Decizia nr. 489/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 249/2023 a Curții de Apel Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu București, anularea actelor administrative prin care s-au respins cererea de finanțare și contestația prealabilă, acte emise la 25.10.2022, respectiv 20.12.2022, obligarea pârâtei să acorde finanțare nerambursabilă în sumă de 57.000 RON conf. Ord. nr. 324/2020 al MMAP și Dispoziției Președintelui AFM nr. 171/10.05.2022 sau să plătească despăgubiri, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 57.000 RON actualizate cu dobânda legală.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 249/2023 din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu, având ca obiect anulare act administrativ. A anulat decizia de respingere a contestației administrative înregistrată sub nr. x/18.11.2022 (pct. 2-sesiunea 2022 a Comisiei de soluționare a contestațiilor) și decizia de respingere a dosarului de finanțare - poz. 31/30.09.2022 din Anexa 2 - Lista proprietarilor persoane juridice de drept privat respinși din cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020 - 2024, emise de pârâtă. A obligat pârâta să acorde reclamantei finanțarea nerambursabilă în sumă de 57.000 RON aferentă cererii de finanțare din 29.09.2022. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 249/2023 din 20 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, recurenta-pârâta a susținut următoarele: În primul rând, recurenta-pârâtă arată că soluția de admitere a acțiunii este rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor Ghidului de finanțare aferent Programului "Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, 2020-2024", aprobat prin Ordinul nr. 783/2023, raportat la care a fost respinsă cererea de finanțare depusă de intimata-reclamantă la data de 29.09.2022. Recurenta subliniază că respingerea cererii s-a întemeiat pe constatarea că societatea solicitantă activează în sectoare economice excluse de la acordarea ajutorului de minimis, astfel cum acestea sunt prevăzute în Anexa nr. 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, respectiv sectoarele aferente codurilor CAEN 0111 și 1039. În opinia recurentei, instanța de fond a aplicat eronat criteriile de eligibilitate prevăzute de art. 15 lit. g) și art. 16 lit. g) din Ghid, reținând în mod nejustificat că ar trebui avută în vedere doar destinația concretă a autovehiculului ce urma a fi achiziționat și nu activitatea efectivă desfășurată de solicitant. Recurenta-pârâtă a arătat că societatea nu a făcut dovada unei delimitări contabile a activităților sale, care să certifice faptul că ajutorul solicitat nu ar fi utilizat în sectoarele excluse, iar declarația impusă de Ghid a evidențiat tocmai exercitarea unor activități neeligibile. Întrucât Ghidul sancționează lipsa conformității documentelor și neconcordanțele dintre acestea cu respingerea cererii (art. 18 alin. (4), recurenta susține că soluția de respingere a cererii de finanțare a fost legală și temeinică. În al doilea rând, recurenta critică soluția de obligare a A.F.M. la acordarea efectivă a finanțării nerambursabile în sumă de 57.000 RON. Se arată că o astfel de obligație excede competenței instanței de judecată, întrucât analiza îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, evaluarea documentelor și a conformității dosarului de acceptare sunt atribuții exclusive ale autorității finanțatoare, în cadrul procedurii administrative stabilite prin Ghid. Instanța se poate pronunța numai cu privire la legalitatea procedurii de respingere și, eventual, poate obliga autoritatea să reanalizeze cererea, nu să substituie aprecierea acesteia prin acordarea directă a finanțării. În opinia recurentei, admiterea unui astfel de capăt de cerere constituie o subrogare nelegală a instanței în atribuțiile autorității publice, contrar cadrului normativ care guvernează acordarea de ajutoare de stat. În al treilea rând, se critică soluția instanței de fond referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.650 RON. Recurenta invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia cheltuielile pot fi acordate numai în măsura în care sunt reale, necesare și au un cuantum rezonabil. Se susține că, raportat la activitatea efectiv desfășurată de avocatul intimatei-reclamante în prezenta cauză, suma acordată depășește limitele rezonabilului și nu reflectă o necesitate procesuală justificată. Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 249/20.10.2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de A.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 iulie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, prin raportare la criticile formulate, întâmpinarea intimatei-reclamante, considerentele sentinței recurate și dispozițiile legale aplicabile, instanța de recurs reține că acesta este nefondat, pentru următoarele motive: În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind pretinsa interpretare greșită a Ghidului de finanțare aceasta susține că instanța de fond ar fi aplicat și interpretat greșit dispozițiile Ghidului de finanțare, apreciind în mod eronat că pentru stabilirea eligibilității trebuie avută în vedere destinația ajutorului de minimis, și nu obiectul principal de activitate al solicitantului. