Decizia nr. 5016/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 473/2024 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat obligarea pârâților la asigurarea pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului BEVACIZUMAB (denumirea comercială AVASTIN), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București (declinat la Curtea de Apel Cluj), urmând ca executarea ordonanței să se facă somație sau fără trecerea unui termen.

1.2.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 473 din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins ca nefondate excepțiile lipsei capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, invocate prin întâmpinare; - a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocate prin întâmpinările depuse la dosar; - a respins ca nefondată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii față de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar; - a respins excepțiile inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, invocate prin întâmpinările depuse la dosar; - a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională A Medicamentului și A Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și i-a obligat pe aceștia să asigure reclamantului medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală),

până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București. 1.3. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 1.3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În esență, a arătat că în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În opinia sa, obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta, într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competența, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32, lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

În esență, a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivului medicament sau cel privind elaborarea Listei de medicamente compensate, iar obligația privind includerea în Listă este în sarcina Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. A mai arătat că instanța a pronunțat hotărârea și cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 câtă vreme CNAS asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006.

În continuare a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 997 C. proc. civ. întrucât instanța nu a analizat, la nivel de aparență, dacă reclamantul are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului care în prezent nu este inclus în Lista de medicamente compensate. În analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul în discuție este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Totodată, a precizat că instanța nu a avut în vedere Decizia nr. 1345/30.09.2021 emisă de ANMDMR prin care s-a decis neincluderea a DCI: BEVACIZUMAV, concentrat pentru soluție perfuzabilă 25 r g/ml, pentru indicația "Astrocitom anaplazic" în propunerea de Listă cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programei naționale de sănătate. Reclamantul nu a solicitat, în condițiile art. 997 C. proc.

civ., ca instanța de contencios administrativ să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, dar solicitarea reclamantului reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond. Deși în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, instanța a reținut corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantului, în mod total nejustificat a admis cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează.

Or, constatarea expresă a inexistentei dreptului reclamantului de a beneficia de decontare pentru medicamentul solicitat ar fi impus, ca o consecință directă, constatarea neîndeplinirii condiției aparentei dreptului reclamantului și respingerea cererii, nu motiv de admitere a acesteia. 1.3.2. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice civile, și implicit a calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc.

civ. În opinia sa, eroarea instanței constă în aceea că a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a asigura către reclamantă medicamentul solicitat, desconsiderând lipsa capacității juridice civile a acestei autorități centrale a puterii executive într-o cauză cu obiect eminamente civil, chiar dacă acesta este soluționat în instanță de contencios, cum e cauza pendinte, și a constatat în mod nelegal calitatea procesuală pasivă a Guvernului României în cauză. A susținut că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G.

nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.

Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică, fără buget propriu și fără patrimoniu, al cărui rol este acela de administrator general al statului, care este alcătuit din Primul-Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale.

Totodată, a subliniat că Guvernul României are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 720/2008, a art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din H.G. nr. 144/2010. 1.3.3.

Recursul formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității pasive a sa, iar pe fond, respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la modul în care a fost aceasta formulată, din perspectiva legitimității legale de a sta ca parte în proces, instituția nu are niciun fel de calitate procesuală pasivă, între atribuțiile și competențele instituționale conferite prin legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, neregăsindu-se aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

A arătat că în raport cu prevederile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (5) pct. 6 din Legea nr. 134/2019, ANMDMR îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea de către Ministerul sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu de compensare a medicamentelor. În conformitate cu prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative.

De altfel, la art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 este menționat faptul că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Atribuțiile și competențele ANMDMR în domeniul evaluării tehnologiilor medicale sunt prevăzute în art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019, iar între acestea nu sunt prevăzute atribuții în sensul celor care fac obiectul cererii de ordonanță președințială, respectiv asigurarea către reclamant, temporar și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului AVASTIN. Pentru medicamentul AVASTIN, indicația terapeutică astrocitom anaplazic a fost emisă Decizia președintelui ANMDMR nr. 1345/30.09.2021 de neincludere a medicamentului, iar în aceste condiții cererea intimatului-reclamant a rămas fără obiect în contradictoriu cu ANMDMR, fapt ce justifică respingerea ordonanței președințiale ca fiind lipsită de obiect față de ANMDMR, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) din C. proc.

