raționamentul instanței cu privire la cheltuielile neeligibile rezultate din diferențe de curs valutar, susținând că instanța ar fi calificat eronat contractul și ar fi tratat problematica "prețului" ca o chestiune de drept privat, în condițiile în care contractul este unul administrativ de achiziție publică, iar regulile privind moneda de ofertare, moneda de evaluare și modalitatea de exprimare a prețului sunt elemente esențiale ale procedurii, opozabile tuturor operatorilor, neputând fi "reconfigurate" ulterior prin interpretări care ar contraveni principiilor achizițiilor publice.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul a insistat asupra faptului că procedura ar fi început în euro, însă propunerea financiară și evaluarea s-au raportat la echivalentul în RON la cursul comunicat, iar derularea contractului, inclusiv raportările către mecanismul de finanțare și cererile de rambursare, ar confirma cadrul de referință utilizat de beneficiar, astfel că soluția instanței de fond ar fi rezultatul unei interpretări greșite a înscrisurilor și a normelor incidente.

4. Apărările intimatei În procedura de recurs, CNAIR S.A., în calitate de intimată-reclamantă, a formulat întâmpinare la recursul declarat de A. S.R.L., solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală, dezvoltând apărări preponderent pe fondul raportului juridic și pe legalitatea soluției care a reținut, în esență, că prețul contractului și documentația precontractuală indică stabilirea în euro, iar nota de constatare ar fi construit neîntemeiat premisa unui preț ferm în RON, cu consecințe nelegale asupra diferențelor de curs valutar. De asemenea, A. S.R.L.

a formulat întâmpinare la recursul declarat de MIPE, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, arătând, pe de o parte, că soluția de respingere a excepției inadmisibilității este corectă în raport de calitatea sa de persoană vătămată și de completarea cu Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte că raționamentul instanței de fond privind moneda contractului, diferențele de curs valutar și ajustările de preț este, în esență, conform clauzelor FIDIC și documentației de atribuire, chiar dacă sentința ar suferi, în opinia sa, de necorelări interne care fac obiectul propriului recurs. II. Soluția instanței de recurs În raport de criticile esențiale ale părților, instanța de recurs va analiza hotărârea recurată prin raportare la limitele devoluțiunii în recurs și la motivele de casare invocate, cu precădere sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., în măsura în care acesta vizează coerența internă a hotărârii și raportul necesar dintre considerente și dispozitiv, precum și efectul acestui viciu asupra posibilității de examinare a criticilor de drept material. I.1. Cu privire la recursul declarat de S.C. A. S.R.L. II.1.1. Critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: existența unor motive contradictorii și contrarietatea considerente-dispozitiv Înalta Curte reține că motivarea hotărârii judecătorești, ca garanție a dreptului la un proces echitabil și ca premisă a controlului judiciar efectiv, trebuie să satisfacă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul existenței unor considerente clare, coerente și concordante cu dispozitivul, apte să arate raționamentul instanței asupra chestiunilor litigioase esențiale.

O hotărâre ale cărei considerente se infirmă reciproc ori care conduce, prin considerente, la o concluzie incompatibilă cu soluția consemnată în dispozitiv se circumscrie ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În cauza de față, recurenta A. S.R.L. a construit critica pe două niveluri, pe care instanța de recurs le examinează distinct, raportat și la întâmpinarea CNAIR S.A. care solicită menținerea hotărârii.

Prima critică privește contradicția internă a considerentelor în analiza cheltuielilor neeligibile rezultate din diferențe de curs valutar și ajustări de preț, recurenta susținând că instanța de fond a dezvoltat, pe un segment substanțial al motivării, un raționament orientat către constatarea nelegalității premiselor actului de control (în special asupra monedei contractului și asupra modului de raportare la curs), pentru ca, în partea decizorie a considerentelor, să își întemeieze concluzia pe o categorie diferită de cheltuieli (articole generale), necontestată în aceeași manieră, și să formuleze concluzii care nu se mai armonizează cu premisa anterior reținută. În esență, recurenta indică o confuzie a instanței între două categorii juridico-factuale distincte, confuzie care nu este depășită printr-o delimitare explicită și care, prin urmare, generează un raționament oscilant, neconcludent.

