Decizia nr. 5015/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2148/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1.

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la data de 12.12.2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat obligarea pârâților, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigurare, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) pe bază de prescripție medicală, combinația de medicamente NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) + CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETYX), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru osteosarcom, până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2148 din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: - a respins excepțiile lipsei capacității juridice, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârâți, ca neîntemeiate; - a admis cererea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și i-a obligat să-i asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) combinația de medicamente NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) și CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETYX) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 1.3.1. Recursul formulat de Ministerul Sănătății Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În esență, a arătat că în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În opinia sa, obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta, într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competența, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32, lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

În esență, a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivului medicament sau cel privind elaborarea Listei de medicamente compensate, iar obligația privind includerea în Listă este în sarcina Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. În mod total eronat a reținut instanța de fond că fiecare dintre pârâți are calitate procesuală pasivă, fiind implicați în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în condițiile în care obiectul prezentei cauze nu este solicitarea de recunoaștere a medicamentului și de includere în Listă, ci de asigurare, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală a acestuia.

A susținut că instanța a respins în mod greșit excepția inadmisibilității din perspectiva inexistenței unei solidarități între pârâții din prezenta cauză, încălcând astfel prevederile art. 1443 C. civ.. În acest sens, pârâții din prezenta cauză au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă, astfel că aceștia nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite, motiv pentru care se impune admiterea excepției astfel invocate. A mai arătat că instanța a pronunțat hotărârea și cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 câtă vreme CNAS asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006.

În continuare, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a făcut referire la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. A arătat că deși în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, instanța a reținut corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantei, în mod total nejustificat a admis cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii combinației de medicamente în Lista celor care se decontează. Or, constatarea expresă a inexistenței dreptului reclamantei de a beneficia de decontarea medicamentului solicitat ar fi impus, ca o consecință directă, constatarea neîndeplinirii condiției aparenței dreptului reclamantei și respingerea cererii, nu motiv de admitere a acesteia.

Afecțiunea de care suferă reclamanta și pentru care a solicitat combinația de medicamente NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) + CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETIX), pentru indicația terapeutică OSTEOSARCOM nu se regăsește în Protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul menționat. Totodată, a mai precizat că reclamantei nu îi este îngrădit dreptul la viață, întrucât caracterul absolut al acestui drept nu vizează și componenta economică. Modalitatea în care statul român a înțeles să legifereze condițiile în care medicamentele de uz uman se decontează/compensează nu intră sub incidența noțiunii dreptului la viață și cetățenii nu pot beneficia de protecția acordată acestuia întrucât acest drept nu este unul absolut.

1.3.2. Recursul formulat de Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice civile, și implicit a calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În opinia sa, eroarea instanței constă în aceea că a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a asigura către reclamantă medicamentul solicitat, desconsiderând lipsa capacității juridice civile a acestei autorități centrale a puterii executive într-o cauză cu obiect eminamente civil, chiar dacă acesta este soluționat în instanță de contencios, cum e cauza pendinte, și a constatat în mod nelegal calitatea procesuală pasivă a Guvernului României în cauză.

A susținut că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.

Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică, fără buget propriu și fără patrimoniu, al cărui rol este acela de administrator general al statului, care este alcătuit din Primul-Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale.

Totodată, a subliniat că Guvernul României are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 720/2008, a art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din H.G. nr. 144/2010. 1.3.3. Recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. A susținut că instanța în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei și atribuțiile CNAS expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, a criticat soluția instanței cu privire la admiterea cererii de ordonanță președințială, arătând că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv condiția existenței unei aparențe de drept în favoarea reclamantei. Astfel, la nivel de aparență, reclamanta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a combinației de medicamente solicitate.

A apreciat faptul că nu există nici un temei legal pentru asigurarea tratamentului cu combinația de medicamente DCI NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) și DCI CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETYX), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% pentru indicația terapeutică (afecțiunea) de "osteosarcom", neputându-se reține, un refuz nejustificat al autorităților pârâte din prezenta cauză de a acorda această combinație de medicamente, în regim de compensare 100%, în condițiile în care, combinația de medicamente nu are prevăzută indicația terapeutică în rezumatul caracteristicilor aferente combinației de medicamente DCI NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) și DCI CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETYX) și nici în protocolul cuprins în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru afecțiunea de care suferă reclamanta, și mai mult decât atât, extinderea indicației nu a fost solicitată de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor în litigiu, conform dispozițiilor legale.

Instanța de fond netemeinic și nelegal a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, în prezent această indicație terapeutică nu este autorizată și nici evaluată de către ANMDM, deoarece deținătorul/deținătorii de autorizație de punere pe piață nu a/au solicitat acest lucru ANMDM. Cererea reclamantei este inadmisibilă, întrucât această solicitare reprezintă de fapt o prejudecare a fondului cauzei și o soluționare de fapt a dosarului de fond în care s-a solicitat obligarea pârâților la includerea în lista medicamentelor pentru indicația terapeutică iu litigiu a unor indicații neautorizate, astfel încât această combinație de medicamente să fie decontată în regim de compensare 100%, în condițiile în care, la sediul ANMDM, deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a depus o cerere (însoțită de documentația aferentă) de autorizare și evaluare a combinației de medicamente pentru afecțiunea de care suferă reclamanta.