civ. Astfel, este evidentă confuzia în ceea ce privește rolul ANMDMR în cauza dedusă judecății, precum și faptul că, instituția este convocată în speță în mod nejusfificat și fără nicio legătură cu atribuțiile și competențele sale legale. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că sentința cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată, nefiind avute în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. În continuare, în susținerea motivului privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a arătat că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc.

civ., respectiv existența condiției aparenței de drept. În analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea intimatului- reclamant, respectiv a dreptului de a i se deconta un medicament, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, acesta fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, intimatul-reclamant nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația astrocitom, de care poate beneficia intimatul-reclamant în calitate de asigurat.

A mai arătat că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței și că, în prezent, legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului. O altă critică adusă hotărârii judecătorești are în vedere faptul că, prin admiterea cererii intimatului-reclamant, astfel cum a fost formulată, instanța de fond a depășit în mod evident competența conferită puterii judecătorești. Includerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate presupune obligatoriu îndeplinirea procedurii administrative mai sus-menționate, instituite prin Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, prin care se face aplicabilitatea prevederilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Etapa de evaluare administrativ științifică a documentației medicamentului pentru care se solicită includerea în Lista medicamentelor compensate se realizează în condițiile prevăzute de art. 6 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 este obligatorie, are caracter imperativ și, ca atare, nu se poate deroga de la aceasta. În lipsa acestei evaluări, și doar în urma căreia să obțină punctajul corespunzător pentru includerea condiționată sau necondiționată, nici un medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. II. Soluția instanței de recurs 2.1.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. nu privesc acest motiv de casare, ci se referă la modalitatea greșită de soluționare a excepțiilor lipsei capacității juridice civile și calității procesuale pasive, astfel că vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc.

civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a învederat existența unei pretinse contradicții între textele de lege indicate și soluția dată, însă această pretinsă contradicție nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare indicat, în realitate se circumscrie prevederilor pct. 8) al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă. De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc.

civ., nefiind formulată nicio critică de nelegalitate care să se circumscrie acestui motiv. În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de fond a arătat considerentele pentru care a respins excepțiile invocate de pârâți, precum și pe cele pentru care a admis cererea de ordonanță președințială, astfel că motivele de recurs privind greșita soluționare a excepțiilor și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate în continuare. Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de pct. 4, alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., criticile aduse hotărârii judecătorești au în vedere modalitatea în care prima instanță a aplicat și interpretat textele legale și nu depășirea competenței conferită puterii judecătorești, cum în mod eronat susține recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Cât privește soluțiile instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității și rămânerii fără obiect a acțiunii, instanța de control judiciar constată că nu au fost criticate prin cererile de recurs, dobândind autoritate de lucru judecat. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, comună celor patru recursuri promovate, vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) până la soluționarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București. Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în Listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă.

Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății.

Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite. Pentru aceleași considerente, nu se pot reține nici susținerile recurentului-pârât Guvernului României referitoare la lipsa capacității juridice a sa, câtă vreme are atribuții în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv aprobă, prin hotărâre de Guvern, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Analizând celelalte critici formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea și interpretarea greșită a normele de drept material care vizează condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și ale H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021 și Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că sunt fondate. În esență, recurenții-pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc.

civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului. Potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. Verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, însă Înalta Curte nu împărtășește această opinie, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a stabili dacă aparența de drept este în favoarea intimatului-reclamant, trebuie pornită analiza de la actul normativ care reglementează Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, potrivit căreia în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale se realizează potrivit actului normativ și în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

La art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021 este menționat faptul că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Potrivit Protocolului terapeutic prevăzut de Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, prescrierea, eliberarea și decontarea tratamentului cu DCI - ului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), se realizează numai pentru următoarele indicații terapeutice: cancer colorectal, cancer mamar, cancer bronho-pulmonar, cancer renal, neoplasm ovarian epitelial și carcinom de col uterin persistent, recurent sau metastazat.