Această critică este întemeiată, întrucât hotărârea recurată, examinată ca ansamblu, nu oferă o explicație unitară și neechivocă a raportului dintre concluziile privind creanțele bugetare pentru diferențe de curs/ajustări și concluziile privind alte cheltuieli, cu consecința imposibilității de a stabili care este, în mod real, întinderea constatărilor instanței și, mai ales, suportul rațional al soluției finale. Într-o asemenea situație, apărarea intimatei CNAIR S.A. - în sensul că soluția ar fi temeinică și legală și că premisa prețului în euro rezultă din documentația de atribuire - nu este de natură a înlătura viciul formal al hotărârii, deoarece instanța de recurs nu este chemată, în cadrul motivului de casare de la art. 488 pct. 6, să substituie instanței de fond propria motivare de fond, ci să verifice dacă hotărârea atacată își conține propria justificare coerentă și inteligibilă.

În speță, tocmai această coerență internă este afectată. A doua critică privește contrarietatea dintre considerente și dispozitiv. Recurenta arată, în esență, că dispozitivul consemnează anularea în parte a notei și a deciziei, inclusiv "creanțele bugetare stabilite în legătură cu contractul 5R12", însă, în același timp, în ceea ce privește cererea conexă și intervenția principală, instanța nu dispune consecințe reparatorii corespunzătoare anulării, limitându-se la a obliga pârâtele la "reanalizarea pe fond" a solicitării privind CIP 25-29, respingând restul pretențiilor, ceea ce, în opinia recurentei, nu decurge logic din constatarea anulării și produce un dispozitiv echivoc sub aspectul efectelor concrete.

Înalta Curte constată că această critică este, de asemenea, fondată: dacă instanța de fond a reținut, în dispozitiv, anularea creanțelor bugetare aferente Contractului 5R12, era necesar ca hotărârea să conțină o articulare logică între această anulare și modul de soluționare a capetelor de cerere care urmăresc consecințele patrimoniale ale anulării, fie prin admitere (dacă se constată îndeplinite condițiile), fie prin respingere motivată, pe criterii juridice clare (de pildă, inadmisibilitatea unor pretenții pe calea contenciosului fiscal ori necesitatea parcurgerii unui anumit mecanism contractual).

Or, în hotărârea recurată, această articulare apare fracturată, soluția de "reanalizare pe fond" fiind dificil de conciliat, în lipsa unei motivări explicite, cu constatarea anulării creanțelor bugetare și cu respingerea altor capete, mai ales în condițiile în care instanța a respins excepția inadmisibilității cererii conexe și a anulat răspunsul administrativ emis în procedura prealabilă. Cu alte cuvinte, hotărârea nu explică suficient dacă "reanlizarea" reprezintă o consecință a anulării (și în ce limite) sau o modalitate substitutivă de soluționare a unui segment litigios, deși anularea a fost deja dispusă, ceea ce creează o ruptură între considerente și dispozitiv și afectează previzibilitatea soluției.

Față de aceste constatări, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident și impune casarea hotărârii, deoarece viciul identificat este unul de structură a hotărârii și împiedică exercitarea controlului judiciar deplin asupra corectitudinii raționamentului de fond. II.1.2. Critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: repunerea în situația anterioară și regula "accesoriul urmează principalul" Recurenta susține că, odată admis capătul principal privind anularea actului administrativ în partea referitoare la creanțele bugetare, instanța era ținută să admită și capetele accesorii privind restituirea/actualizarea sumelor, iar respingerea acestora ar reprezenta o aplicare greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că această critică, deși formulată distinct, se află într-o conexiune directă cu viciul reținut anterior: tocmai lipsa de coerență între constatarea anulării și tratamentul capetelor accesorii face imposibilă verificarea, în actualul cadru, a raționamentului instanței de fond cu privire la efectele anulării și la instrumentele juridice adecvate (restituție directă, obligare la plată, obligare la reanalizare, ori remiterea la proceduri contractuale). În aceste condiții, critica de drept material nu poate fi soluționată util în recurs fără a suplini motivarea instanței de fond, ceea ce este inadmisibil ca metodă de control judiciar. Ea rămâne a fi reanalizată în rejudecare, într-un cadru în care instanța de fond să stabilească explicit și necontradictoriu efectele anulării actelor administrative asupra pretențiilor accesorii.