1.3.4. Recursul formulat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității pasive a sa, iar pe fond, respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a menționat că medicamentul Opdivo (DCI Nivolumabum) în asociere cu Cabometyx (DCI Cabozantinib) nu figurează în protocoalele terapeutice aferente celor două medicamente aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 564/499/2021 pentru indicația terapeutică a reclamatei, iar în România prescripția în regim off-label nu este reglementată.

A arătat că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv existența condiției aparenței de drept. În analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea intimatei-reclamante, respectiv a dreptului de a i se decont un medicament, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, intimata-reclamantă nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea combinației de medicamente solicitate conform art. 231 și 232 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația de care suferă. Totodată, a considerat că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței.

Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014.

O altă critică pe care a adus-o hotărârii judecătorești atacate prin cererea de recurs are în vedere faptul că, prin admiterea cererii intimatei-reclamante, astfel cum a fost formulată, instanța de fond a depășit în mod evident competența conferită puterii judecătorești. Etapa de evaluare administrativ științifică a documentației medicamentului pentru care se solicită includerea în Lista medicamentelor compensate se realizează în condițiile prevăzute de art. 6 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 este obligatorie, are caracter imperativ și ca atare nu se poate deroga de la aceasta. În lipsa acestei evaluări, și doar în urma căreia să obțină punctajul corespunzător pentru includerea condiționată sau necondiționată, nici un medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă.

Posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nu este posibilă în actualul cadru juridic. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința de fond prin prisma motivelor invocate prin cererile de recurs formulate în cauză și a normelor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt nefondate și le va respinge, urmând a analiza criticile similare ale recurenților prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă.

2.1. Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. de către recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României nu privesc acest motiv de casare, se referă la calitatea procesuală pasivă, astfel că vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ., susțineri care se subsumează cazului de casare prevăzut de pct. 8) al aceluiași articol, urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanța de fond a arătat considerentele pentru care a respins excepțiile lipsei capacității juridice și calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și pe cele pentru care a admis cererea de ordonanță președințială, astfel că motivele de recurs privind greșita soluționare a excepțiilor și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vor fi analizate în continuare. 2.2. Criticile de nelegalitate care vizează soluția pronunțată asupra excepțiilor lipsei capacității juridice și calității procesuale pasive, precum și asupra inadmisibilității cererii de ordonanță președințială sunt nefondate.

O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care este comună celor patru recursuri promovate, vizează soluția instanței de fond prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, combinația de medicamente NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) + CABOZANTINIB (denumire comercială CABOMETYX), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru osteosarcom, până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a combinației de medicamente, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentelor în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă.

Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Concret, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 6 alin. (1) și art. 8 lit. d) din Ordinul MS nr. 861/2021, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite. Pentru aceleași considerente, nu se pot reține nici susținerile recurentului-pârât Guvernului României referitoare la lipsa capacității juridice a sa, câtă vreme are atribuții în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv aprobă, prin hotărâre de Guvern, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală. În continuare, Înalta Curte constată că singurul care a criticat raționamentul instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii este recurentul-pârât Ministerul Sănătății, acesta susținând că ordonanța președințială este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, întrucât nu există posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este cazul în speța de față.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în sfera litigiilor de contencios administrativ prin raportare la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte." Or, în speță, nu s-a solicitat suspendarea executării vreunui act administrativ în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci dispunerea unor măsuri vremelnice în sarcina părților intimate, până la dezlegarea fondului cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Din altă perspectivă a inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut că pârâții nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite întrucât au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentelor în listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în listă. Contrar susținerilor recurentului-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă nu solicită obligarea pârâților în solidar la îndeplinirea obligației solicitate, ci fiecare este chemat în raport de atribuțiile care îi revin potrivit legii, astfel cum a fost prezentat anterior, Ministerul Sănătății stând în judecată în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar reține că excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului. 2.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din cererile de recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006. În esență, prin argumente similare, recurenții-pârâți au criticat raționamentul instanței de fond prin care s-a reținut că sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc.

civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului. Potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din dispozițiile legale anterior redate, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu), aparența de drept în favoarea reclamantului și neprejudecarea fondului. Spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate.

Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței. În speță, intimata-reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun care face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar prin cererea de față urmărește să obțină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că sunt întrunite în cauză condițiile de admisibilitate menționate, aparența de drept în favoarea reclamantei, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu combinația de medicamente solicitate, conform indicațiilor terapeutice din scrisoarea medicală, astfel cum a reținut instanța de fond, fiind confirmată de faptul că prin sentința nr. 677 din 16 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să procedeze la evaluarea din oficiu a combinației de medicamente Cabozantinib (DCI Cabometyx) și Opdivo (DCI Nivolumabum) în vederea includerii sau neincluderii în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate aprobată prin H.G.

nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, pentru indicația terapeutică osteosarcom. Celelalte aspecte învederate de recurenții-pârâți privesc acțiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, ce permite doar cercetarea aparenței de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios. Recurenții-pârâți au mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susținerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiției referitoare la aparența dreptului și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

2.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 2148 din 18 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.