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, instanța de fond reținând în mod corect că, potrivit art. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, ajutoarele de minimis pot fi acordate și operatorilor economici care desfășoară activități în sectoare excluse, cu condiția ca ajutorul să fie direcționat exclusiv către activități eligibile, iar statul să adopte măsuri corespunzătoare pentru a garanta acest lucru. În mod corect s-a observat că legislația națională îndeplinește această cerință prin impunerea depunerii declarației pe propria răspundere reglementate de art. 16 lit. g) din Ghid, referitoare la activitatea concretă pentru care va fi utilizat autovehiculul achiziționat. Astfel, în mod justificat instanța de fond a reținut că analiza eligibilității trebuie realizată prin prisma destinației efective a ajutorului, aspect expres cerut de normele europene și nu prin raportare exclusivă la obiectul de activitate principal al operatorului economic. În speță, recurenta-pârâtă nu a ținut cont de această reglementare europeană obligatorie, limitându-se la o interpretare formală, contrară scopului Regulamentului nr. 1407/2013. Recurenta nu contestă faptul că reclamanta a indicat în mod concret, prin declarația depusă conform Ghidului, că autovehiculul va fi utilizat în cadrul activității încadrate la CAEN 4631 - comerț cu ridicata al fructelor și legumelor, sector neexclus de regulament. De asemenea, recurenta-pârâtă nu a analizat această mențiune nici în procedura administrativă, aspect reținut justificat de instanța de fond. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta nu a procedat la examinarea integrală și efectivă a declarației prevăzute de art. 16 lit. g) din Ghid și a ignorat distincția între activitățile exclude și activitățile eligibile ale aceluiași operator economic, distincție obligatorie în lumina art. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013. În ceea ce privește critica soluției prin care instanța de fond a dispus obligarea Administrația Fondului pentru Mediu la acordarea finanțării, recurenta susține că instanța nu ar putea dispune acordarea finanțării, ci cel mult reanalizarea cererii, Înalta Curte apreciază că și această critică este nefondată. În cauză, instanța de fond nu s-a substituit autorității în evaluarea unor elemente tehnice ale dosarului și nici nu a dispus acordarea finanțării în temeiul unei analize proprii a conformității documentației. Instanța a constatat, însă, că singurul motiv de respingere invocat de A.F.M. este cel potrivit căruia activitatea în sectoare excluse este nelegal, fiind rezultatul unei interpretări restrictive și contrare normelor europene și Ghidului de finanțare. Odată constatat că motivul respingerii este nelegal, iar reclamanta îndeplinește condițiile de eligibilitate prin raportare la destinația ajutorului (CAEN 4631), instanța de fond în mod corect a dispus acordarea finanțării, ca efect necesar al aplicării dispozițiilor legale, fără a depăși limitele controlului de legalitate. În acest sens, jurisprudența constantă a instanței supreme statuează că, atunci când respingerea unei cereri administrative este nelegală, iar condițiile legale sunt îndeplinite, instanța poate obliga autoritatea să emită actul solicitat, fără a se considera că se substituie acesteia (de ex. decizii privind restituiri de creanțe fiscale, emiterea unor acte administrative sau avize, acordarea unor drepturi reprezentând finanțare nerambursabilă). Astfel, soluția instanței de fond se încadrează în limitele controlului de contencios administrativ, iar critica recurentei-pârâte sub acest aspect este nefondată. Referitor la criticile privitoare la modul de acordare a cheltuielilor de judecată, în lumina deciziei Decizia RIL nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se impune precizarea că în materia cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului orice critică îndreptată spre cuantumul acestora sau spre proporționalitatea în raport cu valoarea, complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat, vizează o chestiune de temeinicie, și nu o chestiune de legalitate, astfel că nu poate fi analizată în recurs, nereprezentând critici circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin urmare, în speța de față, critica recurentei-pârâte cu privire la cuantumul sau repartizarea cheltuielilor de judecată nu poate fi valorificată pe calea recursului, întrucât nu se operează o încălcare a normelor de drept material, aplicabile în mod eronat ori omiterea motivării exigibile de drept, ci o rediscutare a aprecierii judecătorești cu privire la proporționalitate ceea ce este exclus în acest cadru procesual. În consecință, instanța de control judiciar este îndreptățită să respingă aceste critici fără a mai intra în examinarea cuantumului sau a proporționalității cheltuielilor de judecată, pe motivul inadmisibilității lor în recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 249/2023 din 20 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat. În ceea ce privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, prin raportare la prevederile art. 451 - 453 C. proc. civ., ca efect al respingerii recursului, Înalta Curte va obliga recurena-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 2760,80 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.