II.1.3. Criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 1 C. proc. civ.: nereguli procedurale privind redactarea hotărârii Recurenta invocă, între altele, încălcarea art. 426 C. proc. civ. prin redactarea hotărârii de alt judecător decât cel care a soluționat cauza și la un interval îndelungat după pronunțare, susținând nulitatea hotărârii. Înalta Curte constată că aceste critici, deși serioase ca natură, nu mai impun, în actualul cadru, o analiză determinantă pentru soluția recursului, întrucât casarea este deja atrasă de motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care, prin el însuși, justifică trimiterea spre rejudecare. În consecință, instanța de recurs nu va mai proceda la examinarea lor pe fond, întrucât ar exceda utilității procesuale, fără a modifica efectul juridic al soluției de casare și trimitere.

În raport de cele reținute, recursul declarat de A. S.R.L. urmează a fi admis, hotărârea recurată urmând a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. II.2. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Deși hotărârea este casată ca urmare a admiterii recursului A. S.R.L., Înalta Curte este ținută să se pronunțe asupra recursului MIPE, astfel cum a fost investită, în limitele criticilor formulate, și constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente. II.2.1. Critica privind inadmisibilitatea cererii A. S.R.L. și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 pct. 8 și pct. 4 C. proc. civ.) MIPE susține că instanța de fond a aplicat greșit normele speciale ale O.U.G.

nr. 66/2011, acordând legitimare procesuală unei persoane care nu este "debitor" în titlul de creanță, și că astfel ar fi adăugat la lege și ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. Instanța de fond a motivat respingerea excepției inadmisibilității prin raportare la cadrul general al contenciosului administrativ și la necesitatea de a asigura accesul efectiv la instanță al unei persoane care pretinde o vătămare derivată din actul administrativ contestat, chiar dacă actul a fost emis formal împotriva beneficiarului. Or, O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi interpretată în sensul eliminării absolute a oricărei protecții judiciare pentru terțul care dovedește o vătămare directă și actuală produsă prin efectele actului administrativ, mai ales într-un context în care actul de control, deși adresat beneficiarului, structurează conduita autorității publice și produce consecințe juridice în lanț asupra decontărilor și plăților.

În această logică, apărările formulate de A. S.R.L. prin întâmpinare - în sensul că vătămarea sa rezultă din mecanismul decontărilor și din efectele actului contestat asupra plăților - sunt pertinente și convergente cu rațiunea respingerii excepției. În plus, critica MIPE, deși formulată ca încălcare a dreptului material, se întemeiază în mod preponderent pe o calificare rigidă a noțiunii de "debitor îndreptățit la contestație", fără a demonstra că norma specială exclude, în orice împrejurare, posibilitatea terțului vătămat de a accesa controlul judecătoresc în condițiile Legii nr. 554/2004.

Interpretarea sistematică, conformă cu art. 6 CEDO și cu principiul efectivității protecției jurisdicționale, nu susține teza unei excluderi absolute, iar susținerea privind "adăugarea la lege" rămâne la nivelul unei afirmații, nefiind demonstrată ca depășire a funcției jurisdicționale, în condițiile în care instanța a operat o interpretare și aplicare a normelor în competența sa, nu o creare de normă. Prin urmare, motivul de recurs este nefondat. În ceea ce privește critica distinctă formulată de recurentul-pârât MIPE, întemeiată pe existența clauzei compromisorii din contractul de tip FIDIC (Subclauza 20.6 - arbitraj internațional ICC), Înalta Curte constată că aceasta nu poate conduce la constatarea inadmisibilității acțiunii/cererii formulate de A. S.R.L.

în parametrii în care a fost învestită instanța de contencios administrativ, pentru următoarele considerente. Mai întâi, argumentul MIPE plasează premisa inadmisibilității în faptul că orice pretenție a contractantului derivată din derularea contractului ar trebui dedusă arbitrajului ICC, întrucât contractul conține o clauză compromisorie. Or, o asemenea susținere confundă două planuri juridice diferite: controlul de legalitate al unui act administrativ emis de autoritatea publică în materia fondurilor europene (nota de constatare/decizia/răspunsul administrativ) și litigii de executare/interpretare a contractului de achiziție (raportul beneficiar-antreprenor). În prezenta cauză, A. S.R.L.

nu a urmărit exclusiv valorificarea unui drept de creanță contractual împotriva CNAIR, ci a contestat, în mod esențial, acte administrative ale autorității competente și efectele lor juridice, inclusiv sub forma unei vătămări produse prin mecanismul de control și prin consecințele acestuia asupra decontărilor. O asemenea cerere, în partea sa principală, intră în sfera contenciosului administrativ, iar jurisdicția arbitrală nu poate înlătura competența instanței de contencios de a verifica legalitatea actelor administrative și de a dispune, dacă este cazul, anularea lor. În al doilea rând, chiar raportat la natura juridică a clauzei compromisorii, aceasta privește competența unei jurisdicții arbitrale pentru "dispute" născute între părțile contractante, în legătură cu executarea contractului, după parcurgerea mecanismelor contractuale interne (DAB/CAD, soluționare amiabilă etc.).