Prin urmare, se observă că afecțiunea de care suferă intimatul-reclamantul și pentru care a solicitat tratamentul cu BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), respectiv astrocitom, nu se regăsește în Protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul mai sus menționat, protocol prevăzut de Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021. De altfel, chiar instanța de fond a reținut, în ceea ce privește aparența de drept, că reclamantul nu are dreptul să beneficieze de decontare pentru medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), fiind inclus în Lista medicamentelor compensate doar pentru alte indicații terapeutice, nu și pentru cea care prezintă interes în speță.

Se reține că medicamentul în discuție a parcurs anterior, de mai multe ori, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din listă, în acest sens recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a atașat la dosarul cauzei mai multe decizii de neincludere a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) în Listă cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru indicația astrocitom anaplazic/astrocitom (Decizia nr. 1345/30.09.2021 - f. x din dosarul de recurs; Decizia nr. 1477/28.10.2021 - f. x din dosarul de recurs).

În cauză, este necontestat faptul că intimatul-reclamant suferă de o formă agresivă de cancer cerebral, fiind diagnosticat cu Astrocitom dizuf grad III IDH mutant, multiplu operat, chimioradiotratat, chimiotratat, recidivă locală, radiotratat, iar pe baza scrisorii medicale emisă de medicul curant i s-a recomandat printre altele, și tratamentul cu medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), însă utilizarea acestui medicament în tratarea afecțiunii de care suferă se face off-label. În acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și la nivel european de Agenția Europeană a Medicamentului.

În aceste condiții, este evident că nu poate fi reținută o culpă sau un comportament abuziv din partea autorităților implicate, având în vedere că nu există un drept legitim al intimatului-reclamantul pe care acestea să îl fi nesocotit. Ținând cont de toate aceste împrejurări, este evident că în procedura simplificată a ordonanței președințiale, instanța de fond nu avea posibilitatea să stabilească o altă aparență de drept decât cea care rezultă cu necesitate din probele administrate și din interpretarea textelor de lege ce au incidență în cauză, așa cum au fost expuse mai sus. Fără a nega dreptul intimatului-reclamant la efectuarea tuturor demersurilor pe care le presupune cazul său special, pentru asigurarea dreptului său la sănătate și, implicit, la viață, instanța de control judiciar constată că acest drept trebuie exercitat în limitele legii și cu respectarea procedurilor care să asigure un tratament nediferențiat pentru toți pacienții.

Concret, nu se poate stabili că în cauză a fost încălcat dreptul acestuia de a beneficia de tratament adecvat pentru afecțiunea cu care a fost diagnosticat, întrucât este evident că nu sunt întrunite condițiile terapeutice pentru administrarea în cazul său a medicamentelor solicitate în regim de compensare. Nici faptul că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind decontarea medicamentelor prescrise off-label, nu poate fi considerat un argument în sensul admiterii acțiunii, întrucât verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale se face prin raportare la cadrul legal existent la momentul soluționării cererii legitime a intimatului-reclamant, iar nu la o procedură viitoare și incertă.

În cadrul ordonanței președințiale, instanța de judecată are doar posibilitatea de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, iar pe această cale nu se poate dispune obligarea instituțiilor recurente de a deconta din bugetul FNUASS medicamentele solicitate de intimatul-reclamant pentru care nu există temei legal de decontare.

În plus, Înalta Curte constată că nu se poate reține aparența de drept în favoarea intimatului-reclamant care nu a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicațiilor terapeutice din scrisoarea medicală, astfel cum a reținut și instanța de fond în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Cluj (declinat de la Curtea de Apel București) - secția a III-a contencios administrativ având ca obiect "obligația a face". Prin sentința nr. 333 din 30 iunie 2025 pronunțată în dosarul anterior menționat s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (prin care reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) pentru indicația terapeutică astrocitom).

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale sunt fondate și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., se va dispune admiterea acestora conform celor de mai sus, casarea în parte a sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială ca nefondată. Se vor menține dispozițiile instanței cu privire la soluționarea excepțiilor invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 473 din 19 decembrie 2024 a Curții de Apel Cluj- secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința atacată și, rejudecând: Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.