MIPE însuși recunoaște, în critica formulată, că între A. S.R.L. și instituția sa "nu există un raport juridic", iar "singura procedură" ar fi arbitrajul "în contradictoriu cu cealaltă parte contractantă - CNAIR". Această poziție este incompatibilă cu concluzia urmărită de MIPE în recurs, deoarece o clauză arbitrală este, prin natura sa, un acord de voință între părți determinate; ea nu produce efecte împotriva/în favoarea unui terț neparticipant la convenția arbitrală și, în mod particular, nu poate fi invocată de MIPE (care nu este parte la contract) ca temei pentru a obține inadmisibilitatea unei acțiuni îndreptate și împotriva sa în calitate de autoritate publică emitentă/titulară a actelor administrative contestate.

În termeni procesuali, argumentul clauzei arbitrale ține, cel mult, de o excepție de competență/for arbitral în raporturile dintre părțile contractului și pentru pretenții strict contractuale, nu de inadmisibilitatea controlului judiciar asupra actelor administrative și nici de o exonerare a autorității publice de la controlul de legalitate. În al treilea rând, susținerea MIPE potrivit căreia instanța de fond ar fi greșit când a considerat neincidentă clauza arbitrală din motivul inexistenței unei "dispute" între CNAIR și A. (ambele având aceeași poziție asupra diferențelor de curs) nu poate schimba natura problemei de drept: chiar dacă între CNAIR și A. ar exista sau ar putea exista o dispută contractuală aptă de arbitraj, aceasta nu transformă litigiul de contencios administrativ privind legalitatea unui act de control într-un litigiu arbitral și nu face ca instanța de contencios să-și piardă competența asupra actului administrativ.

Altfel spus, împrejurarea că pot exista două raporturi juridice distincte, așa cum afirmă MIPE (beneficiar-autoritate, respectiv beneficiar-antreprenor), nu conduce la concluzia că orice demers al antreprenorului devine, prin definiție, arbitral; ea doar impune delimitarea corectă a capetelor de cerere: cele având ca obiect anularea/ineficacitatea actului administrativ rămân în contencios administrativ, iar cele care vizează, în mod autonom, executarea obligațiilor contractuale pot fi supuse regimului jurisdicțional convenit de părțile contractului. Or, tocmai această delimitare a fost realizată de instanța de fond prin soluția concretă pronunțată, care nu a substituit arbitrajul printr-o condamnare la plată a CNAIR în temei contractual, ci a rămas în registrul efectelor actului administrativ și al obligației de reanalizare, în acord cu soluția asupra legalității actului contestat.

În fine, Înalta Curte observă că MIPE formulează critica într-un registru de "inadmisibilitate" a acțiunii, însă raționamentul său se sprijină, în realitate, pe ideea că pretențiile de plată ale A. ar fi de natură contractuală și deci supuse arbitrajului. Chiar acceptând, teoretic, că anumite capete de cerere ale A. pot avea conținut contractual, concluzia procesuală corectă ar fi fost, după caz, declinarea competenței ori disjungerea/respingeri punctuale ale acelor capete strict contractuale în raport de convenția arbitrală, nu inadmisibilitatea globală a cererii și cu atât mai puțin inadmisibilitatea controlului asupra actelor administrative contestate.

Or, recursul MIPE, așa cum este formulat, nu individualizează în mod adecvat ce anume capete de cerere ar fi exclusiv contractuale și nici nu arată în ce măsură soluția efectiv pronunțată de instanța de fond ar fi încălcat convenția arbitrală printr-o rezolvare pe fond a unui litigiu contractual rezervat arbitrajului, în condițiile în care instanța nu a tranșat, prin dispozitiv, o pretenție contractuală de plată ca atare, ci a dispus măsuri în legătură cu efectele actului administrativ și cu reanalizarea solicitării, după anularea răspunsului administrativ. Pentru aceste considerente, critica MIPE privind inadmisibilitatea cererii întemeiată pe clauza compromisorie din contractul FIDIC este nefondată și nu poate conduce la reformarea soluției instanței de fond pe acest aspect.

II.2.2. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte reține că acesta cuprinde, pe lângă criticile referitoare la inadmisibilitatea demersului judiciar al S.C. A. S.R.L., un set de motive dezvoltate la lit. B) din cererea de recurs, prin care recurentul solicită, în ipoteza trecerii peste inadmisibilitate, admiterea recursului pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în legătură cu măsura corecției financiare de 25% și cu cheltuielile neeligibile stabilite prin actele administrative contestate. Înalta Curte constată că recursul declarat de S.C. A. S.R.L. a fost admis pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., reținându-se existența contrarietății între considerente și, respectiv, între considerente și dispozitiv, viciu de structură care afectează hotărârea în ansamblul său și împiedică exercitarea controlului judiciar asupra legalității soluției pe fondul pretențiilor deduse judecății. În consecință, în temeiul art. 496 C. proc. civ., s-a dispus casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Or, efectul juridic al casării cu trimitere constă în repunerea cauzei în situația procesuală anterioară pronunțării hotărârii casate, astfel încât instanța de rejudecare este chemată să reanalizeze fondul litigiului în limitele stabilite de instanța de recurs și cu respectarea considerentelor deciziei de casare, pronunțând o nouă hotărâre care să satisfacă exigențele de legalitate și motivare impuse de art. 425 C. proc.

civ. În acest cadru, criticile MIPE dezvoltate la lit. B) din recurs privesc, în esență, chestiuni de drept material și de apreciere a actelor administrative contestate (încadrarea juridică a neregulii, condiția impactului financiar/prejudiciului, proporționalitatea corecției, interpretarea clauzelor contractuale și a mecanismelor de plată, calificarea și tratamentul cheltuielilor ca neeligibile), adică aspecte care presupun un examen de fond realizat pe baza unei hotărâri de primă instanță coerent motivate și în care raționamentul judiciar este lipsit de contradicții.

Întrucât hotărârea recurată a fost casată integral pentru un viciu care vizează însăși structura motivării și raportul logic dintre considerente și dispozitiv, Înalta Curte apreciază că nu se impune analizarea, în cadrul prezentului recurs, a motivelor MIPE ce excedează inadmisibilității, întrucât o asemenea analiză ar presupune, inevitabil, substituirea instanței de fond în ceea ce privește stabilirea premiselor factuale și juridice ale soluției și construirea unei motivări proprii pe fond, pentru a răspunde unor critici ce țin de corectitudinea soluției de fond. O asemenea abordare ar contraveni funcției recursului ca cale de control de legalitate și ar eluda rolul instanței de rejudecare, chemată să refacă analiza cauzei și să stabilească, în mod explicit și necontradictoriu, soluția asupra pretențiilor și apărărilor părților.

În consecință, motivele de recurs invocate de MIPE la lit. B), altele decât cele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii/cererilor formulate de A. S.R.L., nu vor fi analizate în prezenta etapă procesuală, urmând ca acestea să fie supuse examinării instanței de fond în rejudecare, în cadrul devoluțiunii determinate de casare, cu obligația acesteia de a răspunde tuturor criticilor și apărărilor relevante, de a delimita clar categoriile de sume contestate (corecție financiară, cheltuieli neeligibile, diferențe de curs, articole generale, ajustări de preț) și de a realiza o motivare coerentă și completă, în concordanță cu dispozitivul, astfel încât hotărârea ce se va pronunța să fie susceptibilă de control judiciar efectiv.

Această soluție nu echivalează cu primirea ori respingerea pe fond a argumentelor MIPE din lit. B), ci) reflectă doar consecința procesuală a admiterii recursului A. și a casării integrale cu trimitere, care impune ca aceste aspecte să fie reexaminate în primă instanță, în rejudecare, pe baza unei analize complete. III. Temeiul legal al soluției Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. A. S.R.L., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene îl va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta - intervenientă S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin Lichidator Judiciar - B. împotriva sentinței civile nr. 254/2022 pronunțată la 28 decembrie 2022 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței civile nr. 254/2022 pronunțată la 28 decembrie 2022 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 noiembrie 2025.